Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) Lia Savonea, fost președinte al Curții de Apel București și al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a înscris în procedura pentru numirea ca președinte al instanței supreme cu un amplu proiect în care se bazează pe obligația de a respecta drepturile omului, mergând pe ideea că justiția este un serviciu public, că oamenii sunt beneficiarii unui act de dreptate corect și că statul de drept este cel care respectă drepturile fiecăruia. 

Proiectul transmis la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) conține măsuri privitoare la îmbunătățirea activității ICCJ, astfel ca acest for suprem al Justiției să livreze cetăteanului un act de justitie de calitate, predictibil și echitabil. Procedura de numire a președintelui instanței supreme va conține și etapa interviului în fața Secției pentru judecători a CSM, după data de 23 iunie 2025.

Contactată de Gândul și întrebată dacă are emoții legate de candidatură și dacă va face totul pentru a impune practica unitară, judecătoarea ICCJ Lia Savonea ne-a transmis următorul răspuns:

“Funcția de președinte la instanța supremă este o uriașă responsabilitate. Sunt conștientă pe deplin de greutatea acestei misiuni și de așteptările pe care le implică, atât din partea colegilor judecători, cât și din partea societății. Simt greutatea acestei misiuni nu doar cu mintea, ci și cu emoția omului conștient de ceea ce i se încredințează. Unificarea jurisprudenței va fi o prioritate. Actul de justiție nu poate fi un joc al incertitudinii. Voi face totul pentru ca instanța supremă să dea direcția clară și unitară de aplicare a legii, astfel încât cetățenii să aibă încredere în previzibilitatea dreptății“.

„O instanță de judecată trebuie să producă soluții drepte”

În proiectul său,  judecătoarea Lia Savonea se axează pe exercitarea atribuțiilor manageriale pe care le are președintele Înaltei Curți. Gândul redă cele mai importante fragmente din acest proiect.

„Obiectivele și demersurile pe care le asum în îndeplinirea prerogativelor manageriale vor fi circumscrise ideii care, în opinia mea, concretizează sensul reglementărilor organizării judiciare: o justitie pentru oameni. Astfel, fie că vorbim despre independența judecătorilor, fie despre proceduri echitabile, procese rezonabile, act de justiție predictibil, resurse, transparență, responsabilitate, toate acestea sunt gândite în vederea asigurării îndeplinirii acestui deziderat. Justiția este pentru oameni, cu oameni, pentru mersul normal al societății. (…)

O instanță de judecată trebuie să producă soluții drepte. Judecătorii sunt ultima linie de apărare a drepturilor omului în fața încălcărilor sau abuzurilor, indiferent din partea cui ar veni.

Subliniind latura umană a procesului judiciar, consider că resursele, cu precădere psihologice ale judecătorilor, trebuie canalizate spre înfăptuirea unui act de justitie care să susțină percepția celor care recurg la justiție că s-a făcut un act de dreptate, în pofida calității (adesea) îndoielnice a legii”.

Despre inteligența artificială: „Actul de justitie este, în esență, unul de dreptate, ceea ce implica mai mult decât o justiție algoritmizată”

În proiectul său, magistratul Lia Savonea argumentează de ce nu poate inteligența artificială să înlocuiască judecătorii.

”(…) S-au accentuat dezbaterile asupra posibilității utilizării inteligenței artificiale în actul de justiție, respectiv extinderii raționamentelor unor teorii care se aplică în alte domenii, într-o potentială relație «judecător – AI – justițiabil». Pot fi atașate idei, principii din științele exacte sistemului judiciar? S-ar putea face, astfel, actul de justiție mai coerent? Poate fi delegat procesul de luare a deciziei unui algoritm?

Beneficiile aplicațiilor inteligenței artificiale pentru instanțele de judecată, pentru sistemul de justiție în general, pentru participanții la proces, pentru avocați sunt de necontestat. Cu toate acestea, actul de justitie este, în esență, unul de dreptate, ceea ce implica mai mult decât o justitie algoritmizată.

Pe parcursul soluționării unei cauze, judecătorii exersează o înțelegere nuanțată a faptelor, ce ține de latura umana a procesului judiciar. (…) Ținând seama de impactul pe care deciziile instanțelor îl au asupra oamenilor care se adreseaza justiției ca la o ultimă șansă pentru dreptate și adevăr, AI poate fi utilă soluționării unui dosar, dar nu va putea da soluția”.

Predictibilitatea, dată de legi clare stabile, nu de “calitatea îndoielnică (adesea) a legislației”

În ceea ce privește predictibilitatea, fără de care judecătorul Lia Savonea consideră că deciziile instanțelor devin golite de sens și pot induce percepția de injustiție, în special atunci când persoanele se află în situații identice și sunt tratate juridic în mod diferit, în proiect sunt subliniate aspecte de mare interes:

“Predictibilitatea actului de justiție și securitatea raporturilor juridice trebuie să primeze în fața unor tendințe de abstractizare a gândirii critice, dincolo de utilitatea juridică. Divergențele profunde de jurisprudență care persistă în timp și acoperă domenii de mare interes social dau naștere unei incertitudini permanente și diminuează încrederea publicului în sistemul judiciar, iar rolul instanței supreme este tocmai de a regla astfel de divergențe.

Miza unei justiții predictibile este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică. Hotărârile judecătorești «separate» de jurisprudența instanței pot avea, în anumite limite, un rol pozitiv, deoarece ajută la ameliorarea opiniilor majoritare (necesar uneori), la înțelegerea raționamentelor și pot contribui la dialogul profesional și social, la dezvoltarea culturii juridice. (…)

În complexul cauzal al acestei realități se distinge și calitatea (adesea) îndoielnică a legislației. Legile clare, stabile, creează predictibilitate, este adevărat. Rolul judecătorilor instanței supreme în reducerea incertitudinii generate de lipsa de precizie a legislației este deosebit de important, deși limitat la ceea ce se poate remedia în casatie sau prin intermediul hotărârilor preliminare sau deciziile pronunțate în recurs în casație.

Calea cea mai rapidă și mai flexibilă de a regla chestiunile de drept divergente rămâne aceea a soluțiilor de principiu care se adoptă în cadrul întâlnirilor organizate la nivelul secțiilor instanței supreme. Identificarea și aprofundarea diferitelor aspecte ce conturează problematica divergentă, disponibilitatea de a asculta efectiv punctele de vedere diferite și de a le valorifica pe cele mai bine caracterizate juridic în acest cadru profesional sunt măsuri care pot contribui, adesea, la reglarea acestora înainte de a deveni practică judiciară neunitară.

Autoritatea și credibilitatea deciziilor Înaltei Curți semnifică faptul că pârghiile legale au fost folosite eficient pentru a convinge publicul de echitatea procedurilor și de integritatea celor care înfăptuiesc justiția”.

„Hotărârile nu trebuie să fie un cumul de generalități cuprinse în sute de pagini, reluate apoi în căile de atac, așa cum adesea se întâmplă”

Despre durata proceselor, judecătoarea Lia Savonea afirmă, în proiectul său, că aceasta se situează în limite rezonabile datorită responsabilității și eforturilor judecătorilor.

“Chiar dacă, așa cum arătam, durata proceselor la instanța supremă este una rezonabilă, acest indicator poate fi îmbunătățit, însă nicidecum printr-o sarcină în creștere asupra judecătorilor. Sunt necesare câteva ajustări atât la nivel legislativ, cât și la nivel managerial în vederea îmbunătățirii duratei procedurilor.

În ceea ce priveste îmbunătățirea legislației, este important să fie observate sursele supraîncărcării, să fie analizate și evaluate secvențial, respectiv care sunt aceste surse și cum pot fi corectate, fără a slăbi rolul Înaltei Curți în înfăptuirea actului de justiție.

1. a) Anumite competențe nu sunt susținute de imperative care să justifice soluționarea cazurilor de către instanța supremă și ar trebui regândite

Din această perspectivă, este necesară o reevaluare a competențelor Înaltei Curți, astfel încât să își exercite rolul constituțional și legal principal de unificator al jurisprudenței și de instanță de casție. Folosind prerogativa legal conferită Secțiilor Unite, se va pune în dezbatere publică întregului corp de profesioniști ai dreptului și societății civile o modificare semnificativă a competenței instanței supreme.

1. b) Formalismul excesiv al anumitor norme conduce la irosirea de resurse importante mentinând tipare rigide, fără plus valoare în calitatea actului de justitie.

Formatul hotărârilor judecătorești este una dintre vulnerabilități care persistă și necesită o minimă standardizare. Pentru a fi de înaltă calitate, o hotărâre judecătorească trebuie să fie percepută de către părți și de către societate în general ca fiind rezultatul unei evaluari adecvate a faptelor. Numai atunci părțile vor fi convinse că dosarul lor a fost soluționat în mod corespunzător.

Motivarea hotărârilor judecătorești este de cea mai mare importanta, garantie a faptului că nu este un act arbitrar. Din acest motiv, trebuie să fie structurate și să răspundă exclusiv problematicii în fapt si drept. Hotărârile nu trebuie să fie un cumul de generalități cuprinse în sute de pagini, reluate apoi în căile de atac, așa cum adesea se întamplă. (…)

În acest context, este necesar să fie evaluat un mecanism de standardizare al hotărârilor judecătorești, benefic pentru procesul de redactare a deciziilor și cu impact imediat asupra duratei rezonabile a procesului. În acest fel, calitatea analizei poate fi îmbunătățită, judecătorul nemaifiind nevoit să aloce timp pentru informații repetitive pe care să le supună unui proces de sintetizare (adesea) multiplu în vederea obținerii unei structuri simple, de natură a se înțelege întreg silogismul, aspect ce va fi benefic atât pentru durata, cât și pentru substanța procesului.

Nu doar formatul hotărârilor judecătorești necesită să fie supus unei rigori procedurale, ci și cel al rechizitoriului în materie penală, sau acțiunile civile și cererile adiacente în materie civilă. Atunci când un rechizitoriu se întinde pe 800 de pagini (sau chiar 4.000 uneori), ori, în cazul acțiunilor civile, zeci sau chiar sute de astfel de pagini, actul judiciar este expus efectului dilatoriu încă din start, precum și unor costuri disproporționate și inutile cauzei.

O astfel de disciplinare va putea fi obținută numai prin efectul unei modificari legislative, astfel ca într-o primă etapă, până la dezbaterea și finalizarea unui astfel de demers, este necesar să fie întreprins tot ceea ce se încadreaza în actualul cadru legal, respectiv un demers aprofundat asupra formatului hotărârilor judecătorești”.

În loc de concluzii. „Adevăratul stat de drept este acela care știe să fie ferm fără a deveni abuziv”

Judecătoarea ICCJ Lia Savonea, candidat unic la scaunul de președinte al Înaltei Curți, consideră că “o justiție autentică acționează exclusiv în limitele legii și dupa regulile dreptului”, iar o astfel de justitie este ”temelia statului de drept”.

“Consider că nu există stat de drept împotriva drepturilor. Fără a fi înțeleasă ca tolerantă față de încălcarea legii, această linie de gândire va urmări să asigure coerența preeminenței dreptului și a elementelor sale esențiale în sens profesional, respectiv absența arbitrariului, securitate juridică, respectarea drepturilor și libertăților, nediscriminare și egalitate în fața legii. (…)

Justiția trebuie să îi protejeze pe toți cetățenii, fără discriminare, împotriva arbitrariului și a abuzului de putere. O justiție dreaptă este aceea care nu se lasă influențată de poziția socială, economică sau politică a celor pe care îi judecă. Justiția trebuie să manifeste diligență sporită pentru ca și persoanele vulnerabile (cei lipsiti de mijloace materiale, lipsiți de apărare) să îsi poată valorifica în mod real și egal cu ceilalți drepturile. Adevărata putere a justiției constă în capacitatea ei de a fi dreptul tuturor. (…)

Respectarea drepturilor fundamentale nu este un obstacol în calea justiției, ci garanția că justiția este autentică, legitimă. A avea respect pentru proceduri, pentru limitele legii, nu înseamnă toleranță față de comportamentul ilicit. Un stat care combate infracțiunea cu mijloace arbitrare nu este puternic, ci periculos.

Consider că adevăratul stat de drept este acela care știe să fie ferm fără a deveni abuziv, aceasta fiind una dintre valorile în slujba căreia îmi voi concentra, în continuare, întreaga pricepere și efortul profesional”.

Sursa foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto

CITEȘTE ȘI:

Bomba CJUE: Magistrații nu pot cere indemnizația de 7 salarii la pensionare, remunerația și pensia magistratului pot fi diminuate, dar doar temporar!

Zeci de cereri ale ANABI pentru valorificarea activelor așteaptă încuviințarea instanțelor. Călinescu: “Nu încurajăm administrarea pasivă”