Connect with us

Breaking

„Faptul că am făcut liceu unde telecomunicații”

Publicat

pe

„Faptul că am făcut liceu unde telecomunicații”

Alături de jurnalistul Adrian Artene, omul de radio și televiziune pune pe tapetul online-ului un episod cu totul și cu totul special. Mihai Găinușă a „retrăit” povești din trecutul său și i-a dezvăluit jurnalistului episoade necunoscute din viața sa.

„Mihai Găinușă vârstă, ce vârstă ai retrăi”, l-a întrebat gazda emisiunii pe fostul „cârcotaș”.

„Mie-mi place vârsta asta, știi asta la care sunt acum. Bun, îmi scârțâie piciorul că de la fotbal mi-am rupt meniscul și așa mai departe, dar alerg, mă simt bine fizic, mă simt mai bine fizic decât la 40 de ani. Mă simt bine fizic mai bine decât la 30 de ani și decât la 20 de ani(…) Poate să nu țin minte toate numerele de la loto sau chestii așa, dar să să fi avut mai mult discernământ la 18 ani, mai multă minte. Să fi avut atunci cumva să fi mers pe calea pe care am mers mai încolo și am pierdut mulți ani până am găsit-o.”, a răspuns Găinușă.

Întrebat dacă e vreo „greșeală pe care și-o reproșează de la vârsta respectivă și pe care ai fi vrut s-o îndrepți”, fostul „cârcotaș” spune că și-ar fi dorit alt parcurs profesional.

„Da, faptul că am făcut liceu unde telecomunicații, când eu și sufletul meu își își dorea să facă biologie, îmi doream să lucrez cu animale, să fiu medic veterinar, poate sau ceva în domeniul biologiei și n-am făcut treaba asta, dar asta este o parte a mea pe care de-a lungul vremurilor am reușit să o cresc. Cumva am crescut animale, mi-a plăcut să citesc mult, am văzut foarte multe documentare, adică cumva aș face față să mă înscriu acum să fac niște studii în domeniul biologiei, de exemplu”, a adăugat el.

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”

Conținutul ALTCEVA cu Adrian Artene poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

„Din 2021 învăț trei, patru ore pe zi politică și geopolitică”

Publicat

pe

„Din 2021 învăț trei, patru ore pe zi politică și geopolitică”

Într-o ediție recentă a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, Mugur Mihăescu a vorbit despre modul în care s-a pregătit în ultimii ani pentru implicarea politică. Fostul actor din trupa „Vacanța Mare”, devenit între timp parlamentar AUR, a mărturisit că din 2021 își dedică zilnic mai multe ore studiului de politică și geopolitică. Urmăriți aici integral emisiunea.

Mugur Mihăescu: „Din 2021 învăț”

Mugur Mihăescu a explicat că nu a intrat în politică nepregătit. Din momentul în care a decis să se implice serios, a tratat totul cu aceeași disciplină pe care ar aplica-o într-un business. Spune că a petrecut ore întregi zilnic urmărind canale de analiză politică și studii de geopolitică. Rutina a devenit atât de constantă încât soția sa glumește că „doarme cu analistul”, nu cu el.

„Din 2021 m-am apucat să învăț. Și de-aia spun, Dănuțe, eu fac în fiecare zi, nevastă-mea e disperată. În fiecare zi fac 3 sau 4 ore de politică, geopolitică. Nu există pauză, chiar și duminica. Nevasta-mea mă vede și-mi zice: «Ce? Iar dormi cu omul ăsta? Cu mine de ce nu dormi?»”, a povestit Mihăescu în stilul său caracteristic.

Dacă intri într-un loc, trebuie să știi cu ce se mănâncă

În continuarea discuției, Mihăescu a explicat că orice responsabilitate publică trebuie tratată cu seriozitate și că pregătirea este esențială. Nu s-a ferit să spună că această abordare vine din convingerea că oamenii politici ar trebui să înțeleagă în profunzime ce presupune funcția pe care o ocupă.

„Dacă intri într-un loc, măcar să știi cu ce se mănâncă, să faci bine. Dacă vrei să deschizi un business, e bine să te pregătești înainte. Nu te arunci cu capul înainte. Am zis: ok, când voi intra pe post, cum se zice, angajat, din 2024, să fiu pregătit. Din 2021 învăț în fiecare zi, două, trei, patru ore, nu contează zi, noapte, ora 8 sau ora de culcare. Numai asta fac.”, a declarat el.

Mugur Mihăescu: „Nu poți să ieși din palat și să miroase a rahat” 

Discuția a virat și spre inițiativele pe care Mihăescu le-a avut în trecut în zona Centrului Vechi din București. Artistul a explicat că implicarea lui nu a fost una superficială, ci motivată de dorința reală de a schimba lucrurile.

„Nu puteam să permit ca în Centrul Vechi să fie șobolani, să fie mizerie. Adică, bă, cum e, frate? Îți faci un palat și când ieși din palat miroase a rahat. Mă, ție îți e bine ca om?”, a întrebat retoric Mugur Mihăescu.

 

Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Victor Ponta a intrat în SCENARIUL „Mircea Geoană”

Publicat

pe

Victor Ponta a intrat în SCENARIUL „Mircea Geoană”

Premierul Marcel Ciolacu, a comentat la Antena 3 CNN situația creată de candidatura prezidențială a lui Victor Ponta, care a fost exclus din partid tocmai din acest motiv. Declarațiile sale vin în contextul în care presa a relatat speculațiile că unii aleși locali PSD ar fi înclinați să-l susțină pe Ponta în locul candidatului coaliției de guvernare, Crin Antonescu.

De asemenea, există estimări că fostul premier și lider PSD ar putea fragmenta electoratul social-democrat.

„Victor Ponta a intrat în scenariul Mircea Geoană. Aduceți-vă aminte: Mircea Geoană își anunță în iunie (candidatura) și anunță pe urmă în septembrie (că va candida), pleacă de la NATO… Până când a intervenit votul util, pentru că românul știe foarte bine să cântărească. A intervenit votul util și domnul Mircea Geoană a terminat parcă cu 5%. Deci, acel același lucru se va întâmpla și cu Victor. Punct”, a spus Ciolacu.

Ciolacu a adăugat că nu regretă că l-a adus pe Victor Ponta în partid.

„Eu nu regret că l-am adus pe Victor Ponta în partid. Cred că a fost a fost una dintre cele mai grele zile ale mele ca și președinte al partidului, când l-am propus la excludere, fiindcă eu n-am exclus pe nimeni. Am vrut să aduc în interiorul partidului toți oamenii care au adus o plus valoare, atât României, cât și partidul. Decizia lui Victor Ponta, de a fi în continuare un lup singuratic, îl privește și va trebui să și-o asume și de această dată (…)

Liderul informal al acestei coaliții este Crin Antonescu. Cu alte cuvinte, această coaliție e unită pentru actul de guvernare, pentru a aduce stabilitate în România într-un context complicat și de a duce la Cotroceni un candidat unic, lăsând toate orgoliile la o parte (…)

Crin Antonescu este candidat unic, singurul candidat. N-am avut nicio discuție cu domnul Bolojan, de schimbare a candidatului sau schimbare a acordului, nici cu domnul Kelemen Hunor și eu cred cu toată tăria că cea mai potrivită persoană pentru a fi președintele României este Crin Antonescu.

De altfel, e singurul candidat care poate să-și pună un program de țară în aplicare, fiindcă nu poți să-ți pui un program de țară în aplicare dacă nu ai și o coaliție de guvernare. Cât timp sunt președintele Partidului Social Democrat, nu o să fac niciodată o coaliție cu AUR pentru a crea o altă majoritate în parlament… În rest, aritmetic, există o singură majoritate: cea creată în acest moment”, a spus Ciolacu.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Silviu Predoiu despre Ponta

Publicat

pe

Silviu Predoiu despre Ponta

Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE), și-a caracterizat pe scurt o parte din contracandidați, în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” de miercuri, 26 martie, transmisă live pe Gândul. 

Referindu-se la Victor Ponta, el a făcut un compendiu al carierei sale politice și de consultant.

„Domnul Ponta Eu nu știu cine e domnul Ponta… Haideți să vă spun de ce domnul Ponta a fost președintele PSD. Da, domnul Ponta și-a dat demisia și a înființat un partid. Domnul Ponta, ca șef al partidului Pro România, a făcut o alianță cu primarul de la sectorul trei, Negoiță: București 20 Nimeni n-a știut, n-a consultat pe nimeni. După două luni a fuzionat, dumnealui a luat deciziile, eu am votat împotrivă, că eram acolo. A fuzionat cu domnul Tăriceanu, lumea uită. Deci domnul Ponta a fost PSD, a fost PRO România, a fost București. 20-20 a fost fuziunea cu Tăriceanu, cu ALDE, după aia a anulat fuziunea, după aceea a spus că va crește Pro România, după aceea s-a întors domnul Ponta a luat cetățenie sârbă, fiind premierul României. Domnul Ponta a fost consilierul lui Erdogan pe probleme europene, dar are o problemă cu Europa”, a rezumat Silviu Predoiu parcursul lui Ponta.

„Deci, deci eu nu știu cine e domnul Ponta astăzi și mai ales nu știu cine va fi mâine. Dacă e președinte, te poți aștepta la orice, pentru că nu știi încotro se se îndreaptă dumnealui, pentru că are aceste ori pentru domnul Ponta, domnul Ciolacu, dumnealui a spus este cel mai bun președinte al PSD-ului, mai bun și decât mine. Astăzi e de altă părere în ceea ce îl privește pe domnul Ciolacu”, a adăugat fostul șef SIE.

 

 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Dieta ideală: vegană sau omnivoră? Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu publicat în Nature Dieta ideală: vegană sau omnivoră? Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu publicat în Nature
Actualitateacum 4 ore

Dieta ideală: vegană sau omnivoră? Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu publicat în Nature

Un articol publicat în prestigioasa revistă „Nature” prezintă concluziile unui studiu – care a cuprins un pic peste 100.000 de...

UE respinge cererea Rusiei de încetare a focului în schimbul ridicării sancțiunilor UE respinge cererea Rusiei de încetare a focului în schimbul ridicării sancțiunilor
Actualitateacum 9 ore

UE respinge cererea Rusiei de încetare a focului în schimbul ridicării sancțiunilor

Potrivit reprezentantului UE Anita Hipper, Uniunea Europeană a respins și acuzațiile Moscovei conform cărora sancțiunile împotriva Rusiei restricționează exporturile de...

Ministrul Hurezeanu, pe făraș? Expert: „Avem nevoie de cineva care să nu învețe la locul de muncă” Cine ar corespunde profilului Ministrul Hurezeanu, pe făraș? Expert: „Avem nevoie de cineva care să nu învețe la locul de muncă” Cine ar corespunde profilului
Actualitateacum 14 ore

Ministrul Hurezeanu, pe făraș? Expert: „Avem nevoie de cineva care să nu învețe la locul de muncă” Cine ar corespunde profilului

Numirea lui Emil Hurezeanu la conducerea Ministerului de Externe a fost o greșeală, considerǎ politologul Marius Ghincea, de la universitatea...

Scaune de bar cu spătar vs. fără spătar – care sunt avantajele fiecărui model? Scaune de bar cu spătar vs. fără spătar – care sunt avantajele fiecărui model?
Actualitateacum 17 ore

Scaune de bar cu spătar vs. fără spătar – care sunt avantajele fiecărui model?

Când îți amenajezi spațiul, fiecare detaliu contează. Alegerea scaunelor de bar nu este doar o chestiune de estetică, ci și...

Ciolacu, despre suspendarea Visa Waiver: „Nu e legat de România, ci de noua politică privind imigraţia a administraţiei Trump” Ciolacu, despre suspendarea Visa Waiver: „Nu e legat de România, ci de noua politică privind imigraţia a administraţiei Trump”
Actualitateacum 19 ore

Ciolacu, despre suspendarea Visa Waiver: „Nu e legat de România, ci de noua politică privind imigraţia a administraţiei Trump”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că suspendarea ridicării vizelor pentru Statele Unite nu vizează direct România, ci face parte dintr-o...

Cine este vinovat pentru scurgerea de informații militare către un jurnalist. „Nu l-am văzut pe acest ratat în grup” Cine este vinovat pentru scurgerea de informații militare către un jurnalist. „Nu l-am văzut pe acest ratat în grup”
Actualitateacum 23 de ore

Cine este vinovat pentru scurgerea de informații militare către un jurnalist. „Nu l-am văzut pe acest ratat în grup”

Michael Waltz, consilier pe probleme de securitate națională al lui Donald Trump, a spus marți că își asumă „responsabilitatea deplină”...

Dolarul, sub presiune din cauza politicilor lui Trump. Ce riscuri sunt pentru România Dolarul, sub presiune din cauza politicilor lui Trump. Ce riscuri sunt pentru România
Actualitateacum o zi

Dolarul, sub presiune din cauza politicilor lui Trump. Ce riscuri sunt pentru România

Creșterea economică a Statelor Unite dă semne de slăbiciune, iar perspectiva unei recesiuni devine din ce în ce mai plauzibilă....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2024 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro