Actualitate
Campanii inedite ale voluntarilor ca o nouă armă împotriva Rusiei. Mărturia unui polonez: „Nu-mi pot imagina că m-aș opri acum”
Creatori din SUA și Germania până în Polonia și Ucraina și-au pus voluntar munca și talentul în sprijinul inițiativei United24 , platforma oficială de strângere de fonduri a guvernului ucrainean, recreând monumente ucrainene din piese Lego, relatează CNN.
Brigăzi de artilerie ucrainene pe frontul din est FOTO PROFIMEDIA
Acestea pot fi câștigate în urma unei tombole, donând cel puțin 24 de dolari către United24, contribuțiile fiind destinate eforturilor de reconstrucție și celor umanitare în timp ce Ucraina se luptă să respingă agresiunea rusă.
Proiectul a luat naștere la inițiativa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în scopul de a atrage mai mult ajutor internațional prin proiecte de strângere de fonduri precum meciuri de fotbal, spectacole de artă, videoclipuri muzicale, personalităților ce acționează ca ambasadori și chiar un centru de donații pe Minecraft, care a recreat virtual minele de sare a orașului ucrainean distrus Soledar.
Potrivit coordonatorului United24, Yaroslava Gres, numele United24 provine de la „obiectivul inițiativei de a oferi asistență 24/7… în sprijinul Ucrainei”.
United24 a strâns până în prezent peste 650 de milioane de dolari de la lansare, în mai 2022, donatorii din 110 țări contribuind la reconstrucția a cinci spitale, 18 clădiri rezidențiale, 24 de poduri și achiziționarea a 240 de ambulanțe și 659 de generatoare de curent pentru spitale. Donațiile au contribuit, de asemenea, la finanțarea sistemelor de apărare împotriva dronelor kamikaze, precum și a zeci de mii de drone pentru armata ucraineană și la dezvoltarea roboților pentru câmpul de luptă.
Pe fondul îngrijorărilor cu privire la corupția guvernamentală endemică a Ucrainei, inclusiv un recent scandal privind achizițiile de arme, strângerea de fonduri United24 este supravegheată de compania internațională de contabilitate Deloitte, care și-a oferit serviciile pro bono.
Banca Mondială a estimat recent că, între februarie 2022 și decembrie 2023, daunele totale aduse infrastructurii și economiei ucrainene se ridică la 152 de miliarde de dolari.
Gres a dezvăluit pentru CNN că 391 de școli au fost distruse și alte 3.282 au fost avariate, fiind necesare aproape 14 miliarde de dolari pentru reconstrucția lui. Alte 14 miliarde de dolari sunt necesare pentru restabilirea unităților medicale.
Campania artiștilor Lego
Începând din martie 2022, Fundația Lego a donat aproximativ 30 de milioane de dolari pentru reconstrucția școlilor și a altor instituții de învățământ din Ucraina, dar și pentru asistență educațională refugiaților ucraineni din alte țări.
În martie 2022, producătorul de jucării Citizen Brick din Chicago a strâns peste 145.000 USD din vânzarea unei figurine Lego a președintelui ucrainean.
Inspirația pentru o campanie Lego a venit și de la Lego Architecture, o linie de jucării orientată spre adulți care recreează repere emblematice din toată lumea.
Primul val de seturi United24 a fost lansat în noiembrie 2023 și s-a numit #LEGOWITHUKRAINE. Aceasta a inclus crearea din piese Lego a Mama Ucraina din Kiev, Cuibul de rândunică din Crimeea și Vechiului Turn de apă din Mariupol. Al doilea val, #UKRAINEinLEGObricks, lansat luna trecută , cuprinde Poarta de Aur din Kiev, Palatul Khan din Crimeea, Castelul Pidhirți din regiunea Liov, Opera Națională Academică din Odesa și Observatorul Astronomic din Mikolaiv.
Toate modelele sunt realizate din piese Lego autentice, deși compania Lego nu este afiliată proiectului și nici artiștii participanți. .
Donatorii pot alege la care dintre tombole să participe și pe care dintre cele cinci obiective ale United24 să le sprijine cu donații- apărare, deminare umanitară, ajutor medical, reconstrucția Ucrainei sau educație și știință. Încasările din al doilea val sunt destinate reconstrucției școlii Velykokostromska, a unei grădinițe și școli generale din regiunea Dnipropetrovsk, care a fost bombardată în octombrie 2022.
Mark Segedie este un artist american Lego din Chicago și creatorul Castelului Pidhirtsi. „Acesta a fost o modalitate originală de a îmbina pasiunea mea pentru Lego cu o cauză foarte vrednică– să ajut la reconstruirea unei școli distruse… Datorită acestui proiect, 250 de copii din Ucraina se vor putea întoarce la studii”, a spus el.
I-au luat aproximativ 80 de ore pentru a proiecta și construi clădirea emblematică și cinci luni pentru a finaliza proiectul.
Eric Law, un alt artist american Lego, a creat setul Golden Gate . Spune s că a auzit de proiect pe un site-ul de fani Lego „The Brothers Brick” și „s-a alăturat pentru că, când am văzut Golden Gate, m-am gândit că ar fi o clădire interesant de construit. … dar după ce am citit istoria lui, m-am îndrăgostit de idee”.
I-a luat o lună să-l proiecteze digital, prima dată pe un computer, apoi încă o săptămână pentru a construi setul propriu-zis.
„Trăiesc într-o zonă de lângă Tacoma, care are o comunitate mare de ucraineni. Lucrez și cu mulți”, a continuat Law. „Când am avut modelul, le-am arătat-o și expresia de pe fețele lor mi-a provocat o mare bucurie.”
Voluntarul polonez care aduce mașini de teren soldaților din prima linie
Un cetățean polonez care se prezintă ca Exen s-a implicat într-o campanie de donații de vehicule și transportarea lor din Polonia în Ucraina, la soldații ucraineni de pe front.
Acesta a livrat până acum aproape 250 de vehicule off-road și a strâns peste 1 385 000 de dolari pentru finanțarea lor. A vizitat de trei ori Ucraina însoțit de prim-ministrul polonez Donald Tusk și de Radosław Sikorski, actualul ministru polonez al afacerilor externe.
„Sunt un polonez de rând care a decis să-și doneze vechiul vehicul de teren armatei ucrainene în urmă cu doi ani. În iunie 2022, împreună cu vecinul meu, am condus până la Kiev și am oferit un vehicul Suzuki Grand Vitara soldaților belaruși voluntari din regimentul Kastuś Kalinoŭski. Concomitent, am lansat o strângere de fonduri online în speranța că poate voi mai putea cumpăra și livra alte 2-3 vehicule. Așa a început totul. Până acum, am livrat 241 de vehicule și alte câteva așteaptă la Kiev. Au fost în service și voi veni în curând să le iau și să le livrez soldaților împreună cu altele. Cred că atingerea pragului de 250 de mașini livrate este o chestiune de două săptămâni […]
Mi-a fost greu la început, dar acum este mult mai ușor. Pe atunci, era greu să strâng bani și puțini oameni știau despre campania mea. Cumpăram una sau două mașini pe lună. Acum, am ajuns la câteva pe săptămână. Îmi promovez proiectul în mass-media pentru a atrage noi donatori.
Datorită acestui fapt, am reușit să-mi extind activitățile la scara de astăzi. În ultimii doi ani, am petrecut mult timp călătorind în Ucraina. Am întâlnit mulți oameni care luptă și, de asemenea, m-am împrietenit cu mulți soldați. Îți intră în sânge. Nu-mi pot imagina că m-aș opri acum pur și simplu. După doi ani, nu mai sunt animat de aceeași curiozitate și entuziasm, să livrez vehicule de teren a devenit oarecum o obișnuință. Sunt convins că este important. Vehiculele sunt extrem de necesare în prima linie și de la bun început, m-am concentrat aproape exclusiv pe livrarea lor.
Vorbesc cu soldații și îi întreb ce nevoi au. De multe luni, ei au indicat în principal vehicule și drone, deoarece tot restul este asigurat de armată și voluntari ucraineni.
De ce drone și vehicule? Aceste două echipamente se uzează foarte repede. Dronele chiar mai rapid decât vehiculele. Totodată, ambele sunt greu de transportat în Ucraina – trebuie să fie aduse din străinătate, iar ucrainenii nu pot părăsi țara în mod legal. Dacă ar fi altfel, probabil că le-ar aduce ei înșiși din străinătate. De fapt, asta se și întâmplă uneori – ucrainenele aduc aceste vehicule. Acum câteva luni, am văzut „batalioane de femei” care au condus în Marea Britanie și s-au întors în Ucraina cu mașini de teren pentru apărători. […]
Le livrez aceste mașini celor care chiar au grijă de ele. Este important ca un vehicul pe care îl cumpărăm să reziste, spre exemplu, 10 luni în loc de 10 zile. Rentabilitatea acestei investiții crește odată cu durata de funcționare a vehiculului. Găsesc soldați și echipaje care se vor ocupa în mod corespunzător de echipament”.
Cine sunt oamenii care susțin financiar această campanie și ce s-a schimbat în doi de război?
„După aproape doi ani și jumătate, este vizibilă oboseala de război în rândul oamenilor. Arată diferit față de acum un an sau un an și jumătate.
Cu toate acestea, războiul continuă, iar aceste vehicule sunt din ce în ce mai necesare tocmai pentru că amploarea asistenței a scăzut în timp. Sunt mai puțini donatori și mai puține contribuții, în timp ce nevoile militare ucrainene continuă să crească.
Vizitez frontul cam o dată la două săptămâni și observ mai mulți soldați la serviciu decât oricând. De asemenea, starea tehnică a vehiculelor livrate nu se îmbunătățește niciodată – dimpotrivă, se înrăutățește în timp. Sunt mai puține mașini, sunt în stare mai proastă, iar cererea pentru ele este în creștere. În ceea ce privește donatorii – ei sunt în principal polonezi. De la bun început, mi-am promovat proiectul în principal în Polonia. Acești oameni au încredere în mine, felul în care sunt cheltuiți banii donați este transparent și clar.
Dezvălui cheltuielile pentru achiziționarea vehiculelor, reparații, vopsire, anvelope și alte piese. De asemenea, fac publice informații despre livrarea de vehicule către soldați – aceștia le documentează cu imagini și videoclipuri ce confirmă că vehiculele ajung unde trebuie. Încrederea este crucială. Poate că în acest fel au fost livrate mai multe vehicule decât de către orice stat aliat”, a relatat Exen pentru Kyiv Post.
Actualitate
Alexandra Căpitănescu, după performanța la Eurovision 2026: „Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă”
Alexandra Căpitănescu a reacționat spumos pe Facebook după ce obținut locul 3 la Eurovision 2026, unde a acumulat 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră într-o finală a celebrei competiții.
„Noi am făcut asta! Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă pentru seară asta! Să zguduim lumea!”, a scris artista, duminică, pe Facebook.
Alexandra Căpitănescu a postat și un clip în care face aluzie la surpriza de care au avut parte cei care n-o vedeau atât de sus.
„Dumnezeule, ești atât de frumoasă! Câți ani ai? România în top 3, în finala Eurovision?! Asta e de-a dreptul nebunesc! Oh, Dumnezeule…”.
Alexandra și echipa sa. FOTO FB Alexandra Căpitănescu
Finala Eurovision 2026, organizată la Viena, a fost marcată de o competiție strânsă, un interes public ridicat și o prezență puternică a țărilor din Europa Centrală și de Est.
Amintim că Alexandra Căpitănescu a urcat pe scenă cu numărul 24 și a încheiat competiția pe locul al treilea. Dacă juriile au tratat piesa României cu reținere, publicul european a votat masiv pentru Alexandra Căpitănescu, ea obținând 232 de puncte la televot și un total 296, unul dintre cele mai mari scoruri ale serii, iar acest val de susținere a ridicat România până pe podiumul competiției.
Cea mai mare surpriză neplăcută a venit din Republica Moldova, țară de la care publicul din România se aștepta la un sprijin consistent. Cele doar 3 puncte acordate de juriul moldovean au provocat reacții intense, inclusiv peste Prut, unde mulți spun că decizia nu reflectă votul publicului.
Trofeul a fost câștigat de Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, interpretată de artista Dara.
Pe locul al doilea s‑a clasat reprezentantul Israelului, care a beneficiat din nou de un televot masiv, în ciuda protestelor și controverselor internaționale.
Pentru România, rezultatul este unul istoric: Alexandra Căpitănescu a acumulat, în total 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră în finala Eurovision.
Actualitate
Ce rol au conversațiile despre Dumnezeu în educația copiilor
Felul în care părinții discută despre credință cu cei mici poate avea un impact mai mare decât simpla prezență la slujbă, în biserică, arată un studiu publicat în Journal for the Scientific Study of Religion. Cercetarea, realizată pe mai bine de 16.000 de persoane arată cum dialogul constant despre credință și exemplul oferit în familie ne influențează semnificativ viața la maturitate.
Sursă foto: Shutterstock
Participanții care au declarat că au avut conversații frecvente despre credință cu părinții lor în copilărie merg mai des la slujbe ca adulți, discută mai mult despre religie cu proprii lor copii și raportează un sentiment mai puternic de apartenență la comunitatea religioasă.
Coordonată de cercetătoarea Julia S. Nakamura, analiza a urmărit modul în care experiențele din copilărie ne influențează viața religioasă de la maturitate. Cercetătorii au luat în calcul mai mulți factori: relația copiilor cu părinții, stabilitatea familiei, frecvența participării la slujbe religioase și cât de des se discutau în casă teme legate de credință.
Concluziile studiului arată că educația religioasă nu se rezumă la mersul la biserică. Mai importantă pare să fie relația construită în familie și dialogul constant dintre părinți și copii despre valorile religioase, acestea având un rol esențial în felul în care credința este transmisă de la o generație la alta.
Cum ar fi bine să vorbim despre credință cu adolescenții
Caradel Elena Alina, profesoară de religie, explică pentru „Adevărul” că educația religioasă începe în familie și este susținută în primul rând prin comportamentul părinților.
„În opinia mea, copilul trebuie să primească educația religioasă de mic, din familie, iar cel mai important rol îl are exemplul personal. Chiar dacă micuții nu înțeleg prea multe, ei văd ce se petrece și imită comportamentul părinților”, a declarat aceasta.
Potrivit spuselor profesoarei, copiii crescuți într-un mediu în care rugăciunea și valorile religioase sunt prezente vor căuta, odată cu maturizarea, să înțeleagă mai bine dimensiunea morală și spirituală a credinței.
„Contează foarte mult să primească modele bune din familie și aici avem exemple din viețile sfinților, care erau îndrumați de părinți credincioși sau de bunici, cum ar fi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, a mai explicat ea.
Studiul arată că persoanele apropiate de părinții lor se simt, în general, mai conectate la comunitatea religioasă și spun că le este mai ușor să ierte. Totodată, cei care au avut în familie discuții frecvente despre credință au ajuns să vorbească despre aceste lucruri și cu propriii copii.
Caradel Elena Alina spune că adolescența este una dintre perioadele în care părinții trebuie să acorde mai multă atenție felului în care discută cu copiii despre credință, mai ales că mulți tineri încep tocmai în această perioadă să pună sub semnul întrebării practicile religioase.
„Mai ales în adolescență este foarte important să nu fie obligat cu privire la mersul la biserică, postul și rugăciunea, ci trebuie purtate discuții cu mult calm, atenție la cuvinte și rugăciunea venită din inimă”, a afirmat profesoara.
Ea consideră că părinții trebuie să transmită credința prin propriul exemplu și printr-o relație bazată pe echilibru și răbdare.
„Roagă-te tu, ca părinte, pentru copilul tău și el îți va urma exemplul chiar dacă la vârsta adolescenței intervine un spirit mai rebel”, a mai declarat aceasta pentru „Adevărul”.
Datele cercetării indică și faptul că persoanele care au crescut în familii stabile și au avut relații bune cu părinții tind să manifeste o implicare religioasă mai mare la maturitate. De altfel, Caradel Elena Alina subliniază că discuțiile despre credință nu reprezintă un proces limitat la copilărie. „Discuțiile despre Dumnezeu nu se termină într-un an sau doi, ci durează pe tot parcursul vieții”, a mai spus Caradel Elena Alina.
Actualitate
Horoscop duminică, 17 mai. Nativii unei zodii au oportunitatea să câștige bani din activități personale
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de duminică, 17 mai.
FOTO Pixabay
Berbec
Iubire – Ziua aduce tensiuni constructive în plan sentimental. Berbecii simt nevoia să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă unele adevăruri pot crea mici conflicte. În cuplu, partenerul poate cere mai multă implicare emoțională, iar lipsa de răbdare poate amplifica discuțiile. Totuși, sinceritatea este cheia care poate repara orice neînțelegere.
Sănătate – Energia este oscilantă, cu momente de entuziasm urmate de oboseală bruscă. Este important să nu îți forțezi limitele și să acorzi atenție semnalelor corpului. Stresul mental poate provoca dureri de cap sau agitație interioară.
Bani – Apar cheltuieli neplanificate, posibil legate de casă sau deplasări. Totuși, există și o idee financiară bună care merită analizată pentru viitor.
Taur
Iubire – Taurii caută stabilitate și siguranță emoțională. În cuplu, ziua favorizează discuțiile despre viitor și consolidarea relației. Partenerul are nevoie de dovezi clare de afecțiune, nu doar de promisiuni.
Sănătate – Starea generală este bună, însă pot apărea sensibilități digestive sau oboseală ușoară. Este recomandat să eviți excesele alimentare și să îți menții un ritm echilibrat. Plimbările în aer liber sau activitățile relaxante îți pot stabiliza energia.
Bani – Apar discuții importante despre buget și economii. Este o zi bună pentru reorganizarea finanțelor și pentru stabilirea unor priorități clare. Pot apărea și întârzieri minore în încasări.
Gemeni
Iubire – Comunicarea este esențială. Gemenii pot avea discuții decisive în relații, care clarifică neînțelegeri mai vechi. Tot ce a fost evitat până acum poate ieși la suprafață. Cei singuri au parte de flirturi interesante și conversații captivante, dar fără garanții pe termen lung.
Sănătate – Mintea este foarte activă, ceea ce poate duce la oboseală psihică și lipsă de concentrare. Este important să îți iei pauze și să eviți suprasolicitarea. Somnul de calitate este esențial pentru refacere.
Bani – Apar idei noi de colaborări sau proiecte, însă trebuie analizate atent. Graba poate duce la decizii neinspirate, așa că verifică detaliile.
Rac
Iubire – Emoțiile sunt profunde și intensificate. Racii simt nevoia de apropiere și siguranță emoțională. În cuplu, pot apărea discuții sensibile, dar constructive. Cei singuri pot fi atrași de persoane empatice, cu energie calmă și protectoare.
Sănătate – Este o zi în care ai nevoie de liniște și retragere. Stresul poate fi resimțit mai puternic, așa că evită aglomerația și situațiile tensionate. Odihna și relaxarea emoțională sunt prioritare.
Bani – Situația financiară este stabilă, dar nu favorizează riscurile. Este indicat să amâni deciziile importante și să păstrezi prudența.
Leu
Iubire – Leii sunt în centrul atenției și atrag ușor privirile celor din jur. În cuplu, însă, orgoliul poate crea mici tensiuni dacă nu este gestionat cu maturitate. Cei singuri au șanse mari să fie remarcați într-un context social sau profesional.
Sănătate – Vitalitatea este bună, dar există tendința de a exagera sau de a te implica în prea multe activități. Este important să îți dozezi energia și să eviți suprasolicitarea.
Bani – Posibile câștiguri din proiecte creative sau activități personale. Este o zi bună pentru afirmare și vizibilitate profesională.
Fecioară
Iubire – Relațiile cer răbdare și flexibilitate. Critica excesivă poate crea distanță între tine și partener. Este o zi bună pentru a asculta mai mult și a analiza mai puțin.
Sănătate – Oboseala acumulată poate deveni resimțită mai intens. Este important să îți organizezi programul și să îți oferi pauze reale.
Bani – Ai capacitatea de a pune ordine în finanțe și de a identifica soluții eficiente pentru economii sau investiții mici.
Citește mai departe pe Click!
*Informaţiile din acest articol nu au bază ştiinţifică.
-
Politicaacum 3 zileRomanian Politician Cezara Popescu Voices Support for ELAM Ahead of Cyprus Parliamentary Elections
-
Actualitateacum 2 zile
Diana Buzoianu anunță un buget mai mare pentru Programul Rabla în 2026 și accent pe mașinile produse în Europa
-
Actualitateacum 3 zile
Pariul pentru independență al Kievului. Compania Fire Point vrea să spargă monopolul tehnologic al SUA cu „zeci de sateliți” și rachete autohtone
-
Breakingacum 3 zileNetanyahu: „Vom menține Ierusalimul sub suveranitate israeliană pentru totdeauna”
-
Breakingacum o ziRăzvan Pîrcălăbescu, șeful Romarm, întâlnire cu Simion la BSDA. Declarații explozive: „Romarm este compania tuturor românilor”
-
Actualitateacum 2 zile
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Poate că vom intra în opoziţie. Pe mine nu mă sperie aşa ceva”
-
Actualitateacum 3 zile
Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu – Administrația Prezidențială clarifică cine a propus reformularea cheie pentru miliardele din apărare
-
Actualitateacum o zi
Capcana în care pică mulți utilizatori Tinder: cum le scade, fără să-și dea seama, stima de sine





