Breaking
Postul Paștelui, o perioadă de purificare spirituală și terapie pentru suflet. Sfaturile părintelui Vasile Ioana pentru această perioadă
Astăzi, s-a intrat în Postul Paștelui și Părintele Vasile Ioana a explicat de ce este o perioadă de purificare spirituală, în care credincioșii trebuie să se abțină nu doar de la mâncăruri, ci și de la distragerile lumii moderne, precum rețelele sociale.
El a vorbit despre importanța postului ca un act de purificare spirituală și despre terapia pentru suflet, care începe în perioada Postului Mare, subliniind rolul pocăinței și al ascultării față de Biserică și încurajând credincioșii să își transforme viața prin abținerea de la alimentele de origine animală și prin rugăciune mai intensă.
„Ce începem de astăzi este o terapie. Începem terapia pentru suflete. Terapia sufletelor noastre înseamnă să ne purificăm. Pocăința este atât de importantă! De astăzi înainte începem să lucrăm la noi, de astăzi până în noaptea de Înviere trecem printr-un proces extraordinar de puternic, de purificare. (…). Postul este singura poruncă creată de Dumnezeu în Rai, adică le-a dat Dumnezeu o regulă pe care ei să o respecte. Respectând această regulă, ei ar fi crescut duhovnicește prin această ascultare. Voi faceți ascultare de Biserică în momentul ăsta și intrați în acest program terapeutic în care postiți, nu mai mâncați nimic de origine animală, vă rugați mai mult”, spune preotul.
Părintele Vasile Ioana, recomandări pentru post
Părintele Vasile Ioana recomandă ca, în timpul postului, credincioșii să evite „mâncărurile de dulce”, dar nu doar cele alimentare, ci și rețelele sociale (Facebook, TikTok, YouTube), care distrag atenția și împovărează mintea.
De asemenea, el îi îndeamnă pe credincioși să se deconecteze de la lumea digitală, pentru a se putea conecta cu Dumnezeu și a se bucura de liniștea interioară, esențială în perioada postului.
„Prima recomandare este că noi nu mâncăm de dulce pentru că mâncarea împovărează trupul și nu te mai poți ruga, dar acum au apărut noi mâncăruri de dulce: Facebook, TikTok, YouTube. Asta este cea mai mare mâncare de dulce pe care, dacă o veți mânca în zilele în care țineți post, nu mai are efect postul. Eu nu vă cer acum să nu mai intrați pe aceste rețele, vă cer să vă restricționați. Am oameni foarte apropiați care și-au pus timer din ăsta.
Puneți-vă timere de o oră, poate jumătate de oră, poate deloc. Vă îndemn, măcar în prima săptămână, să nu mai intrați pe rețele ca să vă puteți conecta cu Dumnezeu, că dacă te conectezi cu rețelele, te conectezi cu lumea: ce a făcut ăla, ce a făcut aia, ce a făcut celălalt. (…). Vă îndemn, iubiții mei, să nu mai stați prea conectați perioada asta, dacă vreți să țineți cu adevărat post. Dacă tu ții post, mănânci fasole și cartofi, și stai toată ziua cu nasul în tehnologie, mintea ta nu ai mai adunat-o. Adunați-vă mintea, intrați în voi și bucurați-vă de asta! Asta e prima componentă: post de rețele pentru ca să vă conectați cu Dumnezeu. Deconectați-vă de la lume și conectați-vă cu Dumnezeu”, a spus părintele Vasile Ioana.
„Degeaba ții post dacă nu faci fapte bune”
Totodată, în timpul postului, părintele Vasile Ioana îndeamnă credincioșii să reducă cantitățile de mâncare și să folosească economiile pentru a face fapte bune.
Mai mult, recomandă împărtășirea frecventă, fie săptămânal, fie la intervale mai mari, în funcție de posibilitățile fiecăruia, scrie DC News.
„Legat de mâncare, reduceți cantitățile și, reducându-le, aveți prilejul să faceți fapte bune, pentru că degeaba ții post dacă nu faci fapte bune. Dacă tu mănânci mai puțin, din punct de vedere al bugetului, dai mai puțini bani pe mâncare. Diferența aia pe care ai fi dat-o, fă-o milostenie! (…) Reduceți cantitățile și diferența aia dați-o de pomană, ca să înțelegeți că aripile postului sunt abținerea și fapta bună. A treia rugăminte este: împărtășiți-vă des! Cereți-le duhovnicilor să vă împărtășiți duminică de duminică, cei care doriți asta. Cei care nu puteți asta, vă sfătuiți cu duhovnicii, fie la două-trei săptămâni, alții vă împărtășiți prima duminică și ultima din post (…).
Esența este să vă îndumnezeiți și să fiți hristocentrici, ca Hristos să fie centrul universului vostru. Așadar, dacă stai mai puțin pe rețele, dacă te conectezi cu Dumnezeu, dacă te rogi mai mult, dacă participi la slujbele Bisericii, dacă te abții de la mâncăruri multe și reduci cantitățile, dacă ești ponderat din punct de vedere alimentar și dacă te spovedești și te împărtășești des, vei fi luminos în noaptea de Paști. Să vă binecuvânteze Dumnezeu, să vă ocrotească Dumnezeu, să avem o perioadă frumoasă de 10 săptămâni de urcuș și să ne revedem cu toții cu bucurie și în noaptea de Înviere”, a spus părintele Vasile Ioana în videoclipul postat pe pagina de Facebook.
Sursa foto: GÂNDUL
Breaking
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, invitată la Kiev de soția lui Zelenski : „Suntem recunoscători României şi oamenilor ei”
Soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena, care l-a însoţit la Bucureşti şi a avut o întâlnire cu partenera de viață a preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, a mulţumit, miercuri, României şi românilor pentru ajutorul pe care l-au acordat Ucrainei încă din primele zile ale războiului. Olena Zelenska a mai transmis că a invitat-o pe Mirabela Grădinaru la Kiev.
Soția președintelui Ucrainei a anunțat, după întâlnirea avută la București cu Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, Nicușor Dan, că România va deveni a 27-a țară care se alătură Coaliției Globale pentru Studii Ucrainene.
Olena Zelenska a precizat că aceasta este a doua întâlnire cu Mirabela Grădinaru, după cea din luna martie de la Washington.
„Ne-am întâlnit cu prima-doamnă a României, Mirabela Grădinaru, în martie, în marja summitului Shaping the Future Together, organizat de Melania Trump, la Washington. Astăzi mă bucur să mă reîntâlnesc cu colega mea română deja la București”, a scris Olena Zelenska pe Facebook.
„Sunt recunoscătoare acestei țări și poporului român ”
Ea a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse.
„Sunt recunoscătoare acestei țări și poporului român pentru sprijinul constant acordat Ucrainei încă din prima zi a invaziei ruse. O direcție separată este ajutorul umanitar”, a transmis soția liderului ucrainean.
De asemenea, Olena Zelenska a menționat că România a oferit sisteme de purificare a apei după distrugerea barajului de la Kahovka și a contribuit la proiecte educaționale prin Olena Zelenska Foundation.
„România, de exemplu, a ajutat cu purificatoare de apă după ce rușii au aruncat în aer rezervorul Kahovka, s-a alăturat inițiativei Warmth for Ukraine și a contribuit la fundația mea în cadrul proiectului de dotare a elevilor cu dispozitive pentru învățământ la distanță. Mulțumesc, România!”, a adăugat aceasta.
Olena Zelenska a relatat şi că România susţine limba şi cultura ucraineană şi dorinţa de a le face cunoscute în lume.
„Bucureştiul este una dintre cele 119 locaţii din 59 de ţări în care funcţionează deja ghiduri audio în limba ucraineană, în cadrul proiectului nostru de ucrainizare a principalelor monumente şi obiective culturale ale lumii. Un astfel de ghid este disponibil şi la Muzeul «Grigore Antipa», considerat unul dintre cele mai frumoase cinci muzee de istorie naturală din Europa. Din 2022 şi până în prezent, accesul ucrainenilor în acest muzeu este gratuit”, a precizat Zelenska.
Raftul de carte ucraineană
Potrivit acesteia, datorită proiectului „Raftul de carte ucraineană”, mai multe astfel de rafturi funcţionează deja în bibliotecile din ţară.
De asemenea, în cursul vizitei la București, vor fi semnate memorandumuri cu universități din București, Cluj-Napoca și Suceava.
„Astăzi România va deveni a 27-a țară ale cărei universități se alătură Coaliției Globale pentru Studii Ucrainene”, a adăugat Olena Zelenska.
Totodată, aceasta a anunțat că a invitat-o pe Mirabela Grădinaru la cea de-a șasea ediție a Summitului Primelor Doamne, organizat în Ucraina.
AUTORUL RECOMANDĂ:
Breaking
Grindeanu ironizează PNL: “Mandatul lui Ilie Bolojan a încetat, oricât ar încerca unii să-l țină în geam cum se zice
Liderul PSD Sorin Grindeanu a susținut o conferință de presă la sediul Partidului Social Democrat, în care a ironizat liberalii, cărora le reproșează că încearcă să-l păstreze pe Bolojan în fruntea Executivului, chiar și după demitere. Grindeanu a subliniat, de asemenea, că PSD-ul nu va susține un guvern minoritar.
„Acest mod de guvernare trebuie să înceteze și va înceta. Prin votul dat în Parlament săptămâna trecută. Mandatul lui Ilie Bolojan a încetat: „game over”, oricât ar încerca unii să-l țină în geam cum se zice – ca pe bătrâni să le ia pensia
Ceea ce trebuie să facem noi rapid este să punem cât mai multe soluții pe masă”, a declarat Grindeanu.
„Nu facem majoritate cu AUR”
„Un guvern stabil este un guvern cu o majoritatea clară, nu una de conjunctură. Mandatul cu care mergem noi este unul destul de larg. Nu facem majoritate cu AUR, nu există varianta unei susțineri din partea PSD-ului cu Ilie Bolojan prim-ministru, nu vom susține un guvern minoritar”, a precizat Sorin Grindeanu.
Grindeanu despre un guvern tehnocrat: „Nu exclud, dar nu o văd o soluție potrivită”
„Ar accepta PSD un guvern cu miniștri tehnocrați?”, a fost întrebat șeful social-democraților
„Nu este o variantă pe care o prefer și nu este de dorit. Nu exclud, dar nu o văd o soluție potrivită”, a declarat Grindeanu.
Grindeanu comentează sesizarea pe Ordonanța depusă de Bolojan, după moțiune: „Cu siguranță cei responsabili vor plăti”
„Dacă nu s-a respectat legea de către Guvern cu această ordonanță, cu siguranță cei responsabili vor plăti”, a menționat social0-democratul cu privire la Ordonanța depusă de Bolojan, după demitere, cu privire la contractele SAFE.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
Breaking
Oana Țoiu, în fața liderilor europeni de la Summitul B9: „România și Norvegia au proiecte comune în apărare, aeriană și maritimă”
Oana Țoiu a țiut un discurs la Ceremonia de semnare a Memorandumurilor de Înțelegere pentru Mecanismele Financiare SEE și norvegian 2021 – 2028, desfășurat în cadrul Summitului B9. Ministrul interimar al Afacerilor Externe a subliniat susținerea Norvegiei pentru aderarea României la OCDE, precum și parteneriatele între cele două țări în domeniul economic și al apărării.
„Am discutat despre aderarea României la OCDE. Am ajuns să terminăm 24 din 25 de evaluări ale comitetelor. Norvegia a fost un susținător al aderării României la OCDE și va fi, în continuare. România și Norvegia au proiecte comune în apărare, aeriană și maritimă. Am depășit pragul de un miliard de euro în schimburi comerciale, 731 milioane de euro sunt exporturi ale antreprenorilor români în Norvegia.
Avem 500 de companii norvegiene care sunt investitori aici. Între ministerle noastre am stabilit o linie de proiecte comune, consolidarea servicilor consulare pentru a atinge la standardele OCDE împreună”, a precizat Oana Țoiu.
FOTO:captură Fb
Recomandarea autorului:
-
Actualitateacum 3 zile
Jurnalul secret care a ajuns probă în conflictul dintre Elon Musk și OpenAI
-
Breakingacum 3 zileCum comunicăm în cuplu fără să ne certăm. Teodora Mețiu: „Nu te apuca să iei în discuție ieri, alaltăieri, poimâine, mâine”
-
Actualitateacum 3 zile
Zeci de pasageri de pe nava de croazieră lovită de un focar de hantavirus au părăsit Tenerife
-
Breakingacum 3 zileCetățean rus, interzis pe teritoriul României pentru 10 ani. SRI l-a monitorizat atent și a descoperit ce făcea în țara noastră, de fapt
-
Breakingacum 2 zileAvocatul Toni Neacșu, convins că CCR va declara neconstituțională OUG dată de Guvernul Bolojan după demitere: „Este un abuz grosolan”
-
Actualitateacum 2 zileFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Actualitateacum 2 zile
Zeci de persoane evacuate în Turnu Măgurele după ce un muncitor a avariat o conductă de gaz cu un buldoexcavator, în apropierea unei şcoli
-
Actualitateacum 2 zile
Discuțiile dintre partidele „pro-occidentale” sunt avansate, spune liderul senatorilor PSD. Fenechiu: „Nu există negocieri PNL–PSD”





