Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

REVOLTĂTOR Dealeri de droguri cu o bogată activitate infracțională, condamnați la muncă în folosul comunității

Publicat

pe

Doi dealeri de droguri din Voineasa – Vâlcea, prinși la finele anului trecut în timp ce se plimbau cu mașina prin Sibiu, au fost condamnați la închisoare cu suspendare, în ciuda bogatei activități infracționale. Detaliile cazului sunt captivante.

Droguri și alte bunuri confiscate de DIICOT Sibiu Sursă Poliția Română

Magistrații Tribunalului Sibiu au decis ca cei doi vâlceni, cunoscuți cu poreclele de „Cazi” și „Mening”, acuzați de trafic de droguri de risc în formă continuată – în cazul unuia au fost probate peste 1.000 de fapte de acest gen – dar și de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, precum și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept, să rămână în libertate. Au la dispoziție 10 zile ca să conteste măsura atât ei cât și procurorii DIICOT Sibiu.

Anchetatorii au strâns dovezi că dealerii au făcut „tranzacții periculoase” din 2019 încoace, atât în Vâlcea, cât și în Sibiu, deși unii dintre martori au mărturisit că le sunt clienți fideli de mult mai mult timp. Au intrat în „vizorul” Poliției în 2022, prin intermediul consumatorilor și luni de zile au fost filați.

Drogurile – marijuana, canabis și Cristal se vindeau cu prețuri diferite, în funcție de cantitate și fidelitate. Printre consumatori se aflau chiar și prieteni din copilărie ai celor doi condamnați.

În ciuda dovezilor strânse împotriva lor, cei doi dealeri au scăpat de închisoare și vor fi nevoiți doar să presteze muncă în folosul comunității  – 80 de zile – fie în cadrul Primăriei Voineasa Vâlcea, fie în cadrul Primăriei Șelimbăr Sibiu.

Droguri vândute la biserică

Unul dintre traficanți locuia fără forme legale în Șelimbăr – Sibiu unde își făcuse un cerc restrâns de clienți. Aceștia erau alimentați frecvent cu „marijuana” care varia de obicei între 50 și 60 de lei gramul, în funcție de cantitate.

Cea mai mare cantitate de droguri vândută într-o singură tranșă a fost de 80 de grame. Unii dintre clienți au fost abordați la petrecerile de prin cluburi sau cabane, alții prin intermediari. Întâlnirile cu aceștia aveau loc în diverse imobile închiriate fără forme legale de cei doi, dar și în public, în locuri aglomerate, precum supermarket-urile, sau chiar la biserică. 

Interesant în acest caz este faptul că pentru a strânge probe concludente, DIICOT s-a folosit de un investigator sub acoperire și un colaborator al acestuia care, direct sau prin intermediari, au cumpărat diverse droguri de la dealeri. Plata, au mai descoperit anchetatorii, se făcea fie cash, fie prin Revolut, iar discuțiile erau purtate prin aplicațiile criptate de mesagerie (SnapCaht, Instagram, Telegram, Facebook, WhatsApp) și mai voalat la telefon.

Unul dintre dealeri avea doar studii gimnaziale, iar celălalt liceale și se știa despre el că este inginer sau șef de echipă la o fabrică din Sibiu.

Prinși cu droguri asupra lor, de mai multe ori, în trafic 

Prima dată, dealerii au fost prinși pe data de 15 noiembrie 2023 având asupra lor atât droguri cât și instrumente pentru porționarea acestora. Se plimbau cu o mașină când agenții de circulație din Sibiu „i-au tras pe dreapta”. Au motivat că dețin drogurile pentru consum propriu, fiindcă știau că în astfel de situații legea este extrem de permisivă.

Două săptămâni mai târziu, situația s-a repetat. Agenții de circulație au constatat că șoferul era extrem de agitat.

La fel au fost găsiți în trafic și la jumătatea lunii decembrie a aceluiași an. Polițiștii au descoperit droguri atât asupra lor, dar și ascunse în mașină, prin diverse locuri.

În luna ianuarie 2024 s-au derulat mai multe percheziții domiciliare în acest caz, ocazie cu care s-au confiscat nu doar droguri și diverse sume de bani, dar și nenumărate telefoane, în general Iphone, pe care cei doi le foloseau pentru a intra în contact cu clienții. 

Discuții codate cu consumatorii

Cum aminteam, luni de zile, suspecții au fost filați, realizându-se supravegherea lor video, audio și  foto, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum și interceptarea comunicațiilor la distanță, ocazie cu care s-a constatat că erau extrem de prudenți în discuțiile telefonice, obișnuind să folosească aplicații de mesagerie criptată și purtând discuții evazive privind sumele de bani sau scopul întâlnirilor.

„Te salut! Ce faci? / Uite, pe-acia, fra’. SĂCĂDATE. / Curios, ăsta tovarășu’, ți-a dat ,,sign” ceva de ieri până…? / Mi-a dat. / Înseamnă că s-a supărat. Nu-nțeleg di ce. / Nu știu! Da’ mi-a dat și mie de mi-o dat la patru, cinci dimineața. Ah! Să nu fi fost tranchilizat”, sună una dintre convorbirile telefonice.  Dintr-o altă conversație, se înțelege că dealerii proveneau din mediul rural: „Ah! Înțeleg io de ce-i el la țară! Daaa… da, da, da, da! / Cu ce lucră p-acolo, da. / Da, da. Adună merele”.

În alte convorbiri menționate în rechizitoriu se pomenește și despre sume de bani: „Deseară la șapte ar trebui să mă duc la ăla. / Dar te duci, iubire! / Acuma mă duc cu cât o fi, cât am. Oi vedea ce-oi face. Am o variantă, da’ nu știu cum, ce-aș putea și ce. Nu știu, nu știu ce să fac! Mi-a dat tati niște bani împrumut , da’ nu știu când îi dau înapoi. Un cinș’pe milioane așa să zic, aș putea să iau împrumut de la el, da’”.

Din declarațiile martorilor reies și alte discuții codate legate de droguri: „Îl întrebam – ce faci? Ai gigea? Pizza? Vreau două șnițele de pui, acesta înțelegând că intenționez să cumpăr droguri de la el”. Sau: „Când doream să consum, îl abordam codat pe WhatsApp și scriam: dă-mi cinci beri (cinci beri însemnând cinci grame de marijuana)”.

Unul dintre clienți a recunoscut că a achiziționat droguri de aproximativ 800 de ori, menționând și că este consumator de 11 ani. 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

Publicat

pe

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de echipa regională G.I.D.E. Timișoara la RAK Porcelain Culinary World Cup 2026. Pentru tema „România lui Brâncuși”, Ana pregătește o colecție de deserturi în miniatură, care vor fi expuse pe suporturi din marmură albă de Rușchița. Competiția are loc la Luxemburg, în cadrul salonului gastronomic EXPOGAST, deschis publicului între 21 și 25 noiembrie.

În anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, echipa românească a ales să interpreteze în arta culinară câteva dintre formele sale emblematice. Pentru colecția de cofetărie, Ana Braghiș pornește de la ritmul Coloanei Infinitului, geometria Porții Sărutului, ovalul Muzei adormite și motivul zborului.

Cât din silueta unei sculpturi poți păstra într-un desert de câteva grame? La proba regională de cofetărie, fiecare petit four trebuie să cântărească între 6 și 14 grame. Juriul examinează atât forma piesei, cât și secțiunea ei. Pentru Ana, provocarea este să facă vizibilă inspirația brâncușiană la această scară, de la conturul desertului până la îmbinarea straturilor din interior.

„Participarea la Culinary World Cup este o onoare enormă și o oportunitate de a purta patrimoniul cultural românesc în elita cofetăriei internaționale”, declară Ana Braghiș.

Despre Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare

De peste nouă ani, echipa Mai Dulce pregătește în atelierul din Baia Mare prăjituri de autor și deserturi pentru evenimente, îmbinând rețete tradiționale, tehnici moderne de cofetărie și ingrediente locale. Pentru torturile de nuntă, mirii pot alege la degustare compoziția și pot stabili împreună cu echipa decorul. Oferta de candy bar pentru nunți și evenimente include mini tarte, macarons și monoporții, în selecții adaptate numărului de invitați.

​Organizat la Luxemburg în perioada 21-25 noiembrie 2026, RAK Porcelain Culinary World Cup (Expogast) reprezintă a doua cea mai importantă competiție culinară din lume după Olimpiada Culinară IKA. Evenimentul adună echipe naționale și regionale din întreaga lume, fiind jurizat de maeștri internaționali după criterii stricte de tehnică, gust, estetică și originalitate conceptivă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău

Publicat

pe

Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău

Fluturas de salariu este extrasul tău din statul de plată al firmei: aceleași cifre, dar doar pentru tine și pentru o singură lună. Mulți se uită doar la suma de jos. Merită să citești tot documentul, pentru că fiecare rând poate fi recalculat cu procentele din Codul fiscal.

Cele trei părți ale documentului

Un fluturaș corect se citește de sus în jos, în trei pași:

  1. drepturile brute: salariul din contract, plus sporuri, ore suplimentare sau prime;
  2. rețirerile: ce se scade pentru stat;
  3. restul de plată: suma care ajunge efectiv la tine.

Rând cu rând, la 5.000 lei brut

Exemplul de mai jos folosește valorile de la 1 iulie 2026, pentru un angajat cu normă întreagă la funcția de bază, fără persoane în întreținere.

  • Salariu brut: 5.000 lei. Trebuie să coincidă cu contractul sau cu ultimul act adițional.
  • CAS 25%: 1.250 lei. Contribuția la pensie, un sfert din brut.
  • CASS 10%: 500 lei. Contribuția la sănătate. Pe tichetele de masă se reține tot CASS.
  • Deducere personală: 562 lei. O parte din venit scutită de impozit. Apare dacă brutul e sub 6.325 lei și contractul este la funcția de bază.
  • Impozit 10%: 269 lei. Se calculează după ce scazi din brut CAS, CASS și deducerea, nu direct din brut.
  • Salariu net: 2.981 lei. Brutul minus CAS, CASS și impozit.

Dacă ai primit avans sau ai o poprire, acestea se scad din net. Rezultă restul de plată, care trebuie să se regăsească în extrasul tău de cont.

Ce nu vezi pe fluturaș

Contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM), de 2,25%, o plătește firma peste brut și nu apare ca reținere la tine. La 5.000 lei brut înseamnă 113 lei, deci postul costă firma 5.113 lei.

Dacă ești plătit la minim

Salariu minim pe economie 2026 este de 4.325 lei brut din 1 iulie, adică 2.699 lei net, potrivit HG nr. 146/2026. La acest nivel, dacă îndeplinești condițiile, pe fluturaș trebuie să apară și suma neimpozabilă de 200 de lei. Dacă lipsește, pierzi 83 de lei net pe lună.

Atenție și la prima mărire. La 4.326 lei brut, netul scade la 2.614 lei, pentru că suma neimpozabilă dispare complet. Revii la 2.699 lei abia de la 4.480 lei brut.

Greșeli pe care le poți prinde singur

  • lipsește deducerea personală, deși ai funcția de bază: la 5.000 lei brut, diferența este de 56 lei net pe lună;
  • persoanele în întreținere nu au fost luate în calcul: cu o persoană declarată, netul la 5.000 lei brut urcă la 3.003 lei. Declarația se depune la angajator, nu la ANAF;
  • valoarea tichetelor de masă nu este trecută pe un rând separat.

Dacă găsești o diferență, cere în scris departamentului de salarizare calculul liniei respective. Corecția se face de obicei pe fluturașul lunii următoare.

Cum îți verifici calculul acasă

Pe Calculator-Salariu.net introduci brutul din contract și vezi netul, fiecare reținere și costul firmei. Poți adăuga opțiuni precum tichetele de masă sau persoanele în întreținere. Calculatorul generează un fluturaș orientativ, descărcabil gratuit în format PDF. Nu înlocuiește documentul emis de angajator și nu este valabil la bancă. Îți dă însă un reper clar pentru a compara cifrele din contul tău cu cele de pe hârtie.

Ghidurile site-ului sunt scrise de un fondator cu studii în contabilitate și verificate de un expert contabil, membru CECCAR. Ele citează Codul fiscal, Codul muncii și hotărârile de guvern în vigoare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul

Publicat

pe

Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul

Black Friday 2026 îi poate ajuta pe cumpărătorii care au nevoie de produse bine alese, dar numai dacă reducerile sunt analizate înainte de plată. Un buget de cumpărături stabilit din timp limitează impulsurile, iar verificarea istoricului de preț arată dacă oferta este avantajoasă sau doar arată convingător într-o reclamă. Pentru informații generale despre economie, consum și tehnologie, cititorii pot urmări și portalul de știri InsightNews.ro.

Black Friday în România începe cu o nevoie clară

Black Friday nu se desfășoară neapărat într-o singură zi și nici toate magazinele nu folosesc aceeași perioadă pentru campanii. Unele oferte apar înainte de ziua anunțată, altele sunt prelungite, iar anumite produse pot reveni în promoție după epuizarea stocului inițial. Din acest motiv, data de pe banner contează mai puțin decât prețul urmărit și condițiile concrete de cumpărare.

Primul pas este să separi nevoia de curiozitate. Un laptop pentru muncă, un aparat electrocasnic care trebuie înlocuit sau un scaun necesar pentru birou pot intra pe lista de cumpărături. Un produs adăugat doar pentru că apare într-o reclamă cu procent mare nu are aceeași prioritate.

Lista poate avea trei coloane: produsul dorit, suma maximă acceptată și motivul pentru care ar fi cumpărat. Ultima coloană pare inutilă, dar te obligă să formulezi nevoia înainte să vezi oferta. Dacă nu poți explica la ce îți va folosi produsul sau când ai nevoie de el, merită să amâni decizia.

Verifică și costul total, nu doar valoarea afișată lângă produs. Transportul, instalarea, accesoriile necesare sau un serviciu adăugat automat pot schimba comparația dintre două oferte. O reducere vizibilă la prima vedere nu este neapărat cea mai bună variantă după ce ajungi la pasul de plată.

Cum îți construiești un buget de cumpărături realist

Bugetul de cumpărături trebuie stabilit înainte de navigarea printre promoții. Pornește de la banii disponibili după cheltuielile obișnuite și separă suma pentru produse necesare de suma pentru achiziții opționale. Dacă toate cumpărăturile intră într-un singur total, ofertele de moment pot consuma rapid banii destinați altor obligații.

O metodă practică este să notezi fiecare produs dorit și să îi atribui o limită maximă. Totalul acestor limite devine plafonul de cumpărături, nu o promisiune vagă că „vei fi atent”. Păstrează și o marjă pentru costuri care apar la finalul comenzii, fără să crești plafonul după ce ai început să cumperi.

Poți urmări cheltuielile într-un tabel simplu sau într-o aplicație. Notează data, produsul, prețul afișat, costurile suplimentare și suma plătită. O privire asupra acestor date te ajută să observi dacă ai depășit categoria destinată electronicelor, casei sau obiectelor personale.

Pentru decizii legate de bani, dobânzi sau rate, informațiile din zona de știri financiare pot completa verificarea bugetului. Plata în rate nu face un produs mai ieftin, iar costul total trebuie comparat cu suma pe care o poți achita fără să afectezi cheltuielile curente.

Dacă ai nevoie de credit pentru o achiziție care nu era planificată, oprește procesul și recalculează. O reducere aparentă nu justifică o obligație financiară pe care nu ai prevăzut-o. Pentru familii, discuția despre plafon și priorități înainte de cumpărături reduce comenzile duplicate sau neplanificate.

Cum verifici un preț și identifici reducerile reale

Un procent mare nu dovedește singur că ai găsit o ofertă bună. Pentru a verifica un preț, caută produsul pe mai multe site-uri și compară aceeași variantă, nu doar denumiri asemănătoare. Capacitatea, generația, configurația, garanția inclusă și accesoriile pot fi diferite chiar dacă fotografiile arată aproape identic.

Urmărește istoricul prețului cu cel puțin treizeci de zile înainte de campanie, folosind instrumente de monitorizare sau notițe proprii. Dacă nu ai făcut această verificare, caută pagini arhivate, comparații între comercianți și rezultatele anterioare din motoarele de căutare. Ideea este să afli dacă prețul actual este apropiat de nivelul obișnuit.

Fii atent la prețul de referință tăiat, mai ales atunci când reducerea pare neobișnuit de mare. Un comerciant poate afișa o comparație care face oferta să pară spectaculoasă, însă valoarea relevantă pentru tine este suma pe care o plătești acum și cât costa produsul în perioada anterioară.

Verificarea devine mai ușoară dacă păstrezi o captură de ecran cu pagina, data, prețul, costul transportului și condițiile ofertei. Nu este nevoie să urmărești zeci de produse. Alege câteva variante care corespund listei tale și compară-le consecvent.

Analizează cu atenție formulări precum „stoc limitat”, „ofertă exclusivă” sau numărătoarea inversă. Ele pot grăbi decizia, dar nu spun dacă produsul este potrivit sau dacă prețul este avantajos. Dacă oferta te obligă să alegi înainte să poți verifica detaliile, fă un pas înapoi.

Semne că o ofertă nu merită cumpărată

O ofertă problematică nu se recunoaște doar după procentul afișat. Uită-te la pagină ca la o combinație de preț, produs, condiții și reputație a comerciantului. Lipsa informațiilor clare sau apariția unor costuri abia la final ar trebui să amâne plata până când toate detaliile sunt lămurite.

Înainte de comandă, verifică următoarele semne:

  • Prețul actual nu poate fi comparat cu un istoric sau apare doar lângă o valoare de referință foarte mare.
  • Produsul are o denumire neclară, specificații incomplete sau fotografii care nu corespund descrierii.
  • Costul transportului, montajului ori al accesoriilor apare abia în coș.
  • Oferta este prezentată ca urgentă, dar nu găsești condiții precise despre perioada de valabilitate.
  • Recenziile se referă la alt model, altă configurație sau o experiență diferită de produsul pe care vrei să îl comanzi.

Verifică și comerciantul, nu doar produsul. Caută date de contact, condiții de livrare, metode de plată și procedura pentru retur sau reclamații. O pagină bine construită nu înlocuiește citirea termenilor, mai ales când achiziția are valoare mare sau presupune livrare și instalare.

Nu confunda un produs ieftin cu o reducere reală. Un model mai vechi poate avea un preț mic pentru că a fost înlocuit de o versiune nouă, iar un produs fără accesorii poate părea mai avantajos decât unul complet. Comparația corectă se face între configurații echivalente și costuri totale.

Dacă ai pus deja un produs în coș, recitește lista inițială. Întreabă-te dacă îl cumpărai și fără banner, dacă limita de buget rămâne respectată și dacă ai verificat alternativa. Câteva minute de pauză pot opri o achiziție impulsivă fără să pierzi controlul asupra deciziei.

Intră la cumpărături cu o listă scurtă, un plafon scris și istoricul prețurilor verificat, apoi renunță fără ezitare la orice ofertă care nu trece aceste filtre. O reducere merită luată în calcul doar când produsul îți este util, costul total se încadrează în buget, iar prețul poate fi comparat cu un reper credibil.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Actualitateacum 1 minut

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău
Actualitateacum 2 minute

Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău

Fluturas de salariu este extrasul tău din statul de plată al firmei: aceleași cifre, dar doar pentru tine și pentru...

Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul
Actualitateacum 2 minute

Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul

Black Friday 2026 îi poate ajuta pe cumpărătorii care au nevoie de produse bine alese, dar numai dacă reducerile sunt...

Cât durează să încarci o mașină electrică Cât durează să încarci o mașină electrică
Actualitateacum 7 minute

Cât durează să încarci o mașină electrică

Cât durează să încarci o mașină electrică depinde de capacitatea bateriei, puterea acceptată de autoturism și tipul de stație folosit....

Cât durează să încarci o mașină electrică Cât durează să încarci o mașină electrică
Actualitateacum 7 minute

Cât durează să încarci o mașină electrică

Cât durează să încarci o mașină electrică depinde de capacitatea bateriei, puterea acceptată de autoturism și tipul de stație folosit....

Ce ne spun hainele despre o epocă: cinci întrebări la care răspunde Onur Osman în „Istoria Universală a Modei” Ce ne spun hainele despre o epocă: cinci întrebări la care răspunde Onur Osman în „Istoria Universală a Modei”
Actualitateacum 7 minute

Ce ne spun hainele despre o epocă: cinci întrebări la care răspunde Onur Osman în „Istoria Universală a Modei”

În noiembrie 2026 a apărut la Editura Univers Enciclopedic volumul „Istoria Universală a Modei. O arhivă a culturii și civilizației”,...

Idei de cadouri personalizate pentru colegi și șefi care transmit apreciere Idei de cadouri personalizate pentru colegi și șefi care transmit apreciere
Actualitateacum 7 minute

Idei de cadouri personalizate pentru colegi și șefi care transmit apreciere

Ideile de cadouri personalizate pentru colegi și șefi îi ajută pe cei care vor să ofere un gest atent, potrivit...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro