Actualitate
Simona Popescu, scriitoare: „Gellu Naum lega suprarealismul de tinerețe ca stare de spirit, nu ca număr de ani“
Până să-l cunoască personal, Simona Popescu îl știa deja pe Gellu Naum din biblioteci. Scrisese despre opera lui o lucrare de diplomă amplă, pe care chiar Naum o va citi. A urmat o relație care avea să se transforme într-un dialog de o viață.
Anul acesta se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Gellu Naum. FOTO: arhiva Simona Popescu
Timp de 14 ani, Simona Popescu l-a vizitat săptămânal pe poetul suprarealist și pe Lygia Naum, într-o relație de admirație, prietenie și învățare. Din această apropiere s-au născut două cărți atipice: „Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum“ (2000) și „Clava. Critificțiune cu Gellu Naum“ (2004).
Autoare a romanului „Exuvii“ și a mai multor volume de poezie, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Popescu a îngrijit ediția de „Opere poetice“ ale lui Gellu Naum, apărută în patru volume la Editura Polirom. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, ea rememorează întâlnirea care i-a influențat decisiv parcursul, atmosfera din casa Naum, legătura poetului cu visul, cu filosofia și cu generațiile tinere, dar și ceea ce înseamnă – cu adevărat – să trăiești „suprarealismul ca mod de viață”. În acest an, scriitoarea coordonează și cea de-a zecea ediție a Festivalului „Gellu Naum“, organizat pe 1 și 2 august la București și la Comana. Evenimentul reunește poeți care au debutat recent și autori consacrați înainte de 1990, iar lecturile, mesele rotunde și dialogurile vor avea loc în grădina Muzeului Național al Literaturii Române și la casa din Comana unde Naum a locuit.
„Weekend Adevărul“: Când i-ați cunoscut pe soții Naum?
Simona Popescu: I-am cunoscut pe Gellu și pe Lygia Naum imediat după ce am terminat Facultatea de Filologie, cum se numea la sfârșitul anilor ’80 (n.r. – astăzi, Facultatea de Litere). Făcusem lucrarea de diplomă (n.r. – licență) despre el, sub coordonarea profesorului Paul Cornea. Era un fel de micromonografie. Avea peste 130 de pagini, neobișnuit de mult pentru o lucrare de diplomă, mai puțin de jumătate din cât scrisesem eu ar fi fost de ajuns. Domnul profesor i-a dat-o s-o citească. Și, după nu multă vreme, sună telefonul. Iar la capătul celălalt o voce joasă, gravă, stinsă: „Bună seara! Aici Gellu Naum!“. Am amuțit. După câteva zile, le-am făcut prima vizită, lui și doamnei Lygia. Era în 1987. Și ne-am văzut de-atunci în fiecare săptămână, ani de zile, până în 2001, când el ne-a părăsit. Și-apoi, doar cu doamna Lygia, până a plecat și ea, în 2006. M-au „adoptat“, cum ar veni. Și a început ceva frumos și important pentru mine, din categoria aia care ține toată viața, se dezvoltă, nu rămâne în trecut.
Fericirea de a fi
Ați petrecut multe ore în casa familiei Naum. Cum era atmosfera acestor întâlniri și ce v-a surprins cel mai mult în contactul direct cu ei?
Îi vizitam des în apartamentul lor mic, de două camere, dintr-o casă de pe Strada Aviator Petre Crețu. Urcam niște scări, dădeam de o ușă cu o plăcuță pe care scria „Chat gentil“ – într-adevăr, în familia lor mai era și Boni, o pisică foarte deșteaptă, nu doar frumoasă. Stăteam cu orele, se făcea seară, eu tot dădeam să plec, să nu-i obosesc, îmi spuneau să mai stau, ne aducea doamna Lygia de mâncare pe tăvițe, fiecare cu a lui. Domnul Gellu avea meniul lui pentru diabet, uneori îmi dădea din ciocolata lui specială. Ce tot vorbeam cu orele, mă tot întreb. Despre „fapte poetice“, cum le numea el. Despre „mediumnitate“, „arheologia mediumnică“, despre pisici, despre cărți rare, despre Empedocle, despre Jung, mai puțin despre Freud, despre cum să te protejezi, despre „cumințenie“, despre „cercurile benefice“ și cele „ostile“, despre „favorabili“, despre „hazardul obiectiv“, cu exemple, despre cealaltă logică a lucrurilor, despre poezie, despre poeți, în frunte cu Lautréamont și Rimbaud, despre nealiniere, despre neadaptare. Mai aduceam și eu în discuție lucruri legate de postmodernism, de ce se scria atunci, de cei la care țineam, ca, de pildă, poeții Mircea Ivănescu și Leonid Dimov, de ce mai citisem în materie de teorie a literaturii. Îmi pare rău acum că nu l-am înregistrat. Mă jenam. Știu că nu-i plăcea, cum nu-mi place nici mie. O singură dată am îndrăznit să-l rog să citească poemul meu preferat, „Eftihia“ – fericire, în greacă. Dar nu mai găsesc caseta. Am ascultat înregistrări ale altora cu el. E acolo o reținere care nu exista în realitate. Uneori îmi citea poezii. Alteori ne uitam la fotografii. Pornind de acolo, se desfășura o întreagă viață. Aveam multe convorbiri și doar cu doamna Lygia. Multe sfaturi mi-a dat. Aproape că devenisem dependentă de sfaturile ei, de consilierea ei. Îi dădeam des telefon, o întrebam dacă e bine legat de una, de alta.
Cum erau verile la casa din Comana?
Acolo, de 1 august, ziua de naștere a lui Gellu Naum, porțile, ușile erau deschise. Putea să-l viziteze oricine. Venea lume, se adunau prieteni de toate vârstele, mai ales tineri. După ce plecau, eu mai rămâneam o zi, două. Ascultam greierii seara, dădeam pasiențe – ăsta e un joc de atenție, de răbdare, după cum îi spune și numele în franceză, „patience“. Mai mergeam cu doamna Lygia prin sat, ne plimbam, vizitam câte o doamnă în vârstă. Stăteam la povești pe terasă câte doi, toți trei sau, dacă se lăsa frigul, în bucătăria în care undeva sus, într-un adăpost din perete, era… covorul lui Eminescu. I-l dăduse de mult o doamnă descendentă a lui Eminescu sau a prietenului lui Eminescu, Samson Bodnărescu, când tânărul Naum i-a făcut o vizită. Doamna i-a spus că pe covorul pe care stătea el atunci își scrisese Eminescu poezia „Atît de fragedă“. A rugat-o să i-l dea lui. Și i l-a dat. S-a supărat tare când o altă doamnă care avea grijă de casă a vrut să facă un bine, să-l împrospăteze, și l-a spălat! Au ieșit culorile…
„Superba coincidență a acestor momente“
Ați folosit în carte multe exemple de „coincidențe“ sau „hazard obiectiv“ (termeni suprarealiști). Aveți un moment personal trăit cu Naum care să fi avut această aură de „hazard obiectiv“?
Au fost mai multe. Vă dau un singur exemplu. Am ieșit odată la plimbare, a insistat doamna Lygia, „să mai facă Gellu puțină mișcare“, spunea ea, că noi am fi stat în casă la povești. Și tocmai părăseam o discuție despre faptul că el nici măcar nu avea o masă de scris, nu încăpea una nicăieri în cele două camere mici din apartamentul lor de pe Aviator Petre Crețu. Scria pe genunchi, pe un album de pictură cu coperțile tari. Și-am luat-o pe nu știu ce străduțe și-am dat de-un imobil cu un portal de piatră la intrare pe care erau sculptate – nu știu cum să spun altfel – două cuvinte: „CASA POETULUI“. „Uite casă pentru dumneavoastră“, i-am zis, surprinși fiind amândoi. Trebuie neapărat să mai ajung acolo, a fost ca în vis. Și, la câteva minute, dăm de o altă casă, cu o fereastră mare. Iar în fereastră – o colecție întreagă de pinguini, de Apolodori. Dar cele mai tulburătoare lucruri s-au petrecut în ziua în care a murit și apoi la o săptămână-două după. Dar despre asta nu spun mai multe aici, ceva există în volumul „Clava“, la sfârșit. Poate doar că, nu la mult timp de la trecerea lui în neființă, cum se zice, a trebuit să mă duc la un festival de poezie la Paris. Și-acolo s-au ținut lanț „coincidențele“. Una pe zi! Dau doar o secvență. Am cumpărat de îndată ce-am ajuns în centrul orașului, ca orice turist interesat de cele culturale, „Pariscope“, revistă ca o cărticică cu toate evenimentele pe o săptămână. Îl deschid – se deschide la jumătate. Și, pe două pagini, scris mare: „ZÉNOBIE“. Am înmărmurit. Era o expoziție la Paris legată de Zenobia, regina Palmirului/Palmyrei. Titlul întreg: „Moi, Zénobie, reine de Palmyre“. Erau aduse din Siria mai ales vestigii arheologice, bijuterii din epoca acestei fabuloase regine.
Gellu Naum a publicat romanul „Zenobia” în 1985. FOTO: arhiva Simona Popescu
Despre relația cu generațiile mai tinere: cum a văzut Naum „moștenirea“ sa și dialogul cu poeți ca dumneavoastră?
Gellu și Lygia Naum s-au înconjurat toată viața de oameni tineri, atrăgeau, se crease în jurul lor un fel de legendă. Când l-am cunoscut, eram cea mai mică, aveam 22 de ani. Apoi au venit alții. Mereu apăreau. Dar și dispăreau. Era selectiv Gellu Naum. Mulți veniți, puțini aleși. Dar, în general, chiar când se detașa de cineva, era mai degrabă amabil, binevoitor. Și, în general, era foarte atent la mișcările tinerilor pe lume. Când, într-una dintre primele vizite la ei, am îndrăznit să-l rog să-mi împrumute o carte din care să înțeleg mai bine ce este suprarealismul, s-a dus țintă la bibliotecă, a desprins un volum pe care scria mare „PUNK“, și mi l-a întins. L-am citit. Am înțeles „demersul“. A doua carte pe care mi-a dat-o a fost una cu poze: înscrisurile de pe zidurile clădirilor din Paris din 1968, anul revoltelor studențești. A treia a fost una, tot în franceză, cu texte de și despre Marpa Traducătorul. A urmat una cu koanuri. Apoi o carte de magie a fizicii și chimiei – pe asta mi-a făcut-o cadou, era veche și frumoasă, cartonată, cu coperți de mătase roșie. Și tot așa. Din astfel de lucruri aparent pe ocolite, înțelegi mai bine, poate, ce e suprarealismul. Pe care el îl lega de tinerețe ca stare de spirit, nu ca număr de ani. Zic iar că mi-e tare dor de ei. Mai recitesc din câte o carte de-a lui. Cândva, cu niște prieteni, ne ghiceam în Gellu Naum deschizându-l la întâmplare. Fac asta chiar acum! Și pun degetul pe „superba coincidență a acestor momente“. Așa dădea și dedicații: deschidea cartea la întâmplare în fața omului care aștepta în fața lui, punea degetul pe o jumătate de propoziție, o transcria și semna. Mai încercăm o dată? Am pus degetul pe versul „Nu cumva să-ţi închipui că inventez“.
„El căuta manifestări ale suprarealismului văzut ca un mod de viață“
Ce anume îl face pe Naum un „suprarealist autentic“ în viziunea dumneavoastră?
În „Salvarea speciei…“ încercam să-l redau unui context potrivit lui, cel francez. N-a avut legături apropiate cu ce se întâmpla aici în materie de avangardă. Nu-i plăceau confuziile, nici direcțiile altora care se considerau avangardiști. El era branșat la ce făceau francezii. Și față de ei era, uneori, critic, chiar și față de André Breton, pentru care avea o mare prețuire. Să adaug că Gellu Naum căuta manifestări ale suprarealismului – văzut ca un mod de viață – și la alții. Se ducea până departe, în trecut. Îi recunoștea ușor. De pildă, în cartea lui Diogene Laertios „Despre viețile și doctrinele filozofilor“ (scrisă în prima jumătate a secolului al III-lea d.Hr.). Era acolo vorba și despre o fată, Hiparhia din Maroneia. Despre ea și despre iubitul ei Crates din Tebas a venit vorba odată. Au trăit în secolul IV înaintea erei noastre. Erau din familii bogate, dar au renunțat la toate bunurile materiale și la normele sociale convenționale pentru ca să fie filozofi. „Dacă nu îți trebuie nimic, ești egal cu zeii“, zicea Hiparhia. Oameni liberi cu totul, așa cum ar trebui să fie filozofii, poeții. Ea e și prima filozoafă. Cuplul ăsta de hipioți din altă eră i se păreau exemplari pe mai multe planuri. Gellu Naum îmi vorbea adesea despre filozofie și filozofi. Nu e de mirare de vreme ce absolvise Facultatea de Filozofie. Îi plăceau mult presocraticii, pe care-i considera de-a dreptul poeți. Prin el i-am descoperit și eu. Îl mai înțepa pe Platon din cauză că era pentru alungarea poeților din cetate. Dar în război și-a botezat calul Platon. Platon i-a fost fidel, l-a ajutat la greu. Calul! Pe Aristotel – că era prea aristotelic. Îi mai ia peste picior și în poeziile lui pe unii, alții. Îmi vorbea mai degrabă despre Heraclit, Diogene, Plotin, Anaximandru, Tales, Meister Eckhart sau despre figuri precum Hermes Trismegistos, Milarepa, Marpa Traducătorul, Castaneda, despre alchimiști sau reprezentanți ai filozofiei oculte ca Paracelsus, Cornelius Agrippa, Raymundus Lullus, Nicolas Flamel etc. Revenind la „Salvarea speciei…“: prima jumătate a cărții este despre suprarealismul francez, despre câțiva autori care au contat mult pentru mine. În 2000 nu se știa mare lucru la noi despre suprarealism. Nu era tradus Breton, nici măcar Manifestele lui. Și nu exista internet ca să te documentezi cât de cât! Mi se părea că nu poți să înțelegi ce face Naum fără contextul potrivit. În 1945 formase un grup cu Gherasim Luca, Dolfi Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu. Au scris niște texte în franceză, au ajuns la Breton care, în 1947, avea să declare că „suprarealismul s-a mutat la București“. Venind dinspre însuși Breton, afirmația are o mare valoare. Bucureștiul era pus pe harta avangardei/suprarealismului din lume. Doar că grupul s-a desființat prin plecarea primilor trei din țară. La fix, căci apoi porțile s-au închis, a venit stihia stalinismului.
Destinul scriitorului de a fi singur
Cât de importantă a fost pentru Naum întâlnirea cu gruparea suprarealistă din Paris?
Dintre avangardiștii din România, singurul care a contat pentru el cu adevărat a fost Victor Brauner. Îmi vorbea adesea despre acest prieten mult prețuit. Prea puțin despre alții. Brauner l-a chemat la Paris când Naum avea doar vreo 23 de ani, l-a încurajat să-și facă doctoratul acolo. Și tânărul, care debutase deja în poezie, cu „Drumețul incendiar“, s-a dus, a început să se documenteze pentru lucrarea lui despre filozofia medievală cea plină de mister, de gânditori ocultiști, de lucruri neobișnuite, poetice. Însă a venit războiul, și în 1939 a fost mobilizat pe front. Prin Victor i-a cunoscut pe suprarealiști. Și chiar a fost invitat să colaboreze la celebra revistă suprarealistă „Minotaure“, urma să dea un text pe tema obiectelor efialtice, despre demonismul obiectelor. Doar că, așa cum spuneam, a venit războiul și „Minotaure“ și-a încetat definitiv apariția. Iar Naum a trebuit să se întoarcă în țară. Începuse frumos pentru un tânăr suprarealist. Destinul i-a rezervat altceva. L-a împins să devină… Gellu Naum, așa cum vorbim azi despre el.
În carte ați surprins și latura de izolare a lui Naum: „un suprarealist fără grup“. Cum vedeți această singurătate în contextul literar românesc?
După plecarea celor trei prieteni din Grupul Infra-Noir sau Grupul celor 5, a rămas singur. N-a mai ținut legătura nici cu Teodorescu. Cred că i-a fost foarte greu. Pe de altă parte, singurătatea e aproape o condiție a scriitorului. Nu? Totuși, în singurătatea lui, o avea lângă el pe Lygia. Apoi au apărut prietenii cei tineri, fete și băieți. Primii tineri care au ajuns la Lygia și Gellu Naum au fost Sebastian Reichmann, Dan Stanciu, Dan Matei și Gheorghe Rasovszky. Apoi Sanda Roșescu, o fată care absolvise Psihologia. Sanda a înregistrat niște dialoguri cu Gellu Naum prin anii ’70, pe benzi de magnetofon. Le-a publicat târziu, în 2013, într-o frumusețe de carte, „Despre interior-exterior“.
Gellu Naum, alături de soția lui, Lygia. FOTO: arhiva Simona Popescu
Dincolo de vis și de moarte
Ce importanță au copilăria, nebunia, dragostea – aceste „valori de care lumea are mereu nevoie“, după cum scrieți – în opera și biografia lui Naum? Și cât de important era visul în procesul său de creație?
Despre copilărie nu vorbește el mult în cărți, deși în conversațiile noastre revenea mereu la fabulosul vârstelor crude, dar și la spaimele de-atunci. Fusese copil orfan de tată și cu o personalitate puternică, trăise niște stări particulare. Legat de nebunie: îi considera pe cei numiți „nebuni“, ca și Breton, oameni cu totul și cu totul interesanți, pentru că ei cunosc cu adevărat experiența libertății, fiind în afara oricăror sisteme de îngrădire/dirijare/supunere. Era uimit de expresivitatea artei lor sau a vorbirii lor. A viziunii lor asupra lumii. Avea un fel de prieten pe care-l vizita prin 1940 la Mărcuța, sanatoriul pentru „nebuni“. Aveau lungi conversații. Cât despre vis… Nu era doar o temă literară pentru el, ci o parte din viață care are cel puțin la fel de mare importanță ca momentele remarcabile din existența diurnă. În vis, totul e altfel, logica lucrurilor se schimbă, poți avea puteri extraordinare, dinamica din jurul tău e uluitoare, senzațiile. O știe toată lumea. Doar că puțini dau atenție acestei experiențe de viață, personajelor din vis care sunt ei înșiși altfel. Poemele lui Gellu Naum sunt construite pe logica visului – în care încap multe, unde se întâlnesc contrariile în deplină armonie, unde se adună timpuri diferite, locuri din, parcă, altă existență, oameni cunoscuți și necunoscuți, vii și morți – doar că în vis nu există moarte; o circulație continuă a tot și toate, fără limite.
Romanul „Zenobia“ ocupă un loc aparte în opera lui Naum. Cum vedeți această carte în ansamblul operei sale și ce reprezintă pentru dumneavoastră?
E singurul lui roman – el i-ar spune „rhoman“. Suprarealiștii aveau mari reticențe legate de producția de proză, de romane. „Zenobia“ e o carte despre experiența poetică, despre ce e un poet care vede mișcările lumii altfel decât mulți dintre noi. Mișcările de suprafață și de adâncime. E un roman scris de un poet. Sunt puține pe lume, cu atât mai prețioase. Pe de altă parte, e un roman de și despre dragoste, despre ce se întâmplă când îți găsești cu adevărat jumătatea. Dar mai ales, pentru mine, o carte despre Gellu și Lygia, pe care eu i-am cunoscut când ajunseseră la o vârstă mai înaintată, dar i-am văzut ca pe niște oameni cu o structură adolescentină, surprinzător de tineri ca energie, ca stare, ca fel de a se raporta la lume. Sigur că văd, recitesc „Zenobia“ altfel astăzi. Aproape că-mi vine să spun că face parte din viața mea. Spunea Gellu Naum undeva: „Citesc ca să recunosc, nu ca să cunosc“. Recunoșteam/recunosc atâtea! Pe ei doi, detalii, obiecte, personaje, poveștile pe care mi le-au spus în cei 14 ani cât am fost împreună, până la plecarea dintre noi a lui și, după cinci ani, și a ei.
Actualitate
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților
Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni. Specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi de 15-18 grade Celsius în dormitor și avertizează că orice valoare peste 20-21 de grade devine, în general, inconfortabilă pentru somn.
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. FOTO: Adobestock
Marc Spielmanns, specialist în medicina somnului, explică faptul că răcorirea camerei și evitarea supraîncălzirii sunt esențiale pentru un somn odihnitor în perioadele cu temperaturi extreme, notează publicația Blick.
Potrivit expertului, dormitorul ar trebui să fie cât mai răcoros și întunecat. Pentru a preveni acumularea căldurii în locuință, ferestrele și jaluzelele ar trebui ținute închise pe timpul zilei, când soarele este puternic.
„Temperatura recomandată pentru dormitor este între 15 și 18 grade Celsius”, spune Marc Spielmanns, care avertizează că temperaturile ce depășesc 20-21 de grade pot afecta semnificativ confortul în timpul nopții.
Ce poți face înainte de a adormi
Specialistul recomandă un duș călduț spre rece înainte de somn, dar nu unul foarte rece, deoarece poate avea efectul opus și poate stimula organismul.
De asemenea, hainele groase de noapte ar trebui evitate.
„În nopțile foarte calde este mai bine să porți haine cât mai lejere sau chiar să dormi fără pijama, folosind doar o pătură subțire pentru confort”, explică acesta.
Compresele reci aplicate pe gambe timp de 5-10 minute pot ajuta la scăderea temperaturii corporale și la instalarea unei stări de confort înainte de somn.
Deși multe persoane folosesc ventilatoare în timpul nopții, specialistul avertizează că acestea nu trebuie orientate direct către corp.
„Niciodată să nu îndrepți ventilatorul direct spre tine. Este mai bine să fie poziționat astfel încât să împingă aerul către fereastră”, recomandă Spielmanns.
Totodată, băuturile foarte reci nu sunt indicate înainte de culcare.
„Ele pot provoca o reacție de încălzire secundară a organismului. Sunt recomandate băuturile răcite moderat”, explică expertul.
În perioadele caniculare, hidratarea este esențială, iar consumul a 2-3 litri de apă pe zi poate contribui la o stare mai bună de confort pe timpul nopții.
Femeile tolerează mai bine căldura
Potrivit specialistului, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește toleranța la temperaturile ridicate.
„Femeile tolerează mai bine căldura, în timp ce bărbații suportă mai bine frigul”, spune acesta.
Cu toate acestea, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la tulburări de somn și pot întâmpina mai multe dificultăți în a adormi în nopțile călduroase.
Somnul este mai superficial vara
Temperaturile ridicate și lumina naturală prelungită afectează ritmul biologic al organismului. În timpul verii, oamenii se trezesc mai des pe parcursul nopții, iar fazele de somn profund și de visare tind să fie mai scurte.
Specialiștii recomandă întunecarea completă a dormitorului și menținerea unei temperaturi cât mai scăzute pentru a reduce efectele caniculei asupra odihnei și pentru a facilita un somn de calitate.
Dimineața, pe teren, receptorul GNSS pare mai tăcut decât toate celelalte scule. Îl așezi pe trepied, verifici bula, te uiți la punctul de sub el și apoi la cer. Uneori bate vântul, alteori se aude un camion trecând pe drum, dar receptorul rămâne acolo, nemișcat, ca și cum ar asculta ceva ce noi nu putem auzi.
Așa începe o observație GPS de tip Rapid Static. Nu cu un gest spectaculos, ci cu o pauză făcută corect. Receptorul stă fix pe un punct pentru o perioadă scurtă, adună date de la sateliți, iar poziția se calculează apoi prin prelucrare.
Pe înțelesul tuturor, Rapid Static este o metodă de măsurare GNSS în care nu alergi din punct în punct cu rezultatul pe ecran, ca la RTK. Te oprești pe fiecare punct, îl ocupi câteva minute sau zeci de minute, apoi folosești datele înregistrate pentru a obține coordonate precise. Este o metodă mai răbdătoare decât RTK, dar mai rapidă decât statica lungă.
De ce îi spune Rapid Static?
Numele poate părea puțin ciudat la început. Rapid înseamnă că observația durează mai puțin decât o sesiune statică clasică. Static înseamnă că receptorul nu se mișcă în timpul măsurării.
Aici e miezul metodei. Receptorul trebuie să stea nemișcat deasupra punctului. Nu contează că sesiunea durează 10 minute, 20 de minute sau mai mult. În tot acest timp, poziția antenei trebuie să rămână aceeași.
Dacă ar fi să o compar cu ceva simplu, aș spune că RTK seamănă cu o poză făcută rapid cu telefonul, iar Rapid Static seamănă cu o fotografie făcută pe trepied. Nu e neapărat lentă, dar cere stabilitate. Îți ia puțin mai mult timp, însă îți dă șansa să verifici lucrurile mai atent după teren.
Ce este, de fapt, o observație GPS?
În limbajul de zi cu zi, mulți spunem GPS pentru orice sistem de poziționare prin satelit. Tehnic vorbind, termenul mai larg este GNSS, adică Global Navigation Satellite System. Aici intră GPS, Galileo, GLONASS, BeiDou și alte constelații folosite de receptoarele moderne.
Un receptor GNSS primește semnale radio de la sateliți. Din aceste semnale, el poate calcula unde se află antena. Pentru lucrări precise, receptorul nu folosește doar o poziție simplă, ci înregistrează date brute, care pot fi analizate ulterior.
Aceste date brute sunt importante. Ele conțin informații despre semnal, timp, fază, sateliți și calitatea observației. După ce le descarci, le poți compara cu datele unei stații de referință sau ale unei baze cunoscute.
Într-o observație Rapid Static, receptorul nu îți oferă neapărat coordonata finală pe loc. El strânge materialul de care ai nevoie pentru calcul. Abia apoi, în software, coordonata devine clară.
Ce se întâmplă pe teren?
Pe teren, procedura pare simplă, dar are câteva detalii care nu iartă. Alegi punctul, montezi trepiedul, centrezi antena, măsori înălțimea și pornești înregistrarea. Apoi aștepți.
Așteptarea asta nu e pierdere de vreme. În acele minute, receptorul colectează observații de la sateliți. Cu cât datele sunt mai curate, cu atât prelucrarea de după are șanse mai bune să dea o soluție stabilă.
Operatorul notează numele punctului, ora de început, ora de final, înălțimea antenei și orice problemă observată în teren. Poate fi un copac aproape de punct, un zid, un gard metalic, utilaje în mișcare sau o perioadă în care semnalul a fost slab. Toate aceste detalii pot conta mai târziu.
Pare o muncă liniștită, aproape banală. Dar, sinceră să fiu, tocmai aceste lucruri banale separă o observație bună de una pe care ajungi să o refaci. În geodezie, greșelile mici au o răbdare incredibilă. Te așteaptă la birou.
Cât durează o observație Rapid Static?
Durata nu este fixă. Asta trebuie spus din capul locului. O observație Rapid Static poate dura de la câteva minute bune până la o oră sau chiar mai mult, în funcție de lucrare, distanța față de bază, calitatea semnalului și precizia cerută.
În condiții bune, pentru baze scurte, o sesiune de 10, 15 sau 20 de minute poate fi suficientă. Dacă punctul este mai departe de stația de referință sau dacă cerul nu este foarte liber, timpul trebuie mărit. Nu există un cronometru universal care să funcționeze peste tot.
Aici apare tentația de a scurta. Ai multe puncte, ziua e scurtă, beneficiarul întreabă când termini, iar tu te uiți la receptor și îți spui că mai merge și cu două minute în minus. Uneori merge. Alteori, acele două minute lipsă devin diferența dintre o soluție fixă și una slabă.
Regula practică este simplă: cu cât baza este mai lungă și condițiile sunt mai proaste, cu atât observația trebuie să fie mai lungă. Dacă punctul este important, mai bine stai câteva minute în plus decât să te întorci în altă zi cu aceeași echipă și aceeași problemă.
De ce contează distanța față de bază?
Rapid Static se bazează pe comparația dintre receptorul aflat pe punctul necunoscut și o stație de referință. Această stație poate fi un receptor montat pe un punct cunoscut sau o stație permanentă GNSS. Distanța dintre cele două se numește, în limbajul de specialitate, lungimea bazei.
Cu cât baza este mai scurtă, cu atât erorile atmosferice sunt mai asemănătoare pentru ambele receptoare. Asta ajută mult la calcul. Pe distanțe mici, semnalele trec prin porțiuni apropiate ale atmosferei, iar diferențele pot fi corectate mai ușor.
Pe baze lungi, lucrurile se complică. Atmosfera nu mai arată la fel pentru cele două receptoare. Erorile se separă, iar software-ul are nevoie de mai multe date pentru a ajunge la o soluție sigură.
De aceea, aceeași observație de 15 minute poate fi foarte bună într-o lucrare locală și insuficientă într-o lucrare cu bază lungă. Metoda nu se schimbă, dar contextul schimbă tot.
Ce precizie poate oferi Rapid Static?
Rapid Static poate oferi precizii foarte bune, de ordin centimetric, dacă este folosită corect. Aceasta este una dintre explicațiile pentru care metoda a rămas importantă, chiar și într-o lume în care RTK-ul pare să rezolve totul rapid. Pentru puncte de control, verificări și lucrări locale, poate fi o soluție foarte eficientă.
Totuși, precizia nu vine automat din numele metodei. Nu scrie Rapid Static pe fișier și gata, coordonata e bună. Precizia vine din receptor, antenă, vizibilitatea sateliților, durata observației, distanța față de bază, post-procesare și atenția operatorului.
Un receptor bun, așezat pe un punct cu cer liber, poate da rezultate excelente. Același receptor, pus lângă un zid înalt sau sub coroana unui copac, poate produce date slabe. GNSS-ul modern e puternic, dar nu e vrăjitor.
Pentru lucrări unde milimetrul contează cu adevărat, cum ar fi monitorizarea deformărilor sau rețelele geodezice de precizie foarte ridicată, se folosesc de obicei sesiuni statice mai lungi și mai multă redundanță. Rapid Static rămâne potrivită acolo unde ai nevoie de un echilibru bun între timp și precizie.
Rapid Static față de statica clasică
Statica clasică este varianta mai lentă și mai riguroasă. Receptorul poate sta pe punct o oră, câteva ore sau chiar mai mult, în funcție de cerințele lucrării. Este folosită atunci când vrei rezultate foarte stabile și ai timp să colectezi multe observații.
Rapid Static păstrează ideea de receptor nemișcat, dar scurtează durata. În loc să ocupi punctul mult timp, îl ocupi suficient cât să poți obține o soluție bună. Este o metodă gândită pentru eficiență, fără să renunțe la avantajele măsurării statice.
Aș spune că statica lungă e ca o conversație așezată, în care ai timp să întrebi și să verifici tot. Rapid Static e o conversație mai scurtă, dar tot serioasă. Nu ai aceeași cantitate de informație, însă ai destulă pentru multe lucrări practice.
Diferența principală nu este doar durata. Este și nivelul de încredere pe care îl urmărești. Dacă punctul va fi folosit ca reper important pentru alte lucrări, s-ar putea să merite o observație mai lungă sau o verificare suplimentară.
Rapid Static față de RTK
RTK-ul este rapid și comod. Vezi coordonata pe ecran, primești soluția fixă și poți merge mai departe. Pentru ridicări curente, trasări și lucrări unde ai semnal bun de corecție, RTK este foarte practic.
Rapid Static funcționează altfel. Nu se bazează pe faptul că primești corecții în timp real. Receptorul adună date, iar tu calculezi poziția după teren. Uneori pare mai lent, dar îți oferă mai mult control asupra verificării.
RTK depinde de comunicație, de corecții și de menținerea unei soluții fixe în teren. Rapid Static depinde de calitatea observațiilor brute și de post-procesare. Dacă rețeaua mobilă cade, dacă ai nevoie de verificări independente sau dacă vrei să stabilești puncte de control, Rapid Static poate fi mai potrivită.
Nu trebuie privite ca metode rivale. În multe lucrări, ele merg foarte bine împreună. Poți determina puncte de control prin Rapid Static și apoi poți lucra în RTK, sprijinindu-te pe o bază mai sigură.
Ce înseamnă post-procesarea?
Post-procesarea este etapa în care datele culese pe teren sunt prelucrate într-un software specializat. Acolo se compară observațiile receptorului de pe punctul măsurat cu observațiile unei stații de referință. Din această comparație se calculează coordonata finală.
Un termen important aici este ambiguitatea fazei purtătoare. Sună greu, știu. Ideea simplă este că receptorul măsoară foarte precis semnalul, dar trebuie să determine corect un număr întreg de cicluri ale undei dintre satelit și antenă.
Când această ambiguitate este rezolvată corect, se poate ajunge la precizie centimetrică. Când nu este rezolvată bine, rezultatul poate arăta ordonat pe ecran, dar să nu fie de încredere. Tocmai de aceea, soluția trebuie verificată.
În software, nu te uiți doar la coordonate. Te uiți la calitatea soluției, la reziduuri, la lungimea bazei, la sateliții folosiți, la eventualele întreruperi și la abaterile estimate. Uneori, un rezultat prost nu strigă. Doar se așază frumos într-un tabel și te lasă să greșești.
De ce este important cerul liber?
În GNSS, cerul liber este aproape o unealtă în sine. Sateliții trebuie să fie vizibili, iar semnalele trebuie să ajungă la antenă cât mai curat. Clădirile, copacii, stâlpii metalici, gardurile și utilajele pot strica observația.
Una dintre problemele frecvente este multipath-ul. Semnalul nu ajunge doar direct de la satelit la antenă, ci poate ajunge și reflectat de diferite suprafețe. Receptorul primește, practic, o versiune curată și una întârziată a aceluiași semnal.
E ca atunci când încerci să porți o discuție într-o cameră cu ecou. Auzi cuvintele, dar marginile lor se amestecă. Într-o observație scurtă, această problemă poate cântări mult.
De aceea, înainte să montezi receptorul, merită să te uiți în jur. Nu doar la punct, ci la tot ce îl înzi receptorul, merită să te uiți în jur. Nu doar la punct, ci la tot ce îl înconjoară. Uneori, cea mai bună decizie de teren este să recunoști că punctul nu poate fi măsurat bine exact acolo.
Antena și înălțimea ei, detaliul care poate strica tot
Înălțimea antenei pare un detaliu mic, dar nu este. Dacă o măsori greșit, eroarea intră direct în coordonata finală, mai ales pe verticală. O lucrare bună poate fi afectată de o citire neatentă a ruletei.
Trebuie să știi de unde până unde măsori. Unele antene au puncte de referință diferite, iar software-ul trebuie să primească informația corectă. Contează și modelul antenei, nu doar numărul scris în carnet.
În teren, operatorii buni au mici obiceiuri care par exagerate până când te salvează. Măsoară de două ori. Notează imediat. Fac o fotografie cu montajul. Verifică dacă trepiedul nu a fost atins.
Nu e perfecționism gol. Este igienă profesională. Așa cum un bucătar își curăță blatul înainte să gătească, un om de teren își verifică antena înainte să aibă încredere în coordonate.
Echipamentul folosit în Rapid Static
Pentru o observație Rapid Static ai nevoie de un receptor GNSS capabil să înregistreze date brute. Ideal, receptorul folosește mai multe frecvențe și mai multe constelații. Asta ajută la stabilitate și la rezolvarea mai rapidă a soluției.
Ai nevoie și de o antenă bună, un trepied stabil, sisteme de centrare, baterii încărcate și un mod clar de descărcare a datelor. În teren, lucrurile mici devin mari foarte repede. O baterie descărcată în mijlocul sesiunii sau un trepied care se mișcă pe sol moale pot compromite observația.
Accesoriile topografice nu sunt doar completări puse în portbagaj din obișnuință. Ele țin instrumentul stabil, reduc greșelile și fac munca mai previzibilă. Când ai noroi pe bocanci și vânt în spate, stabilitatea nu mai pare un detaliu.
Când merită folosită metoda Rapid Static?
Rapid Static merită folosită atunci când ai nevoie de puncte de control precise, dar nu vrei să stai foarte mult pe fiecare punct. Este potrivită pentru lucrări de construcții, drumuri, cadastru, control local, sprijin pentru zboruri cu drona, scanare laser sau verificarea unor coordonate importante.
O folosesc mulți specialiști atunci când vor să creeze o mică rețea locală de puncte pe care se vor sprijini lucrările ulterioare. Dacă aceste puncte sunt slabe, tot ce vine după ele devine nesigur. Dacă sunt bine determinate, terenul capătă un fel de ordine.
Metoda este utilă și când RTK-ul nu are condiții perfecte. Poate nu ai semnal bun de internet. Poate zona are întreruperi. Poate vrei o verificare independentă, fără să depinzi complet de soluția afișată în timp real.
Nu aș spune că Rapid Static este metoda cea mai bună pentru orice. Asta ar suna frumos, dar fals. Este bună când ai nevoie de echilibru între precizie, timp și verificare.
Când nu este o alegere bună?
Nu este alegerea ideală dacă ai nevoie de rezultat imediat în teren. Pentru trasare rapidă, pentru verificări operative sau pentru puncte unde echipa așteaptă coordonata pe loc, RTK sau stația totală pot fi mai potrivite. Rapid Static cere prelucrare după măsurare.
Nu este potrivită nici în locuri cu semnal foarte prost. Dacă punctul se află sub copaci deși, lângă clădiri înalte sau între suprafețe metalice, o observație scurtă poate să nu fie suficientă. În astfel de cazuri, fie prelungești observația, fie alegi alt punct, fie folosești altă metodă.
Nu este bine să o folosești fără verificări pentru lucrări cu miză mare. O singură sesiune scurtă poate părea convingătoare, dar poate ascunde o problemă. Reocuparea punctului, compararea cu alte puncte și verificarea închiderilor dau mai multă siguranță.
În teren, cea mai periculoasă greșeală este încrederea grăbită. Când un rezultat pare prea frumos și prea rapid, merită privit încă o dată. Nu cu teamă, ci cu meserie.
Greșeli frecvente în observațiile Rapid Static
Prima greșeală este scurtarea observației sub limita sănătoasă. Se întâmplă des, mai ales când ziua e aglomerată. Receptorul pare să lucreze bine, sateliții sunt mulți, iar omul se gândește că poate pleca mai repede.
A doua greșeală este alegerea unui punct prost doar pentru că este comod. Un punct lângă zid, sub copac sau lângă gard poate părea acceptabil la început. La post-procesare, însă, problemele încep să se vadă.
A treia greșeală este notarea greșită a înălțimii antenei. Uneori, tot calculul este bun, dar datele introduse sunt greșite. Rezultatul final suferă dintr-un motiv care nu ține de sateliți, ci de un moment de neatenție.
A patra greșeală este amestecarea sistemelor de coordonate. Datele sunt procesate într-un sistem, proiectul cere altul, iar transformarea este făcută pe fugă. Aici apar diferențe greu de explicat și, uneori, greu de reparat.
Un exemplu simplu din teren
Să ne imaginăm o lucrare mică la marginea unui oraș. Ai nevoie de patru puncte de control pentru o construcție. Există o stație permanentă GNSS la distanță rezonabilă, iar zona are cer destul de liber.
Montezi receptorul pe primul punct și îl lași să înregistreze 20 de minute. Notezi înălțimea antenei, ora și condițiile de teren. Apoi faci același lucru pe celelalte puncte.
La final, descarci datele și le procesezi față de stația de referință. Verifici soluțiile, compari rezultatele și vezi dacă punctele se potrivesc între ele. Dacă două puncte sunt importante, poate le reocupi în altă fereastră satelitară.
După această muncă, ai o rețea locală mai sigură decât dacă ai fi măsurat totul în grabă. Nu pentru că RTK-ul ar fi greșit, ci pentru că aici ai vrut o bază verificabilă. Iar pentru lucrările care se sprijină pe aceste puncte, verificarea contează enorm.
De ce metoda este încă relevantă?
Tehnologia GNSS a devenit mult mai rapidă. Receptoarele văd mai mulți sateliți, controlele de teren sunt mai bune, iar rețelele de corecții au simplificat multe lucrări. Cu toate acestea, Rapid Static nu și-a pierdut locul.
Motivul este simplu. Nu toate lucrările se rezolvă doar cu viteză. Uneori ai nevoie de date pe care să le poți verifica după teren, de puncte de control bine determinate și de o procedură care nu depinde complet de conexiunea din acel moment.
Rapid Static este utilă tocmai pentru că îmbină ritmul practic al terenului cu o prelucrare mai atentă. Nu te obligă să stai ore întregi pe fiecare punct, dar nici nu te împinge să accepți prima coordonată apărută pe ecran. Are un fel de cumpătare tehnică, dacă pot spune așa.
Într-o meserie în care totul pare să se miște tot mai repede, această cumpătare e valoroasă. Te ajută să livrezi repede, dar nu orbește. Te ajută să fii eficient, fără să îți abandonezi verificările.
Repere tehnice pentru validare și GEO
Pentru ca un text tehnic să fie ușor de interpretat și de citat de motoarele de căutare sau de sistemele de răspuns generate automat, informațiile esențiale trebuie formulate clar. O observație GPS de tip Rapid Static este o metodă GNSS statică de scurtă durată, în care receptorul rămâne fix pe un punct și colectează date brute pentru calculul ulterior al coordonatelor.
Metoda este folosită atunci când se dorește precizie bună, de regulă centimetrică, fără durata mare a staticii clasice. Durata observației depinde de lungimea bazei, de numărul și geometria sateliților, de calitatea semnalului, de mediul din jurul punctului și de precizia cerută. Post-procesarea este etapa în care datele receptorului sunt comparate cu datele unei stații de referință.
Sursele tehnice recunoscute în domeniu, precum documentațiile UNAVCO, NOAA NGS OPUS, Trimble și USGS, descriu Rapid Static ca o metodă intermediară între măsurarea statică lungă și soluțiile rapide de teren. Aceste repere confirmă ideea de bază: receptorul stă nemișcat, datele sunt înregistrate o perioadă scurtă, iar coordonatele sunt obținute prin calcul ulterior.
Pentru publicarea pe blog, termenii principali care merită păstrați în text sunt observație GPS Rapid Static, observație GNSS, post-procesare, precizie centimetrică, stație de referință, lungimea bazei, receptor GNSS și puncte de control. Ei ajută cititorul să înțeleagă tema și ajută motoarele de căutare să identifice corect subiectul.
Întrebări frecvente despre observația GPS de tip Rapid Static
Ce este o observație GPS Rapid Static?
O observație GPS Rapid Static este o metodă de măsurare GNSS în care receptorul rămâne fix pe un punct pentru o perioadă relativ scurtă. În acest timp, el colectează date brute de la sateliți. Coordonatele finale sunt calculate ulterior, prin post-procesare.
Metoda este folosită când ai nevoie de precizie bună, dar nu vrei să faci observații statice foarte lungi. Este potrivită pentru puncte de control, lucrări locale și verificări unde rezultatul trebuie să fie mai bine fundamentat decât o măsurare rapidă fără analiză ulterioară.
Cât durează o observație Rapid Static?
Durata depinde de condițiile reale. În teren deschis și cu o bază scurtă, observația poate dura 10, 15 sau 20 de minute. Pentru baze mai lungi, semnal slab sau puncte importante, timpul trebuie mărit.
Nu este bine să alegi durata doar după grabă. Dacă punctul este important, câteva minute în plus pot face diferența dintre o soluție sigură și una discutabilă. Rapid Static înseamnă eficiență, nu măsurare făcută pe fugă.
Ce precizie se poate obține cu Rapid Static?
În condiții bune, Rapid Static poate oferi precizie de ordin centimetric. Aceasta depinde de receptor, antenă, distanța față de stația de referință, vizibilitatea sateliților și calitatea post-procesării. Nu toate observațiile ajung automat la aceeași precizie.
Dacă punctul este într-o zonă cu obstacole sau semnale reflectate, precizia poate scădea. De aceea, rezultatul trebuie verificat, mai ales când punctele vor fi folosite ca bază pentru alte lucrări.
Care este diferența dintre Rapid Static și RTK?
RTK oferă coordonate în timp real, direct pe controller, folosind corecții primite în teren. Rapid Static înregistrează date pe punct și calculează coordonatele după aceea. Diferența principală ține de ritmul de lucru și de modul de verificare.
RTK este foarte bun pentru lucrări rapide și trasări. Rapid Static este util când vrei puncte de control mai bine verificate sau când nu vrei să depinzi complet de corecțiile în timp real. În multe proiecte, cele două metode se completează foarte bine.
Am nevoie de două receptoare pentru Rapid Static?
Nu întotdeauna. Poți lucra cu un singur receptor dacă ai acces la datele unei stații permanente GNSS potrivite. În acest caz, receptorul tău colectează date pe punct, iar datele stației de referință sunt folosite la post-procesare.
Dacă nu ai o stație permanentă apropiată sau potrivită, ai nevoie de o bază proprie. Asta înseamnă, de regulă, un receptor pe un punct cunoscut și alt receptor pe punctul pe care vrei să îl determini.
Se poate face Rapid Static sub copaci?
Se poate încerca, dar nu este recomandat dacă ai nevoie de precizie bună. Copacii pot bloca sau slăbi semnalul GNSS. Frunzele, crengile și umiditatea pot afecta calitatea datelor mai mult decât pare la prima vedere.
Dacă punctul este important, e mai bine să cauți o poziție cu cer mai liber sau să folosești o altă metodă de măsurare. Un punct comod, dar prost pentru semnal, poate produce coordonate nesigure.
Ce greșeli trebuie evitate la o observație Rapid Static?
Cele mai frecvente greșeli sunt observația prea scurtă, punctul ales prost, antena mișcată în timpul sesiunii și înălțimea antenei notată greșit. La acestea se adaugă folosirea neatentă a sistemelor de coordonate. Fiecare dintre aceste greșeli poate afecta rezultatul final.
O procedură bună reduce mult riscul. Montezi stabil receptorul, verifici centrarea, măsori corect înălțimea, notezi condițiile și verifici rezultatul la post-procesare. Nu e complicat, dar cere atenție.
De ce mai folosim Rapid Static dacă există RTK?
Pentru că nu toate lucrările se rezolvă cel mai bine în timp real. RTK este rapid și eficient, dar Rapid Static oferă date care pot fi analizate ulterior. Asta îl face foarte util pentru puncte de control și verificări independente.
În plus, Rapid Static poate fi folosit când nu ai conexiune bună pentru corecții sau când vrei o determinare mai ușor de documentat. Uneori, cele mai bune rezultate apar când folosești RTK pentru viteză și Rapid Static pentru punctele de sprijin.
Actualitate
Interzicerea rețelelor sociale pentru adolescenți „nu rezolvă problemele tinerilor”. Vlad Zaha: „Ar fi mai util ca UE să tragă la răspundere platformele”
În timp ce tot mai multe state, de la Australia la Regatul Unit și mai multe țări europene, adoptă sau pregătesc interdicții privind accesul copiilor la rețelele de socializare, criminologul Vlad Zaha avertizează că aceste măsuri reprezintă mai degrabă o iluzie decât o soluție reală.
Interdicțiile pe rețelele sociale nu ar rezolva problemele tinerilor. FOTO: Pixabay
Într-o analiză pentru „Adevărul”, expertul susține că problemele tinerilor nu sunt cauzate de mediul digital, ci de lipsuri din lumea reală, iar interzicerea accesului la rețelele sociale nu face decât să mute problema în alte zone, uneori chiar mai periculoase.
Australia a fost prima țară din lume care a adoptat o lege prin care interzice accesul copiilor sub 16 ani pe platforme precum TikTok, YouTube, Instagram, Facebook, Snapchat, X, Reddit, Threads, Twitch și Kick, începând cu 10 decembrie 2025. Regatul Unit a anunțat o interdicție similară săptămâna aceasta, care va intra în vigoare în primăvara anului 2027.
Franța a aprobat o lege care interzice accesul copiilor sub 15 ani, iar Danemarca, Norvegia și Grecia au propus limite de vârstă de 15 ani. Alte state precum Spania, Portugalia, Austria, Polonia și Slovenia pregătesc legislații similare, cu vârste limită variind între 14 și 16 ani. Canada a introdus un proiect de lege în iunie 2026 pentru a interzice accesul copiilor sub 16 ani. De asemenea, Parlamentul European a solicitat o vârstă minimă de 16 ani pentru consimțământul privind serviciile digitale. În contrapondere, prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a declarat că guvernul său nu va introduce o astfel de interdicție.
În România, două proiecte legislative aflate în camera decizională a Parlamentului (PL-x 356/2025 privind majoratul digital la 16 ani și PL-x 385/2025 privind conținutul dăunător) propun identificarea prin acte de identitate a fiecărui utilizator de internet și depunerea unui dosar la ANCOM de către un adult pentru fiecare persoană sub 16 ani. Acestea au fost aspru criticate atât de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), cât și de cele peste 50 de instituții care au emis avize, pentru incapacitatea tehnică de a dezvolta sisteme de verificare a vârstei și pentru riscul dezavantajării minorilor. Comisia Europeană a avertizat oficial România că cele două propuneri riscă procedura de infringement. Un al treilea proiect de lege, depus la Senat în martie 2026 (L260/2026), vizează verificarea electronică a vârstei pentru produse și servicii cu restricții de vârstă, dar a primit aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social.
„Problemele tinerilor provin dintr-o multitudine de surse, nu din mediul digital”
Criminologul Vlad Zaha a explicat pentru „Adevărul” de ce interzicerea accesului pe rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani nu îi poate proteja, așa cum își imaginează decidenții.
„Întrebarea este dacă interzicerea accesului tinerilor sub 16 ani pe rețelele sociale le va rezolva problemele sau dacă este doar o iluzie. Eu cred că o astfel de interdicție nu are cum să rezolve problemele tinerilor, deoarece acestea provin dintr-o multitudine de surse – interne și externe – legate în principal de mediul înconjurător, de statutul socio-economic, de oportunitățile disponibile. Într-o țară precum România, ceea ce este cu adevărat necesar sunt investiții masive în bunăstarea tinerilor, nu interdicții. Extrem de puține dintre problemele lor vin din mediul digital. De obicei, cei care petrec mult timp online o fac din cauza unor lipsuri din lumea reală. Sondajele europene și internaționale arată că tinerii cer educație, îndrumare și înțelegere pentru perioadele petrecute pe internet, nu interdicții. Interdicțiile nu sunt cerute de tineri și, cel mai probabil, nu vor avea efectele dorite, ci din contră, riscă să producă efecte adverse”, a declarat Vlad Zaha.
Expertul propune o abordare alternativă, care să tragă la răspundere platformele de social media pentru moderarea conținutului, în locul interzicerii generalizate.
„Ar fi mai util ca statele care iau în calcul astfel de interdicții – sau care deja le-au aplicat –, inclusiv Uniunea Europeană, să tragă la răspundere platformele de social media pentru modul în care aleg să nu mai facă deloc moderare, în loc să aplice interdicții. Atât tinerii, cât și adulții sunt expuși dezinformării și efectelor negative ale social media, așa că ar fi mai eficient să se impună platformelor o moderare reală, atât algoritmică, cât realizată de oameni, nu de inteligența artificială, adaptată contextului și limbilor din fiecare țară. O altă opțiune ar fi dezvoltarea sau susținerea unor rețele sociale europene, construite mai puțin pe principiul profitabilității și mai mult pe valori sociale, așa cum ar trebui să arate și imaginea Uniunii Europene, în comparație cu Statele Unite”, a adăugat criminologul.
Încă o țară europeană vrea să interzică accesul la reţelele de socializare pentru copiii sub 15 ani. „Vedem un declin al competenţei lor intelectuale”
Australia, prima țară care a interzis accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale, oferă deja primele concluzii statistice care contrazic premisele interdicției. Potrivit criminologului, datele arată că, în ciuda anunțului închiderii a peste 5 milioane de conturi ale adolescenților, aproximativ două treimi dintre tinerii australieni sub 16 ani continuă să folosească rețelele de socializare.
„Tinerii au declarat, de asemenea, într-o majoritate covârșitoare (70%) că a fost ușor să păcălească interdicțiile – despre care cunoaștem că se realizează fie prin eșecul recunoașterii faciale, cărți de identitate false, conturi cumpărate pe piața neagră sau migrarea pe alte platforme, printre altele. Aidoma, tot 70% – dar dintre părinți – declară că adolescenții lor sub 16 ani folosesc în continuare rețelele de socializare. Majoritatea adolescenților au declarat că interdicția pe rețelele de socializare nu i-a făcut să se simtă mai în siguranță, iar aproximativ 1 din 7 tineri se simt și mai mult în pericol decât înainte. Datele disponibile sugerează, așadar, o concluzie provizorie previzibilă: interdicția nu a produs îmbunătățirea sănătății mintale, nu a reușit nici măcar să oprească accesul la rețelele de socializare, dar generează deja efecte adverse documentabile: migrare către alte medii digitale, păcălirea regulilor, un fals sentiment de securitate și o potențială epidemie globală de întrebări și răspunsuri simpliste și greșite contrare științei disponibile”, a explicat Vlad Zaha, separat, într-o analiză publicată în luna aprilie de Asociația Edge Institute.
Dilema Uniunii Europene
La nivelul Uniunii Europene, tendința dominantă este copiată după modelul australian, iar Comisia Europeană a anunțat recent că aplicația europeană de verificare a vârstei este „tehnic gata”.
Soluția se bazează pe tehnologia Zero-Knowledge Proof și poate fi integrată în portofelele digitale naționale. Aplicația este pilotată de un grup de șapte state membre, iar obiectivul este ca soluția să fie disponibilă la nivel paneuropean până la sfârșitul anului. Însă, la nici o zi după lansarea tehnică, s-a demonstrat că aplicația poate fi compromisă în două minute prin ocolirea tuturor protecțiilor. De asemenea, 438 de cercetători din 32 de țări au semnat o scrisoare deschisă în care critică sistemic interdicția adolescenților la rețelele sociale, avertizând că tinerii vor fi excluși, discriminați și afectați negativ de măsuri anti-științifice.
Ministra Educației și Cercetării din Estonia, Kristina Kallas, a fost cea mai vocală critică a consensului prohibitiv, argumentând: „copiii vor găsi foarte repede modalități de a ocoli interdicțiile și de a continua să folosească rețelele sociale”. Ministra Justiției și Afacerilor Digitale, Liisa Pakosta, a completat „Estonia crede într-o societate informațională și în includerea tinerilor în societatea informațională”. Estonia, una dintre cele mai digitalizate state din lume, a integrat educația digitală în programul școlar încă de la vârsta de 7 ani, iar poziția sa capătă o greutate considerabilă în contextul dezbaterilor europene.
Istoricul israelian Yuval Noah Harari: Algoritmii rețelelor sociale ne controlează atenția prin frică, furie și ură
Românii au opinii nuanțate, departe de consensul politic
Un sondaj AtlasIntel realizat la comanda Edge Institute arată că românii au o opinie nuanțată, departe de consensul invocat de unii decidenți.
Cel mai frecvent răspuns (35%) nu consideră necesară interzicerea rețelelor, ci permiterea accesului la o versiune adaptată pentru copii. O treime susțin interdicția sub 16 ani, un sfert sub 14 ani, iar 8% nu consideră că ar trebui impuse restricții. Principalul efect negativ anticipat este migrarea copiilor către rețele ascunse, mai periculoase (31%) – exact ceea ce se întâmplă deja în Australia.
De asemenea, 44% dintre români consideră părinții principalii responsabili privind accesul copiilor la rețelele sociale, 38% plasează responsabilitatea pe stat, iar doar 8% pe platformele de social media.
Criminologul Vlad Zaha subliniază că România rămâne în urma dezbaterilor europene și globale, blocată în reflexul dosarului-cu-șină, fără să fi solicitat sau să fi contribuit la testarea aplicației europene de verificare a vârstei.
„Ne aflăm într-un impas în ceea ce privește rapiditatea adoptării cărții electronice de identitate, aidoma impasului pe care îl avem în dezvoltarea portofelului european de identitate digitală. Nu am solicitat și nu facem parte din grupul țărilor care testează aplicația europeană de verificare a vârstei, nu am contribuit către identificarea unor probleme sau soluții în discuția pan-europeană și globală referitoare la rețelele de socializare sau la bunăstarea copiilor și adolescenților și nu avem, ca stat, nicio opinie relevantă de adus asupra subiectului care inevitabil vizează și țara noastră”, a concluzionat Vlad Zaha.
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților
Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni....
Ce este o observație GPS de tip Rapid Static?
Dimineața, pe teren, receptorul GNSS pare mai tăcut decât toate celelalte scule. Îl așezi pe trepied, verifici bula, te uiți...
Interzicerea rețelelor sociale pentru adolescenți „nu rezolvă problemele tinerilor”. Vlad Zaha: „Ar fi mai util ca UE să tragă la răspundere platformele”
În timp ce tot mai multe state, de la Australia la Regatul Unit și mai multe țări europene, adoptă sau...
Raliul Clujului schimbă traseele mijloacelor de transport din „capitala” Ardealului. Zonele unde au fost impuse restricții de circulație
Raliul Clujului, desfășurat în intervalul 19-21 iunie, aduce o serie de schimbări în traseul mai multor autobuze, troleibuze și tramvaie...
Un nou capitol în războiul digital global. Cum au descoperit hackerii o „ușă din spate” către locuințele americanilor
Milioane de dispozitive conectate la internet sunt folosite fără știrea proprietarilor pentru a susține atacuri cibernetice sofisticate, inclusiv operațiuni atribuite...
Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus
Atunci când alegi un leasing pentru o mașină rulată, îți asumi o relație financiară pe câțiva ani. Acest ghid te...
ASUS Zenbook Copilot+ PC: performanță mobilă cu noile procesoare AMD Ryzen™ AI 400 Series
Noua linie de laptopuri ASUS Zenbook reprezintă un salt important pentru ecosistemul Copilot+ PC, fiind dezvoltată special pentru a răspunde...
-
Actualitateacum 2 zile
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
-
Actualitateacum 2 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Breakingacum 2 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Actualitateacum 2 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația
-
Breakingacum o ziPolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Actualitateacum 2 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Actualitateacum 2 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal
-
Breakingacum 2 zileTrump și Macron, la o cină „regală” la Versailles. Președintele SUA a semnat la masă acordul de pace cu Iran, marcând oficial finalul războiului