Liderul informal al coaliției de guvernare, cel care i-a strâns pe liberali și pe pesediști în actuala formulă după ieșirea lui Ciolacu de la tratative, Hunor Kelemen pe numele său, „s-a dovedit un politician curajos, chiar dacă lipsit de rușine, atunci când a recunoscut că ei, politicienii coaliției se află în spatele deciziei de a  anula alegerile, făcând din România o țară ieșită din lumea democratică, o țară arătată cu degetul pentru încălcarea gravă a statului de drept, precum Belarusul lui Lukașenko”.

Ei bine, în mod normal, atunci când un politician atât de legat de marele inamic al României, Viktor Orban, vorbește deschis despre asumarea anulării alegerilor de către politicienii coaliției de guvernare începe să devină probabil un joc periculos dirijat din afara țării.

Apropierea dintre Orban și Putin poate să indice inclusiv un joc al Moscovei, în sensul anulării unor alegeri lipsite de fraude la vot, tocmai pentru a destabiliza tânăra și imatura noastră democrație.

Nu mică mi-a fost mirarea, însă, când am văzut că actuala coaliție, beneficiarul ultim al anulării abuzive a alegerilor, se bucură, pe lângă prietenia marelui amic al lui Putin, Viktor Orban și de susținerea politică nedisimulată a liderilor unor mari corporații prezente pe piața românească, fericiții posesori a 26% din PIB, așa cum ei înșiși se laudă. Știind că, de regulă, directorii marilor firme străine sunt obligați de regulile guvernanței corporatiste să nu se implice politic, m-a surprins foarte tare apariția acestora fățiș în sprijinul partidelor PSD, PNL și UDMR.

Tot la capitolul mirare aș trece și înregimentarea cvasi-politică a unor oameni de afaceri români, mari importatori de mobilă sau de electrocasnice.

Și nu sunt deloc mirat că unii patroni români sau directorii unor companii străine au decis să se implice politic, doar nu este prima oară când o fac.

Mirat sunt, însă că aceștia au decis să se înregimenteze politic la căruța unui guvern care are următoarele „performanțe”: are cel mai mare deficit bugetar din UE, a triplat datoria publică în doar cinci ani, a desființat total facilitățile din patru industrii cruciale ale țării, a crescut impozitul pe dividende și a dinamitat întreaga clasă antreprenorială din jurul microîntreprinderilor.

În mod normal, niciun patron sau director cu mintea întreagă nu se gudură bucuros pe lângă guvernul care îi crește cu 25% impozitul pe dividende. Sau care conduce finanțele țării într-o prăpastie uriașă.

Și totuși, la noi se poate. Oare de ce ?

Păi ia să ne uităm mai de-aproape la prioritățile și la politica economică a coaliției PSD-PNL-UDMR.

Vom vedea că, în primul rând, de triplarea datoriei publice profită din plin băncile care nu mai trebuie să se chinuie prea mult să crediteze economia având soluția comodă de a umple nevoia uriașă de credite a statului.

Unde mai pui că proasta guvernare ne-a cadorisit și cu o creștere de dobânzi de care iarăși profită băncile. Motiv pentru care m-am mai liniștit, totul are o logică: federația FINBAN a marilor bănci străine are motive de satisfacție în prestația guvernului, principal plătitor de dobânzi uriașe în conturile băncilor componente.

Cum o logică are și gudurarea pe lângă mărinimoasa coaliție și a PIAR, adică grupul marilor asiguratori. Cine a plătit vreun RCA în ultimii ani știe de ce. Trăiască ASF și (acum) domnul vicepreședinte Mititelu, prietenii știu de ce!

Mai găsim printre „oamenii de afaceri” asociați cu PSD-PNL-UDMR și pe directorii unor companii străine, unicii beneficiari ai unei scheme de escrocherie cu sticle goale la nivel național.  A

ceste companii, strâns unite în grupuri  de berari și băutori de sucuri, au toată îndreptățirea să se încoloneze în spatele lui Ciolacu, Bolojan și Kelemen: aceștia le-au făcut cadou un monopol la nivel național, prin care spoliază consumatorii români la fiecare sticlă sau doză consumată, pentru a-și umfla conturile o firmă privată, unde intră toți acești bani și de unde ies doar jumătate. Bașca materie primă gratis adusă la botul calului de 19 milioane de consumatori.

Nici de ACUE, federația firmelor din energie nu ne mirăm, doar ei sunt principalii beneficiari ai inexplicabilelor scumpiri din energie, decise de guvernarea pesedisto-penelistă. Sau de petroliștii de la OMV și BSOG care au primit pe gratis cele mai mari zăcăminte de gaze din Uniunea Europeană, să le exporte unde vor ei. Unde ar mai găsi ei un asemenea guvernaș docil?

Cât despre directorii supermarket-urilor germane, franțuzești și olandeze nici nu mai putem zice nimic, ei sunt răsfățații guvernării și importatorii șefi ai economiei.

Ce nu pot înțelege este, însă, cum de presa (plătită și ea din greu din bani publici de PSD, PNL și UDMR) îi prezintă pe toți acești directori de multinaționale și importatori români ca fiind „mediul de afaceri” sau „comunitatea de business”. Măi oameni buni, aceștia reprezintă (ei o spun ) 26% din PIB și vreo 350 000 de angajați. Oare ceilalți 74% din PIB și ceilalți 5 milioane de angajați ce sunt?

A, ei sunt constructorii, IT-iștii, fermierii și microîntreprinderile din industria alimentară, adică cei cărora li s-au impus peste noapte creșterea cheltuielilor  și a dărilor către stat. Ei sunt amărâții cu afaceri mici, de maxim câteva sute de mii de euro și angajații acestora. Ce mai contează că sunt majoritari în această țară! Una-două poate se reunește Curtea Constituțională și decide votul cenzitar: cine nu are 100 de milioane de euro cifră de afaceri nu poate să voteze. Clar! Și secții de vot se pot organiza doar în tribune la stadioanele unde joacă echipele lor de fotbal. Unde mai pui că a doua zi totul va fi explicat de Hunor Kelemen la Budapesta și la Washington, omul abia așteaptă.

Oare printre costumele de zeci de mii de euro și pantofii cu talpă roșie ai guvernanților și ai „mediului de afaceri” s-o fi gândit cineva la cei 5 milioane de pensionari rămași cu pensia înghețată pentru a avea guvernul bani pentru ajutoare de stat oferite marilor corporații? Sau la cei 3,6 milioane de copii rămași cu alocațiile înghețate pentru a avea „mediul de afaceri” venituri din monopoluri oferite cu generozitate?

Mie cel mai trist mi se pare că asistăm tăcuți la uciderea capitalismului și a concurenței și transformarea pieței într-un șir de monopoluri și oligopoluri de mai toată jena.

CITEȘTE ȘI: