Breaking
„Coiful este o EXPRESIE a unei siderurgii uluitoare”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre brățările dacice și valoarea lor istorică. Aceste artefacte nu sunt doar simple bijuterii, ci simboluri ale unei civilizații avansate, care îmbină spiritualitatea și tehnologia. Cu doar zece astfel de piese rămase în România, el a avertizat asupra riscurilor pe care le implică lipsa de protecție a patrimoniului național. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Hartmann a subliniat că brățările dacice fac parte dintr-un ansamblu sacru, cu o vechime de sute de ani. El a explicat că aceste artefacte nu sunt doar obiecte decorative. Au o semnificație profundă, similară cu inelele ritualice din cultura iudaică.
„Atenție, fac parte din același ansamblu spiritual, același ansamblu sacral, din aceeași perioadă.”, spune analistul.
Hartmann: „Reprezintă inelele care stau la baza unei culturi”
Potrivit lui Hartmann, brățările dacice nu erau purtate la întâmplare, ci aveau o simbolistică aparte în funcție de mâna pe care erau așezate. El a explicat că, din punct de vedere spiritual, mâna stângă era folosită pentru comunicarea cu divinitatea, în timp ce mâna dreaptă era destinată activităților zilnice.
„Reprezintă inelele care vor sta la baza unei culturi iudaice. La fel și la evrei. Ele înfășoară mâna stângă în general, pentru că mâna stângă este legătura fundamentală a omului. Cu mâna dreaptă se mănâncă, cu mâna stângă, care e mult mai curată din acest punct de vedere, se discută cu Prea Înaltul.”, a transmis invitatul.
O realizare tehnologică avansată
Hartmann a atras atenția asupra complexității tehnice necesare pentru realizarea acestor brățări în perioada dacică. El a explicat că brățările nu sunt doar mărturii ale unei civilizații avansate, ci și dovezi ale unor influențe tehnologice diverse.
„Ca să faci acea spirală este cumplit din punct de vedere tehnologic pentru acel an, pentru acea perioadă vorbesc. Acuma le faci foarte simplu.Reprezintă un cumul de civilizație și o intersecție, atenție, de tehnologii. Deci asta înseamnă că pe teritoriul Daciei s-au întâlnit tehnologii care au condus la realizarea unor astfel de obiecte.”, a punctat H. D. Hartmann.
Lipsa de protecție a patrimoniului național
Hartmann a criticat dur autoritățile române pentru lipsa de responsabilitate în protejarea acestor artefacte. El a menționat că directorul muzeului a adunat sute de artefacte. Acest lucru nu a fost suficient pentru a le proteja de pericolul dispariției. În opinia sa, astfel de obiecte ar trebui să beneficieze de măsuri speciale de securitate, pentru a preveni furturile sau deteriorarea lor.
„Ce s-a întâmplat României prin iresponsabilitatea acelui brebeleag de la Ministerul de Istorie Națională? Directorul a adunat 700 de artefacte.”, a declarat analistul.
Brățările dacice – moștenire culturală neglijată
Hartmann a avertizat că trebuie luate măsuri imediate, altfel ultimele zece brățări dacice rămase în România ar putea avea aceeași soartă ca și cele furate. El a atras atenția asupra valorii lor inestimabile, atât din punct de vedere istoric, cât și cultural.
„Mai avem doar 10. Atenție!”, concluzionează jurnalistul.
Breaking
Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Cei doi au fost întâmpinați de Donald Trump și Melania Trump
Regele Charles al III-lea și regina Camilla au ajuns luni la Baza Comună Andrews din Maryland. Cei doi încep o vizită care va dura patru zile, prima pe care monarhul britanic o face în SUA de când este pe tron în 2022, după moartea mamei sale Regina Elizabeth a II-a.
Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA
Regele Charles al III-lea efectuează prima sa vizită de stat în SUA, marcând astfel un moment diplomatic important în relațiile bilaterale. Acesta se va adresa Congresului Statelor Unite într-o sesiune reunită a acestuia și va participa la Casa Albă la un dineu de stat.
Vizita regelui și a reginei are loc la doar două zile după incidentul armat de la dineul Asociației corespondenților de la Casa Albă, care a generat îngrijorări majore de securitate.
Ultima vizită de stat a unui monarh britanic în Statele Unite a avut loc în mai 2007, când regina Elisabeta a II-a şi Prințul Philip au fost primiţi de președintele Statelor Unite de la acea vreme, George W. Bush.
Recomandările autorului:
Breaking
Microsoft nu mai are acces exclusiv la tehnologia OpenAI
Microsoft și-a pierdut accesul exclusiv la tehnologia OpenAI. Creatorul chatbotului cu AI generativ ChatGPT va putea să-și vândă produsele la mai multe platforme cloud.
Este sfârșitul unui parteneriat strâns care a contribuit la declanșarea unui „boom” în AI.
Microsoft va fi în continuare principalul partener al OpenAI
Conform înțelegerii inițiale, Microsoft era principalul partener cloud al OpenAI până în 2032.OpenAi a anunțat că va continua să cotizeze la Microsoft cu o parte din veniturile sale până în 2030.
Produsele fabricate vor fi întâi livrate platformei cloud Azure de la Microsoft. Întreprinderea care a dezvoltat cel mai popular chatbot s-a bazat pe investițiile Microsoft în serviciile de cloud computing.
Ce urmăresc Microsoft și OpenAI pe termen lung?
Analistul Dan Ives de la Wedbush Securisties a declarat pentru ABC News că OpenAI caută să-și reducă barierele semnificative față de parteneriatul inițial cu Microsoft.
El a spus că și Microsoft caută să „dezvolte independență tehnologică față de OpenAI” în dezvoltarea Copilot.
Microsoft ar căuta să-și dezvolte parteneriatul cu alți furnizori de AI, cum ar fi Anthropic, creatorul chatbot-ului Claude.
Manus susține că a dezvoltat cel mai avansat chatbot cu AI din lume
Autoritățile din Republica Populară Chineză au respins achiziția de 2 miliarde de dolari a grupului Manus de către Meta.
Grupul susține că a dezvoltat „agenți AI cu adevărat autonomi” și că spre deosebire de alți chatboți cărora trebuie să li se repete instrucțiunile, chatbotul creat de Manus poate planifica, executa și finaliza sarcini în mod independent, în conformitate cu instrucțiunile utilizatorilor.
China a respins achiziția grupului Manus de către Meta
Compania gigantică din spatele rețelelor de socializare Facebook și Instagram văzuse în grupul Manus ca un imbold pentru a-și dezvolta tehnologia AI pe toate platformele.
Comisia de Reformă și Dezvoltare Națională de la Beijing a interzis luni înțelegerea. A solicitat chiar ca ambele părți să se retragă. Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru BBC că „tranzacția a respectat pe deplin legislația”.
Autorul recomandă: Prevestirea înfricoșătoare a unui expert în AI: Doar trei meserii practicate de oameni vor mai exista după anul 2045, în țările dezvoltate
Breaking
Simion nu exclude alianța cu PSD: „Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare”
Președintele AUR, George Simion, a declarat luni, într-o conferință de presă, că depunerea moțiunii de cenzură alături de PSD reprezintă doar primul pas într-un demers politic mai amplu, precizând că formațiunea sa este pregătită să susțină o viitoare structură de guvernare. „Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte”, a spus liderul AUR.
AUR, pregătit de guvernare
Simion a fost întrebat dacă acesta este primul pas pentru o viitoare guvernare alături de PSD și a explicat că AUR va susține o viitoare structură de guvernare, care poate asigura alegeri corecte.
„Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte. Nu am avut parte de alegeri corecte în 2024 și 2025. Nicușor Dan nu și-a făcut datoria, nu a prezentat niciun raport cu privire la anularea alegerilor (…) Primul pas pe care noi îl facem pentru a ne atinge obiectivele politice este să trecem această moțiune de cenzură. Să vedem că toată lumea se ține de cuvânt”, a răspuns George Simion.
El a prezentat motivele pentru care AUR a ales să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
„Nu v-au spus că vor aduce sărăcia în România (…) Grija lor, chiar în acest moment, este cum să obținem mai mulți bani împrumut. Din ce îi vom plăti, din vânzarea la un preț mult mai mic decât cel meritat al activelor statului (…) Depunem această moțiune pentru a opri vânzarea activelor strategice ale românilor. Domnul Bolojan, domnul Nicușor Dan sau vreun alt domn fără susținere populară și care și-au trădat alegătorii nu au dreptul să vândă Hidroelectrica”, a adăugat liderul AUR.
Sursa foto: Mediafax
AUTORUL RECOMANDĂ:
-
Actualitateacum 2 zileVictor Negrescu cere reacție urgentă din partea UE după incidentul cu drona din Galați: „Este nevoie de un răspuns comun și coordonat”
-
Actualitateacum 3 zileSărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”
-
Breakingacum 3 zileDan Dungaciu: „Reprezentanții Iranului nu au putere de negociere cu SUA din cauza Gărzilor Revoluționare”
-
Breakingacum 2 zileMii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
-
Breakingacum 22 de oreUn nou cutremur de magnitudine 6,1 grade pe scara Richter a lovit Japonia. Experții spun că există riscul unui cutremur major
-
Breakingacum 17 oreȘeful Ryanair avertizează: două companii cu mii de curse în România riscă să intre în colaps până la iarnă
-
Actualitateacum 2 zileColectiile devin o forma vizibila de exprimare personala
-
Actualitateacum 2 zileCât costă o călătorie cu metroul în capitalele europene. Biletul în București ar putea crește substanțial pentru a doua oară în 2026




