Atacurile Israelului care au vizat Iranul pot degenera într-un conflict regional cu implicații globale, dar niciuna dintre cele două țări nu-și dorește acum un război total, susține analista de politică externă Raluca Moldovan, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai.

Israelul a lansat, vineri, o ofensivă aeriană masivă asupra Iranului, vizând infrastructura nucleară, programul de rachete și structura de comandă a armatei.

Reuters relatează că cel puțin 20 de comandanți iranieni de rang înalt, inclusiv șeful programului de rachete al Gărzilor Revoluționare, Amir Ali Hajizadeh, au fost uciși în atacuri.

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a calificat atacul israelian drept „o declarație de război” şi „a cerut Consiliului de Securitate să abordeze imediat problema”, a transmis MAE iranian într-un comunicat.

Israelul a anunțat că va închide ambasadele din întreaga lume și și-a avertizat cetățenii să fie prudenți și să evite să afișeze simboluri evreiești sau israeliene în spații publice.

Președintele american Donald Trump a îndemnat Iranul să încheie un acord, avertizând într-o postare pe platforma sa Truth Social că riscă un val de atacuri și mai brutale.

„Am dat Iranului șansă după șansă să încheie o înțelegere. Le-am spus, în cele mai ferme cuvinte, «pur și simplu să o facă», dar oricât de mult au încercat, oricât de aproape au fost, pur și simplu nu au reușit să o realizeze.”

Raluca Moldovan, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai, specializată pe Orientul Mijlociu, a analizat conflictul pentru „Adevărul”.

„Efectul imediat este o destabilizare suplimentară”

Adevărul: Care sunt posibilele scenarii de răspuns din partea Iranului și ce efecte ar putea avea asupra securității regionale?

Raluca Moldovan: Iranul are mai multe opțiuni pe masa decizională. Un răspuns direct, de tip stat-la-stat, este puțin probabil în acest moment, din cauza riscurilor majore de escaladare. Mai probabil este un răspuns indirect, prin intermediul actorilor afiliați – cum ar fi Hezbollah în Liban, grupări șiite din Irak sau milițiile Houthi din Yemen, deși aceste forțe (mai ales Hezbollah) au fost destul de slăbite de atacurile recente ale Israelului, care au dus la moartea unui număr însemnat de lideri ai grupării teroriste. Vom vedea dacă aceste grupări vor avea de această dată voința și resursele pentru a face jocul Teheranului.

Un alt scenariu este o reacție calibrată, menită să salveze prestigiul regimului, dar să evite un război deschis. Un prim semnal în acest sens a fost transmis de Teheran în această dimineață prin cele 100 de drone lansate în direcția capitalei israeliene, care însă nu au produs pagube, fiind interceptate de Iron Dome.

Indiferent de opțiune, efectul imediat este o destabilizare suplimentară a unei regiuni deja tensionate. Țări precum Libanul, Siria și Irakul devin potențiale teatre de confruntare indirectă, iar securitatea maritimă în Golful Persic poate fi afectată semnificativ.

Care au fost principalele motive strategice ale Israelului pentru a lansa acest atac asupra Iranului? A făcut Iranul pași importanți spre obținerea armei nucleare sau operațiunea este menită să stimuleze Iranul să participe serios la negocieri?

Israelul consideră că Iranul a depășit mai multe „linii roșii” privind dezvoltarea capacităților nucleare. În absența unui acord funcțional mai mult sau mai puțin asemănător cu fostul deal nuclear agreat între Teheran și administrația Obama în 2015, care este în prezent pe agenda Casei Albe, și a controalelor internaționale eficiente, serviciile israeliene estimează că Teheranul s-ar putea apropia periculos de pragul nuclear, așa cum a declarat premierul Netanyahu în această dimineață, când a menționat că Iranul este la câteva săptămâni distanța de a fabrica arma nucleară.

Atacul de aseară trebuie văzut ca parte a doctrinei de descurajare și ca un mesaj: Israelul este dispus să acționeze unilateral dacă percepe o amenințare existențială. În același timp, este și o mișcare strategică prin care se încearcă forțarea Iranului să revină la masa negocierilor dintr-o poziție de vulnerabilitate percepută. În plus, momentul ales nu este deloc întâmplător: atacul cu siguranță a fost pregătit de ceva vreme, iar planul a fost ținut în stand by în așteptarea unei ocazii potrivite, care a venit ieri, când Boardul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA) a atras atenția, pentru prima oară în 20 de ani, că Iranul a violat termenii tratatului de non-proliferare nucleară.

Ce impact are acest atac asupra echilibrului de putere din regiunea Orientului Mijlociu?

Acțiunea israeliană are un dublu efect: întărește postura de forță a Israelului în fața rivalilor regionali, dar creează și un risc de alianțe defensive mai strânse între Iran și alți actori ostili Occidentului, cum ar fi Rusia sau grupările armate non-statale.

În plus, acest atac poate pune în pericol procesele de normalizare dintre Israel și statele arabe importante din regiune (în special Arabia Saudită), și așa afectate de războiul continuu din Gaza, mai ales dacă opinia publică din regiune percepe atacul ca o agresiune unilaterală – iar Oman și Arabia Saudită au transmis deja semnale în acest sens. Practic, echilibrul de putere devine mai fluid și mai volatil.

„Nici Iranul, nici Israelul nu își doresc un război total”

Există riscul escaladării într-un conflict militar regional mai amplu?

Răspunsul este da. Orice atac cu victime semnificative sau asupra unor obiective sensibile din Iran ar putea genera o reacție în lanț. Regiunea funcționează după o logică a descurajării reciproce și a echivalării simbolice a pierderilor. Un incident izolat poate fi absorbit, dar un ciclu de lovituri și represalii poate degenera într-un conflict regional cu implicații globale.

În același timp, trebuie spus că nici Iranul, nici Israelul nu își doresc un război total. Ambele regimuri au suficiente constrângeri interne și externe care le determină să calculeze cu atenție riscurile. În ciuda declarației premierului Netanyahu (pentru care situația creată este o gură prețioasă de oxigen în condițiile în care se confruntă cu puternice contestări domestice și externe) că Israelul este pregătit pentru un război prelungit cu Iranul, acesta ar fi extrem de diferit de un război de guerilla urbană împotriva unor insurgenți de tip Hamas, cum a fost cazul până acum în Gaza. Calculul politic egoist al lui Netanyahu este acela de a rămâne la putere cu orice preț, iar acest atac trebuie înțeles și în această cheie, dar nu cred că societatea israeliană poate accepta un nou război prelungit și sângeros care să servească interesele unor lideri politici a căror judecată a dus la decizii controversate după atentatul din 7 octombrie 2023.

Situația regimului de la Teheran este și ea dificilă, mai ales din perspectivă economică, iar represaliile frecvente împotriva opoziției de orice fel sporesc tensiunile și contradicțiile interne. Un război prelungit ar afecta și mai mult economia Iranului, iar pierderile umane ar fi fără îndoială imputate ayatollahului și celor aflați la conducerea statului.

„Statele Unite vor încerca să evite o escaladare regională”

Cum ați califica reacția principalilor actori internaționali – SUA, Rusia, China – la acest atac?

Statele Unite, tradițional aliate cu Israelul, vor susține probabil dreptul acestuia la autoapărare, dar vor încerca să evite o escaladare regională care ar putea implica forțele americane din zonă. Washingtonul are un interes clar în menținerea stabilității în Golf și în păstrarea presiunii asupra Iranului, fără a declanșa un război. Declarațiile de până acum venite din partea administrației Trump (mai ales prin vocea secretarului de stat Marco Rubio) sunt mai degrabă precaute, fără a exprima un sprijin deschis față de Israel sau Netanyahu (cu care președintele Trump a avut câteva discuții mai tensionate în ultima vreme chiar pe tema reluării negocierilor cu Iranul privind programul nuclear). Rubio a subliniat faptul că SUA nu au fost implicate în niciun fel în operațiunea Rising Lion, numele de cod al atacului din seara trecută.

Rusia, în plin parteneriat strategic cu Iranul, va condamna probabil atacul și îl va folosi retoric pentru a sublinia dublul standard occidental prin trasarea unei paralele cu situația din Ucraina. China, care a jucat recent rol de mediator între Iran și Arabia Saudită (o victorie de PR, mai mult decât un acord real de normalizare a relațiilor între Teheran și Riyadh), își va reafirma poziția de neutralitate activă, cerând reținere și dialog, fără a se implica direct, așa cum Beijingul a făcut-o de multe ori până acum.

Ce semnificație au avut locațiile țintite de Israel în Iran? Au fost lovite obiective strategice sau simbolice?

Informațiile preliminare sugerează că au fost lovite instalații asociate programului balistic și, posibil, infrastructura de comandă și control din locații precum Natanz și Ispahan. Dacă se confirmă, acest lucru indică o țintire strategică, cu scopul de a degrada capacitățile ofensive ale Iranului. Se pare că au fost lovite și ținte civile sau obiective cu scop dual, militar și civil, din Teheran. Faptul că au fost uciși și membrii importanți din conducerea Gărzilor Revoluționare, precum Hassan Salami, comandantul-șef al organizației, Gholamali Rashid, comandantul brigăzilor Khatam-al Anbiya, Mohammad Bagheri, șeful statului major al armatei iraniene, împreună cu o serie de oameni de știință implicați în programul nuclear al Iranului reprezintă atât o lovitură strategică, cât și de imagine reușită de Israel, care arată nivelul de planificare extremă a operațiunii.

Pe de altă parte, orice atac în apropierea centrelor sensibile sau a unor facilități cu valoare simbolică (precum zonele de cercetare nucleară sau locații din Isfahan ori Natanz) are și o dimensiune psihologică – transmiterea unui mesaj direct regimului iranian și opiniei publice din regiune.

Atacul se înscrie în așa-numitul „război în umbră” 

Cum se încadrează acest atac în contextul tensiunilor istorice dintre cele două țări?

Israelul și Iranul se află într-un conflict latent de mai bine de patru decenii, de la instaurarea regimului teocratic la Teheran după succesul Revoluției Islamice din 1979. Rivalitatea este alimentată atât de incompatibilități ideologice, cât și de calcule geopolitice: Iranul dorește o zonă de influență extinsă în Levant și Golful Persic, în timp ce Israelul urmărește neutralizarea oricărei amenințări strategice din partea Teheranului și a rețelei sale de aliați. Atacul se înscrie în așa-numitul „război în umbră”, purtat în mare parte prin operațiuni clandestine, atacuri cibernetice și lovituri punctuale. Diferența este că acest episod are un grad mai mare de vizibilitate și risc, apropiindu-se periculos de o confruntare deschisă prin care Teheranul, prin urmărirea scopului de fabricare a unei arme nucleare, dorește anihilarea a ceea ce Liderul Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, numește frecvent drept entitatea sionistă. Fără îndoială, Israelul percepe acest lucru ca pe o amenințare existențială la adresa sa, astfel încât ne putem aștepta ca operațiunea Rising Lion să nu fie ultima de acest tip.