Breaking
Am fost cel mai apropiat colaborator al lui
Primarul Timișoarei Dominic Fritz a transmis un mesaj, în semn de omagiu față de Horst Koehler, fostul președinte al Germaniei care a încetat din viață, sâmbătă, 1 februarie 2025. Edilul a subliniat rolul important pe care l-a avut Koehler în formarea sa ca viitor politician, având în vedere că Fritz a fost consilierul său personal.
Edilul Timișoarei și-a amintit de perioada în care a colaborat cu Horst Koehler, menționând că acesta a reprezentat „mai mult decât un mentor”. De asemenea, Dominic Fritz a menționat atât originile românești ale lui Koehler, cât și implicarea sa în crearea monedei euro.
„Azi a murit fostul președinte al Germaniei Horst Köhler. 7 ani, între 2012-2019, am fost cel mai apropiat colaborator al lui. Mi-a fost mult mai mult decât doar un șef. A fost un mentor și o inspirație pentru o viață.
Puțini știu că mama lui s-a născut la Brașov, iar tatăl era țăran german din Basarabia. Spre deosebire de mama săsoaică, Köhler nu a vorbit română, în afară de cuvântul „mămăligă“, mâncarea preferată din copilărie. A crescut ani de zile într-o tabără de refugiați în Germania. Devine primul membru al familiei să termine o facultate, ajunge secretar de stat la ministerul de finanțe unde negociază plecarea trupelor rusești din Germania în 1990, dar și crearea monedei Euro.”, a scris Fritz într-o postare pe pagina de Facebook.
Dominic Fritz, despre Horst Koehler: „Am călătorit cu el pe patru continente”
„E numit director al Fondului Monetar Internațional, unde gestionează crize financiare în lumea întreagă. În 2004 devine primul președinte al Germaniei fără să fi fost politician înainte și primul care nu s-a născut în Germania. Vorbește direct cu cetățenii și critică politicienii mai mult decât le place lor. A prevăzut fragilitatea democrației cu mult înainte să devină o problemă evidentă și existențială.
Când am devenit consilierul lui personal în 2012 eram la început de carieră, iar el avea libertatea și experiența unui fost președinte care a vrut să se pună în slujba temelor în care chiar credea.Am călătorit cu el pe patru continente, unde a lucrat neobosit ca sfătuitor pentru mulți aflați la putere și mediator de pace pentru ONU. Etica lui de muncă și obsesia lui pentru fiecare detaliu m-au exasperat și impresionat. “Trebuie să te chinui!” mi-a zis mereu, convins că lucrurile bune necesită sacrificiu și tenacitate.”, a mai adăugat primarul Timișoarei.
„Mă consolează gândul că i-am putut spune cât de mult m-a marcat”
„Sursa lui principală de energie a fost încrederea în potențialul oamenilor.
Acum o lună mi-a scris de ziua mea că vrea în sfârșit să mă viziteze la Timișoara anul acesta. I-am raspuns:
“Niciodată nu v-am înțeles când l-ați tot citat pe filozoful Karl Popper: ‘Optimismul este datorie.’ Abia de când sunt primar îmi este clar cât de mare este responsabilitatea de a crede constant că lucrurile pot și vor fi mai bine și de a lucra în acest scop. Vă aștept la Timișoara!”.
Nu a mai fost să fie. Dar azi am aflat că scrisoarea mea i-a fost citită cu câteva zile înaintea morții sale. Mă consolează gândul că i-am putut spune cât de mult m-a marcat și că îi împărtășesc optimismul și simțul datoriei în țara mamei sale.”, mai adaugă Fritz.
Foto: Profimedia, Facebook/Dominic Fritz
Citește și:
Klaus Iohannis, mesaj de CONDOLEANȚE: Horst Koehler, un mare om de stat și un european convins
Fostul președinte german Horst Koehler a murit la 81 de ani
Breaking
Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Cei doi au fost întâmpinați de Donald Trump și Melania Trump
Regele Charles al III-lea și regina Camilla au ajuns luni la Baza Comună Andrews din Maryland. Cei doi încep o vizită care va dura patru zile, prima pe care monarhul britanic o face în SUA de când este pe tron în 2022, după moartea mamei sale Regina Elizabeth a II-a.
Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA
Regele Charles al III-lea efectuează prima sa vizită de stat în SUA, marcând astfel un moment diplomatic important în relațiile bilaterale. Acesta se va adresa Congresului Statelor Unite într-o sesiune reunită a acestuia și va participa la Casa Albă la un dineu de stat.
Vizita regelui și a reginei are loc la doar două zile după incidentul armat de la dineul Asociației corespondenților de la Casa Albă, care a generat îngrijorări majore de securitate.
Ultima vizită de stat a unui monarh britanic în Statele Unite a avut loc în mai 2007, când regina Elisabeta a II-a şi Prințul Philip au fost primiţi de președintele Statelor Unite de la acea vreme, George W. Bush.
Recomandările autorului:
Breaking
Microsoft nu mai are acces exclusiv la tehnologia OpenAI
Microsoft și-a pierdut accesul exclusiv la tehnologia OpenAI. Creatorul chatbotului cu AI generativ ChatGPT va putea să-și vândă produsele la mai multe platforme cloud.
Este sfârșitul unui parteneriat strâns care a contribuit la declanșarea unui „boom” în AI.
Microsoft va fi în continuare principalul partener al OpenAI
Conform înțelegerii inițiale, Microsoft era principalul partener cloud al OpenAI până în 2032.OpenAi a anunțat că va continua să cotizeze la Microsoft cu o parte din veniturile sale până în 2030.
Produsele fabricate vor fi întâi livrate platformei cloud Azure de la Microsoft. Întreprinderea care a dezvoltat cel mai popular chatbot s-a bazat pe investițiile Microsoft în serviciile de cloud computing.
Ce urmăresc Microsoft și OpenAI pe termen lung?
Analistul Dan Ives de la Wedbush Securisties a declarat pentru ABC News că OpenAI caută să-și reducă barierele semnificative față de parteneriatul inițial cu Microsoft.
El a spus că și Microsoft caută să „dezvolte independență tehnologică față de OpenAI” în dezvoltarea Copilot.
Microsoft ar căuta să-și dezvolte parteneriatul cu alți furnizori de AI, cum ar fi Anthropic, creatorul chatbot-ului Claude.
Manus susține că a dezvoltat cel mai avansat chatbot cu AI din lume
Autoritățile din Republica Populară Chineză au respins achiziția de 2 miliarde de dolari a grupului Manus de către Meta.
Grupul susține că a dezvoltat „agenți AI cu adevărat autonomi” și că spre deosebire de alți chatboți cărora trebuie să li se repete instrucțiunile, chatbotul creat de Manus poate planifica, executa și finaliza sarcini în mod independent, în conformitate cu instrucțiunile utilizatorilor.
China a respins achiziția grupului Manus de către Meta
Compania gigantică din spatele rețelelor de socializare Facebook și Instagram văzuse în grupul Manus ca un imbold pentru a-și dezvolta tehnologia AI pe toate platformele.
Comisia de Reformă și Dezvoltare Națională de la Beijing a interzis luni înțelegerea. A solicitat chiar ca ambele părți să se retragă. Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru BBC că „tranzacția a respectat pe deplin legislația”.
Autorul recomandă: Prevestirea înfricoșătoare a unui expert în AI: Doar trei meserii practicate de oameni vor mai exista după anul 2045, în țările dezvoltate
Breaking
Simion nu exclude alianța cu PSD: „Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare”
Președintele AUR, George Simion, a declarat luni, într-o conferință de presă, că depunerea moțiunii de cenzură alături de PSD reprezintă doar primul pas într-un demers politic mai amplu, precizând că formațiunea sa este pregătită să susțină o viitoare structură de guvernare. „Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte”, a spus liderul AUR.
AUR, pregătit de guvernare
Simion a fost întrebat dacă acesta este primul pas pentru o viitoare guvernare alături de PSD și a explicat că AUR va susține o viitoare structură de guvernare, care poate asigura alegeri corecte.
„Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte. Nu am avut parte de alegeri corecte în 2024 și 2025. Nicușor Dan nu și-a făcut datoria, nu a prezentat niciun raport cu privire la anularea alegerilor (…) Primul pas pe care noi îl facem pentru a ne atinge obiectivele politice este să trecem această moțiune de cenzură. Să vedem că toată lumea se ține de cuvânt”, a răspuns George Simion.
El a prezentat motivele pentru care AUR a ales să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
„Nu v-au spus că vor aduce sărăcia în România (…) Grija lor, chiar în acest moment, este cum să obținem mai mulți bani împrumut. Din ce îi vom plăti, din vânzarea la un preț mult mai mic decât cel meritat al activelor statului (…) Depunem această moțiune pentru a opri vânzarea activelor strategice ale românilor. Domnul Bolojan, domnul Nicușor Dan sau vreun alt domn fără susținere populară și care și-au trădat alegătorii nu au dreptul să vândă Hidroelectrica”, a adăugat liderul AUR.
Sursa foto: Mediafax
AUTORUL RECOMANDĂ:
-
Actualitateacum 2 zileVictor Negrescu cere reacție urgentă din partea UE după incidentul cu drona din Galați: „Este nevoie de un răspuns comun și coordonat”
-
Actualitateacum 3 zileSărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”
-
Breakingacum 3 zileDan Dungaciu: „Reprezentanții Iranului nu au putere de negociere cu SUA din cauza Gărzilor Revoluționare”
-
Breakingacum 2 zileMii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
-
Breakingacum 3 zileNYT: Administrația Trump a reintrodus plutonul de execuție ca pedeapsă supremă. Care sunt motivele
-
Breakingacum 20 de oreUn nou cutremur de magnitudine 6,1 grade pe scara Richter a lovit Japonia. Experții spun că există riscul unui cutremur major
-
Breakingacum 15 oreȘeful Ryanair avertizează: două companii cu mii de curse în România riscă să intre în colaps până la iarnă
-
Actualitateacum 2 zileColectiile devin o forma vizibila de exprimare personala




