Breaking
Pot merge oricând în vacanță. Voi sta câteva săptămâni în România”
Andrew și Tristan Tate s-au prezentat luni dimineață, ora 10:00, la secția de Poliție din Voluntari, așa cum prevede măsura controlului judiciar. Cei doi au revenit în România vineri, după ce judecătorul le-a dat permisiunea, în urmă cu câteva săptămâni, să părăsească țara.
Andrew și Tristan Tate au venit la secția de Poliție din Voluntari, cei doi aflându-se sub măsura controlului judiciar. Andrew Tate a făcut câteva declarații jurnaliștilor, aflați la fața locului.
Andrew Tate le-a spus reporterilor că vorbește cu ei „gratis pentru că sunt generos„. Britanicul i-a avertizat însă: „dacă cineva mă întreabă ceva stupid atunci pun punct„.
Referitor la întoarcerea în SUA, Andrew Tate a declarat: „Nu sunt condamnat de nicio crimă. Pot merge oricând în vacanță, iubesc România foarte mult. Voi sta câteva săptămâni în România.”
Tate a mai precizat că se va prezenta în fața autorităților române oricând i se va solicita acest lucru: „Dacă mă vor chema, voi veni la Poliție. Dumnezeu mă pune la încercare.”
Întrebat despre investigația în Florida, Andrew Tate a declarat: „Probabil sunt investigat pe toată planeta pentru că sunt foarte important”.
Frații Andrew și Tristan Tate au aterizat în București în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.00 a.m., cu cursă privată care a decolat de la aeroportul din Fort Lauderdale (SUA). Ei și-au anunțat sosirea pe rețeaua X, într-un mesaj în care s-au plâns că sunt nevoiți să cheltuiască 185.000 de dolari pentru a se întoarce în România ca să semneze o singură hârtie.
„Suntem în România, așa cum am promis, pentru că oamenii nevinovați nu fug. După lucrurile prin care am trecut merităm deplin să se vadă că nu am făcut nimic greșit (n.r. ilegal), că nu ar fi trebuit să fim judecați sau să stăm la închisoare și să fim denigrați. Cine crede (n.r. în aceste acuzații) are un IQ destul de mic. Se vede că oamenii în România nu mai au încredere în instituții. Vrem să restabilim această încredere. Revenind acasă, ca cetățeni americani, vrem să ne prezentăm în fața instanței să ne dovedim nevinovăția. Este o investigație. Orice persoană de pe planetă poate fi investigată oricând. Nu am făcut nimic rău, așa că nu mă tem de nimic”, este declarația dată presei de Andrew Tate.
Ce acuzații li se aduc fraților Tate
Frații Tate sunt cercetați într-un dosar de trafic de persoane, sub suspiciunea că au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil.
Aceștia ar fi făcut o cerere să poată părăsi România și să călătorească în SUA, iar procurorul ar fi admis cererea. Vorbim despre o decizie neașteptată, după aproape doi ani și jumătate, timp în care frații Tate nu au avut voie să plece din țară.
FOTO: Profimedia
CITEȘTE ȘI:
Primele IMAGINI cu frații Tate după aterizarea în București. Ce au declarat imediat ce au ajuns în România: „Nu ne temem”
Ce se ascundea în geamantanele pe care frații TATE le-au cărat în SUA. Câtă AVERE a rămas încuiată în fortăreața din Pipera
Primele imagini cu frații TATE după ce au plecat din România. Avionul a ATERIZAT în Florida. Bagajele lor, cărate cu două cărucioare
Breaking
Jandarmii au dat cu spray lacrimogen în tribune la meciul Dinamo-Rapid. Ce s-a întâmplat
Duminică seara, Dinamo a primit vizita Rapidului, în cadrul etapei a șasea din play-off-ul SuperLigii, scor 3-1. Partida de pe Arena Națională nu a fost lipsită de incidente și a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine.
Jandarmii au dat cu spray lacrimogen la Dinamo-Rapid
Conform comunicatului emis, la pauză, doi suporteri ai echipei gazdă au generat un conflict în zona grupurilor sanitare de la Tribuna a II-a. Pentru a evita forțele de ordine, unul dintre aceștia „s-a refugiat în zona de dispunere a galeriei dinamoviste din care face parte (sector 111, tribuna a II-a)”.
”Pe timpul aplicării măsurilor de identificare de către jandarmi, ceilalți suporteri ai echipei gazdă au împiedicat forțele de ordine să extragă persoana suspectă de implicarea în altercație, fiind necesară folosirea, pentru scurt timp, a unui pulverizator cu substanță iritant-lacrimogenă.
În acest context, în urma analizării împrejurărilor de fapt, vor fi aplicate măsuri legale în consecință”, se mai arată în comunicatul emis de Jandarmerie.
Sursă Foto: SportPictures
Dinamo, prima victorie în fața giuleștenilor după 11 ani
Dinamo a primit vizita giuleștenilor, duminică seara, în cadrul etapei a șasea, din play-off-ul SuperLigii. Câinii s-au impus pentru prima dată după 11 ani în fața Rapidului cu scorul de 3-1.
Echipa lui Zeljko Kopic a deschis scorul în minutul 39, prin Milanov, din asistul lui Armstrong. Golul de 2-0 a venit în minutul 59. Cîrjan a băgat balonul în poartă printr-un șut la colțul lung.
În minutul 71, Musi l-a învins pe Aioani și a înscris golul de 3-0 pentru alb-roșii.
Spre finalul partidei, în minutul 88, Paraschiv a mai spălat din rușinea Rapidului și a înscris singurul gol al echipei.
În urma rezultatului, Dinamo a urcat pe locul 4, cu 42 de puncte, și speră la un loc în Conference League. Pe cealaltă parte, Rapid este la un loc distanță, pe 5, și are acumulate 32 de puncte.
Recomandarea autorului:
Breaking
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 27 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.
Breaking
Moment controversat în sala unde a avut loc atacul armat asupra lui Trump. Ambasadoarea Ucrainei pare ca a recreat scena atacului, doar pentru a-și face un selfie. Sta pe jos, în timp ce toți ceilalți invitați stau pe scaune
Un moment controversat a avut loc în sala unde s-a petrecut atacul asupra președintelui american, Donald Trump. Ambasadoarea Ucrainei, pe nume Olha Stefanishyna, pare să fi recreat scena atacului, numai pentru a-și face un selfie. Ea sta pe jos, sub masă, în timp ce toți ceilalți invitația stăteau pe scaune, așezați la masă.
În imagini, se poate vedea că stătea relaxată în fața camerei, pentru a poza cât mai bine. Mai multe persoane sunt văzute că stau la masă sau în picioare, ba chiar alte imagini surprinse arată persoane care manâncă desert. Imaginile sunt surprinse imediat după anihilarea atacatotorului, care a apucat sa tragă cateva focuri de armă și chiar să rănească un agent din Secret Service.
După ce pare că s-au linistit apele, ambasadoarea a ținut să își facă un selfie prin care să recreeze momentul atacului, iar în fotografia pe care postat-o chiar ea pe Facebook se vede cum stă practic ascunsă după o masă, ca și cum s-ar feri de atac, numai că celelalte persoane din jurul ei stau, fie în picioare, fie liniștite la mese.
Ea a postat și pe rețelele sociale următorul mesaj și a adăugat niște imagini.
„Atentat de asasinare a președintelui Trump. El și Prima Doamnă sunt bine. Noroc pe cei care erau lângă ucraineni. Trăgătorul a fost rănit când a încercat să intre în sală”.
Atac asupra lui Donald Trump, la Casa Albă
Amintim că, sâmbătă seara, un atac a avut loc la Casa Albă, asupra președintelui Donald Trump, care participa la evenimentul traditional, Cina Corespondenților. Acolo, au fost trase mai multe focuri de armă. Donald Trump nu a fost rănit, agenții Secret Service intervenind de urgență pentru a-l evacua.
Atacatorul are 31 de ani, provine din California și se numește Cole Thomas Allen.
Șeful interimar al Poliției din Washington DC, Jeffery Carroll, a declarat presei că acesta avea asupra lui mai multe arme. „Deținea o pușcă, un pistol și câteva cuțite. În timp ce fugea, agenții Secret Service l-au prins. A tras asupra lor, înainte să fie pus la pământ”, a spus Carroll.
Suspectul a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Donald Trump l-a descris pe atacator ca fiind „un lup” singuratic și a adăugat că își va petrece restul vieții în închisoare.
„Impresia mea e că un lup singuratic, sunt oameni nebuni, își va petrece restul vieții în închisoare, este al doilea attentat, după cum știți, pentru că dacă le dai drumul, probabil va încerca cu altcineva. Nu mă va descuraja să câștig războiul din Iran, vom continua să ne facem treaba”, a spus Donald Trump la conferința de presă.
Autorul recomandă:
Trump, primele declarații după atacul armat: „Nu mă va descuraja să câștig războiul din Iran”
Imagini cu atacatorul lui Trump. Avea mai multe arme asupra sa. Cine este bărbatul
Cod Roșu la Casa Albă: s-au tras focuri de armă la 50 de metri de președintele Trump. Liderul american, evacuat urgent de Secret Service
-
Actualitateacum 3 zileUn val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai
-
Breakingacum 2 zileDan Dungaciu: „Reprezentanții Iranului nu au putere de negociere cu SUA din cauza Gărzilor Revoluționare”
-
Breakingacum 2 zileNYT: Administrația Trump a reintrodus plutonul de execuție ca pedeapsă supremă. Care sunt motivele
-
Breakingacum 21 de oreMii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
-
Actualitateacum o ziVictor Negrescu cere reacție urgentă din partea UE după incidentul cu drona din Galați: „Este nevoie de un răspuns comun și coordonat”
-
Actualitateacum 2 zileSărăcia emoțională și banii: cum influențează traumele veniturile. „Românii preferă să plece decât să negocieze; trebuie să crezi că meriți mai mult”
-
Actualitateacum 2 zileSUA reiau negocierile cu Iranul. Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pleacă în Pakistan
-
Actualitateacum o ziColectiile devin o forma vizibila de exprimare personala




