Connect with us

Breaking

„Da, mă, da! Și plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme!” Discuții despre ajutor în alegerile de la București și Ucraina

Publicat

pe

„Da, mă, da! Și plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme!” Discuții despre ajutor în alegerile de la București și Ucraina

Gândul publică, în exclusivitate, interceptări uluitoare din dosarul în care Marius Isăilă – fost parlamentar PSD condamnat și în alt dosar pentru fapte de corupție –  este acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Isăilă a fost arestat, vineri, după ce fusese, inițial, reținut de procurorii anticorupție.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, traseistul politic Octavian Berceanu, fost USR-ist, fost Șef al Gărzii de Mediu, a fost denunțător în acest caz.

Potrivit unor surse judiciare acesta a purtat de 17 ori microfon pe el, în discuțiile cu fostul senator arestat Marius Isăilă.

  • În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, Marius Isăilă ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării.
  • Promisiunile au fost reiterate în data de 24.10.2025, iar Marius Isăilă pornea de la ideea că ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată.

„Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție”, a transmis DNA.

Bă, spune-i că asta-i înțelegerea dacă nu o-nțelege și-l ajutăm și la Primăria Capitalei să câștige Drulă!

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai să vezi! Bă, spune-i că asta-i înțelegerea dacă nu o-nțelege și-l ajutăm și la Primăria Capitalei să câștige Drulă!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da, i-am zis! I-am zis…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Să câștige Drulă!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:… și de fonduri pe-acolo că puteți fi generoși…Nu i-am zis mai mult! Că puteți fi generoși.
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Da, nu, că vom fi generoși. Da, mă, da! Și, bă, bă, plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Rămâne cu… aceeași sumă, da?
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ce-am vorbit noi! Da, mă! Ce-am vorbit noi!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Nu se modifică nimic.
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Tavi, nu se modifică nimic, ai cuvântu` meu de-onoare! Tavi, tu explică-i doar atât… „Bă, înțelege pentru numele lui Dumnezeu că e momentul tău!”
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai înțeles asta, bine, n-ai înțeles-o, p..a (expresie trivială) mea! Vei rămâne-n istorie ca prostu` satului! Dacă nu-nțelege! Pup, Tavi!

„Poate să vină și mama DNA-ului”

Din interceptările realizate de DNA reiese că senatorul Marius Isăilă era foarte sigur pe el, la momentul respectiv, și credea că nici „mama DNA-ului” nu poate face nimic.

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai înțeles-o, bine, n-ai înțeles-o…Ai înțeles? Aia am vrut să te, mă văd cu tine să-ți spun! Și are asigurat pentru toate bătrânețile lui și pentru ce vrea el, tot! Noi ne ocupăm! Pe mine mă interesează doar atât, să facă asta, direct, se poate duce direct …(neinteligibil)… alt ministru…Poa`să vină și mama DNA-ului, având în vedere starea de urgență și de necesitate.
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:…ăla la ROMTEHNICA ia…un milion, tu cât crezi c-o să iei? Că ești decidentu’?
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Da, corect!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Înmulțește și tu cu…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Tu spune-i că la un contract, acum un an de zile, a luat de la un contract două milioane cash!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Spune-i, ca să știe!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU:RĂZVAN MINCU-a luat două mil, două milioane-n mână! Ce dracu? În BULGARIA!

„Îl ajutăm în campanie”

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Bine! Bine! Nu bine, foarte bine! Spune-i doar atât: bă, toată lumea câștigă! Și dacă n-o să-ți placă o să zici: băi Tavi, du-te-n (expresie trivială) mă-tii! Și-i spui: n-ai nimic de pierdut, în momentu în care-i semnat contractu’, dacă omu’ nu e corect…
  • BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Îi…îi zic pe față, peste…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Îl reziliezi imediat!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:…un bulion!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Cu mult peste un milion! Mult peste! Ai înțeles? Da? Plus îl ajutăm în campanie
  • BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Aici, aici…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El tre să spună unde…
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: aici, aicea…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: …facem, finanțăm… (…)
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Desenează-i schema!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: El e ăla care poate prelua în momentul de față, că vine de la Apărare, poate prelua președenția partidului!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Desenează-i schema asta, desenează-i-o, arată-i-o…

„Azi ești ministru, mâine s-ar putea să nu mai fii nimic!”

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ăăă, azi ești mort politic, astăzi ești ministru, mâine s-ar putea să  nu mai fi nimic! Și s-ar putea să nu mai prinzi în viața ta poziția asta! Înțelegi? Și-atunci tre să-nțelegi, bă, când pleci acasă te-ntrebi: bă, io ce-am făcut ca…aaa, am punctat, toată lumea m-a pupat în cur, alea, alea, alea, alea! Cum am fost io senator! Și cu ce m-am ales? (…)
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Bă, omule, am o-ntâlnire de…am o chestie politică, în primul rând, și de business, cu tine! Politic este că dacă-i ajuți pe business pe oamenii ăștia, ei te vor ajuta politic! Ca să-nțelegi cum punctezi! Plus cu niște bani în buzunar! Ce dracu nu-nțelegi? Sunt trei chestii mari și late! Pân’ la urmă vrei să-ți spun ceva? Și io dacă eram ministru sau oricine, primu lucru știi care mă gândeam: la buzunar! Bă, câștigi bani!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da, da, da, da.
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Să mă văd cu domnu’ ministru! Întâlnirea poate avea loc și la un restaurant, unde hotărăște domnu’ ministru! Sau…oficial, el a zis: bă, cu cât e mai oficial cu-atât e mai bine, pentru că io n-am nici, n-am nimi…

„Ministrul tău nu vrea bani? Voi sunteți nebuni? Vă aduc, vă umplu de bani”

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El e cu-americanii! Mi a zis ROMAN! Zice: bă, s-a schimb… s-a mișcat bine, zice: al tău nu vrea mă, bani, ministru? Ce (expresie trivială) mea? Voi sunteți nebuni? V-aduc…vă umplu de bani! Voi n-ați înțeles…în Albania, pentru c-au vândut armamentu’, au devenit miliardari peste noapte! I-a făcut pe miniștri miliardari! Peste noapte! Mi-a zis: bă, voi nu vă dați seama câți bani vin! Sunt 30 de miliarde doar pe programul RE-ARMY! Treij de miliarde de la Comisia Europeană! Zice: bă, voi…voi nu vă dați seama că io pot să vă fac…vă bag bani în buzunar? Și nu, atenție! Totul legal, nu faceți nimic în plus sau în minus! Io am…unde deschid ușa, io deschid ușa! Și vă deschid ușa: NATO, Ambasada Statelor Unite, Germania! Așa deschid ușa, nu deschid altfel!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: (neinteligibil) lucrează pe bani, nu…
    BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Că de obi……de obicei…ăștia…în primărie, în general…ăștia, directorii…
    ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El mi-a zis: dacă domnu ministru’, am ieșit de la el și-mi confirmă…că e totul ok și că se rezolvă și că măcar primesc draftu’ de contract, adică pe alea vechi, pe…alea vechi…
    BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm!
    ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Mi-a zis: în secunda unu-mi spui cât trebuie și seara…în 24 de ore ai toții banii care…pe care mi-i spui! Ai înțeles? Io îți spun, tu-mi zici: bă, Ovi, (neinteligibil) nu muncim degeaba…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Și, bineînțeles, pentru asta domnu’ ministru tre să spună cât trebuie! Și io plătesc! Simplu ca bună ziua! Ai înțeles? Da’ e…trebui ordin de ministru, altfel…c-a zis: bă, la mine-au venit tot felul de generali, tot felul de…agarici. Ai înțeles? Și el mi-a, mi-a zis: mai am nevoie de domnu’ ministru, eu vreau să-i explic…ce pot să fac pentru România! Câți bani pot s-aduc pentru România!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Io îi aduc! Și vă…îi duc unde zice domnu’ ministru! Și domnu’ ministru este-n echipă cu noi! Că el nu va fi ministru o veșnicie!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da, bineînțeles!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai înțeles ce vorbesc! Și el va fi-n echipă cu noi! Printr-un om de-al lui, nu tre s-apară el acolo!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Printr-un om pe care zice el!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm. Ăăă…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Și bineînțeles că suntem cu toții-n echipă, nu…

Isăilă voia întîlniri și cu un ministru bulgar

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Și-atenție, și-atenție! Aveți, aveți dublă susținere! Pe lângă că vă luați bani și e treaba noastră cum vă luați banii, e treaba noastră!
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da, da, da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Nu pui întrebări!
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da, da, da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai și susținere politică!
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Bulgaru`, bulgaru` fii atent!
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Aicea-i arde curu`, aicea-i arde curu` tare de tot!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Fii atent! Bulgaru` vine, vine marți în România!
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Îhî!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Aranjează o-ntâlnire între ministru și bulgar, marți! Vorbește cu Tudor să-i aranjeze o-ntâlnire! (…)ISĂILĂ
  • MARIUS-OVIDIU: Să se vadă! Sau miercuri! Să se vadă cu ministru, vrea să-i propună ministrului niște chestii concrete…
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Îhî!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU:…pentru industria de apărare! Concret, nu vorbim povești!
  • BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da, da, da! (…)
  • BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Da.
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Va înțelege! Moșteanu nu face altceva decât să facă să…să dea curs mai repede demersurilor! (…)
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Nu contează. Ei sunt acolo puși de ”maimuță”!
  • BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Da…am, am înțeles.
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Cine conduce o să-i zică bă…execuți, nu stai la discuție! Altfel știi bine că nu…altfel nu funcționează lucrurile aici!

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Victor Negrescu atrage atenția asupra riscurilor economice pentru România în lipsa unui buget european solid

Publicat

pe

Victor Negrescu atrage atenția asupra riscurilor economice pentru România în lipsa unui buget european solid

România trebuie să susțină clar câteva priorități esențiale:

Menținerea unor politici de coeziune și agricultură puternice, bine finanțate și separate, nu diluate în mecanisme centralizate care reduc transparența și predictibilitatea, inclusiv creșterea subvențiilor pentru fermieri.

Alocări mai mari pentru educație, competențe și tineri. Europa nu poate fi competitivă fără investiții serioase în oameni. Creșterea bugetului Erasmus+ și o alocare de minimum 20% pentru aceste componente în programele compatibile.

O finanțare europeană solidă pentru sănătate. O Europă puternică are nevoie de cetățeni sănătoși, iar acest domeniu trebuie să fie vizibil și protejat în buget. Chiar ieri, în calitatea mea de raportor al opiniei Comisiei SANT cu privire la viitoarele planuri naționale, am solicitat 35 de miliarde de euro.

Simplificare, nu mai multă birocrație. Fondurile europene trebuie să ajungă mai rapid la beneficiari. Menținerea regulii N+3 pentru anvelopa națională.

Menținerea alocării de 60 de miliarde de euro pentru țara noastră. Pentru acest lucru este nevoie de noi resurse proprii pentru bugetul UE, care să nu pună presiune pe cetățeni, ci să valorifice corect activitățile economice la nivel european.

Programele europene precum Fondul European de competitivitate trebuie să includă o distribuție geografică echitabilă și inițiative de interes pentru România, pe care țara noastră să le poată coordona.

Proiecte și inițiative de anvergură europeană lansate de România: Centrul European de Competențe Cibernetice, Hubul European de Securitate la Marea Neagră, proiecte de infrastructură (transport și energie) pentru interconectarea cu statele din regiune, Black Sea AI Gigafactory și Institutul de Cercetare în AI, o nouă fază de finanțare pentru Laserul de la Măgurele și proiectul Danubius-RI, cofinanțarea unor investiții industriale de mare anvergură etc.

În același timp, trebuie să fim atenți la riscuri: tendința de centralizare excesivă, reducerea rolului societății civile și a autorităților locale, condiționarea fondurilor europene de reforme și posibilitatea ca prioritățile naționale să fie diluate. România are nevoie de un buget european ambițios, echilibrat și orientat spre rezultate. Nu putem accepta un compromis care slăbește dezvoltarea noastră pe termen lung. Este momentul să ne susținem interesele cu fermitate, dar și cu responsabilitate europeană”, a precizat Victor Negrescu.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Valentin Stan: Presiunea Gărzilor Revoluționare din Iran ucide orice negociere pe care ar avea-o Iranul cu SUA

Publicat

pe

Valentin Stan: Presiunea Gărzilor Revoluționare din Iran ucide orice negociere pe care ar avea-o Iranul cu SUA

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum presiunea Gărzilor Revoluționare ucide orice negociere dintre Iran și SUAUrmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Valentin Stan: Grupul gardienilor omoară orice inițiativă. Pentru că orice inițiativă negociată, pentru ei înseamnă sfârșitul. Demonstrația către poporul iranian că nu dețin puterea… Iar asta, pentru ei, cum spui tu, este sfârșitul. Ei nu vor pleca din istorie liniștiți. Nu vor merge la rigola istoriei liniștiți, pentru că sunt criminali, cu asta se ocupă. Omoară ca să trăiască.

Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum presiunea Gărzilor Revoluționare ucide orice negociere dintre Iran și SUA. Acesta a început prin a spune că oamenii trebuie să înțeleagă ce se petrece acum în Iran. Analistul susține că sunt două componente care dansează periculos cu viețile iranienilor. Pe de o parte sunt reprezentanții de la negocieri, care pot fi de bună-credință, și mai sunt gardienii care pun presiune. Stan afirmă că Gărzile Revoluționare ucid negocierile pentru că pacea ar fi sfârșitul lor. O posibilă terminare a războiului ar însemna pierderea puterii, iar asta ar finaliza gruparea Gărzilor Revoluției din Iran.

Oamenii trebuie să înțeleagă. Pentru că ai în Iran două componente care la momentul ăsta dansează un fel de foxtrot extrem, extrem de semnificativ, din care nu prea înțelegi ce iese ca deznodământ. Dacă vorbim de destinul Iranului rezultat din negocierile cu americanii. Ai, pe de o parte, oameni care negociază, poate cu bună-credință, nu știm, și ai presiunea din spate. Ai grupul gardienilor care omoară orice inițiativă. Pentru că orice inițiativă negociată, pentru ei înseamnă sfârșitul. Demonstrația către poporul iranian că nu dețin puterea… Iar asta, pentru ei, cum spui tu, este sfârșitul. Ei nu vor pleca din istorie liniștiți. Nu vor merge la rigola istoriei liniștiți, pentru că sunt criminali, cu asta se ocupă. Omoară ca să trăiască.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Publicat

pe

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Anunțul a fost făcut de ministra de Externe Oana Țoiu, printr-o postare pe Facebook.

Cei doi cetățeni români sunt bine, în afara oricărui pericol, a precizat oficialul român.

„În accidentul feroviar care a avut loc joi dimineață, 23 aprilie, în Danemarca, între localitățile Hillerød și Kagerup, la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, au fost implicați și doi cetățeni români.

Sunt bine, în afara oricărui pericol.

Transmitem autorităților daneze mulțumiri pentru modul profesionist în care au ținut legătura cu noi și însănătoșiri grabnice celor răniți”, a transmis ministra de Externe Oana Țoiu, pe Facebook.

Știre în curs de actualizare!

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai
Actualitateacum 4 ore

Un val polar aduce o nouă răcire în România. De când se instalează asupra țării noastre și cum va fi vremea de 1 Mai

Un val de aer rece asociat unui jet polar va afecta România începând de luni, 27 aprilie, când țara noastră...

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
Actualitateacum 10 ore

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului

Un bancher italian, pasionat de artă și cu o inteligență ieșită din comun, este considerat arhitectul din umbră al Europei...

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers
Actualitateacum 17 ore

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers

Un accident grav a avut loc joi seară pe DJ 106S, în localitatea Daia din județul Sibiu. Un băiat de...

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Actualitateacum 21 de ore

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch...

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT
Actualitateacum 23 de ore

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în...

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty
Actualitateacum o zi

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Barcelona a câștigat miercuri seară cu 1-0 împotriva Celtei Vigo, în etapa a 33-a din Spania, și are 9 puncte...

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare
Actualitateacum o zi

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare

Bucătăria tradițională românească deține un adevărat tezaur culinar în materie de detoxificare după sărbători. Evident, țăranul român nu cunoștea termenul,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro