Breaking
Prăbușirea Casei Assad. „Furtuna perfectă” din Siria transformă Turcia într-un un POWER BROKER, Israelul trebuie să găsească mutarea-cheie
Prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad din Siria sigilează o schimbare semnificativă a echilibrului de influență în Orientul Mijlociu. Iranul a fost substanțial slăbit, în acest moment, în timp ce locul rămas liber a fost ocupat, cu rapiditate, de Turcia lui Erdogan, un adevărat Power Broker (factor de putere) în acest sceanriu.
Regimul ayatollahilor din Iran plătește scump pentru politica sa de proxy. Când comandantul Forței Quds din Gărzile Revoluționare Iraniene, Qasem Soleimani, a conceput această politică, totul era logic, dar raportat la acea vreme.
- Iranienii, în general, și succesorul lui Soleimani, Esmail Qaani, în special, nu au fost, totuși, suficient de perspicace pentru a face adaptările necesare.
- În consecință, deși axa iraniană de rezistență părea amenințătoare în urma eșecului Israelului din 7 octombrie, acum se poate înțelege că era, de fapt, un castel construit din cărți de joc.
În clasamentul nevoilor Iranului, gruparea islamistă Hamas nu a fost o bază, ci un instrument. În fruntea priorităților Iranului s-a aflat Hezbollah, o organizație teroristă care a avut o țară la dispoziție, Libanul.
Castelul din cărți de joc se clatină
Acest lucru s-a reflectat și în politica Iranului în Siria, notează analistul Dean Shmuel Elmas pentru The Jerusalem Post. Regimul de la Teheran nu s-a grăbit să-l ajute pe Assad, în deceniul precedent, dar nu din cauza îngrijorării pentru bunăstarea lui, ci din dorința de a-și extinde influența în Siria într-un mod care să-i permită să mențină o aprovizionare continuă de arme către Hezbollah.
Castelul din cărți de joc se clatină, totuși, pentru că fiecare carte se află într-un echilibru instabil. Atacul din 7 octombrie al grupării islamiste Hamas a deranjat echilibrul și asta a dus, prin efectul tsunami, la căderea regimului Assad.
Din fericire, nu a fost un atac terorist pe două fronturi, cum au fost atacurile coordonate egiptene și siriene din anul 1973. Iranienii nu au reușit să înțeleagă evenimentul din Fâșia Gaza din toate punctele de vedere și l-au trimis pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah – eliminat, ulterior, de Forțele de Apărare ale Israelului -, să deschidă mult prea târziu un front unde să atragă Israelul.
Bashar al-Assad a fost răsturnat în douăsprezece zile
Nasrallah și liderul suprem iranian Ali Khamenei s-au gândit că Israelul va fi nevoit să ducă un război de uzură la granița cu Liban, dar realitatea i-a lovit direct în față. Odată ce IDF a finalizat distrugerea majorității infrastructurii militare a Hamas, a trecut la ofensiva din Liban și a spart conceptul frontului unit al organizației Hezbollah.
Acum, acea organizație teroristă puternică și amenințătoare se află în cea mai proastă poziție în care s-a aflat vreodată.
În tot acest timp, rebelii din Siria au urmărit evoluțiile în războiul Săbiilor de Fier și, din punctul lor de vedere, au lăsat Israelul să ducă munca esențială de erodare a semilunii șiite, în special Hezbollah, pentru ei.
Așa că, atunci când a avut loc încetarea focului, grupurile rebele siriene Hayat Tahrir al-Sham și Armata Națională Siriană, și în special patronii turci ai acesteia din urmă, au văzut că acesta era un moment de bun augur pentru a răsturna regimul Assad, mai notează The Jerusalem Post.
Bashar al-Assad a fost răsturnat în douăsprezece zile, cu șase zile mai puțin decât a fost nevoie pentru a-l îndepărta pe Hosni Mubarak din Egipt, în februarie 2011.
O combinație între slăbiciunea Iranulu și slăbiciunea regională a Rusiei
Totul s-a întâmplat datorită unei furtuni perfecte, mai notează analistul Dean Shmuel Elmas pentru The Jerusalem Post: o combinație între slăbiciunea Iranului, care a rămas fără instrumente semnificative, și slăbiciunea regională a Rusiei, deoarece invazia Ucrainei a monopolizat atenția și resursele Moscovei.
Războiul din Ucraina este în sine un eșec grav al Rusiei, având în vedere declarațiile sale trufașe din februarie 2022 și situația de astăzi, în care președintele Rusiei este nevoit să-l aducă pe liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru ca acesta din urmă să-i trimită soldați pe post de praf de pușcă.
În cazul Siriei, se observă că Israelul a învățat din greșelile zilei de 7 octombrie 2023.
Israelul și-a întărit forțele, a efectuat o evaluare constantă a situație și a înțeles în ce direcție bate vântul. Situația din Siria este foarte delicată. Hayat Tahrir al-Sham este o ramură a Al Qaeda, plină de jihadiști care vin de peste tot, din China până în Balcani.
Mai mult decât oricând, Israelul va trebui să-și examineze legăturile cu Turcia
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan își poate freca mâinile de plâncere când își vede trucul funcționând de minune și se poziționează drept principalul jucător în Siria.
O fostă personalitate de rang înalt al Forței Al Quds a povestit cum Turcia a derutat Iranul.
„Am întrebat turcii și mai multe state arabe și am primit asigurări că nu vor exista mișcări”, spune el. „Hakan Fidan ne-a spus asta în mod special”. Cu alte cuvinte, potrivit iranienilor, ministrul turc de externe i-a mințit. Rezultatul a fost că, atunci când tensiunile au izbucnit, Iranul a rămas fără răspuns.
Mai mult decât oricând, Israelul va trebui, acum, să-și examineze legăturile cu Turcia. Este ușor să spui că Turcia urăște Israelul și să acuzi Ankara că sprijină terorismul, dar Israelul are o relație cu Turcia, ceea ce, desigur, nu se poate spune despre Iran.
O combinație de interese turcești și israeliene în care Erdogan obține un fel de influență pe care o poate flutura în arena palestiniană – în timp ce Israelul obține o influență utilă în Siria – este singura modalitate prin care conflictul din Siria poate aduce un anumit beneficiu Israelului și nu pericolul unui stat Sharia sirian agresiv față de Israel, chiar la granița de pe Înălțimile Golan.
Foto – Profimedia Images
Citește și:
Rusia anunță că Bashar Al-Assad „a demisionat” și a părăsit SIRIA /Israelul și Libanul intensifică măsurile de apărare
Ursula von der Leyen: UE se va asigura că rețelele online respectă legile /„Este sarcina ROMÂNILOR să decidă ce este cel mai bine, fără interferențe”
Iranul suplimentează livrările de armament în SIRIA, în contextul avansării forțelor rebele
Reuters: Directorul AIEA avertizează că IRANUL a intensificat producția de uraniu purificat la nivelul de 60%
Breaking
Ucraina a atacat cu drone una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, situată pe Volga
Forțele armate ucrainene au atacat noaptea trecută una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez din Kstovo, un pod important și alte ținte secundare, a anunțat Statul Major General de la Kiev, relatează Kyiv Post.
În urma atacului asupra rafinăriei a izbucnit un incendiu masiv, iar instalația de prelucrare a petrolului a fost direct afectată. Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez este una dintre cele mai mari întreprinderi de rafinare a petrolului din Rusia, cu o capacitate proiectată de aproximativ 15 milioane de tone metrice de țiței pe an și produce aproximativ 5 milioane de tone de benzină, furnizând combustibil regiunii Moscova. Aceasta se clasează pe locul patru în Rusia în ceea ce privește capacitatea de procesare la general și pe locul doi la producția de benzină.
Uzina de procesare a țițeiului a mai fost vizată anterior de atacurile cu drone ale Ucrainei și în aprilie, mai și iunie anul acesta.
Rafinăria producea benzină, motorină, combustibil pentru aviație, lubrifianți și alte produse utilizate, în mod special, pentru a satisface nevoile forțelor armate ale Rusiei.
De asemenea, Ucraina a bombardat și podul feroviar aflat peste râul Siverski Doneț, în apropiere de Stanîcino-Luhanske, pe care Rusia îl folosește pentru logistică militară și pentru mișcarea de personal pe frontul din Ucraina.
Rusia se confruntă cu o penurie de combustibil
În urma atacurilor constante ale Ucrainei asupra rafinăriilor din Rusia, țara se confruntă acum cu o criză de carburanți. Cu toate că Moscova deține printre cele mai mari rezerve de petrol din lume, bombardamentele constante ale ucrainenilor asupra rafinăriilor au afectat capacitatea de procesare a țițeiului.
Din cauza atacurilor cu drone asupra infrastructurii energetice, producția de benzină a Rusiei, al doilea cel mai mare exportator de țiței și al treilea cel mai mare exportator de produse petroliere rafinate din lume, a scăzut cu aproximativ 25% față de perioada similară a anului trecut. În același timp, repararea rafinăriilor distruse de dronele ucrainene este îngreunată și de sancțiunile impuse de Occident, care au blocat accesul la piese de schimb.
În aceste condiții, Rusia se gândește să readucă pe piață producția de benzină și motorină cu standard de emisii interzise încă din 2013 pentru a face față cererii. Locuitorii din 85 de regiuni se confruntă cu o penurie de combustibil iar autoritățile au început să raționalizeze benzina pentru cetățenii de rând.
Breaking
Bacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
Absolvenții de liceu susțin, astăzi, 2 iulie, cea de-a treia probă din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, respectiv proba la alegere a profilului. Aceasta este ultima probă pentru majoritatea elevilor, cu excepția celor care aparțin minorităților naționale, care mai au de susținut vineri proba la Limba și literatura maternă.
În această sesiune a Bacalaureatului sunt înscriși aproape 131.000 de elevi, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Elevii susține examenul, la alegere, în funcție de profil și specializare, la una dintre următoarele discipline:
- Anatomie și fiziologie umană;
- Biologie vegetală și animală;
- Chimie;
- Economie;
- Fizică;
- Geografie;
- Informatică;
- Logică, argumentare și comunicare;
- Psihologie;
- Sociologie;
- Filosofie;
Bacalaureat 2026. Reguli pentru candidați
Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 08:30, iar proba începe la ora 09:00. Elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul încheierii distribuirii acestora în sălile de examen.
Candidații pot intra în centrele de examen între orele 7.30 și 8.30, pe baza unui act de identitate valid. În intervalul 8.30 – 9.00, profesorii asistenți le vor explica regulile de desfășurare a probei. În sălile de examen, candidații vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, iar proba este monitorizată audio-video.
Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, manuale, dicționare, culegeri, notițe, ghiozdane, rucsacuri, poșete sau orice mijloace electronice de calcul, stocare ori comunicare. Obiectele interzise trebuie lăsate în sala special amenajată pentru depozitare. Candidații care refuză să le depoziteze nu pot susține examenul.
Calendar Bac 2026 – sesiunea iunie-iulie
Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat 2026, ultima probă din sesiunea iunie-iulie va avea loc vineri, 3 iulie, când absolvenții care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale vor susține examenul la Limba și literatura maternă.
- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română – probă scrisă
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
- 8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
Rezultatele inițiale vor fi publicate în data de 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și pe 8 și 9 iulie, se pot depune cereri de vizualizare a lucrărilor și de contestații. Contestațiile sunt soluționate între 9 și 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie. Pentru ca un elev să promoveze examenul de Bacalaureat, el trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă, iar media generală trebuie să fie cel puțin 6.
Breaking
Ciprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
Edilul Ciprian Ciucu a dat vina pe sistemul administrativ din cadrul instituției pe care o conduce, adică Primăria Capitalei, în ceea ce privește implementarea unor soluții, care ar permite o gestionare eficientă a condițiilor meteo extreme. Acesta a precizat, miercuri seara, în cadrul unei intervenții la B1 TV, că demararea proiectelor ar fi îngreunată de birocrație.
Ciucu a recunoscut că există un risc foarte mare ca Primăria Capitalei chiar să piardă sumele de bani, pe care le-ar obține din fonduri europene, din cauza unui management precar la nivel administrativ.
„Problema pe care o avem, că vreau ca să fiu realist, cum am fost întotdeauna, sper că așa mă percep bucureștenii, e că avem o slabă capacitate administrativă la nivelul Primăriei Capitalei. Capacitatea de a aduce proiecte de investiții mari este foarte, foarte scăzută, de a atrage fondurile europene fără să pierzi după aceea banii. Capacitate foarte, foarte scăzută”, a subliniat Ciprian Ciucu.
„Este enorm de mult de muncă”
Edilul a precizat că a adus specialiști în cadrul Primăriei Capitalei pentru gestionarea unor investiții majore, însă demersul a fost blocat la nivel birocratic.
„Este enorm de mult de muncă. Am apucat să aduc oameni în Primărie, competenți, oameni care să poată să gestioneze astfel de proiecte și mi-au blocat organigrama. Adică trebuie să mă lupt cu niște mori de vânt fabuloase. Nu mă dau bătut, dar va trebui să aducem foarte mult know-how din alte state, companii mari care au mai făcut astfel de lucrări”, a afirmat Ciprian Ciucu.
„Acest stat este extrem de inert și de incompetent”
Potrivit primarului, derularea unor proiecte importante în Capitală este blocată de un cadru administrativ deficitar. „Acest stat este extrem de inert și incompetent”, subliniază edilul.
„Tare mi-e teamă, pe sistemul nostru administrativ, în care să faci o nenorocită de licitație îți ia un an de zile pentru un proiect mare de investiții, că până ne mișcăm noi cu acest stat, care este extrem de inert și de incompetent și de mare, ca să zic așa, și asta v-o zic ca primar, tare mi-e teamă că până să avem aceste soluții implementate o să mă treacă ceva timp”, a declarat Ciprian Ciucu.
O persoană a murit în timpul furtunii
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că furtuna de marți noapte a fost cel mai puternic fenomen meteorologic din București din ultimii 30 de ani. O persoană a murit în timpul furtunii care a lovit și localitatea Găneasa, din județul Ilfov.
„Bucureștiul s-a confruntat noaptea trecută cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice: am discutat despre acest aspect cu reprezentanții ISU și, pe baza experienței acestei instituții din ultimii 30 de ani, acest fenomen a fost cel mai puternic. Pagubele au fost produse din cauza vântului foarte puternic, cumulat cu foarte multe precipitații extreme. Avem două categorii mari de probleme: (1) inundațiile și (2) arborii rupți sau desprinși din rădăcini”, a scris Ciprian Ciucu, miercuri.
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 3 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum o ziAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Actualitateacum 2 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 2 zileEconomia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii





