Actualitate
Simona Popescu, scriitoare: „Gellu Naum lega suprarealismul de tinerețe ca stare de spirit, nu ca număr de ani“
Până să-l cunoască personal, Simona Popescu îl știa deja pe Gellu Naum din biblioteci. Scrisese despre opera lui o lucrare de diplomă amplă, pe care chiar Naum o va citi. A urmat o relație care avea să se transforme într-un dialog de o viață.
Anul acesta se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Gellu Naum. FOTO: arhiva Simona Popescu
Timp de 14 ani, Simona Popescu l-a vizitat săptămânal pe poetul suprarealist și pe Lygia Naum, într-o relație de admirație, prietenie și învățare. Din această apropiere s-au născut două cărți atipice: „Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum“ (2000) și „Clava. Critificțiune cu Gellu Naum“ (2004).
Autoare a romanului „Exuvii“ și a mai multor volume de poezie, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Popescu a îngrijit ediția de „Opere poetice“ ale lui Gellu Naum, apărută în patru volume la Editura Polirom. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, ea rememorează întâlnirea care i-a influențat decisiv parcursul, atmosfera din casa Naum, legătura poetului cu visul, cu filosofia și cu generațiile tinere, dar și ceea ce înseamnă – cu adevărat – să trăiești „suprarealismul ca mod de viață”. În acest an, scriitoarea coordonează și cea de-a zecea ediție a Festivalului „Gellu Naum“, organizat pe 1 și 2 august la București și la Comana. Evenimentul reunește poeți care au debutat recent și autori consacrați înainte de 1990, iar lecturile, mesele rotunde și dialogurile vor avea loc în grădina Muzeului Național al Literaturii Române și la casa din Comana unde Naum a locuit.
„Weekend Adevărul“: Când i-ați cunoscut pe soții Naum?
Simona Popescu: I-am cunoscut pe Gellu și pe Lygia Naum imediat după ce am terminat Facultatea de Filologie, cum se numea la sfârșitul anilor ’80 (n.r. – astăzi, Facultatea de Litere). Făcusem lucrarea de diplomă (n.r. – licență) despre el, sub coordonarea profesorului Paul Cornea. Era un fel de micromonografie. Avea peste 130 de pagini, neobișnuit de mult pentru o lucrare de diplomă, mai puțin de jumătate din cât scrisesem eu ar fi fost de ajuns. Domnul profesor i-a dat-o s-o citească. Și, după nu multă vreme, sună telefonul. Iar la capătul celălalt o voce joasă, gravă, stinsă: „Bună seara! Aici Gellu Naum!“. Am amuțit. După câteva zile, le-am făcut prima vizită, lui și doamnei Lygia. Era în 1987. Și ne-am văzut de-atunci în fiecare săptămână, ani de zile, până în 2001, când el ne-a părăsit. Și-apoi, doar cu doamna Lygia, până a plecat și ea, în 2006. M-au „adoptat“, cum ar veni. Și a început ceva frumos și important pentru mine, din categoria aia care ține toată viața, se dezvoltă, nu rămâne în trecut.
Fericirea de a fi
Ați petrecut multe ore în casa familiei Naum. Cum era atmosfera acestor întâlniri și ce v-a surprins cel mai mult în contactul direct cu ei?
Îi vizitam des în apartamentul lor mic, de două camere, dintr-o casă de pe Strada Aviator Petre Crețu. Urcam niște scări, dădeam de o ușă cu o plăcuță pe care scria „Chat gentil“ – într-adevăr, în familia lor mai era și Boni, o pisică foarte deșteaptă, nu doar frumoasă. Stăteam cu orele, se făcea seară, eu tot dădeam să plec, să nu-i obosesc, îmi spuneau să mai stau, ne aducea doamna Lygia de mâncare pe tăvițe, fiecare cu a lui. Domnul Gellu avea meniul lui pentru diabet, uneori îmi dădea din ciocolata lui specială. Ce tot vorbeam cu orele, mă tot întreb. Despre „fapte poetice“, cum le numea el. Despre „mediumnitate“, „arheologia mediumnică“, despre pisici, despre cărți rare, despre Empedocle, despre Jung, mai puțin despre Freud, despre cum să te protejezi, despre „cumințenie“, despre „cercurile benefice“ și cele „ostile“, despre „favorabili“, despre „hazardul obiectiv“, cu exemple, despre cealaltă logică a lucrurilor, despre poezie, despre poeți, în frunte cu Lautréamont și Rimbaud, despre nealiniere, despre neadaptare. Mai aduceam și eu în discuție lucruri legate de postmodernism, de ce se scria atunci, de cei la care țineam, ca, de pildă, poeții Mircea Ivănescu și Leonid Dimov, de ce mai citisem în materie de teorie a literaturii. Îmi pare rău acum că nu l-am înregistrat. Mă jenam. Știu că nu-i plăcea, cum nu-mi place nici mie. O singură dată am îndrăznit să-l rog să citească poemul meu preferat, „Eftihia“ – fericire, în greacă. Dar nu mai găsesc caseta. Am ascultat înregistrări ale altora cu el. E acolo o reținere care nu exista în realitate. Uneori îmi citea poezii. Alteori ne uitam la fotografii. Pornind de acolo, se desfășura o întreagă viață. Aveam multe convorbiri și doar cu doamna Lygia. Multe sfaturi mi-a dat. Aproape că devenisem dependentă de sfaturile ei, de consilierea ei. Îi dădeam des telefon, o întrebam dacă e bine legat de una, de alta.
Cum erau verile la casa din Comana?
Acolo, de 1 august, ziua de naștere a lui Gellu Naum, porțile, ușile erau deschise. Putea să-l viziteze oricine. Venea lume, se adunau prieteni de toate vârstele, mai ales tineri. După ce plecau, eu mai rămâneam o zi, două. Ascultam greierii seara, dădeam pasiențe – ăsta e un joc de atenție, de răbdare, după cum îi spune și numele în franceză, „patience“. Mai mergeam cu doamna Lygia prin sat, ne plimbam, vizitam câte o doamnă în vârstă. Stăteam la povești pe terasă câte doi, toți trei sau, dacă se lăsa frigul, în bucătăria în care undeva sus, într-un adăpost din perete, era… covorul lui Eminescu. I-l dăduse de mult o doamnă descendentă a lui Eminescu sau a prietenului lui Eminescu, Samson Bodnărescu, când tânărul Naum i-a făcut o vizită. Doamna i-a spus că pe covorul pe care stătea el atunci își scrisese Eminescu poezia „Atît de fragedă“. A rugat-o să i-l dea lui. Și i l-a dat. S-a supărat tare când o altă doamnă care avea grijă de casă a vrut să facă un bine, să-l împrospăteze, și l-a spălat! Au ieșit culorile…
„Superba coincidență a acestor momente“
Ați folosit în carte multe exemple de „coincidențe“ sau „hazard obiectiv“ (termeni suprarealiști). Aveți un moment personal trăit cu Naum care să fi avut această aură de „hazard obiectiv“?
Au fost mai multe. Vă dau un singur exemplu. Am ieșit odată la plimbare, a insistat doamna Lygia, „să mai facă Gellu puțină mișcare“, spunea ea, că noi am fi stat în casă la povești. Și tocmai părăseam o discuție despre faptul că el nici măcar nu avea o masă de scris, nu încăpea una nicăieri în cele două camere mici din apartamentul lor de pe Aviator Petre Crețu. Scria pe genunchi, pe un album de pictură cu coperțile tari. Și-am luat-o pe nu știu ce străduțe și-am dat de-un imobil cu un portal de piatră la intrare pe care erau sculptate – nu știu cum să spun altfel – două cuvinte: „CASA POETULUI“. „Uite casă pentru dumneavoastră“, i-am zis, surprinși fiind amândoi. Trebuie neapărat să mai ajung acolo, a fost ca în vis. Și, la câteva minute, dăm de o altă casă, cu o fereastră mare. Iar în fereastră – o colecție întreagă de pinguini, de Apolodori. Dar cele mai tulburătoare lucruri s-au petrecut în ziua în care a murit și apoi la o săptămână-două după. Dar despre asta nu spun mai multe aici, ceva există în volumul „Clava“, la sfârșit. Poate doar că, nu la mult timp de la trecerea lui în neființă, cum se zice, a trebuit să mă duc la un festival de poezie la Paris. Și-acolo s-au ținut lanț „coincidențele“. Una pe zi! Dau doar o secvență. Am cumpărat de îndată ce-am ajuns în centrul orașului, ca orice turist interesat de cele culturale, „Pariscope“, revistă ca o cărticică cu toate evenimentele pe o săptămână. Îl deschid – se deschide la jumătate. Și, pe două pagini, scris mare: „ZÉNOBIE“. Am înmărmurit. Era o expoziție la Paris legată de Zenobia, regina Palmirului/Palmyrei. Titlul întreg: „Moi, Zénobie, reine de Palmyre“. Erau aduse din Siria mai ales vestigii arheologice, bijuterii din epoca acestei fabuloase regine.
Gellu Naum a publicat romanul „Zenobia” în 1985. FOTO: arhiva Simona Popescu
Despre relația cu generațiile mai tinere: cum a văzut Naum „moștenirea“ sa și dialogul cu poeți ca dumneavoastră?
Gellu și Lygia Naum s-au înconjurat toată viața de oameni tineri, atrăgeau, se crease în jurul lor un fel de legendă. Când l-am cunoscut, eram cea mai mică, aveam 22 de ani. Apoi au venit alții. Mereu apăreau. Dar și dispăreau. Era selectiv Gellu Naum. Mulți veniți, puțini aleși. Dar, în general, chiar când se detașa de cineva, era mai degrabă amabil, binevoitor. Și, în general, era foarte atent la mișcările tinerilor pe lume. Când, într-una dintre primele vizite la ei, am îndrăznit să-l rog să-mi împrumute o carte din care să înțeleg mai bine ce este suprarealismul, s-a dus țintă la bibliotecă, a desprins un volum pe care scria mare „PUNK“, și mi l-a întins. L-am citit. Am înțeles „demersul“. A doua carte pe care mi-a dat-o a fost una cu poze: înscrisurile de pe zidurile clădirilor din Paris din 1968, anul revoltelor studențești. A treia a fost una, tot în franceză, cu texte de și despre Marpa Traducătorul. A urmat una cu koanuri. Apoi o carte de magie a fizicii și chimiei – pe asta mi-a făcut-o cadou, era veche și frumoasă, cartonată, cu coperți de mătase roșie. Și tot așa. Din astfel de lucruri aparent pe ocolite, înțelegi mai bine, poate, ce e suprarealismul. Pe care el îl lega de tinerețe ca stare de spirit, nu ca număr de ani. Zic iar că mi-e tare dor de ei. Mai recitesc din câte o carte de-a lui. Cândva, cu niște prieteni, ne ghiceam în Gellu Naum deschizându-l la întâmplare. Fac asta chiar acum! Și pun degetul pe „superba coincidență a acestor momente“. Așa dădea și dedicații: deschidea cartea la întâmplare în fața omului care aștepta în fața lui, punea degetul pe o jumătate de propoziție, o transcria și semna. Mai încercăm o dată? Am pus degetul pe versul „Nu cumva să-ţi închipui că inventez“.
„El căuta manifestări ale suprarealismului văzut ca un mod de viață“
Ce anume îl face pe Naum un „suprarealist autentic“ în viziunea dumneavoastră?
În „Salvarea speciei…“ încercam să-l redau unui context potrivit lui, cel francez. N-a avut legături apropiate cu ce se întâmpla aici în materie de avangardă. Nu-i plăceau confuziile, nici direcțiile altora care se considerau avangardiști. El era branșat la ce făceau francezii. Și față de ei era, uneori, critic, chiar și față de André Breton, pentru care avea o mare prețuire. Să adaug că Gellu Naum căuta manifestări ale suprarealismului – văzut ca un mod de viață – și la alții. Se ducea până departe, în trecut. Îi recunoștea ușor. De pildă, în cartea lui Diogene Laertios „Despre viețile și doctrinele filozofilor“ (scrisă în prima jumătate a secolului al III-lea d.Hr.). Era acolo vorba și despre o fată, Hiparhia din Maroneia. Despre ea și despre iubitul ei Crates din Tebas a venit vorba odată. Au trăit în secolul IV înaintea erei noastre. Erau din familii bogate, dar au renunțat la toate bunurile materiale și la normele sociale convenționale pentru ca să fie filozofi. „Dacă nu îți trebuie nimic, ești egal cu zeii“, zicea Hiparhia. Oameni liberi cu totul, așa cum ar trebui să fie filozofii, poeții. Ea e și prima filozoafă. Cuplul ăsta de hipioți din altă eră i se păreau exemplari pe mai multe planuri. Gellu Naum îmi vorbea adesea despre filozofie și filozofi. Nu e de mirare de vreme ce absolvise Facultatea de Filozofie. Îi plăceau mult presocraticii, pe care-i considera de-a dreptul poeți. Prin el i-am descoperit și eu. Îl mai înțepa pe Platon din cauză că era pentru alungarea poeților din cetate. Dar în război și-a botezat calul Platon. Platon i-a fost fidel, l-a ajutat la greu. Calul! Pe Aristotel – că era prea aristotelic. Îi mai ia peste picior și în poeziile lui pe unii, alții. Îmi vorbea mai degrabă despre Heraclit, Diogene, Plotin, Anaximandru, Tales, Meister Eckhart sau despre figuri precum Hermes Trismegistos, Milarepa, Marpa Traducătorul, Castaneda, despre alchimiști sau reprezentanți ai filozofiei oculte ca Paracelsus, Cornelius Agrippa, Raymundus Lullus, Nicolas Flamel etc. Revenind la „Salvarea speciei…“: prima jumătate a cărții este despre suprarealismul francez, despre câțiva autori care au contat mult pentru mine. În 2000 nu se știa mare lucru la noi despre suprarealism. Nu era tradus Breton, nici măcar Manifestele lui. Și nu exista internet ca să te documentezi cât de cât! Mi se părea că nu poți să înțelegi ce face Naum fără contextul potrivit. În 1945 formase un grup cu Gherasim Luca, Dolfi Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu. Au scris niște texte în franceză, au ajuns la Breton care, în 1947, avea să declare că „suprarealismul s-a mutat la București“. Venind dinspre însuși Breton, afirmația are o mare valoare. Bucureștiul era pus pe harta avangardei/suprarealismului din lume. Doar că grupul s-a desființat prin plecarea primilor trei din țară. La fix, căci apoi porțile s-au închis, a venit stihia stalinismului.
Destinul scriitorului de a fi singur
Cât de importantă a fost pentru Naum întâlnirea cu gruparea suprarealistă din Paris?
Dintre avangardiștii din România, singurul care a contat pentru el cu adevărat a fost Victor Brauner. Îmi vorbea adesea despre acest prieten mult prețuit. Prea puțin despre alții. Brauner l-a chemat la Paris când Naum avea doar vreo 23 de ani, l-a încurajat să-și facă doctoratul acolo. Și tânărul, care debutase deja în poezie, cu „Drumețul incendiar“, s-a dus, a început să se documenteze pentru lucrarea lui despre filozofia medievală cea plină de mister, de gânditori ocultiști, de lucruri neobișnuite, poetice. Însă a venit războiul, și în 1939 a fost mobilizat pe front. Prin Victor i-a cunoscut pe suprarealiști. Și chiar a fost invitat să colaboreze la celebra revistă suprarealistă „Minotaure“, urma să dea un text pe tema obiectelor efialtice, despre demonismul obiectelor. Doar că, așa cum spuneam, a venit războiul și „Minotaure“ și-a încetat definitiv apariția. Iar Naum a trebuit să se întoarcă în țară. Începuse frumos pentru un tânăr suprarealist. Destinul i-a rezervat altceva. L-a împins să devină… Gellu Naum, așa cum vorbim azi despre el.
În carte ați surprins și latura de izolare a lui Naum: „un suprarealist fără grup“. Cum vedeți această singurătate în contextul literar românesc?
După plecarea celor trei prieteni din Grupul Infra-Noir sau Grupul celor 5, a rămas singur. N-a mai ținut legătura nici cu Teodorescu. Cred că i-a fost foarte greu. Pe de altă parte, singurătatea e aproape o condiție a scriitorului. Nu? Totuși, în singurătatea lui, o avea lângă el pe Lygia. Apoi au apărut prietenii cei tineri, fete și băieți. Primii tineri care au ajuns la Lygia și Gellu Naum au fost Sebastian Reichmann, Dan Stanciu, Dan Matei și Gheorghe Rasovszky. Apoi Sanda Roșescu, o fată care absolvise Psihologia. Sanda a înregistrat niște dialoguri cu Gellu Naum prin anii ’70, pe benzi de magnetofon. Le-a publicat târziu, în 2013, într-o frumusețe de carte, „Despre interior-exterior“.
Gellu Naum, alături de soția lui, Lygia. FOTO: arhiva Simona Popescu
Dincolo de vis și de moarte
Ce importanță au copilăria, nebunia, dragostea – aceste „valori de care lumea are mereu nevoie“, după cum scrieți – în opera și biografia lui Naum? Și cât de important era visul în procesul său de creație?
Despre copilărie nu vorbește el mult în cărți, deși în conversațiile noastre revenea mereu la fabulosul vârstelor crude, dar și la spaimele de-atunci. Fusese copil orfan de tată și cu o personalitate puternică, trăise niște stări particulare. Legat de nebunie: îi considera pe cei numiți „nebuni“, ca și Breton, oameni cu totul și cu totul interesanți, pentru că ei cunosc cu adevărat experiența libertății, fiind în afara oricăror sisteme de îngrădire/dirijare/supunere. Era uimit de expresivitatea artei lor sau a vorbirii lor. A viziunii lor asupra lumii. Avea un fel de prieten pe care-l vizita prin 1940 la Mărcuța, sanatoriul pentru „nebuni“. Aveau lungi conversații. Cât despre vis… Nu era doar o temă literară pentru el, ci o parte din viață care are cel puțin la fel de mare importanță ca momentele remarcabile din existența diurnă. În vis, totul e altfel, logica lucrurilor se schimbă, poți avea puteri extraordinare, dinamica din jurul tău e uluitoare, senzațiile. O știe toată lumea. Doar că puțini dau atenție acestei experiențe de viață, personajelor din vis care sunt ei înșiși altfel. Poemele lui Gellu Naum sunt construite pe logica visului – în care încap multe, unde se întâlnesc contrariile în deplină armonie, unde se adună timpuri diferite, locuri din, parcă, altă existență, oameni cunoscuți și necunoscuți, vii și morți – doar că în vis nu există moarte; o circulație continuă a tot și toate, fără limite.
Romanul „Zenobia“ ocupă un loc aparte în opera lui Naum. Cum vedeți această carte în ansamblul operei sale și ce reprezintă pentru dumneavoastră?
E singurul lui roman – el i-ar spune „rhoman“. Suprarealiștii aveau mari reticențe legate de producția de proză, de romane. „Zenobia“ e o carte despre experiența poetică, despre ce e un poet care vede mișcările lumii altfel decât mulți dintre noi. Mișcările de suprafață și de adâncime. E un roman scris de un poet. Sunt puține pe lume, cu atât mai prețioase. Pe de altă parte, e un roman de și despre dragoste, despre ce se întâmplă când îți găsești cu adevărat jumătatea. Dar mai ales, pentru mine, o carte despre Gellu și Lygia, pe care eu i-am cunoscut când ajunseseră la o vârstă mai înaintată, dar i-am văzut ca pe niște oameni cu o structură adolescentină, surprinzător de tineri ca energie, ca stare, ca fel de a se raporta la lume. Sigur că văd, recitesc „Zenobia“ altfel astăzi. Aproape că-mi vine să spun că face parte din viața mea. Spunea Gellu Naum undeva: „Citesc ca să recunosc, nu ca să cunosc“. Recunoșteam/recunosc atâtea! Pe ei doi, detalii, obiecte, personaje, poveștile pe care mi le-au spus în cei 14 ani cât am fost împreună, până la plecarea dintre noi a lui și, după cinci ani, și a ei.
Actualitate
Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
Olimpiadele școlare sunt în centrul unei dezbateri care ridică întrebări cu privire la viitorul acestor competiții. Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației măsuri urgente de reformă, după o serie de sesizări privind lipsa de transparență și proceduri neclare de evaluare. În paralel, profesorul Doru Căstăian vine cu o altfel de perspectivă și propune o discuție mai profundă: despre rostul și funcția olimpiadelor.
Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane, punctul de la care au pornit dezbaterile
Totul a pornit de la sesizările făcute de elevi și profesori după Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane desfășurată la Iași. Mai mulți participanți au reclamat nereguli în procesul de evaluare, lipsa unor explicații clare pentru punctaje și dificultăți în exercitarea dreptului la contestație. Din aproape 400 de participanți la toate disciplinele Olimpiadei (Economie, Sociologie, Filosofie, Psihologie, Educație Socială, Logică), 89 au depus contestații. Una singură a fost admisă: la Sociologie.
Elevii au vorbit și despre experiențe tensionate în timpul probei propriu-zise, inclusiv despre atitudini nepotrivite ale membrilor comisiei de evaluare. ,,Citește-ți încă o dată lucrarea să vezi ce aberații ai scris”, i-ar fi spus un profesor unui elev care ulterior a obținut 9,20 și mențiune pe țară, arată Edupedu.
Totodată, și regulamentul a fost interpretat diferit, în funcție de profesorii supraveghetori. La disciplina Educație Socială, regulamentul specific al olimpiadei naționale prevede că membrii unei echipe (formată din doi elevi) pot colabora pe tot parcursul timpului acordat, dar nu precizează dacă ambii membri pot scrie pe lucrare. Rezultatul? Săli diferite, reguli diferite. Unora li s-a transmis că au voie să scrie amândoi elevii din echipă, altora că doar unul. Elevii cu lucrări mai lungi au obținut și punctaj mai mare.
După Olimpiadă, mai multe plângeri au fost înaintate către Ministerul Educației.
Consiliul Național al Elevilor: „Olimpiadele riscă să pedepsească exact elevii pe care pretind că îi celebrează”
Într-un comunicat amplu, Consiliul Național al Elevilor formulează una dintre cele mai dure critici din ultimii ani la adresa modului de organizare a competițiilor școlare de acest fel.
Olimpiadele ar trebui să fie spații ale meritocrației, ale rigorii și ale unei competiții oneste. În schimb, în acest an, spațiul public a fost traversat de prea multe exemple care arată exact contrariul: reguli percepute ca fiind neclare sau schimbate din mers, proceduri de contestație care ridică semne de întrebare, dar și atitudini care nu au ce căuta într-un cadru educațional. Când elevii ajung să se întrebe nu unde au greșit, ci după ce reguli sunt evaluați, este clar că avem de-a face cu o problemă care ține de întregul sistem
, atrag atenția reprezentanții elevilor. Aceștia aduc în discuție și o dublă măsură în privința standardelor:
Toate aceste situații nu trebuie privite ca pretexte pentru a decredibiliza ideea de olimpiadă, ci ca motive serioase pentru a o apăra de improvizație și de abuz. Problema nu este existența standardelor ridicate. Problema este că, prea des, standardele par să fie cerute exclusiv elevilor, în timp ce celor care organizează, evaluează și coordonează li se îngăduie ambiguitatea, lipsa de explicații și, uneori, chiar lipsa de respect.
Cele cinci solicitări către Ministerul Educației
Totodată, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor punctează faptul că Ministerul Educației, sub egida căruia sunt organizate toate competițiile școlare finanțate de stat, ,,nu poate rămâne în rolul de spectator al acestor derapaje”. Și cer implementarea mai multor măsuri pe care le consideră esențiale pentru restabilirea încrederii în sistem:
- Publicarea din timp a calendarului și regulamentelor specifice. ,,Pentru a asigura predictibilitate și un cadru clar de desfășurare a competițiilor, calendarul etapelor și regulamentele aferente fiecărei discipline trebuie publicate cu suficient timp înainte, astfel încât elevii și profesorii coordonatori să nu fie puși în fața unor informații comunicate tardiv.”
- Transparentizarea componenței comisiilor centrale. ,,Pentru consolidarea încrederii în corectitudinea procesului de evaluare, este necesară publicarea componenței comisiilor centrale, precum și asumarea unor criterii clare de selecție a membrilor acestora, care să respecte standarde de competență, integritate și imparțialitate.”
- Asigurarea posibilității de vizualizare a lucrării împreună cu borderoul de evaluare, înainte de depunerea contestației. ,,Pentru ca dreptul la contestație să fie exercitat în mod real și informat, este necesară modificarea Normelor metodologice și a regulamentelor specifice ale olimpiadelor școlare, astfel încât elevii să poată consulta, înainte de expirarea termenului de depunere a contestațiilor, nu doar lucrarea, ci și borderoul de corectare aferent. Doar în acest mod fiecare elev poate înțelege clar unde și pentru ce a fost depunctat, putând decide în cunoștință de cauză dacă formulează sau nu o contestație.”
- Afișarea completă și coerentă a rezultatelor, înainte de expirarea termenului pentru contestații. ,,Elevii trebuie să aibă acces la toate rezultatele relevante pentru ierarhia finală înainte de a decide dacă depun sau nu contestație. Orice altă practică afectează caracterul echitabil al competiției și pune elevii în imposibilitatea de a lua o decizie în cunoștință de cauză.”
- Interzicerea și sancționarea fermă a limbajului jignitor, umilitor sau intimidant la adresa elevilor. ,,Nicio formă de excelență academică nu poate justifica un comportament abuziv. Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a transmite clar că derapajele de acest tip sunt incompatibile cu valorile educației și trebuie sancționate prompt, indiferent de funcția sau prestigiul persoanei care le manifestă.”
Acolo unde regulile devin neclare, iar respectul față de elev dispare, excelența riscă să rămână doar un alt cuvânt frumos din discursurile oficiale”, subliniază forul reprezentativ al elevilor.
Doru Căstăian: „Eforturile supraumane nu se varsă ȋn nimic mai larg”
Dacă elevii vin cu revendicări, profesorul de Științe Sociale Doru Căstăian aduce în discuție însuși sensul acestor competiții, într-o postare critică.
,,Cred că ar merita pornită o meditaţie mai largă despre rostul şi funcţia sistemică a olimpiadelor, ea ar fi poate mai utilă decât cartografia unei singure olimpiade naţionale problematice. Istoric, olimpiadele sunt parte a unei tradiții străvechi a eforturilor verticale, cu trimitere terminologică, dar şi larg culturală, către Antichitate şi etica virtuţilor. Sunt concursuri pentru selectarea celor mai buni dintre cei buni. De aici, ideea de excelenţă, care trimite, desigur, la arete-ul antic, la perfecţiunea mereu vizată, mereu amânată, mereu de cucerit. Dar, ȋn accepţiune antică şi nu numai, excelenţa nu e niciodată numai dexteritate, abilitate tehnică de excepţie. Performanţa tehnică are rost doar dacă provine dintr-un ideal cultural şi educaţional, adică omenesc, ȋn cel mai bun sens al termenului. De asemenea, ea vine cu costuri foarte mari.
Reguli noi pentru olimpiadele școlare: lucrări digitalizate și acces pentru elevii spitalizați. Normele, publicate în Monitorul Oficial
Efortul nerezonabil, obtuzitatea impusă a privirii, ȋngustimea intereselor, monodirecţionarea resurselor au sens doar dacă sunt făcute ȋn numele unor valori veritabile şi al unui ideal mai larg în care să se recunoască ȋntreaga comunitate. Cu o comparaţie recentă şi la ȋndemână, programul Artemis are sens doar ȋn măsura ȋn care claustrările, efortul, privaţiunile răscumpără un rezultat care nu e autoreferenţial, ci inspiră o ȋntreagă omenire şi scoate la iveală, printr-o realizare excepţională, ceea ce e mai bun ȋn ȋntreaga natură umană”, a scris profesorul într-o postare pe Facebook.
În viziunea sa, în cazul olimpiadelor și concursurilor școlare, efortul nu duce la îndeplinierea unor astfel de idealuri:
,,Eforturile supraumane şi autodepăşirea nu se varsă ȋn nimic mai larg pentru că nu au ȋn ce să se verse. Exemplele inspiraţionale nu irigă nimic sistemic pentru că sistemul este adesea un deşert axiologic. Ceea ce ar putea fi muncă inspiratoare devine proces mecanic, orb, kafkian. Şi, când se ȋntâmplă asta, olimpiadele devin ceva distopic.”
Din punctul de vedere al profesorului, există și o ruptură structurală între performanța de vârf și restul sistemului educațional:
Nu de puţine ori, ȋn forma actuală, lucrează direct ȋmpotriva idealului educaţional declarat al şcolii româneşti. De multe ori, excelenţa măsurată doar ȋn premii se face ȋmpotriva şi prin uzarea excelenţei caracterului, relaţiilor fireşti, consistenţei etice. Nu de puţine ori, premiile se iau prin ignorarea masivă a celor mulţi, prin marginalizarea lor tehnică şi valorică, prin ruperea brutală a olimpicului, a cărui performanţă este susţinută la nenumărate niveluri, de logica internă a sistemului. Cu marginalii absoluţi ai sistemului lucrurile stau şi mai rău.
În cadrul aceleiași postări, Doru Căstăian a venit și cu un disclaimer:
,,N-aş vrea să fiu ȋnţeles greşit. Am cunoscut destui olimpici (am avut și eu câţiva olimpici naţionali) şi destui profesori de olimpici. Printre ei sunt elevi admirabili, profesori admirabili, care uneori construiesc relaţii extraordinare, bazate pe respect reciproc şi pasiune ȋmpărtăşita. Am cunoscut și inspectori admirabili, care se dau peste cap ca să-i ajute cum pot pe cei implicaţi în competiţie. Sistemic, ȋnsă, olimpiadele mai degrabă alimentează (întrucât indirect o validează) o tristă stare de fapt şi o ȋncremenire opacă, succesele sunt autoreferenţiale, confirmând tuturor părţilor anxioase (copii, părinţi, profesori) că ȋşi fac bine treaba”.
Ingredientele performanței în școala de stat. „Copiii cred că o să-și piardă foarte mult din motivație”
Dezbaterea rămâne deschisă
În loc de concluzie, profesorul de Științe Sociale, își dorește ca subiectul să fie pus pe agenda publica și dezbătut.
,,Olimpiadele şi ce aduc ele, deopotrivă bun și rău, ar trebui să fie la un moment dat subiect de reflecţie publică serioasă. Un prim pas ar putea fi prezentarea unor scuze publice pentru ce s-a ȋntâmplat la Iaşi, dispunerea recorectării de urgenţă a tezelor, după criterii transparente și valide ştiinţific. După aceea, ar urma logic iniţierea unei dezbateri publice privind rolul şi funcţia acestor concursuri, precum şi a costurilor pedagogice şi morale ale definirii exclusive a excelenţei ȋn acest fel”, a scris Doru Căstăian.
Actualitate
Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale electrice alimentate cu cărbune. În 2026, la cinci ani de la închiderea fostei termocentrale, noul complex va produce energie.
Termocentrala Mintia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Începute în 2024, lucrările la noua termocentrală Mintia au ajuns în faza finală, iar complexul energetic, proiectat la o capacitate de 1,7 GW, ar putea intra în producție în vara anului 2026.
Aproape 1.000 de muncitori pe șantier
Până în prezent, cele mai importante instalații au fost montate, iar noile construcții ridicate pe terenul vechii termocentrale i-au schimbat înfățișarea.
Noii proprietari nu au renunțat la corpul principal al fostei termocentrale, ridicate în anii ’60, și la cele trei turnuri ale acesteia, înalte de 220 de metri.
Investiția în construcția complexului energetic, aflat la cinci kilometri de Deva, în vecinătatea comunei Vețel, a depășit 1,2 miliarde de euro până în prezent și a adus aproape 1.000 de noi locuri de muncă.
„Am demonstrat că am respectat tot ceea ce ne-am asumat și că ceea ce am promis am realizat, arătând că toate complexitățile și obstacolele pot fi depășite. Acest proiect este foarte important pentru stabilitatea sectorului energetic din România, este important pentru comunitatea locală și pentru oportunitățile de angajare. Avem deja în jur de 950 de muncitori, iar foarte curând vom ajunge la 1.000. Sperăm să intrăm în producție cu prima turbină pe gaz până în luna iunie, anul acesta, iar cu a doua, în jurul lunii august. Totul depinde de suportul autorităților, inclusiv Transgaz și Transelectrica. Ținta noastră este să avem ciclu combinat până în luna octombrie a acestui an”, a declarat Shadi Abulkhair, directorul Mass Global Energy.
Noile termocentrale acoperă deficitul de energie
Sâmbătă, 18 aprilie, în urma unei vizite pe șantierul termocentralei, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat că noua investiție va aduce costuri mai mici pentru energie în România.
„Este un proiect extrem de important, de interes național. Ne-a inspirat pentru a veni cu o nouă legislație în materie de proiecte de producție, transport și stocare a energiei electrice din țara noastră. Investitorii care au venit aici cu peste 1,2 miliarde de euro au reușit să aducă, încă din decembrie 2024, cea mai nouă tehnologie existentă pe piață, într-una dintre cele mai mari facilități de producție energetică bazate pe gaz din întreaga Uniune Europeană”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Potrivit ministrului Energiei, odată cu finalizarea investițiilor de la termocentralele Mintia și Iernut, România își va suplimenta producția de energie cu aproximativ 2.200 MW, bazată pe gaz. Tot până la finalul anului 2026, adaugă ministrul, este așteptată intrarea în producție a altor proiecte: 2.000 MW producție fotovoltaică, 1.500 MW stocare și peste 350 MW producție de energie eoliană.
„Noi astăzi avem, plus-minus, un deficit de balanță de 1.500 MW – adică importăm aproximativ această cantitate, dar odată cu intrarea acestor proiecte în producție, până la finalul anului, România va putea să spună că ajunge de la nivelul de importator de energie la nivelul de a produce suficientă energie încât să-și satisfacă nevoia internă, lucru care automat va duce la o scădere a prețului final, în condiții de piață, atât pentru consumatorii industriali, cât și pentru consumatorii casnici”, a precizat ministrul.
„Noi, astăzi, importăm, la ore de vârf, aproximativ 20 la sută din cantitatea pe care o consumăm în țara noastră, dar o importăm la un preț foarte ridicat. Pentru 20 la sută din cantitatea de energie, plătim 40 la sută din totalul energiei pe care o consumăm în România. Ceea ce automat ridică prețul pentru consumatorul final. Ne afectează pe toate palierele conflictul din Orientul Mijlociu. Dincolo de piața carburanților, și cea a gazelor naturale este afectată, pentru că astăzi 20 la sută din producția de energie electrică a României este bazată pe gaze naturale”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Mass Global Energy Rom va investi 1 miliard de euro în capacități de stocare a energiei, inclusiv la Mintia
Fosta „stea de pe Mureș”
Fosta termocentrală Mintia a fost construită în anii ’60 pe teritoriul vechii așezări daco-romane Micia, de pe malul Mureșului. Proiectul inițial viza înființarea a patru grupuri energetice de câte 210 MW, care funcționau cu cărbune din Valea Jiului, adus pe calea ferată.
Imaginea 1/23:
Termocentrala Mintia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (2) JPG
Primul grup energetic al termocentralei Mintia a fost inaugurat în toamna anului 1969, iar doi ani mai târziu au fost realizate și celelalte trei grupuri energetice. În 1977 a devenit funcțională a cincea turbină de 210 MW, iar din 1980 centrala a fost dotată cu al șaselea grup energetic. Unul dintre grupuri a fost modernizat în 2009, ajungând la 235 MW.
„De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane de tone de cărbune”, arăta un raport al Termocentralei Mintia.
Declinul industriei miniere din Valea Jiului și problemele de mediu ale termocentralei, veche de peste cinci decenii, au grăbit declinul acesteia, iar producția de energie a fost oprită definitiv în primăvara anului 2021. În iulie 2021, au fost disponibilizați ultimii aproximativ 700 de salariați ai acesteia, iar centrala și-a încetat activitatea, intrând în conservare.
În decembrie 2022, statul român a vândut-o, prin lichidatorul judiciar, cu peste 91 de milioane de euro, unui investitor privat din Mass Group Holding.
Noii proprietari au început, la scurt timp, un amplu proces de retehnologizare, pentru a transforma fosta termocentrală bazată pe o tehnologie rudimentară, care folosea cărbune, într-un complex energetic modern, cu o capacitate instalată de peste 1,7 GW, bazat pe gaze naturale și echipamente de ultimă generație furnizate de Siemens.
Noua termocentrală, construită în trei ani
În vara anului 2023, a început demolarea mai multor construcții industriale din curtea vechii termocentrale (gospodăria de cărbune, gospodăria de păcură, gospodăria de ulei, stația de tratare chimică a apei, stația de tratare a condensatului principal), pentru a face loc noului complex energetic, care aștepta atunci avizele pentru începerea construcției.
Termocentrala Mintia, noua „Stea de pe Mureș”, așteptată în 2026. Șantierul uriaș de 1,2 miliarde de euro
Lucrările la noua termocentrală au început în 2024, unitatea fiind proiectată pentru folosirea gazului natural și echipată cu două turbine cu gaz, o turbină cu abur și trei generatoare SGen5-3000W de la Siemens. Totodată, componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen. Finalizarea lucrărilor este așteptată în acest an, iar odată cu ea, Mintia va deveni cea mai mare centrală electrică pe gaze din Uniunea Europeană, pe un singur amplasament.
Imaginea 1/20:
Termocentrala Mintia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (91) JPG
Potrivit unui comunicat recent al Guvernului României, Mass Global Energy Rom a anunțat intenția de a dezvolta în România o nouă investiție în capacități de stocare a energiei electrice de tip BESS (Battery Energy Storage System), în valoare de aproximativ un miliard de euro.
„Proiectul ar urma să aibă o capacitate totală de 2.500 MW, distribuită în patru-cinci locații, inclusiv la Mintia. Proiectul are ca obiectiv echilibrarea sistemului energetic și furnizarea de energie în orele de vârf, la prețuri accesibile pentru cetățeni”, informa Guvernul României, la 6 februarie.
Pentru a deveni operațională, noua termocentrală trebuie legată la rețeaua națională de gaze naturale și de energie electrică, iar investițiile pentru conectarea acesteia sunt în derulare.
Actualitate
Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
Marcel Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, pentru care ar plăti o chirie de aproximativ 15.000 de euro pe lună. „Vă asigur că nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”, a transmis fostul premier.
Marcel Ciolacu FOTO: Mediafax
Reacția lui Marcel Ciolacu vine după ce în presă au apărut informații că acesta s-ar fi mutat într-un penthouse de lux din zona Herăstrău, alături de partenera sa, Sorina Docuz, unde chiria lunară ar ajunge la aproximativ 15.000 de euro, potrivit G4Media.
Potrivit sursei citate, locuința nu i-ar aparține direct, ci ar fi deținută printr-o firmă din Buzău, controlată de o companie înregistrată în Statele Unite, al cărei acționariat nu este public. Imobilul ar face parte din complexul One Herăstrău Towers și ar fi fost achiziționat în septembrie 2025, împreună cu alte apartamente, într-o tranzacție estimată la mai multe milioane de lei.
Fostul premier susține că informațiile sunt false și respinge ideea că ar avea închiriat un astfel de imobil. Acesta afirmă că, atunci când se află în București, locuiește într-un apartament obișnuit, care nu are statut de penthouse și care nu ar fi închiriat de el.
„Articolul pe care l-ați publicat conține informații false și defăimătoare. Nu locuiesc în niciun penthouse în București sau în altă parte. După cum bine știți, sunt președinte al CJ Buzău și în mare parte a timpului locuiesc în Buzău. Când sunt în București, locuiesc într-un apartament care nu este penthouse și care nu este închiriat de mine. Fiul meu nu locuiește în același cartier cu mine”, a transmis Marcel Ciolacu, pentru publicația citată mai sus.
În același mesaj, Ciolacu a făcut referire și la
contextul politic în care a apărut investigația.
„Înțeleg de ce acest articol apare astăzi când PSD va vota plecarea domnului Bolojan din fruntea guvernului, cum este și normal după toate erorile sociale și economice pe care le-a făcut. Vă asigur că nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni și voi vota plecarea domnului Bolojan și le voi spune colegilor mei să facă același lucru”, a adăugat președintele CJ Buzău.
De asemenea, administratorul firmei Real Estate Key SRL Gheorghe Roșu a trimis și el un drept la replică în care susține că societatea deține un singur apartament în imobilul precizat: „Menționăm faptul că nu avem niciun contract de închiriere cu Marcel Ciolacu sau cu fiul acestuia”.
Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
Olimpiadele școlare sunt în centrul unei dezbateri care ridică întrebări cu privire la viitorul acestor competiții. Consiliul Național al Elevilor...
Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale...
Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
Marcel Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, pentru care ar plăti o chirie de aproximativ...
De ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
Te-ai trezit dimineața cu spatele înțepenit? Sau poate durerile au apărut treptat, zi după zi, și acum îți afectează fiecare...
Un alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
Vânzările de automobile complet electrice au înregistrat o creștere semnificativă pe principalele piețe auto din Europa în primul trimestru al...
Sfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
Generalul (r) Ben Hodges, omul care a comandat în trecut armata SUA din Europa, susține că Rusia se află la...
Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
Un spectacol de circ din regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a transformat într-un moment de panică generală şi haos, după ce un...
-
Actualitateacum 3 zile„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
-
Actualitateacum 2 zileIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum 2 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 3 zileIranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
-
Actualitateacum 2 zileNoi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
-
Actualitateacum o zi
Sfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Actualitateacum 2 zile
Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Actualitateacum o zi
Un alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice