Breaking
Probleme cu programul Casa Verde Fotovoltaice. Persoanele care au reușit să se înscrie în proiect nu pot beneficia încă de panourile solare

Noi probleme cu programul Casa Verde fotovoltaice. Cei care au reușit să se înscrie nu pot beneficia încă de panourile solare. Instalatorii nu pot fi aleși pentru că au apărut suspiciuni legate de garanțiile firmelor participante.
Între timp, una dintre companiile excluse din joc a dat Ministerul Mediului în judecată. Într-o situație similară, anul trecut, programul a fost blocat câteva luni.
La două luni de la încheierea înscrierilor în programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii încă nu își pot alege un instalator autorizat pentru montarea panourilor.
S-a ajuns în această situație din cauza procesului de validare a instalatorilor înscriși în program, chestiune care s-a dovedit a fi una extrem de complicată.
Pentru a reduce riscurile legate de validitatea garanțiilor depuse, Administrația Fondului pentru Mediu a efectuat verificări stricte și le-a cerut companiilor care vor să fie în program să respecte legea.
Ministerul Mediului anunță că lista instalatorilor autorizați va fi publicată săptămâna aceasta. Persoanele fizice care au fost acceptate în program, aproape 66.000, vor avea 90 de zile la dispoziție pentru a alege un specialist.
„Au fost niște probleme în ceea ce privește validarea, procesul de validare al instalatorilor, în sensul în care o parte din garanțiile solicitate erau acoperite prin niște instrumente financiare nebancare, ce nu respectau legislația. Am dat posibilitatea acelor instalatori să redepună scrisorile de garanție bancară”, a precizat la TVR ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Pentru instalator, termenul este oricum destul de strâns, în condițiile în care din acest an calendaristic au mai rămas trei săptămâni, așa că cele mai multe panouri vor fi montate pe casele beneficiarilor la anul, în 2025.
Pe de altă parte, programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi din nou în pericol de suspendare, așa cum s-a întâmplat anul trecut. O firmă ale cărei scrisori de garanție au fost respinse de Administrația Fondului pentru Mediu a dat în judecată Ministerul Mediului. Rămâne de văzut acum care va fi decizia instanței. Procesul are primul termen pe data de 16 decembrie.
Între timp, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a amânat până pe 16 decembrie depunerea primelor cereri de finanțare pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare, cu fonduri din PNRR.
Primii beneficiari a acestui program sunt persoanele vulnerabile. Prin acest program se acordă vouchere de câte 5.000 euro pentru panouri fotovoltaice și pentru baterii de stocare.
FOTO – Captură video: TVR
Breaking
Firma a făcut clipul de campanie în mod GRATUIT

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a verificat producția unui clip video folosit în campania electorală a lui Călin Georgescu, pe care apar scrise numele unei firme și codul de mandatar financiar al candidatului independent.
Șeful AEP, Toni Greblă, a explicat că mandatarul financiar a răspuns că nu a comandat un asemenea clip publicitate electoral, nu știe de existența lui, iar firma producătoare că un număr de câțiva angajați în afara orelor de program ca voluntari au realizat acest clip publicitar și apoi firma a acceptat să treacă datele de identificare pentru că altfel televiziunile nu-l publicau. Acest material, împreună cu alte câteva răspunsuri primite de AEP, au fost înaintate Parchetului General pentru a verifica modalitatea în care acestea au fost realizate.
Călin Georgescu a declarat că a avut venituri zero și cheltuieli zero cu campania electorală. Aceste lucruri au fost aduse la cunoștință către Autoritatea Electorală Permanentă. Toni Greblă că „absolut toate sesizările legate de campania electorală ale acelui candidat, ca și a altor candidați, pe toate le-am direcționat către organele competente, respectiv Parchetul General, pentru că în cazul acestui candidat era vorba și de campanie făcută pe marile platforme”.
Breaking
Cât vor COSTA florile, de Ziua Îndrăgostiților. Varianta mai ieftină și mai de durată pentru florile clasice o reprezintă plantele exotice

Vineri, 14 februarie, este Valentine’s Day, celebra Zi a Îndrăgostiților, o sărbătoare la care țin foarte mulți români. Iar asta se vede în vânzări, dar și în prețuri. E momentul, acum, să veden cât costă buchetele de flori anul acesta și să ne facem o idee pentru această zi specială
„Ne-am pregătit cu o comandă de peste 10.000 de trandafiri. Prețul variază, de la 15 lei până la 30 lei, însă da Valantimes Day putem ajunge chiar și la 35-40 lei. firul”, a precizat pentru Observator TV Răzvan Andrei, designer florist.
La mare căutare sunt acum florile de primăvară, în culori pastelate… lalele, frezii, liliac, zambile și mimoza, prețurile sunt însă mai mari. Firul de lalea se vinde cu 15 lei, la fel și cel de zambilă și frezie. Hotensiile costă 50 lei.
Din cauza prețurilor mai mari, mulți se îndreaptă spre plantele la ghiveci, care rezistă mult mai mult. În magazinele de bricolaj au înflorit plantele exotice. Astfel, varianta mai ieftină și mai de durată pentru florile clasice o reprezintă plantele exotice, iar în magazine oferta este extrem de variată. Putem alege, spre exemplu, să oferim un mandarin pitic, la prețul de 119 lei, sau putem un lămâi, care are deja și fructe, la prețul de 262 lei. Un bonsai la ghiveci e 73 lei, arborele banilor costă 49 lei, iar bananul 126 lei.
Și serele din țară sunt colorate cu flori gata de vânzare. De la una singură, din Maramureș, vor pleca spre piețe și florării mii de zambile, lalele și ciclamen.
„Noi credem că un ghiveci de zambilă o să fie undeva la 14 – 15 lei (de Ziua Îndrăgostiților-n.r.)”, spune unul dintre producători, care precizează că acum este 12 lei.
De asemenea, o lalea la ghiveci se vinde cu 15 lei bucata, iar ciclamenul cu 25 lei.
FOTO – Captură video: Observator TV
Breaking
Crin ANTONESCU afirmă că Georgescu „face jocul Rusiei” / „Nu mai face geopolitică mare. A rămas cu prune, cu mere și cu FASOLICĂ”

Călin Georgescu „face jocul Rusiei”, afirmă Crin Antonescu despre câștigătorul primului tur al prezidențialelor. Candidatul coaliției de guvernare la funcția supremă în stat subliniază că nu îl acuză pe Georgescu de „legături concrete” cu Federația Rusă, întrucât nu are informații în acest sens.
„Nu mai face geopolitică mare, însă este candidatul Rusiei. Nu în sensul că eu aș avea informații. Nu-l acuz de asta că ar fi într-o legătură concretă cu Rusia, ci pur și simplu face jocul Rusiei”, spune Antonescu, la Digi24.
Fostul șef al Senatului consideră că România este „scindată”, din cauza discursurilor lui Georgescu, și acest lucru reprezintă „un succes în sine pentru Rusia”.
Mai mult, Antonescu transmite că „un vot pentru Călin Georgescu este un vot pentru intrarea României în sfera de influență a Rusiei”.
„Rusia, în războiul uriaș propagandistic pe care l-a angajat de mulți ani, nu de acum, cu Occidentul, asta vrea să facă, o bucată din România, o țară care era bloc pro-occidentală și cu rezerve față de tendințele expansioniste sau revizioniste ale Rusiei, astăzi este, pe discursul acestui om și al altora, scindată și este un succes în sine pentru Rusia. Da, un vot pentru Călin Georgescu este un vot pentru intrarea României, fie și parțial, în sfera de influență a Rusiei”, declară fostul lider liberal.
Antonescu mai spune că Georgescu nu mai face „geopolitică mare” pentru că nu e „chiar așa bărbat politic pe cât se dă” și acum se concentrează pe alimente.
„Domnul Călin Georgescu, nu mai are curajul, că nu e chiar așa bărbat politic pe cât se dă, nu mai are curajul acum să spună lucruri pe care le-a spus, nici despre legionari, nici despre mareșalul Antonescu, nici despre Rusia, nici despre baza de la Deveselu. Mai nimic. Acum a rămas cu prune și cu mere și cu fasolică, vorba doamnei Cristela. Deocamdată se concentrează pe alimente”, comentează candidatul coaliției.
CITEȘTE ȘI:
-
Actualitateacum 3 zile
Un medic infecționist și un epidemiolog ne spun cum să ne protejăm de gripă
-
Actualitateacum 2 zile
Perfuzia portabilă destinată pacienților cu Parkinson avansat, aprobată de FDA. Când va fi disponibil dispozitivul
-
Actualitateacum 2 zile
Șoc în Cupa Angliei la fotbal: ultima clasată din liga a doua a eliminat-o pe Liverpool
-
Actualitateacum 3 zile
Trump face jocul Moscovei: sancțiuni pentru CPI și iertarea oligarhilor ruși
-
Actualitateacum 2 zile
Dalai Lama deplânge moartea fratelui său mai mare. „Era foarte dedicat şi curajos”
-
Actualitateacum 22 de ore
Trei zodii vor atrage iubirea ca un magnet de Valentine’s Day
-
Actualitateacum 13 ore
Alege inteligent: Cum să găsești salteaua potrivită cu ajutorul experților
-
Actualitateacum 2 zile
Super Bowl: Philadelphia Eagles a bătut-o măr pe Kansas City Chiefs. Trump a scris istorie