Connect with us

Breaking

Dacă țipi cel mai tare și fără argument nu înseamnă că ai dreptate

Publicat

pe

Dacă țipi cel mai tare și fără argument nu înseamnă că ai dreptate

Sorin Grindeanu transmite că viitoarea „direcție” a PSD se va decide la congresul din toamnă. 

„Avem un statut pe care trebuie să-l aplicăm și pe care trebuie să-l respectăm”, explică liderul interimar al partidului, la Antena 1.

„Altfel, dacă nu ne ghidăm după statut, riscăm să fim conduși de cei care sunt cei mai vocali sau care la momentul x țipă cel mai tare. Dacă țipi cel mai tare și fără argument nu înseamnă că ai dreptate. Avem un statut, forul de conducere, și anume Consiliul Politic Național, a decis într-un fel, printr-un vot pe care îl știți, o să avem un congres în toamnă. Acolo e forul suprem la orice partid, în care vom alege noua conducere, vom vota o nouă moțiune care, în mod sigur, va spune direcția pe care partidul trebuie să o ia în următorii ani. Astea sunt lucruri pe care le vom discuta la congres”, spune Sorin Grindeanu.

Ministerul Transporturilor mărturisește că l-a bucurat susținerea pe care a primit-o din partea tinerilor din partid.

„Eu m-am bucurat de faptul că tinerii din partid, că sunt președinți de consilii județene sau că sunt parlamentari, într-o proporție covârșitoare m-au susținut, asta urmare a faptului că, poate în acești ani, și eu și ceilalți colegi ai mei, inclusiv Marcel Ciolacu, am investit foarte mult în tinerii partidului, ceea ce e un lucru bun, fiindcă mulți dintre ei au confirmat”, declară liderul PSD.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, îi acuză pe liberali de disperare în așteptarea cutremurului politic iminent

Publicat

pe

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, îi acuză pe liberali de disperare în așteptarea cutremurului politic iminent

Claudiu Manda, secretarul general al PSD afirmă că toate scenariile privind motivațiile social-democraților pentru atacul final de luni la Premieul Bolojan sunt false. Manda a confirmat public scenariul pregătit de social-democrați pentru perioada imediat următoare votului din ședința conducerii partidului peste două zile. Manda îi acuză pe liberali de disperare în așteptarea cutremurului politic iminent.

Pe 20 aprilie, va avea loc consultarea internă decisivă cu privire la viitorul coaliției și susținerea acordată premierului Ilie Bolojan.

„Ilie Bolojan trebuie să plece. Mergem pe stradă și ne întreabă oamenii de ce nu îi scăpăm de Bolojan”, afirm[ Manda.

Fels, fals, fals

Văzând semnalele acestea, îmi dau seama cât de mare e disperare și, cumva, dacă vreți, și lipsa de susținere, că altfel n-ar exista chestia asta, pentru că am auzit:

  • PSD-ul renunță la funcția de prim-ministru numai ca să poată să îl schimbe pe Bologan. Fals.
  • PSD-ul va renunța și la niște ministere pentru USR, tot ca să poată să ducă la capăt acest demers. Fals.
  • PSD-ul dorește să iasă de la guvernare pentru că este împins de baroni. Fals.
  • PSD-ul nu va ieși de la guvernare pentru că primarii voi spune lui Sorin să nu iasă acolo.
  • Toate lucrurile sunt absolut false.

Când vedem poziționări de genul ăsta, ne dăm seama că trebuie să facem exact invers. Sau ne dăm seama că ceea ce facem facem bine pentru România, nu numai pentru publicul nostru.

Și noi vom continua această demers de consultare, o decizie pe care o implementăm, încheie Claudiu Manda postarea.

Recomandarea autorului: Planul PSD, dezvăluit de Claudiu Manda: „Dacă Ilie Bolojan dorește să rămână, nu cu noi”

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

rolul agențiilor media full-service în România

Publicat

pe

rolul agențiilor media full-service în România

Într-o piață media fragmentată, în care digitalul a câștigat teren, televiziunea rămâne unul dintre cele mai puternice canale de construcție de brand. În România, consumul de media este ridicat, iar emisiunile de tip flagship – producțiile fanion ale marilor posturi – continuă să genereze reach masiv și conversație culturală.

Pentru branduri, întrebarea nu mai este dacă aceste emisiuni contează. Întrebarea este cum le integrezi inteligent într-o strategie media coerentă.

Aici intervine rolul unei agenții media full-service și, mai ales, al unei agenții puternice de media buying.

Flagship shows: scenă de prestigiu sau investiție strategică?

Posturi precum Pro TV și Antena 1 continuă să investească în producții de anvergură – talent shows, competiții culinare, formate internaționale adaptate local – care oferă:

  • reach național la scară largă
  • context premium
  • asociere cu vedete și branduri media puternice

Pentru multe branduri, prezența în astfel de formate reprezintă o declarație de forță.

Însă agențiile media cu experiență știu că prestigiul nu este suficient. Media buying performant nu înseamnă achiziția celor mai vizibile spații, ci evaluarea clară a:

  • potrivirii cu strategia de brand
  • relevanței pentru target
  • costului raportat la valoarea incrementală generată

În lipsa unei analize integrate, investiția într-un flagship show poate deveni o simplă expunere scumpă.

Media buying modern: de la negociere la arhitectură strategică

Conceptul de media buying a evoluat. Nu mai este doar despre negocierea tarifelor sau acces la inventar premium. Este despre arhitectura completă a investiției media.

O agenție media full-service performantă:

  • înțelege rolul TV în funnel
  • corelează expunerea cu activările digitale
  • măsoară impactul asupra KPI-urilor comerciale
  • optimizează alocarea bugetului între canale

În cazul flagship shows de pe Pro TV sau Antena 1, decizia de a investi trebuie analizată în contextul întregului sistem media.

Se construiește awareness?
Se validează poziționarea premium?
Se susține un launch major?
Se creează un moment cultural care poate fi amplificat digital?

Fără această logică sistemică, scala TV poate genera zgomot, nu impact.

Relația cu marile canale TV: avantaj competitiv pentru agențiile puternice

În România, relația cu marii broadcasteri este esențială. Accesul la pachete strategice, la integrare creativă și la formate speciale depinde de forța și reputația agenției.

Agențiile media puternice din România sunt cele care:

  • negociază condiții competitive
  • obțin integrare relevantă, nu doar prezență în break
  • conectează sponsorizarea cu activări digitale și retail
  • transformă momentul TV într-un ecosistem de conținut

Parteneriatele cu Pro TV și Antena 1 nu sunt doar tranzacții comerciale, ci colaborări strategice care pot genera valoare pe termen lung.

Integrarea TV cu digital: diferența dintre expunere și performanță

Așa cum subliniază și analiza despre flagship shows, valoarea reală a unui astfel de parteneriat apare atunci când momentul TV este amplificat și integrat într-un sistem mai larg.

În 2026, o strategie media matură presupune:

  • amplificare prin social media
  • integrare cu SEO și content marketing
  • activări în e-commerce
  • retargetare prin PPC și programmatic
  • utilizarea datelor pentru optimizare continuă

TV-ul generează momentul. Digitalul îl extinde. Data analytics îl validează.

Această integrare este specifică agențiilor media full-service cu ADN digital puternic.

United Media Services: agenție media full-service cu ADN digital

United Media Services este o agenție media full-service din România, recunoscută pentru abordarea integrată și pentru expertiza în media buying strategic.

Cu un ADN digital solid, UMS combină:

  • media buying TV (inclusiv colaborări cu Pro TV și Antena 1)
  • strategie digitală integrată
  • SEO și strategie organică
  • programmatic și performance
  • data analytics și optimizare continuă

Această structură poziționează United Media Services în rândul agențiilor puternice din România, capabile să transforme investițiile în flagship shows în sisteme coerente de creștere.

Ce diferențiază cele mai bune agenții de media buying din România

Într-o piață competitivă, cele mai bune agenții de media buying nu sunt cele care cumpără cel mai mult inventar. Sunt cele care:

  • gândesc sistemic
  • conectează TV cu digital
  • folosesc datele pentru decizii strategice
  • prioritizează coerența în locul volumului

Flagship shows rămân relevante. Pro TV și Antena 1 rămân scene culturale puternice. Însă valoarea reală apare doar atunci când parteneriatul este integrat într-o strategie media coerentă.

Agențiile media full-service cu ADN digital, precum United Media Services, demonstrează că performanța nu vine din simpla prezență pe cele mai mari scene, ci din capacitatea de a transforma aceste momente în avantaje competitive măsurabile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Clotilde Armand rupe rândurile şi sare în ajutorul lui Nicuşor Dan

Publicat

pe

Clotilde Armand rupe rândurile şi sare în ajutorul lui Nicuşor Dan

Fostul primar USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că preşedintele Nicuşor Dan are ceva ce aproape nimeni în România nu are, în acest moment.

Fosta colegă de partid şi apropiată s-a referit la  legitimitate.

Prin urmare, aceasta a sărit imediat în ajutorul lui Nicuşor Dan, după reacţiile stârnite în urma interviului de la Europa FM.

Clotilde Armand continuă să promoveze o imagine a unui preşedinte onest, pe care mulţi o contestă acum, mai ales în urma interviului mai sus amintit. .

„Nu, nu cred că Nicușor Dan a fost împachetat de servicii, nu cred că este ticălos și nici că a făcut vreun pact cu «ticăloșii», cum se grăbesc unii să spună.

Să vă zic ceva. Pentru cine nu știe: Nicușor Dan este genul de politician care nu urlă, nu joacă teatru și nu intră în fiecare scandal doar ca să fie pe ecran.

E mai degrabă calculat, atent, uneori prea atent. Respectă regulile, nu sare peste Constituție, nu improvizează din impuls”, scrie Clotilde Armand pe facebook, vineri.

Argumentele pe care le aduce fostul primar al Sectorului 1 în slujba legitimităţii lui Nicuşor Dan ar fi:

” Nu e un jucător de forță brută, ci unul care încearcă să miște lucrurile fără să rupă sistemul în două. Are ritmul lui și viziunea proprie.

Miza pentru Nicușor Dan e uriașă. Nu e vorba dacă e bine intenționat – mulți încă îi acordă această prezumție.

E vorba dacă are curajul să transforme această intenție în acțiune reală.

Nicușor Dan are ceva ce aproape nimeni nu are în clipa asta în România: legitimitate. Votul oamenilor.

Și cred că Nicușor Dan rămâne fidel celor peste 6 milioane de români care i-au acordat încredere.

Încă are încrederea oamenilor din România Onestă. Dar nu la infinit”, subliniază Clotilde Armand.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Întrebări din presa internațională: A fost președintele Nicușor Dan complice la anularea alegerilor prezidențiale din 2024?

De când liderii USR au ajuns să fie chiar ei „penali în funcții publice”, sloganul partidului s-a schimbat peste noapte. Clotilde Armand, Vlad Voiculescu și Cătălin Drulă defilează acum cu sloganul “Fără mafii”

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Actualitateacum 6 ore

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
Actualitateacum 12 ore

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat

Căutați o soluție rapidă pentru a traduce un document din engleză în română? Fie că pregătiți un dosar de studii,...

Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
Actualitateacum 12 ore

Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu

Rândul lui Adrian Mutu (47 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale de fotbal a României pare să nu...

Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni” Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
Actualitateacum 19 ore

Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”

Preşedintele SUA Donald Trump a minimalizat durata războiului în curs cu Iranul, la un eveniment de campanie desfăşurat joi, comparând...

Iluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor Iluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
Actualitateacum o zi

Iluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor

Folosirea aplicațiilor de dating a devenit, în Statele Unite, ceva obișnuit. Aproximativ 30% dintre adulții americani au apelat cel puțin...

CE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă CE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
Actualitateacum o zi

CE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă

Comisia Europeană deschide o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de România pentru a sprijini retehnologizarea reactorului...

„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina „Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
Actualitateacum 2 zile

„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina

Ministerul Apărării din Rusia a publicat pe canalul său de Telegram liste cu companii din diverse țări, inclusiv din Europa,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro