Breaking
Un bărbat din Marea Britanie a avut nevoie de amputarea PICIOARELOR, după ce s-a ars la deget în timp ce gătea. A stat în comă 10 zile
Max Armstrong, un bărbat de 38 de ani din Marea Britanie, a suferit o arsură minoră la deget în timp ce gătea, care a dus la o infecție severă, iar medicii au fost nevoiți să-i amputeze ambele picioare și degetele de la mâini.
Viața britanicului, Max Armstrong, s-a schimbat complet după o excursie în natură, când a campat sub cerul liber și s-a ars la degetul mare de la mână în timp ce a încercat să gătească paste. Deși la început nu dat atenție acestui incident, după câteva zile a observat că i s-au umflat picioarele.
„M-am hotărât să merg acasă, iar prietenul meu a sugerat să mergem la spital. În acel moment, unghiile de picioare la au început să devină violet, iar picioarele au început să se umfle și mai mult”.
Nedumerit de ce i se umflau membrele inferioare, Armstrong s-a dus la spitalul AdventHealth Parker.
„La acel moment arsura de la degetul mare de la mână devenise destul de urâtă, se înnegrise”, a spus aventurierul.
În timp ce s-a așezat pentru a discuta despre simptomele sale bizare cu medicii, Max a început să se simtă foarte rău și să delireze.
Medicii și-au dat seama apoi că bacteria streptococică A a produs o infecție care s-a răspândit în tot corpul și ce-i pune viața în pericol.
Armstrong a fost apoi transportat la AdventHealth Porter, care avea facilități mai potrivite nevoilor sale. Medicii l-au pus în comă indusă timp de șase zile.
Infecția a evoluat rapid, provocând sepsis, ceea ce a necesitat amputarea ambelor picioare și a tuturor degetelor de la mâini. Max a petrecut 10 zile în comă indusă și a stat internat în spital timp de 3 luni.
În prezent, el se recuperează și a început să folosească proteze pentru a-și recăpăta mobilitatea. Familia și prietenii săi au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-l ajuta să-și adapteze locuința și să acopere costurile asociate cu noile sale nevoi.
După o perioadă de recuperare, Max își menține optimismul și determinarea de a-și reconstrui viața
Breaking
Ilie Bolojan continuă “modernizarea” PNL. Încă un parlamentar SOS trece la partidul Brătienilor. Al patrulea într-o săptămână
Senatorul Dorin Silviu Petrea, ales pe listele SOS România în 2024 și proaspăt intrat în Partidul Național Liberal, a fost numit miercuri, 1 iulie, președintele interimar al Organizației Municipale PNL Brăila. Acesta al patrulea parlamentar SOS, care migrează spre Partidul Național Liberal.
Fostul membru SOS, Dorin Silviu Petrea, a ajuns la șefia Organizației Municipale Brăila, după ce conducerea PNL Brăila a decis să-l înlocuiască pe Marius Mitescu, consilier județean și până de curând, lider al liberalilor din municipiu.
Dorin-Silviu Petrea a intrat în PNL în urmă cu câteva zile, după ce luni a anunțat, în plenul Senatului, că părăsește grupul parlamentar „PACE – Întâi România” și se alătură grupului parlamentar al PNL. Petrea fusese ales senator de Brăila pe listele SOS România, partidul condus de Diana Șoșoacă, dar a fost exclus din formațiune în urmă cu aproximativ un an.
Adrian Peiu, fost membru SOS, a ajuns șef al PNL Ialomița
Recent, Adrian Peiu, un alt fost membru SOS, a fost numit de Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al organizației PNL Ialomița. Peiu a figurat ca senator pe listele partidului Dianei Șoșoacă în 2024.
Noul șef interimar al PNL Ialomița a fost, de asemenea, și unul dintre politicienii care au votat moțiunea de cenzură pentru demiterea actualului său șef, Ilie Bolojan.
„Aici e tot win-win (n.r. – la PNL). Eu îmi văd de treaba mea politică, domnul Bolojan îşi vede de treaba lui politică. Dacă sunt bun, m-au solicitat să preiau organizaţia Ialomița”, a declarata Adrian Peiu.
Adrian Peiu, fost membru SOS, a ajuns șef al PNL Ialomița
La PNL au aderat și alți doi foști deputați SOS: Iosif Jianu și Alexandrin Moiseev, a căror carieră este caracterizată de traseism politic.
Iosif Jianu, de la SOS, la PSD și, într-un final, la PNL
În 2024, Iosif Jianu a intrat în Parlament pe listele SOS, ca apoi să se alăture grupului parlamentar PSD, ca afiliat. În mai 2026, acesta și-a anunțat plecarea din grupul social-democraților, pentru a intra în tabăra Partidului Național Liberal din Parlament.
Iosif Jianu
Alexandrin Moiseev, fost deputat SOS, îl laudă pe Bolojan: „Cel mai competent premier”
Fost deputat SOS, Alexandrin Moiseev a demisionat din partidul Dianei Șoșoacă în 2025 și a ales să activeze ca independent. Pe 2 iunie 2025, Moiseev s-a alăturat grupului PSD din Camera Deputaților. În luna aprilie 2026, acesta a anunțat că demisionează din grupul parlamentar al social-democraților și își continuă activitatea ca deputat afiliat Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.
Alexandrin Moiseev
La moțiunea de cenzură pentru demiterea lui Bolojan, proaspătul deputat PNL a declarat că refuză să voteze „împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent”.
„Nu am cum să votez moțiunea de cenzură împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent.
Amintim că premierul demis, Ilie Bolojan, și-a construit imaginea politică printr-un discurs bazat pe valori pro-occidentale. Totodată, Partidul Național Liberal se autodeclară a fi un partid pro-european.
Breaking
Prisada (ANMDMR): Uniformizarea europeană a legislației farmaceutice va accelera accesul pacienților la tratamente inovatoare
România ocupă o poziție importantă în procesul de armonizare a legislației farmaceutice europene, iar noile reguli adoptate la nivelul Uniunii Europene vor reduce termenele de autorizare și evaluare a medicamentelor inovatoare, a declarat Răzvan Mihai Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în cadrul celei de-a patra ediții Gândul Health EU Summit, eveniment din seria Europa Connect. Oficialul a atras însă atenția că noile reglementări europene trebuie implementate cu echilibru, pentru a nu afecta accesul pacienților la tratamente esențiale.
Răzvan Mihai Prisada a subliniat că, dincolo de ritmul modificărilor legislative la nivel național, România beneficiază de procesul amplu de armonizare a legislației farmaceutice europene.
„Începând cu 2030 vom avea, practic, un cadru aproape complet uniformizat la nivel european în domeniile reglementate de Agenția Națională a Medicamentului. Este un avantaj major, deoarece permite tuturor statelor membre să funcționeze după aceleași reguli și să avanseze într-un ritm comun”, a declarat acesta.
Potrivit președintelui ANMDMR, unul dintre cele mai importante exemple îl reprezintă domeniul studiilor clinice, unde legislația este deja armonizată la nivelul Uniunii Europene.
„Zona studiilor clinice este deja complet uniformizată, atât din perspectiva legislației, cât și a termenelor și procedurilor. Acest lucru face ca Uniunea Europeană să fie mai competitivă în raport cu alte regiuni ale lumii și permite României să participe activ la această competiție”, a explicat Prisada.
Prisada (ANMDMR), la Gândul Health EU Summit
Evaluarea comună a medicamentelor va reduce timpul de acces la terapii
Președintele ANMDMR a evidențiat că regulamentul european privind evaluarea clinică comună a tehnologiilor medicale produce deja primele rezultate concrete.
„Pe 9 iunie a fost publicat primul raport european de evaluare clinică comună pentru un medicament destinat oncologiei pediatrice. Este primul dintr-o serie de dosare aflate deja în lucru și reprezintă o etapă importantă în implementarea noului regulament european”, a precizat el.
În opinia sa, acest mecanism va elimina duplicarea evaluărilor realizate separat în fiecare stat membru și va accelera accesul pacienților la medicamente inovatoare.
„Nu vom mai face aceeași evaluare de 27 de ori pentru aceeași moleculă. Vom beneficia de expertiza comună a statelor membre, iar acest lucru va conduce la termene mai scurte și la un proces mult mai eficient”, a afirmat Prisada.
Acesta a adăugat că până la finalul anului este așteptată publicarea mai multor rapoarte de evaluare clinică, iar din 2028 vor începe să fie implementate și modificările aduse noului pachet legislativ farmaceutic european.
Prisada (ANMDMR), la Gândul Health EU Summit
România, un actor respectat în deciziile europene
Răzvan Miha Prisada consideră că România și-a consolidat în ultimii ani poziția în structurile europene care coordonează politica farmaceutică.
„Suntem într-o poziție foarte bună și suntem consultați atunci când sunt propuse schimbări importante de paradigmă la nivel european. Este o poziție câștigată prin muncă și trebuie să o păstrăm”, a declarat președintele ANMDMR.
El a amintit că România este reprezentată în Consiliul de Administrație al Agenției Europene pentru Medicamente atât prin Agenția Națională a Medicamentului, cât și prin reprezentantul Parlamentului European, ceea ce oferă țării o influență sporită în procesul decizional.
Noile reglementări de mediu pot afecta disponibilitatea unor medicamente
În intervenția sa, Răzvan Miha Prisada a atras atenția și asupra unor riscuri generate de suprapunerea legislației farmaceutice cu cea de mediu.
Potrivit acestuia, unele propuneri europene privind tratarea apelor uzate și evaluarea impactului asupra mediului al substanțelor medicamentoase pot conduce la creșterea costurilor de producție și chiar la retragerea unor medicamente utilizate de zeci de ani, fără existența unor alternative terapeutice.
„Protecția mediului este esențială, însă măsurile trebuie adoptate în urma unor evaluări complete. Nu putem elimina din terapie molecule utilizate pe scară largă fără să analizăm dacă există alternative pentru pacienți și care sunt consecințele asupra actului medical”, a avertizat președintele ANMDMR.
Acesta a precizat că autoritățile de reglementare, instituțiile europene și industria farmaceutică trebuie să colaboreze pentru identificarea unor soluții care să protejeze atât mediul, cât și accesul pacienților la tratamente.
Partenerii celei de-a IV-a conferințe Gândul Health EU Summit, eveniment din seria Europa Connect, au fost: Sanador, Regina Maria, MSD, Braun, Clinicile Affidea, Roche România.
Breaking
Grindeanu spune că „Bolojan a dat afară liberali şi a adus şoşocari”
Întrebat de jurnalişti care a fost problema din interiorul coaliţiei, între PNL şi PSD, Sorin Grindeanu l-a catalogat pe premierul demis, Ilie Bolojan, un „agresor” a cărui victimă a fost chiar România.
Ba mai mult, „Bolojan a dat afară liberali şi a adus şoşocari. A luat PNL pe persoană fizică”, mai spune Grindeanu despre schimbările operate de premierul demis, în partid.
„Problema nu era coaliţia, ci modul în care dl Bolojan conducea Guvernul României”, mai spune Sorin Grindeanu atunci când este întrebat de disensiunile care au dus la ruperea coaliţiei de guvernare.
„Eu nu cred, în acest moment, că cei care vin de fiecare dată cu alte cerinţe, se mai ţin de ele. Daţi-mi voie să fiu sceptic faţă de ce vine dinspre PNL şi Ilie Bolojan, având în vedere că în câteva sîăptămâni s-au răzgândit. Eu sceptic că se pot ţine în acest moment de orice promisiune pe care şi-o iau cei de la PNL şi, în special, Ilie Bolojan.
Agresorul a fost Ilie Bolojan, victima-România”, transmite Grindeanu, miercuri, la Parlament.
„Ilie Bolojan a dat afară liberali şi a adus şoşocari. A luat pe persoană fizică PNL”, a mai spus Grindeanu referitor la acţiunile preşedintelui PNL, Ilie Bolojan, despre schimbările făcute în partid, în ultima vreme.
Grindeanu mai spune că în PSD nu s-ar fi întâmplat niciodată să fie aduşi oameni de o zi şi să primească deja funcţii, iar cei vechi să fie schimbaţi de la conducerea filialelor de partid.
-
Actualitateacum 2 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Breakingacum 2 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 22 de oreAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 2 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum 17 oreAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Actualitateacum 2 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol





