O nouă carte, Opening Heaven’s Door, vă va face să regândiți tot ceea ce ați crezut despre moarte. Supraviețuitori ai naufragiilor, prăbușirilor aeriene și atacurilor teroriste povestesc cum au fost conduși în mod misterios în siguranță.

O serie de fragmente au fost publicate, în premieră, de dailymail.

Într-o noapte, în timp ce dormea într-un șanț noroios din Franța, William Bird s-a trezit că cineva îl scutura. Era anul 1917. Tocmai trecuse prin bătălia de la Vimy Ridge și era epuizat. Iritabil, a încercat să se dea la o parte, dar persoana în cauză a continuat să îl scuture cu o anumită urgență. Bird – jurnalist în viața civilă – a deschis ochii cu greu și, spre marea sa uimire, l-a recunoscut pe fratele său, Steve, care fusese dat dispărut în misiune cu doi ani înainte.

„Steve și-a pus mâna caldă peste gura mea. Apoi a arătat spre cei care dormeau și spre pușca mea. <Ia-ți echipamentul>”, a spus el.

Multe povești ciudate au apărut în urma Marelui Război, inclusiv cea a jurnalistului William Bird, care s-a trezit că cineva îl scutura în 1917, 

Fusese un vis, cu siguranță. Bird s-a târât în cea mai apropiată groapă din tranșee și a adormit. A doua zi dimineață, a fost trezit de soldați care erau foarte încântați să îl găsească în viață. Șanțul în care „visase” că fratele său îl scutura a fost lovit de un obuz cu explozibil puternic.

Îl visase pe fratele său? Poate că da. Cu toate acestea, abundă poveștile despre soldați care au fost ajutați de o prezență fantomatică la nevoie.

Un alt soldat din Primul Război Mondial, George Maxwell, a fost separat de plutonul său în țara nimănui. Nu numai că s-a rătăcit, dar nu cunoștea conturul liniilor inamice. Îngrozit, era pe punctul de a fugi într-o direcție oarecare, când o voce i-a ordonat: „Stai jos și așteaptă eliberarea”

Poveștile tulburătoare ale atacului terorist din 11 septembrie

În trecutul mai recent, trei supraviețuitori ai World Trade Center din 11 septembrie au susținut că au fost ghidați spre siguranță de prezențe „simțite”.

Acoperiți de praf, supraviețuitorii caută refugiu după ce două avioane deturnate s-au prăbușit în World Trade Center pe 11 septembrie 2001

Unul s-a oprit la un zid de foc, dar a fost împins prin el și mai târziu condus pe scările Turnului de Nord. Altul a fost consolat în timp ce zăcea sub dărâmături. O a treia, care a fost prinsă sub beton, a primit vizite încurajatoare din partea „unei prezențe pe care a perceput-o ca fiind un călugăr”.

În mod similar, în 1989, doi alpiniști au observat separat o femeie tibetană amabilă, de vârstă mijlocie, în timp ce se aflau pe Muntele Kanchenjunga din India. Lou Whittaker a cunoscut-o ca fiind „un spirit prietenos” în tabăra de bază. El spune că i-a ținut companie în fiecare seară, timp de trei luni.

Ingrid, soția lui Whittaker, între timp, cobora din vârf spre tabăra de bază cu un grup de expediție, când a făcut rău de altitudine. Timp de câteva zile, a stat într-un cort, unde s-a trezit îngrijită în timpul zilei de o femeie tibetană.

„Purta un văl pe cap și o rochie lungă. Era întunecată și bidimensională, ca o siluetă – și foarte reconfortantă”, a povestit ea.

În 1989, în timp ce se aflau pe Muntele Kanchenjunga din India, doi alpiniști au observat separat o femeie tibetană amabilă, de vârstă mijlocie

Abia câteva luni mai târziu, cei doi și-au comparat notițele și și-au dat seama că au fost vizitați de aceeași femeie eterică.

Ce sun oamenii de știință despre cel de-al treilea om?

În ultimul deceniu, neurocercetătorii elvețieni au încercat să reproducă o prezență simțită în laboratoarele lor, folosind electrozi pentru a stimula o parte a creierului numită joncțiunea temporoparietală stângă.

Cercetătorul principal Olaf Blanke, de la Mind-Brain Institute din Lausanne, suspectează că orice disfuncție în această zonă – datorată, de exemplu, unei reduceri a oxigenului – ar putea face ca o persoană să fie dezorientată. Mai exact, el crede că „această disfuncție a creierului ar putea determina oamenii să estompeze granițele dintre ei și ceilalți”.

Până în prezent, însă, teoria sa nu a fost dovedită. De asemenea, nu este de natură să explice de ce o prezență simțită poate continua să reapară sau să rămână cu cineva luni de zile, până când nu mai este nevoie de ea.

Căci Al Treilea Om nu este decât de ajutor. După cum a descoperit jurnalistul John Geiger atunci când a cercetat subiectul, există literalmente zeci de referințe în memorii, jurnale și scrisori la intervențiile sale cruciale.

Ceea ce, desigur, face și mai puțin probabil ca al treilea om să fie un produs al lipsei de oxigen sau al insolației.

O altă jurnalistă, Maria Coffey, a început să scrie o carte despre sportivii de anduranță și a fost surprinsă de ceea ce a găsit. Mulți dintre sportivi erau de obicei pragmatici cu capul tare. Cu toate acestea, ei nu numai că au simțit tovarășii, dar adesea au avut vise precise cu privire la proba care urma să le vină și acces telepatic la mesajele de ajutor ale partenerilor.

De asemenea, atleții aveau în comun o concentrare intensă și o conștiință crescută. Se întreba Coffey dacă nu cumva acest lucru le permitea să se conecteze la fie

Posibil. Dar poate că o întrebare și mai dificilă este: de ce Omul al Treilea sprijină atât de intenționat oamenii care îl simt? La urma urmei, departe de a fi doar o voce în capul cuiva, el adesea împinge, intimidează, se amestecă și preia controlul.

Salvarea alpinistului american James Sevigny

În 1983, alpinistul american James Sevigny a fost grav rănit de o avalanșă în Parcul Național Banff și abia se mai putea mișca.

Spatele îi era rupt, la fel și brațele, nasul și câteva coaste. Avea hemoragie internă și și-a pierdut cunoștința timp de o oră. Chiar când era pe punctul de a ceda șocului și hipotermiei, o prezență simțită l-a forțat să se ridice. Apoi l-a împins prin zăpada adânc încrustată, 1,5 km înapoi în tabără.

„Toate deciziile au fost luate de o anumită <prezență>. Eu doar am primit instrucțiuni”, a mărturisit James Sevigny.  

Imediat ce a ajuns la cort, companionul său autoritar a dispărut. Câteva clipe mai târziu, Sevigny a fost găsit de niște schiori de fond și dus cu elicopterul la spital.

Primul om care a navigat singur în jurul lumii

Joshua Slocum, primul om care a navigat singur în jurul lumii, a avut parte de o experiență similară. În mijlocul unei furtuni, el se îmbolnăvise de toxiinfecție alimentară și nu mai era capabil să își conducă barca.

Spre uimirea sa, a apărut un bărbat înalt care i-a spus că se va ocupa el de cârmă. Cumva, Slocum a avut impresia că era „un prieten și un marinar cu o vastă experiență”.

Bărbatul a ținut nava pe curs timp de 145 km, până când Slocum a putut relua controlul. Apoi s-a dematerializat.

În cele mai multe astfel de cazuri, prezența pare să dispară la câteva momente după ce problema este rezolvată, chiar dacă persoana în pericol nu este încă conștientă că este în afara pericolului.

De exemplu, Ensio Tiira, supraviețuitor al unui naufragiu, a declarat că își pierduse orice speranță, în timp ce plutea în derivă pe o plută. „Insoțitorul său” a dispărut în cea de-a 30-a zi. Dar aceasta s-a dovedit a fi și ziua în care Tiira a fost salvat.

De ce este Al Treilea Om atât de reconfortant și atât de real?

Majoritatea oamenilor de știință cred că răspunsul se află adânc în creier, care proiectează cumva imaginea unei prezențe consolatoare și călăuzitoare. În realitate, aceasta este doar o altă teorie. Nimeni nu știe cu adevărat. 

„Nu ar trebui să presupunem că putem explica tot ceea ce contează în termeni de chimie, biologie și fizică. Și, cu siguranță, nu ar trebui să deducem că tot ceea ce nu poate fi explicat în acești termeni nu contează”, a declarat Martha Farah, director al Centrului pentru Neuroștiințe și Societate din cadrul Universității Pennsylvania.