Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Mai merită să emigrezi în Germania? Concluziile unor români

Publicat

pe

Mai merită să emigrezi în Germania? Concluziile unor români

Germania traversează o perioadă de turbulențe economice și a intrat în recesiune. Rămasă fără gazele Rusiei care îi asigurau productivitate și competitivitate, obligată să se bazeze mai mult pe energia verde, Germania s-a prăbușit economic, iar scumpirile au erodat nivelul de trai al populației.

Imagine ilustrativă din Berlin. FOTO: Shutterstock

Germania nu mai este ce a fost, e opinia multor români, însă există și suficienți conaționali care consideră în continuare că în Țara lui Goethe se trăiește foarte bine. Părerile sunt împărțite, iar canalul de You Tube „Viața în diaspora” a lansat o provocare. „Se mai merită să trăiești în Germania? Ce nu îți spune nimeni”, e titlul unui clip în care autorii scriu în descriere că „Viața în Germania s-a schimbat radical în 2025. Chiriile sunt mai scumpe, prețurile cresc, iar mulți români se întreabă dacă mai merită să trăiască aici. În acest videoclip analizăm avantajele și dezavantajele vieții în Germania și vedem dacă această țară mai este o alegere bună pentru români.”

Cât de ușor mai e în Germania?

În debutul clipului, întrebarea este reluată și sunt sugerate câteva răspunsuri, fără a fi emise ca axiome ale unei unice realități. Salariile au ajuns să nu mai asigure un nivel de trai la fel de ridicat ca în urmă cu câțiva ani, când economia Germaniei se baza pe gazele ieftine provenite din Rusia, luate la preț de dumping. În virtutea relațiilor bilaterale excelente, pe atunci, ruso-germane, Germania avea acces la resursele Rusiei la prețuri la care alte țări europene nu puteau nici măcar să viseze. Pe acest lucru s-a bazat competitivitatea și productivitatea Germaniei, dovadă că din momentul în care gazele rusești nu au mai fost accesibile, economia germană s-a prăbușit și nu își mai revine de aproape 4 ani.

„Se mai merită să trăiești în Germania în 2025? Ai visat vreodată la o viață mai bună? Mulți români au plecat din țară cu speranța unui trai mai sigur, a unui salariu mai mare, a unei stabilități pe care poate nu o aveau acasă. Germania a fost pentru mulți dintre noi acel loc unde visele puteau deveni realitate. Dar astăzi, tot mai mulți oameni se întreabă: mai merită? Anii au trecut, iar lucrurile s-au schimbat. Ce era odată o destinație de vis pentru români, începe să pară pentru unii o cursă din ce în ce mai grea. Îți mai amintești cum era acum câțiva ani? Cu un salariu decent, puteai să îți permiți o chirie rezonabilă. Facturile nu îți goleau contul, iar cumpărăturile pentru o săptămână nu păreau un lux. Astăzi, însă, prețurile au luat o razna. În marile orașe, găsirea unei locuințe la un preț accesibil pare o misiune imposibilă. În München, chiria pentru un apartament de două camere poate depăși 1.500 de euro, iar în Berlin, unde era cândva mai ieftin, și acolo prețurile au explodat”, se spune în clip.

Cresc toate prețurile în Germania

Însă nu doar chiriile au crescut punând presiune pe bugetele familiilor germane. Într-o țară în care oamenii nu dețin proprietăți imobiliare și urmează multe idei mai degrabă socialiste decât capitaliste, o chirie mare dezechilibrează în special bugetele oamenilor.

„Dar nu doar chiriile au crescut. Cumpărăturile zilnice au devenit un adevărat test al răbdării. Dacă înainte umpleai coșul de cumpărături cu 50 de euro, acum abia dacă ieși din magazin cu câteva produse esențiale. Și salariile? Ele nu au crescut în același ritm. Da, sunt mai mari decât în România, dar când la final de lună îți dai seama că rămâi cu foarte puțin, începi să te întrebi. Merită tot acest efort”, mai spun autorii clipului.

Iar dacă până de curând străinii erau căutați pentru a umple golul de forță de muncă, acum în Germania nu le mai e atât de simplu să se angajeze. În condițiile în care multe firme s-au închis, iar altele supraviețuiesc cu greu, locurile de muncă sunt mai puțin accesibile, mai ales străinilor. Există, evident, câteva excepții.

„Cândva, Germania avea nevoie disperată de muncitori străini. Te angajai repede, fără prea multe întrebări, și aveai siguranța unui venit stabil. Acum însă, mulți români spun că lucrurile nu mai sunt la fel de simple. Recunoașterea diplomelor durează o eternitate, iar dacă nu vorbești bine germana, șansele de a găsi un loc de muncă bine plătit scad drastic. Pe de altă parte, sunt și domenii unde forța de muncă este la mare căutare. Sănătatea, construcțiile, transporturile. Acolo, locurile de muncă încă există, dar sunt mai greu de obținut decât înainte. Așa că, dacă vii fără o calificare clară și fără cunoștințe de limba germană, te poți trezi într-o situație dificilă. Pentru mulți români, Germania nu însemna doar un salariu mai mare, ci și un sistem social puternic”, adaugă autorii clipului.

Tot mai greu 

De asemenea, ajutorul acordat de stat, protecția socială în general, este mai redusă.

„Dacă aveai nevoie de sprijin, statul era acolo să te ajute. Dar și aici, lucrurile s-au schimbat. Bürgergeld, noul ajutor social, a înlocuit Hartz 4, dar a venit cu reguli mai stricte. Nu mai poți sta pur și simplu fără să îți cauți activ un loc de muncă. Iar dacă nu îndeplinești cerințele, riști să pierzi ajutorul. Alocația pentru copii Kindergeld este încă un sprijin important, dar guvernul discută tot mai des despre reducerea sumelor pentru familiile care trimită acești bani în afara Germaniei. Ajutorul pentru chirie, Wohngeld, este teoretic disponibil, dar mulți spun că este aproape imposibil să-l obții. Procesul e lung, birocrația complicată, iar aprobările vin greu. Și atunci apare întrebarea, mai este Germania locul sigur de odinioară? Unii spun că da. Că Germania rămâne o țară stabilă, că dacă muncești și te adaptezi, poți trăi bine”, sunt alte idei.

Întoarcerea acasă, tot mai des luată în calcul de români

Nu întâmplător, unii se gândesc să se mute din Germania în țări ca Austria și Olanda, unde prețurile sunt mai mici, iar cei care s-au acomodat deja în Germania vor avea o șansă în plus să se adapteze. În același timp, unii se gândesc chiar să se întoarcă în țara lor, inclusiv românii. Clipul nu se încheie cu o concluzie, ci autorii le cer o opinie internauților.

„Dar alții se gândesc serios să plece. Unii iau în considerare alte țări, cum ar fi Austria sau Olanda, unde taxele sunt mai mici și viața pare mai accesibilă. Alții spun că poate, doar poate. România începe să devină o opțiune din nou. Pentru fiecare, răspunsul este diferit. Dar tu? Tu ce crezi? Ești în Germania? Simți că viața a devenit mai grea? Sau crezi că merită să rămâi și să lupți în continuare? Scrie-ne în comentarii, vrem să îți auzim povestea”, au mai spus autorii clipului. 

Răspunsurile nu au întârziat să vină, iar opiniile au fost diverse. În timp ce unii au spus că le este tot mai greu să trăiască în Germania, alții susțin că nu s-ar vedea plecând de acolo și cu atât mai puțin alegând să se întoarcă în România. 

„Sunt în Germania de 8 ani și lucrez la Kaufland, prietenul meu lucrează ca inginer. Într-adevăr prețurile au luat-o razna, dar sincer tot nu m-aș întoarce în România. Deocamdată două persoane ne descurcăm încă bine”, a scris cineva. „Dacă ați lucra ambii la Kaufland îți zic eu că nu mai zici că e încă bine”, a contrazis-o altcineva.

„Spania e la fel. Salarii mici, prețuri mari, toate foarte scumpe”, a scris un internaut. „Exact, mai merită?”, s-a întrebat retoric altul. 

Au fost însă și unii care au susținut că se trăiește bine în Germania, tinzând însă generalizeze că doar cei care nu muncesc suficient sau au cheltuieli mari nu se descurcă ușor.

„Majoritatea care se plâng sunt cei ce stau pe ajutoare si cei ce câștigă mai puțin, stau în chirie prin centru și își fac rate la mașini scumpe și după se plâng că nu se descurcă. Și da, se merită să trăiești in Germania, ai o problema medicală și ajungi la spital, dai doar cardul de sănătate și nu umbli după doctori să le dai bani să te bage in seamănă. Copiii la școală nu învață 100 de materii, drumurile sunt bune, curățenie.”

Alți câțiva români i-au dat imediat dreptate. „Nebun să fii să ajungi să faci comparații între Germania și Las Fierbinți”, „Sigur se merită. Mutați-vă în România, e tare bine, las fierbinti, asta e România pură” și „«Se merită?» Oare nu mai ajunge doar «merită»?”, au fost doar câteva opinii în acest sens.

„Sunt pensionar, am lucrat ca inginer. Nu prea ajung banii, mă întorc în România”, a scris altul. „Rasism și ce?”, a întrebat cineva.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz

Publicat

pe

De

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz

PDF-ul pare un format rigid, făcut ca să nu fie modificat. În practică, ai nevoie să-l tai și să-l lipești destul de des: un dosar compus din șapte documente, un manual de 200 de pagini din care îți trebuie doar capitolul trei, un raport pe care trebuie să-l trimiți pe bucăți. Fiecare caz cere altă mișcare.

Când ai prea multe fișiere

Depunerea unui dosar la o instituție sau la o bancă cere adesea un singur document. Dacă ai cererea, copia actului de identitate, extrasul și o declarație, în patru fișiere separate, folosești unire PDF și obții un singur fișier, cu paginile în ordinea dorită. Verifică ordinea înainte de a descărca, pentru că greșelile de succesiune se observă abia când le citește altcineva.

Când ai un singur fișier prea mare

Unele platforme limitează dimensiunea fișierelor încărcate. Un contract scanat de 80 de pagini poate depăși cu ușurință limita. În cazul acesta ajută împărțire PDF, care desparte documentul în mai multe părți, fie după intervale de pagini, fie în fișiere mai mici. Denumește fiecare parte clar (de exemplu „contract_partea_1”), ca destinatarul să nu se încurce.

Când îți trebuie doar ceva din document

Cea mai subtilă situație e cea în care nu vrei să împarți nimic, ci doar să scoți câteva pagini dintr-un document lung. Un tabel dintr-un raport anual, un formular dintr-un pachet de documente, o singură pagină semnată. Cu extragere pagini PDF alegi exact paginile dorite și primești un document nou, fără restul. Originalul rămâne neatins.

Diferența față de împărțire e simplă. Împărțirea păstrează totul, doar în bucăți. Extragerea păstrează numai ce ai ales.

Câteva atenționări

Dacă documentul e protejat cu parolă, trebuie deblocat înainte. Dacă are semnături digitale, orice modificare le poate invalida, așa că păstrează un exemplar semnat original și lucrează pe o copie. Iar când combini fișiere din surse diferite, uită-te la orientarea paginilor: unele scanări ies pe orizontală, altele pe verticală, și un document amestecat arată neîngrijit.

Toate aceste operații se fac în browser. Fișierele tale nu pleacă pe un server străin, ceea ce contează destul de mult atunci când vorbim despre contracte, acte sau documente medicale.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Publicat

pe

De

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie seamana cu cele din restul Europei, dar ritmul traficului, obiceiurile soferilor si drumurile de munte au farmecul lor, pe care il descoperi doar dupa cateva sute de kilometri parcursi.

Inainte de primul drum lung, multi straini isi pun intrebari despre acte si despre statutul lor in tara. Unii discuta cu un avocat imigrari pentru a intelege mai bine ce documente sunt valabile aici si ce trebuie facut pe termen lung, mai ales daca vor sa ramana in Romania mai multi ani.

Drumul in sine ramane insa partea cea mai interesanta. Si cea mai frumoasa, mai ales vara, cand zilele sunt lungi si fiecare weekend poate insemna o destinatie noua.

Primele saptamani la volan in orasele mari

In orasele mari, traficul poate parea aglomerat la inceput, mai ales la orele de varf. Soferii nou veniti invata repede unde se gasesc locuri de parcare, care sunt strazile de evitat dimineata si cum se circula in intersectiile mari, unde fiecare are ritmul lui. Un GPS bun si putina rabdare rezolva cele mai multe situatii.

O tema care revine des in discutiile dintre strainii stabiliti aici este preschimbare permis auto, pentru ca fiecare tara emitenta are un regim diferit. Informatia potrivita se cauta pentru situatia proprie, din surse oficiale, nu din experienta unui prieten care venea din alta tara.

Lucrurile pe care un sofer nou venit le are, de obicei, in masina in primele luni sunt aceleasi:

  • permisul si actul de identitate
  • actele masinii si asigurarea valabila
  • trusa medicala, extinctorul si triunghiurile
  • o harta offline pentru zonele fara semnal

Excursiile lungi si planurile de viitor

Dupa cateva luni, drumurile scurte prin oras sunt inlocuite de excursii mai lungi. Muntii, Delta si satele cu case vechi devin destinatii de weekend, iar soferii straini descopera o tara mult mai variata decat se asteptau cand au ajuns prima data.

Pentru cei care raman aici multi ani, drumurile acestea devin parte dintr-un plan mai larg de viata, in care apare uneori si subiectul obtinere cetatenie romana. Fiecare situatie are conditiile ei, iar informatiile corecte se afla de la institutiile competente si de la oameni care lucreaza cu astfel de dosare.

Pana atunci, harta tarii se umple incet cu locuri vizitate. Fiecare excursie aduce o poveste noua, o fotografie si, uneori, un prieten nou intalnit la o pensiune de munte sau la un popas pe marginea drumului.

Rutele recomandate de soferii straini

Cei care au condus mult prin Romania au, aproape toti, o lista de drumuri pe care le recomanda celor nou veniti, in ordinea in care le-au descoperit:

  • drumurile de munte din Carpati, vara
  • satele cu biserici vechi din nordul tarii
  • litoralul, in afara sezonului aglomerat
  • Delta Dunarii, cu masina pana la Tulcea
  • cetatile si orasele medievale din centru

Fiecare drum are particularitatile lui. Unele sunt spectaculoase, dar cer atentie la curbe si la vreme, altele sunt linistite si potrivite pentru o plimbare de duminica cu toata familia si cu un picnic la jumatatea drumului.

Iarna, drumurile de munte cer pregatire suplimentara. Anvelopele potrivite sunt obligatorii, iar verificarea prognozei inainte de plecare scuteste multe neplaceri.

Ce obiceiuri au soferii romani?

Orice sofer strain observa, dupa primele saptamani, cateva obiceiuri locale. Claxonul scurt de salut intre cunostinte, semnalul cu farurile pentru a avertiza ceva pe drum sau ajutorul spontan oferit cuiva ramas in pana sunt lucruri care raman in memorie.

Unii se adapteaza imediat, altii au nevoie de mai mult timp ca sa inteleaga ritmul. Ce ajuta mult este rabdarea, mai ales in orasele mari, unde traficul de la orele de varf poate obosi pe oricine dupa o zi lunga de munca.

Cu timpul, si strainii incep sa salute cu farurile. E semnul ca s-au acomodat si ca drumurile din Romania nu mai au secrete pentru ei.

Pauzele si popasurile de pe drum

Drumurile lungi au si ele ritualurile lor. O cafea la o benzinarie, un covrig cumparat de la marginea drumului sau o oprire la o stana pentru branza proaspata devin parte din experienta, la fel de importante ca destinatia insasi.

Multi straini spun ca aceste pauze sunt momentele in care au simtit cel mai bine tara. Oamenii de la marginea drumului sunt adesea curiosi sa afle de unde vine soferul, iar conversatiile scurte se transforma uneori in recomandari de locuri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.

Mancarea de la stana ramane, pentru multi, cea mai buna amintire de drum. Si un motiv sa revina pe acelasi drum, an de an, de cele mai multe ori cu prieteni noi.

Masina ca parte din viata in Romania

Dupa un an sau doi, masina devine pentru multi straini mai mult decat un mijloc de transport. Este felul in care au descoperit tara, au cunoscut oameni si au construit amintiri cu familia si prietenii, fie in weekend, fie in concedii mai lungi.

Actele s-au asezat, drumurile zilnice au devenit rutina, iar excursiile de weekend sunt planificate cu placere. Harta din telefon e plina de locuri salvate si de trasee pe care vor sa le refaca, iar prietenii de acasa primesc des fotografii cu peisaje pe care nu le banuiau.

Romania vazuta de la volan arata altfel decat din avion sau din tren. E o tara care se descopera incet, curba cu curba, si care rasplateste cu peisaje pe oricine are rabdare.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Publicat

pe

De

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.

Ce nu poți schimba

Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.

Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.

Tensiunea, diabetul și colesterolul

Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.

Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.

Auzul și vederea, factori subestimați

Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.

Mișcarea, fumatul și alcoolul

Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.

Mintea activă și oamenii din jur

Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.

Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
Politicaacum 3 zile

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică

Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este unul dintre politicienii români cu experiență atât în administrația națională, cât și în...

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz
Actualitateacum 4 zile

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz

PDF-ul pare un format rigid, făcut ca să nu fie modificat. În practică, ai nevoie să-l tai și să-l lipești...

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Actualitateacum 6 zile

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Actualitateacum 7 zile

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Actualitateacum 7 zile

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Actualitateacum 7 zile

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
Actualitateacum 7 zile

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate

O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro