Breaking
„Fudulia nu implică introspecţie sau auto analiză”
Un schimb dur de replici a luat amploare între Tudor Chirilă și Demeter András István, ministrul Culturii, despre pontajul actorilor. Tot mai mulți artiști se revoltă față de noile măsuri impuse de Guvernul Bolojan. Se dorește să se implementeze obligativitatea prestării unui program de 8 ore în baza căruia aceştia îşi vor primi şi salariile.
În postarea efectuată de Tudor Chirilă pe Facebook, în această seară, artistul a susținut că ministrul Culturii nu ar înțelege în ce constă meseria de actor. Reacția dură vine în contextul în care Ministerul Culturii a propus ca actorii să aibă un program de 8 ore, să semneze foaia de prezență și să aibă un raport individual de muncă. Marți, actorii TNB vor protesta în fața instituției.
„În general în România ne lipsesc nuanțele. Și atunci când legiferăm. Că de multe ori sunt luate măsuri care vizează categorii distincte de muncă sau de ocupații astfel încât ele nu se pot aplica în bloc, tuturor.
Poate că merge să normezi munca unui bibliotecar sau a unui lucrător la muzeu, să-i pui să ponteze, a unui contabil sau şef de resurse umane dintr-o instituţie de cultură, dar ar trebui să ştii, dacă tot ai ajuns ministru al Culturii, că există artişti cum ar fi actorii, a căror muncă nu se poate măsura cu şublerul, calculatorul sau excel-ul.
Și că criteriile de validare a valorii unui artist țin nu doar de orele muncite sau de prezență la teatru, ci de un ansamblu de factori care devin variabile ale problemei, nu constante.
De aia nu poți să compari muzeografi cu actori, instrumentiști cu bibliotecari, dansatori cu manageri culturali și să aplici șabloane în care nu se potrivește nimeni. Sigur, pontajul a existat dintotdeauna conform Codului Muncii, dar de la un ministru al culturii aștepți reglementarea specificului profesiei de artist, nu înregimentarea în aberațiile legislative existente”, a notat Tudor Chirilă.
Demeter András István, ministrul Culturii. Foto: Mediafax Foto
„Noi, la Teatrul de Comedie, avem trei săli, să zicem că se repetă simultan în toate trei (nu ar fi posibil pentru că Primăria nu ne dă bani pentru o asemenea abundenţă) şi aceste trei producţii au distribuţii care nu acoperă întreg colectivul teatrului, ce fac ceilalţi, vin la teatru să stea în cabine sau birouri? Se desăvârşesc profesional aşteptând cuminţi următorul rol undeva pe un hol, de la 9 la 17?
Dacă măsura asta vrea să demonstreze că unii (actori) muncesc mai mult şi alţii mai puţin e inutilă şi lipsită de logică, ştim deja asta. Eu muncesc într-un teatru în care un coleg care nu a jucat nici 10% din cât am avut norocul să joc eu, câştigă mai bine ca mine pentru că are doctorat. De peste 15 ani se întâmplă asta. Cu ce va schimba situaţia dacă vine să ponteze în fiecare zi, dar nu va urca pe scenă pentru că regizorii aleg mereu altă distribuţie?”, se întreabă actorul.
„Faptul că Ministrul Culturii nu înţelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie şi pentru el”
Tudor Chirilă a reacționat dur, susținând că Ministrul Culturii „nu înțelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie și pentru el”.
„Adevărata problemă nu este cum au ajuns unii actori să îşi ia nemeritat salariul, cum au ajuns actori care nu joacă de ani de zile să câştige un concurs de pe urma căruia înţelegem că o comisie (din teatru) a decis că s-a prezentat un actor talentat, de care teatrul, repertoriul, au nevoie. Oricum, faptul că Ministrul Culturii nu înţelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie şi pentru el”, mai spune Chirilă.
Ce spune despre organizarea concursurilor
El acuză că în 7 luni de la preluarea mandatului, ministrul Culturii „nu a putut să organizeze un concurt la Teatrul Național”.
„Nici la concursuri transparente nu se pricepe Demeter Andras. În şapte luni de la preluarea mandatului nu a putut să organizeze un concurs la Teatrul Naţional, ba mai mult, a reuşit să enerveze pe toată lumea, prin propunerea ca un candidat la postul de manager să fi activat minim zece ani într-o instituţie de stat. Prin urmare nu contează proiectul de management, ci vechimea în sistem. Şi sună a dedicaţie un pic, nu-i aşa?
Nu mă aştept ca ministrul Culturii să-şi dea demisia. Traseul lui prin instituţiile de cultură (TVR, Radioul public, Ministerul Culturii) vorbeşte de la sine. Fudulia nu implică introspecţie sau auto analiză”.
Cultura română nu este o prioritate pentru nimeni. Nici pentru guvern, nici pentru suveraniștii care se bat cu pumnii în piept că ne pierdem identitatea. N-o să vedeți nicio poziție oficială de protest a partidelor așa zis naționaliste, de fapt extremiste, cum că acest minister a ajuns la UDMR. Adică era mină de aur în comunicarea suveranistă, uite domle’ cine se ocupă de cultura noastră națională, cum e posibil, bla, bla. Nimic, nu e o temă importantă – că așa au avut grijă toți timp de treizecișicinci de ani. Nu s-a dat niciun suveranist cu fundul de pământ că nu are Teatrul Național manager sau că se politizează administrarea patrimoniului prin absorbția INP, două instituții în directă legătură cu identitatea națională despre care fac ei caz atât.
Deci, nu mă aștept să-și dea demisia Demeter András István. Nici nu mă aștept să i-o ceară Bolojan, că dacă Marinescu și Predoiu sunt în guvern Andrasz pare frecventabil.
Dar asta nu înseamnă că nu văd, după cât mandat a avut, că ministrul culturii nu e doar nepriceput, ci și lipsit de bune sau constructive intenții.
PS. La fel cum nu mă aștept ca Ciprian Ciucu să organizeze concurs în teatrele din București. Deși a promis. Cultura, am convenit, nu e o prioritate. Va deveni, când nu va mai fi deloc”, a mai spus Tudor Chirilă.
Tudor Chirilă
Ce a spus Demeter András István
Demeter András István, ministrul Culturii, a susținut că „din 2023 Curtea de Conturi a notificat Ministerul, până în 2025 au avut loc consultări pe problemă, iar anul acesta a fost alcătuit un grup de lucru din reprezentanţi desemnaţi/ voluntari din rândul breslelor, care a eleborat un document, o încercare de AUTO-reglementare: INSTRUCŢIUNILE – ca răspuns la solicitarea cu caracter IMPERATIV a Curţii de Conturi”.
Va fi o perioadă de testare de 30 de zile, însă doar în instituțiile subordonate Ministerului Culturii. Datele arată că vor fi analizate rezultatele și funcție de acestea va fi luată o decizie. Ministrul susține că pot exista mai multe posibilități. Și anume, „fie se modifică/ îmbunătăţesc anumite aspecte şi instrucţiunile devin norme, fie se constată că sunt perfect aplicabile şi devin norme, fie se constată că nu funcţionează şi se renunţă la ele cu desăvârşire”.
Ce exemplu a oferit
A oferit „un exemplu «plastic»: este cam ca la repetiţii: o propunere teoretică genială nu puşcă pe scenă, sau o idee aparent neinspirată se dovedeşte, în mod neaşteptat, foarte utilă în practică. Da, pe fondul eşuării tuturor încercărilor de reglementare, a celor de sus în jos, am încercat din sens opus.
Prin această propunere de auto-reglementare a domeniului. Tocmai în considerarea situaţiilor descrise de tine în partea introductiv-onestă a postării tale. În rest: bucuros că îmi monitorizezi activitatea!”, scrie Stiripesurse.ro.
Autorul recomandă:
Sursă foto: Mediafax Foto
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum o ziDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum o ziMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Economieacum 2 zileCum pregatesti firma pentru extinderea echipei comerciale
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





