Connect with us

Actualitate

Cum redăm tinerețea ochilor. Dr. Alina Mȋtcan: „Pacientele îmi mărturisesc că au cu zece ani în minus, după blefaroplastie”

Publicat

pe

Stratul
de piele lăsată excesiv peste pleopa superioară crează probleme estetice și medicale.
Dr. Alina Mȋtcan explică la Adevărul Live cum blefaroplastia redă tinerețea
ochilor.

Dr. Alina Mȋtcan explică la Adevărul Live despre blefaroplastie Sursa foto Dr. Alina Mȋtcan

La
Adevărul Live, am discutat cu Dr. Alina Mȋtcan, medic specialist Chirurgie
Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul Zetta despre blefaroplastie,
intervenția prin care chirurgia estetică redă aspectul tânăr și luminos al chipului.

Pliul
de la nivelul pleoapei superioare cade excesiv  astfel încât duce la îngustarea câmpului visual

Stratul
de piele lăsată excesiv peste pleopa superioară crează probleme estetice și medicale. Trecerea
timpului lasă urme evidente pe chipul nostru, în diferite forme. Pierdem
constant colagenul din țesut, ridurile se adâncesc, iar fața nu mai are conturul
ferm din tinerețe.

În
jurul ochilor cearcănele și pungile sunt din ce în ce mai greu de acoperit cu
machiaj iar pielea de la nivelul pleoapei superioare se lasă în exces. Chipul arată
obosit, trist, cceea ce duce la scăderea stimei de sine.

Dr.
Alina Mȋtcan
subliniază că pielea lăsată în exces la nivelul ploapei superioare
nu are pentru pacient doar cosecințe estetice ci și medicale.

Blefaroplastia
este intervenția chirurgicală pe care pacienții atât femei cât și bărbații o
solicită pentru a elimina disconfortul creat de căderea pleopei și pentru a reda
chipului un aspect luminous  și  proapăt.

Antoaneta Banu: Care sunt cele mai vizibile semne estetice care indică
îmbătrânirea ochilor?

Dr. Alina Mȋtcan: Pacientele mele îmi spun că primul aspect pe care îl remarcă
este că nu-și mai pot aplica eyeliner-ul corect din cauza  excesului de piele de la nivelul ploapei superioare.
 Acel pliu ajunge să preseze pe marginea
superioară, astfel încât duce la îngustarea câmpului vizual. Așadar, nu mai
vorbim doar de estetică, mai ales in cazul persoanelor mai înaintate în vârstă,
pentru care blefaroplastia  este soluția în rezolvarea problemei lor.

Antoaneta Banu:  Ce este blefaroplastia,
pe înțelesul tuturor?

Dr. Alina Mȋtcan: Este impprtant de înțeles că blefaroplastia este o intervenție
chirurgicală și nu este o intervenție minim invazivă. Pentru blefaroplastie  se merge la medic, se  programează  operația prin care dorim să restabilim
aspectul ploapei și să redăm pacientei un chip armonios, o privire tânără.

Pacientele
mele îmi mărturisesc că au 10 ani în minus și se simt mult mai bine după.  Este știut, ochii sunt importanți în ceea ce
privește armonia cipului nostru, pe lângă considerentele estetice.  

Doamnele
care trec prin această operație sunt foarte mulțumite și de partea funcțională,
pentru că efectiv văd mai bine după blefaroplastie care nu este o intervenție
grea, dar pe care o desfășurăm în spital, cu anestezie locală sau anestezie
generală. Depinde de tipul de blefaroplastie pe care pacienta îl dorește sau de
care are nevoie.

Sunt
și paciente tinere care trec prin blefaroplastie pentru că au probleme genetice

Excesul
de de piele lăsată de la nivelul ploapei superioare nu se adresează exclusiv
persoanelor care au o vârstă înaintată. Sunt și paciente tinere care trec prin blefaroplastie.
Medicul specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie
Reconstructivă detaliază factorii de risc și vârstă la care este indicată
operația.

Antoaneta Banu: Excesul de piele lăsată la nivelul pleoapei superioare
este un fenomen specific îmbătrânirii?

Dr. Alina Mȋtcan: Sunt din păcate și factorii genetici. Eu am și paciente tinere,
între 20 și 30 de ani, care au acest exces de piele lăsată la nivelul ploapei
superioare. În primul rând, dacă cineva tânăr are o formă a fizionomiei
ochilor, cu ploapele căzute este clar că  moștenesc pe mama, pe tata, pe bunicul.

 În al doilea rând, este un factor foarte
important reprezentat de stresul cotidian la care ne supunem și la care se
adaugă și lipsa somnului. Bineînțeles, acel aspect al ochilor obosiți apare și
în cazul persoanelor care lucrează foarte mult la calculator, iar lumina ecranelor,
din păcate, ne accentuează acel pliu de la nivelul ploapei superioare.

Antoaneta Banu: Există o anumită vârstă de la care este indicată operația
de blefaroplastie?

Dr. Alina Mȋtcan: Este indicată atunci când avem nevoie de ea. Nu încurajez operația
de blefaroplastia de la vârste timpurii. În cazul pacientelor destul de tinere cărora
le-am efectuat această intervenție, a fost pentru că aveau nevoie de ea.  

În
prealabil, discutăm, astfel încât, medic-pacient decidem împreună când e
momentul să facem operația, care teoretic trebuie efectuată  după 30-35 de ani, deși subliniez că  sunt și paciente mult mai tinere care au
nevoie cu adevărat de această intervenție.

În
blefaroplastia de la nivelul ploapei superioare, post intervenție,
pacienta  își desfășoara activitatea
normal

Antoaneta Banu: Care este protocolul în operația de blefaroplastia?

Dr. Alina Mȋtcan: În primul rând, pentru a programa intervenția de
blefaroplastie superioară este necesar un prim consult. Pacienta își face o
programare, vine în clinică, discutăm inițial ce o deranjează. Apoi  dacă sunt și alte  probleme de sănătate, alergii, pe care trebuie
să le știu, mai ales  din sfera
oftalmologică, dacă există scăderea acuității vizuale, hipertensiune oculară,
sindrom de ochi uscat.

Sunt
anumite particularități pe care trebuie să le cunosc înainte de  operației. Apoi, îi explic pacientei de ceea
ce anume consider că are nevoie, ce va obține prin blefaroplastie și bineînțeles
discutăm despre  timpul de recuperare.

Antoaneta Banu:  Ce presupune
intervenția în sine pentru blefaroplastia superioară?
 

Dr. Alina Mȋtcan: Este o intervenție pe care o facem în ambulatoriu, adică
pacienta vine în clinică, ulterior, la câteva ore după merge acasă. De cele mai
multe ori o efectuăm cu anestezie locală, uneori cu anestezie intravenoasă, cu
sedare în cazul celor care au teamă.

Ne
dorim ca pacienta  să fie super liniștită
în timpul intervenției care nu este grea și  durează aproximativ o oră. Practic, se înlătură
excesul de piele, tegumentul de la nivelul pleoapei  superioare,  ulterior se face hemostaza și punem niște
fire,  care vor  rămâne șapte  zile post-operator.

În
perioada post intervenție, pacienta  își
desfășoara activitatea normal, dar ea este informată că zona operată va fi
inflamată și  vizibilă, pentru că voe
exista acolo niște pansamente pe care pacienta le va purta șapte 7 zile. Acestea
sunt de culoarea tegumentului care să  nu
îi  încurce activitatea.

Antoaneta Banu: În perioada asta nu se aplică  machiaj iar pacientă  vede foarte bine?

Dr. Alina Mȋtcan: Sigur că da. Ideal este ca în prima zi, postoperator,
pacienta să meargă acasă să se odihnească și dacă nu lucrează într-un domeniu
în care să aibă contact direct cu persoanele, să fie  întrebată de  toată lumea, “dar ce ți s-a întâmplat?  poate să-și desfășoare activitatea fără probleme.

Antoaneta Banu: Ați spus că timp de șapte zile, pacienta rămâne cu
firele.  Dar cicatricile, practic în cât
timp trec?

Dr.
Alina Mȋtcan: La 7 zile înlăturăm firele, apoi, imediat postoperator va asista
o cicatrice super fină. Următoarele două-trei săptămâni cicatricea devine ușor
roz, ca la trei luni, după operație se  estompează
 aproape complet.

 La un an apare vindecarea finală, dar asta nu
înseamnă că procesul de vindecare durează un an. Din fericire, la pleoapa superioară,
vindecarea se face destul de repede. Dar pacienta poate să  își aplice machiaj la nivelul zonei operate, după
cele 10 zile de la operație astfel încât să nu se simte jenată de cicatricea în
sine.  Oricum este o liniuță fină,  foarte bine ascunsă în pliul ploapei și greu
vizibilă.

La
nivelul ploapei inferioare lucrurile sunt mult mai sensibile comparative cu zona
superioară

Antoaneta Banu: Cum este în cazul blefaroplastiei de pleoapă inferioară?

 Dr. Alina Mȋtcan: Aici sunt mai multe
discuții, să spun așa, mai multe puncte pe care le abordăm cu pacienta. În multe
cazuri, acestea sunt deranjate de fapt de zona adâncită, de cearcăne, de ridurile
foarte multe de la nivelul ploapei inferioare.

Există
paciente care sunt nemulțumite de culoarea din zona respectivă, astfel încât
aici trebuie să avem o discuție foarte clară cu doamna respectivă. Prin blefaroplastie
inferioară noi practic reducem excesul de piele care apare, doar că trebuie să
fim foarte prudenți cu cantitatea pe care o excizăm pentru că la nivelul
ploapei inferioare lucrurile sunt mult mai sensibile decât la zona superioară.

Și
mă refer la operație, care se efectuează  doar cu anestezie generală. Eu, personal, nu
fac această intervenție cu anestezie locală. Este o incizie mică, situată  imediat sub ploapa inferioară, slab
perceptibilă și care se vindecă foarte bine.

Practic
să gestionează  cele trei compartimentele
de grăsime de la nivelul proapei inferioare. Gestionarea lor înseamnă  că excizarea excesul de grăsime dacă este
nevoie, sau se repoziționează. Practic,  lucrez pe mușchiul orbicular al pleoapei
inferioare, astfel încât să-l întărim și să-l ancorăm la nivelul orbitei pentru
un rezultat cât mai bun.

Ulterior,
excizez excesul de piele, dacă e nevoie. De cele mai multe ori, în practica
mea, eu combin blefaroplastia inferioară cu lipofiling. Adică grăsimea obținută
de la pacientă prin lipoaspirație este prelucrată și injectată în zonă ploapei
inferioare, pentru a o nivela și  a-i
reduce ridurile fine.

Antoaneta Banu: Se poate obține și acel efect de ridicare un pic al ochiulor?

Dr. Alina Mȋtcan: Da, apare acel efect, cel puțin imediat postoperator. Eu le
comunic tuturor pacientelor că privirea va fi mult mai ridicată, că vor avea  ochii aceia asiatici,  ceea ce este normal imediat, post operator. Rezultatul
final, cu siguranță nu rămâne același. De asta inițial trebuie să fie cumva în
hipercorecție.

Antoaneta Banu: Prin blefaroplastie se poate realiza și ridicarea
sprincenelor?

Dr. Alina Mȋtcan: Ridicarea sprâncenelor, în principiu nu o putem realiza prin
blefaroplastia superioară.  Dar tehnica
mea  constă într-o  blefaroplastie prin care mă axez destul de
mult și pe partea laterală  a ochiului, astfel
încât să obțin un efect de ridicare a sprâncenei.

Dar
ridicarea în sine se face prin alte metode chirurgicale, prin liftingul de
sprânceană.  Dar prin metoda pe care eu o
folosesc, în practică se obține un rezultat foarte bun.

Pacientele
sunt super încântate. Cele mai multe vin pentru asta și îmi spun “ Doamna
doctor, am văzut  că dumneavoastră
ridicați un pic și partea externă  și se
vede sprânceana bine”.

Antoaneta Banu: Despre dumneavoastră se poate spune, pe drept cuvânt, că
sunteți un medic artist. Știu că sunt și domni interesați de blefaroplastie. Cine
suferă cei mai tare de lăsarea pleoapei? Femeile sau bărbații ?

Dr. Alina Mȋtcan: La bărbați  apare în
plus și căderea sprâncenei, ptoză de sprânceană.

Desenul pre operator in blefaroplastie Sursa foto Dr. Alina Mȋtcan

Blefaroplastia
este o intervenție simplă, dar contează foarte mult desenul pre-operator

Antoaneta Banu: Ce trebuie să știe pacienții, în general despre această
intervenție?

Dr. Alina Mȋtcan: Tot timpul eu le întreb pe pacientele mele ce planuri au de
viitor. Este foarte importantă planificarea operației, adică nu facem operația
și a 3-a zi plecăm la mare, de exemplu. E important să ne planificăm înainte
concediul, să mergem liniștiți la mare, apoi facem intervenția. Ideea e că după
operație, eu recomand pacientelor, ca cel puțin o lună, nu se merg la mare, la piscină.

 Este important să ne asigurăm că vindecarea
este cât mai bună.  Bineînțeles
postoperator, folosim cremele cu SPF pentru a nu se pigmenta cicatricea. După
fiecare intervenție, pacienta primește de la medic recomandările și tratamentul
pe care trebuie să-l folosească acasă.

Cu
siguranță vor folosi picături oftalmice, antiinflamatoare și medicamente care
să  ajute la  vindecarea mai repede, precum și creme pe care
pacientă le  aplică la nivelul proapelor.

Antoaneta Banu: Operație de blefaroplastie se poate face pentru ambele
ploape în același timp?

Dr. Alina Mȋtcan:  Nu este nicio
contraindicație. Asta le explic pacientelor. Cumva perioada de recuperare e
aceeași, astfel încât nu petrecem două perioade de recuperare pentru cele două
tipuri, dacă le combinăm.

Antoaneta Banu: Cât persistă, în timp, rezultatele operației de blefaroplastie?
Poate aparea exces de piele cu vârsta?

Dr. Alina Mȋtcan:  Dacă pacienta vine
pentru prima intervenție de blefaroplastie între 20 și 30 de ani, cu siguranță
că peste 10 ani va fi necesară încă una. Ploapa va cădea pentru că gravitația se
menține. Sigur că excesul de piele se va vedea din nou, poate nu la fel ca la
început.

În
schimb, la pacientele după 45-50 de ani de ani, este posibil să nu mai fie
nevoie deo altă intervenție, în timp. Diferența o face foarte mult de
comportamentul pacientei  după o
operație, câte kilograme ia în plus, câte kilograme slăbește, cum se alimentează,
cât de mare grijă are de cicatrice și cum se menține,  pe pe viitor.

Antoaneta Banu: La ce interval de timp, după blefaroplastie se pot face injectările
cu acid hyaluronic și cu botox?

Dr. Alina Mȋtcan:  Botox-ul este
contraindicat înaintea operației.  Dacă
pacienta are botox injectat recent, eu nu fac această intervenție.  Doar atunci când efectul lui este diminuat sau
scăzut, când a trecut timp de la injectarea cu botox, se poate planifica
operația de blefaroplastie.

După
intervenție, la două săptămâni putem să facem aceste injectări cu botox. În
principiu acidul hyaluronic, în practica mea, cel puțin în sfera oculară este
destul de redus, chiar aproape de zero. Nu recomand pacientelor injectările cu
acid la nivelul ploapelor.

Complicațiile
pe care le are sunt mult mai mari decât beneficiile. Din punctul meu de vedere,
lipofiling-ul este o soluție ideală pentru corectarea anumitor defecte de la
nivelul ploapelor inferioare.

Antoaneta Banu: Post-operator, după intervenția de blefaroplastie pot
apărea complicații?

Dr. Alina Mȋtcan:  Complicațiile sunt
destul de reduse la această intervenție, dar, sigur, ca în  orice intervenție chirurgicală, pot exista și
anumite complicații.

 Hematomul, mă rog, sângerarea, în principiu există
șanse foarte mici să apară la nivelul befaroplastiei superioare. În schimb, la
nivelul blefaroplastiei inferioare, atunci când avem o pacientă cu anumite comorbidități,
când lucrăm pe compartimentele de grăsime de care am vorbit, există
posibilitatea să apară o sângerare.

În
principiu, de cele mai multe ori este observată intra-operator și o corectăm.
Dar pot să apară hematoame, echimoze, acele vânătăi care cumva sunt normale
după operație. Poate apărea  edemul,
adică acele umflături care,  la unele paciente
apar mai mult, la unele, mai puțin.  

Cea
mai nefericită complicație care poate apărea, cel puțin la nivelul ploapei
inferioare este acel ectropion.  Adică, ochiul
nu se mai închide perfect și pacienta rămâne cu ochiul deschis.

Este
o complicație destul de urâtă, pe care încercăm să o evităm cu orice preț. De
asta spuneam că excesul de la nivelul pleoapei inferioare pe care trebuie să îl
excizăm tot timpul, este minim. Toate pacientele își doresc ca pielea să fie întinsă
complet, să nu existe  niciun rid. Eu prefer
să rămână acolo un pliu, decât să rămână ochiul deschis.

Antoaneta Banu: Operația, dacă nu este efectuată de o de mână precisă,
sigură, talentată, formată, experimentată, așa cum sunteți dumneavoastră, ce
consecințe pot avea, pentru pacient?

Dr. Alina Mȋtcan:  Îmi place să spun că
nu există befaroplastie greșită. Îmi place să spun că există tehnici diferite,
tehnici mai noi și tehnici mai vechi pe care colegii mei le folosesc.

Eu,
personal am văzut și paciente clar operate de alți colegi cu rezultate care nu erau
tocmai cele așteptate de paciente.  Eu refac
intervenția și încerc să obțin rezultatul pe care pacienta și-l dorește.  Dar în mare parte, blefaroplastia este o
intervenție, să spunem simplă, dar contează foarte mult desenul pre-operator.

Antoaneta Banu: Desenul?

Dr. Alina Mȋtcan:  Exact, desenul. Eu după
desenul respectiv înlătur excesul de piele. Acesta  este cel mai important punct al operației.  Cu alte cuvinte, trebuie să măsor exact, să
stabilesc exact poziția inciziei, să văd cât luăm, să fie cât mai simetric,
dreapta- stânga, să am aceași dimensiune a cicatricii.

Adică
există niște puncte pe care eu personal pun foarte mare accent. Noi nu suntem
perfect simetrici, ochii sunt complet diferiți. Eu fac măsurătorile per fiecare
ploapă, pentru că asta încerc să le explic și pacientelor mele care au
diferențe mari între ploape mai aloco unde sesizez diferențe mari, pre-operator.

Eu
tratez diferit cele două ploape, dar în schimb în aceeași măsură, la final
trebuie să avem același rezultat, deoarece contează foarte, foarte mult
distanțele la care sunt plasate inciziile astfel încât rezultatul să fie corect.

La
sprâncene sunt foarte atentă, la diferențele din zona respectivă, pentru că eu de
acolo îmi iau repere și din acest motiv spun că  desenul e cel mai important punct din
operație.

După
intervenția de befaroplastie pacienta nu trebuie să devină o altă persoană.
Trebuie să rămâmă tot ea, dar cu un aspect mai tânăr și cu o privire mult mai
luminoasă.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

„Culoarului de salvare” ar putea fi introdus în Codul rutier. Reguli noi pentru intervenția ambulanțelor și pompierilor

Publicat

pe

„Culoarului de salvare” ar putea fi introdus în Codul rutier. Reguli noi pentru intervenția ambulanțelor și pompierilor

Forma actuală a Codului rutier nu prevede în mod clar obligațiile șoferilor în situații de ambuteiaj sau trafic intens, atunci când este necesară facilitarea trecerii autovehiculelor de intervenție, precum ambulanțele, mașinile de pompieri sau de poliție.

Propunere pentru introducerea „culoarului de salvare” în Codul rutier. FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În acest context, un proiect de modificare legislativă inițiat de deputații USR Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu vizează introducerea unor reguli explicite privind formarea „culoarului de salvare”, practică utilizată în mai multe state europene.

Inițiatorii susțin că lipsa unor prevederi clare creează confuzie în trafic și poate duce la întârzieri în intervențiile de urgență, unde fiecare minut contează. Proiectul propune stabilirea unor obligații precise pentru șoferi în funcție de tipul drumului și sancționarea celor care nu respectă regulile sau care folosesc abuziv culoarul creat pentru vehiculele de intervenție.

„În spatele fiecărei sirene care răsună în trafic se află o cursă contracronometru. Câteva secunde pot însemna diferența dintre o inimă care reîncepe să bată și o tragedie. Prin acest proiect, facem un pas vital pentru a oferi salvatorilor noștri — pompieri, medici, polițiști — singurul lucru pe care nu îl pot cumpăra sau fabrica: timpul. Să nu uităm că 1 minut câștigat în drumul spre un stop cardio-respirator crește șansele de supraviețuire cu până la 10%. Culoarul de salvare este deja o normă de civilizație în țări precum Germania sau Austria, unde timpul de intervenție a scăzut cu până la 4 minute”, afirmă deputatul USR Ovidiu Paraschivescu.

Proiectul de lege vine să corecteze această situație, introducând în Codul rutier, ca obligație, ceea ce mulți șoferi fac acum din proprie inițiativă:

– în cazul drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens: șoferii trebuie să se tragă cât mai pe dreapta și să lase loc în stânga.

– în cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi: șoferii de pe banda de lângă axul drumului trebuie să se tragă cât mai în stânga, iar toți ceilalți spre dreapta.

Nerespectarea obligației privind formarea culoarului de salvare va constitui contravenție, la fel circulația printr-un astfel de culoar de către șoferii care nu au dreptul.

În Germania, care a implementat „culoarul de salvare” încă din anii ’80, analizele ADAC (cel mai mare club auto din Europa) și ale Crucii Roșii Germane (DRK) au arătat că un culoar de salvare format corect permite vehiculelor de urgență să circule cu viteze constante, reducând timpul de sosire la locul accidentului cu până la 40%.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În Austria, culoarul de salvare a fost implementat în 2012, iar studiile Asfinag (Operatorul de autostrăzi din Austria) au confirmat o creștere a vitezei de deplasare a ambulanțelor cu peste 25% în condiții de trafic blocat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Sărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”

Publicat

pe

Sărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”

Înainte să îți calculezi veniturile, trebuie să îți analizezi convingerile. Felul în care învățăm să privim banii încă din copilărie ne influențează, mai târziu, deciziile de consum, raportarea la siguranța financiară și curajul de a cere cât considerăm că merităm. În România, aceste lucruri se văd clar și în cifre: de la consumul emoțional și frica de instabilitate până la ezitarea de a negocia un salariu mai bun. Într-un interviu pentru Adevărul, Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR, explică ce spun datele despre relația românilor cu banii și de ce succesul financiar nu depinde doar de cât câștigi.

Sursă foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În spatele multor decizii de cumpărare nu stau doar nevoile reale, ci și emoțiile, frustrările sau nevoia de validare. Din datele pe care le analizați, cât de mult consumă românii din nevoie și cât din impuls ori compensare?

Corina Cimpoca: Cifrele ne arată că există, într-adevăr, un consum care depășește cu mult nevoile funcționale. În studiul MKOR Consumer Sentiment, realizat trimestrial, pe un eșantion total de peste 22.000 de respondenți (cel mai mare studiu de acest tip din România), am constatat că 28% dintre români trăiesc exclusiv din cheltuieli de bază, iar 20,7% au ajuns să facă datorii chiar și pentru necesități elementare. Și totuși, în paralel, avem date din alte studii pe care le derulăm, care arată că 39,4% spun că mersul la cumpărături îi face să se simtă bine. Cele două realități coexistă. Asta ne spune ceva important: consumul nu este niciodată pur rațional. Există o componentă emoțională consistentă: cumpărăm ca să ne recompensăm, ca să ne liniștim, ca să simțim că avem control. Cât anume din fiecare coș de cumpărături acoperă o nevoie reală versus o nevoie emoțională? Nu putem tranșa cu o cifră exactă, dar datele arată că granița este mult mai permeabilă decât ne place să credem.

Plecăm adesea de la premisa că luăm decizii financiare rațional?

Premisa deciziei raționale este, practic, un mit pe care datele îl erodează constant. Din unul din studiile noastre reprezentative național, realizat pe 1.159 de respondenți, 22,8% recunosc că simt remușcare după cumpărături, un semnal al achizițiilor impulsive. Iar 28,5% dintre cei intervievați în alt studiu au declarat că au cumpărat nu din necesitate, ci din dorință pură. Nu e vorba de o populație iresponsabilă. E vorba de mecanisme psihologice: cumpărăm când suntem obosiți, când suntem stresați, când vrem să marcăm un moment. Promoțiile amplifică și mai mult această dinamică: 80,8% dintre români cumpără mai mult când văd reduceri, conform MKOR Consumer Sentiment. Întrebarea este „în ce condiții decizia emoțională devine dominantă?”, iar răspunsul aproape invariabil, este: când presiunea financiară sau psihologică este (prea) mare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Relația cu banii se formează adesea încă din copilărie, din ce vedem și învățăm acasă. Cât de mult se simte acest lucru mai târziu, în viața profesională? Se observă, de exemplu, o ezitare a românilor în a-și negocia salariile și în a cere atât cât consideră că merită?

Datele din piața muncii confirmă această ezitare, chiar dacă ea apare indirect. În studiul nostru MKOR Employee Sentiment, realizat în ultimii 3 ani pe eșantioane reprezentative pe populația activă, vedem că 21,9% percep că au colegi plătiți mai mult pentru mai puțin, iar reacția predominantă nu este negocierea, ci migrarea. Românii preferă să plece decât să ceară. Negocierea presupune să crezi că meriți mai mult, iar această convingere se formează devreme. Dacă în copilărie mesajul a fost că banii sunt rari, că e rușinos să ceri, că e mai sigur să taci, acest pattern se transferă în viața profesională. Nu avem date longitudinale care să lege explicit copilăria de comportamentul salarial adult, dar implicațiile comportamentale sunt vizibile: evităm confruntarea directă cu subiectul banilor, indiferent dacă e vorba de negociere sau de planificare financiară personală. Preferăm să rezolvăm problema schimbând contextul, nu pe noi înșine.

Mai mulți bani aduc, în practică, mai multă liniște sau doar un stil de viață mai costisitor și aceleași griji?

Acesta este unul dintre cele mai interesante fenomene pe care le observăm în date. În MKOR Consumer Sentiment am aplicat o analiză pe venituri și am descoperit că la categoria de venituri mari (peste 6.000 lei net), cheltuielile discreționare urcă brusc la 30–34% din buget. Cu alte cuvinte, pe măsură ce venitul crește, cresc și cheltuielile. Este o corelație pe care o vedem în toate studiile pe care le derulăm. Nu neapărat pentru lucruri mai importante, ci mai degrabă pentru un stil de viață mai scump.

Economisesc activ doar 8,7% dintre români, indiferent de venit. E drept, la venituri de peste 15.000 lei procentul celor care economisesc ajunge la 49%, dar până acolo, creșterea venitului tinde să fie „consumată” pe loc. Este exact ce economiștii numesc „lifestyle inflation”: fiecare treaptă de venit aduce cheltuieli pe măsură. Securitatea financiară reală nu vine automat cu un salariu mai mare, ci cu un comportament financiar deliberat, iar acesta e mai rar decât ne-am dori.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din ce observați în piață, cât de des cumpărăm pentru utilitate și cât pentru imagine, statut sau validare socială?

Avem date care sugerează că semnalarea statutului prin consum există, dar nu este atât de dominantă pe cât o portretizează discursul public. Cifrele noastre arată că 28,9% dintre români cred că un preț mai mare înseamnă automat calitate mai bună, un indicator indirect al consumului aspirațional. Totodată, 33,9% dintre participanții la studiu au declarat că s-au simțit bine cumpărând și altceva decât planificaseră. Există o satisfacție reală în a-ți depăși propriile așteptări. Problema apare când această satisfacție devine regulă, nu excepție, și când este finanțată din resurse pe care nu le ai. Nu am un procent care să spună „atât din consum e pur status”, pentru că nimeni nu recunoaște asta explicit. Dar comportamentele precum cumpăratul de produse pe care „nu mi le permit în mod normal”, declarat de 24,5% la Black Friday, vorbesc mai clar decât autoraportările.


ADHD și spiritul antreprenorial. Legătura surprinzătoare dintre tulburarea de atenție și inițiativă

Dacă ne uităm la diferențele dintre generații, tinerii din Gen Z par mai relaxați în raport cu banii sau, dimpotrivă, duc mai departe multe dintre temerile financiare ale părinților lor?

Gen Z este, probabil, generația cel mai greșit înțeleasă în conversația despre bani. Datele noastre din studiul PulseZ realizat împreună cu VSFA pe 1.080 de tineri între 18 și 27 de ani, arată că motivația numărul unu a acestei generații este independența financiară (35% o plasează pe primul loc și 50,2% acordă nota maximă siguranței financiare).

Nu sună a generație relaxată, sună a generație anxioasă. Și există și motive: 37,5% identifică constrângerile financiare ca principala lor provocare, tendință confirmată și din studiul nostru Consumer Sentiment, unde vedem că Gen Z are cel mai ridicat procent de oameni care trag din economii, 27,5%. Tinerii nu cheltuiesc nesăbuit, ci sunt structural dezavantajați (prețuri mari, salarii de intrare mici, chirii enorme) și încearcă să supraviețuiască. Asta ca să nu începem și o discuție despre faptul că explozia AI le fură joburile de intrare pe piața muncii, cele care îi formează și îi ajută să urce treptele unei cariere. Fricile generației lor nu sunt moștenite, sunt „câștigate” pe cont propriu, în timp real. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Când presiunea economică crește, oamenii își temperează consumul sau apare acel fenomen de „terapie prin shopping” ca formă de eliberare a stresului?

Ambele fenomene coexistă, și asta este tocmai ceea ce face analiza comportamentului de consum în perioade de criză atât de complexă. Pe de o parte, în MKOR Consumer Sentiment vedem o prudență reală: 67,4% dintre români aleg mărci mai ieftine, 60,3% au redus cantitățile cumpărate, 80,8% cumpără mai mult la promoții. Acestea sunt ajustări raționale, de supraviețuire. Pe de altă parte, 34,8% dintre participanții la un alt studiu descriu cumpărăturile ca o „reală bucurie”, iar 32,2% simt emoția vânătorii de reduceri. Reducerea în sine a devenit o sursă de satisfacție emoțională, nu neapărat produsul cumpărat. Deci da, există terapie prin shopping, dar ea s-a sofisticat: nu mai cumpărăm scump ca să ne simțim bine, cumpărăm „deștept” ca să simțim că am câștigat ceva. Este un mecanism de coping mai subtil, dar la fel de prezent.

Din studiile pe care le-ați coordonat, care este cea mai frecventă greșeală pe care o fac românii când vine vorba de bugetul personal?

Cel mai frecvent comportament de auto-sabotare pe care îl vedem în date nu este cheltuitul excesiv, ci lipsa monitorizării. Din studiul PulseZ, 21,1% dintre tineri nu își urmăresc deloc veniturile și cheltuielile. Dacă nu știi unde se duc banii, nu poți lua nicio decizie conștientă în legătură cu ei. Al doilea comportament problematic este ceea ce eu numesc „economia de promoție”: 80,8% cumpără mai mult la reduceri, dar a cumpăra ceva la 50% reducere pe care nu l-ai fi cumpărat la preț întreg nu înseamnă că ai economisit, înseamnă că ai cheltuit pe ceva inutil. Datele din Consumer Sentiment arată că acest comportament a crescut în ultimii ani, semn că nu mai este o reacție emotională la criză, ci mai degrabă un pattern stabilizat. Iar un pattern de consum pe care nu îl conștientizezi este, prin definiție, unul pe care nu îl poți controla.


„Nu mai muncim de frică”. Generația Z rescrie regulile jocului și nu mai acceptă locuri de muncă abuzive

Dacă cineva observă că cheltuie din impuls sau pe fond de stres, care ar fi primul pas practic pentru a recăpăta controlul?

Primul pas, și cel mai concret, este să introduci o pauză deliberată între impuls și acțiune. Datele noastre din studiul anual de Black Friday arată că 54,2% dintre cumpărători urmăriseră produsul de mult timp înainte de a-l achiziționa. Adică peste jumătate dintre ei au practicat, instinctiv, exact această tehnică: amânarea deliberată. Nu au acționat la primul impuls, au așteptat momentul potrivit (știind că acel moment stabilit extern va veni).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Poți aplica același principiu în viața de zi cu zi: când vrei să cumperi ceva care nu era planificat, notează-l și revino la el după 48–72 de ore. Dacă dorința persistă, probabil are substanță. Dacă dispare, era emoție de moment. Simplu, gratuit, eficient. Nu ai nevoie de o aplicație sau de un coach financiar, ci de un obicei. Și obiceiurile se construiesc prin repetare, nu prin voință de moment.

Un alt lucru pe care eu personal îl practic este să plec la cumpărături cu o listă clară. Ce nu este pe listă trebuie să se încadreze într-un buget (de exemplu, îmi amintesc că am uitat să pun ceva pe listă), iar restul cumpăr online. Le adaug în coș, dar nu cumpăr imediat, ci aștept 1-2 zile, pentru a-mi da seama dacă impulsul de moment chiar este o nevoie reală.

Care este cel mai mare mit legat de modul în care își cheltuie românii banii pe care l-ați demontat clar prin datele strânse în ultimii ani?

Cel mai mare mit pe care datele noastre îl demontează fără echivoc este că românii cumpără impulsiv și irațional de Black Friday. Imaginea populară este a unui consumator care se aruncă în cumpărături din entuziasm de turmă. Realitatea din studiul nostru Black Friday, derulat în ultimii 3 ani pe mai bine de 2.600 de respondenți, arată exact opusul: 54,2% urmăreau produsul de mai mult timp, 72% își stabilesc bugetul în funcție de resursele disponibile și numai 2,7% cumpără pentru că „toți din jur cumpără”. Acesta este un comportament extrem de planificat. Românul de Black Friday nu e victima marketingului, ci folosește evenimentul de reduceri ca instrument pentru a-și permite ceva ce altfel nu intră în buget, și 24,5% recunosc explicit asta. Este o formă de planificare financiară adaptativă, nu iresponsabilitate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan

Publicat

pe

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan

Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, vor călători sâmbătă în Pakistan pentru a relua negocierile menite să pună capăt războiului cu Iran, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Witkoff și Kushner merg sâmbătă în Pakistan FOTO EPA-EFE

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vicepreședintele JD Vance, care s-a alăturat lui Witkoff și Kushner în discuțiile de pace cu oficiali iranieni la începutul acestei luni, în Islamabad, nu va merge în Pakistan, dar va „rămâne în așteptare” pentru a se alătura negocierilor.

„Steve și Jared vor pleca mâine în Pakistan pentru a asculta poziția iranienilor”, le-a spus Leavitt jurnaliștilor la Casa Albă, potrivit POLITICO. „Președintele, vicepreședintele și secretarul de stat vor rămâne aici, în Statele Unite, pentru a primi actualizări, iar vicepreședintele, din câte înțeleg, este în așteptare și este pregătit să plece în Pakistan dacă vom considera că este o utilizare necesară a timpului său.”

Leavitt a sugerat că Statele Unite și Iranul sunt mai aproape de un acord, însă a refuzat să ofere detalii atunci când a fost întrebată dacă administrația Donald Trump a primit o propunere de pace din partea liderilor iranieni.

„Cu siguranță am văzut unele progrese din partea iraniană în ultimele zile”, a spus ea.

Disponibilitatea Iranului de a relua negocierile cu SUA marchează o schimbare de poziție față de începutul săptămânii, când Teheranul a refuzat să-și trimită echipa de negociere la Islamabad, în semn de protest față de blocada americană asupra Strâmtoarea Ormuz. La câteva ore după aceea, Trump a prelungit blocada pe termen nedeterminat, fiind de acord totodată să extindă armistițiul dintre cele două țări.

Noile discuții au loc în contextul în care Trump și oficialii administrației sale indică faptul că războiul ar putea dura mai mult decât sugerase inițial președintele, atunci când a început în februarie. Întrebat despre calendarul încheierii conflictului, Trump le-a spus jurnaliștilor joi: „Nu mă grăbiți.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Trump a mai sugerat că ar fi dispus să tolereze, „pentru o perioadă”, creșterea prețurilor la combustibil provocată de conflict, în schimbul împiedicării Iranului de a obține o armă nucleară. Deja, benzina este cu aproximativ un dolar pe galon mai scumpă decât înainte de izbucnirea conflictului, un semnal îngrijorător pentru republicani înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, notează publicația.

Mai devreme, vineri, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a continuat să amenințe cu noi lovituri asupra țintelor iraniene și a declarat că SUA au „tot timpul din lume” pentru a-și atinge obiectivele în Iran.

Vizita anterioară a lui Vance la Islamabad a reprezentat negocierile la cel mai înalt nivel între liderii SUA și Iran de la Revoluția Islamică din 1979. Totuși, Vance s-a întors din acea deplasare fără rezultate concrete, insistând că orice acord trebuie să includă un angajament din partea Iranului de a nu urmări capacitatea de a construi o armă nucleară.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

„Culoarului de salvare” ar putea fi introdus în Codul rutier. Reguli noi pentru intervenția ambulanțelor și pompierilor „Culoarului de salvare” ar putea fi introdus în Codul rutier. Reguli noi pentru intervenția ambulanțelor și pompierilor
Actualitateacum 3 ore

„Culoarului de salvare” ar putea fi introdus în Codul rutier. Reguli noi pentru intervenția ambulanțelor și pompierilor

Forma actuală a Codului rutier nu prevede în mod clar obligațiile șoferilor în situații de ambuteiaj sau trafic intens, atunci...

Sărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult” Sărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”
Actualitateacum 9 ore

Sărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”

Înainte să îți calculezi veniturile, trebuie să îți analizezi convingerile. Felul în care învățăm să privim banii încă din copilărie...

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan
Actualitateacum 15 ore

SUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan

Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, vor călători sâmbătă în Pakistan pentru a relua negocierile menite...

Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv
Actualitateacum 22 de ore

Vladimir Putin pierde teren în sondaje. Popularitatea liderului rus scade pentru a șaptea săptămână consecutiv

Indicatorii de popularitate ai președintelui rus Vladimir Putin sunt în scădere pentru a șaptea săptămână la rând, pe fondul nemulțumirilor...

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai
Actualitateacum o zi

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai

Un val de aer rece asociat unui jet polar va afecta România începând de luni, 27 aprilie, când țara noastră...

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
Actualitateacum o zi

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului

Un bancher italian, pasionat de artă și cu o inteligență ieșită din comun, este considerat arhitectul din umbră al Europei...

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers
Actualitateacum 2 zile

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers

Un accident grav a avut loc joi seară pe DJ 106S, în localitatea Daia din județul Sibiu. Un băiat de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro