Connect with us

Breaking

O italiancă a primit două facturi uriașe la apă, în valoare de 56.000 de euro. „Ar putea umple mai multe piscine olimpice”

Publicat

pe

O italiancă a primit două facturi uriașe la apă, în valoare de 56.000 de euro. „Ar putea umple mai multe piscine olimpice”

O italiancă a primit două facturi uriașe la apă, în valoare de 56.000 de euro (peste 285.000 de lei), iar autoritățile au anchetat imediat cazul și au aflat ce s-a întâmplat de fapt.

Femeia locuiește singură și are un salariu de numai 1.200 de euro, dar cele două facturi pe care le-a primit ajungeau, împreună, la această sumă incredibilă.

Una dintre cele două facturi la apă era de 29.650,39 de euro, în timp ce cealaltă ajungea la 25.819,49 de euro, motiv pentru care femeia s-a prezentat imediat la Protecția Consumatorilor, pentru a fi analizată situația, scrie Click.

Care a fost deznodământul în această situație

O anchetă a fost demarată de urgență în acest caz complicat, iar în cele din urmă s-a aflat că suma uriașă nu reflecta consumul efectiv de apă, ci era vorba despre o scurgere ascunsă în sistem.

FOTO – Caracter ilustrativ

Din fericire pentru femeie, costul facturii a fost recalculat și redus cu mai mult de 90% și, mai mult, a beneficiat și de fondul de urgență, care a acoperit o mare parte din costul real al consumului.

„O astfel de factură nu putea fi decât o greșeală: 56.000 de euro de apă ar putea umple mai multe piscine olimpice”, a spus coordonatoarea Asociației Federconsumatori din Reggio Emilia, Lucia Lusenti, potrivit FanPage.it.

Autorul mai recomandă:

După valul de taxe, mai apare una. Ce este taxa pe ploaie și cine trebuie să o plătească 

Cât ai putea plăti la factura la gaze de la 1 aprilie 2026, dacă va fi eliminată plafonarea de 0,31 lei/kWh

Cine sunt românii care vor primi ajutor de la stat pentru plata facturilor la curent și gaze. Condițiile pentru acordarea noilor vouchere

Cât plătește la factura de energie o româncă stabilită în Malaga. „În apartament e un frig de mori”

Românii plătesc și ce nu consumă. Factura pentru apă caldă și căldură acoperă și pierderile furnizorului

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Mesaje de 8 Martie pentru mame, soții, colege și prietene

Publicat

pe

Mesaje de 8 Martie pentru mame, soții, colege și prietene

În fiecare an, pe 8 Martie, românii marchează Ziua Internațională a Femeii prin gesturi simple, dar pline de semnificație: flori, atenții și mesaje de apreciere pentru mame, soții, fiice sau colege. Este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale primăverii, dedicată femeilor și rolului lor în familie și societate.

De ce este specială ziua de 8 Martie

În România, 8 Martie este asociată nu doar cu Ziua Femeii, ci și cu Ziua Mamei. Pentru mulți români, este momentul în care își arată recunoștința față de femeile importante din viața lor.

Sărbătoarea are însă și o semnificație istorică. Ideea unei zile dedicate femeilor a fost promovată la începutul secolului XX de activista germană Clara Zetkin. Prima celebrare a avut loc în 1911 în mai multe țări europene. Ulterior, protestele femeilor din Sankt Petersburg pentru „pâine și pace”, din 1917, au contribuit la stabilirea datei de 8 martie ca moment simbolic al luptei pentru drepturi egale.

Astăzi, în România și în multe alte state, această zi este mai ales o ocazie de a transmite gânduri frumoase și mesaje de apreciere.

Mesaje de 8 Martie pentru mame și femeile dragi

Urările pentru mame sau pentru persoanele iubite sunt, de obicei, cele mai emoționante. Ele vorbesc despre recunoștință, sprijinul necondiționat și dragostea oferită de-a lungul anilor.

  1. „Mami, te iubesc! Pentru mine ești unică, ești primăvara mea însorită! La mulți ani!”
  2. „Din suflet îți dăruiesc, ca în fiecare an, firavul mărțișor și odată cu el toată dragostea ce ți-o port. La mulți ani, scumpa mea mămică!”
  3. „Dacă viața ta ar depinde de iubirea pe care ți-o port, ai fi nemuritoare! La mulți ani, mama!”
  4. „La mulți ani de 8 Martie! Îți doresc o zi minunată, plină de bucurie și frumusețe. Ești o floare rară în grădina vieții mele și te iubesc necondiționat!”
  5. „Fie ca această zi să îți aducă atâta fericire câtă îmi aduci tu mie în fiecare zi. Ești minunată!”
  6. „Pentru ziua ta, mămico, îți trimit un ghiocel. Cât de mic îl vezi, cuprinde toată primavară-n el. La mulți ani de 8 martie!”
  7. „Îți mulțumesc că m-ai iubit și m-ai învățat să iubesc și pe ceilalți, dar mai ales pe tine. La mulți ani, mami!”
  8. „O rază de soare, o floare, o pată de verdeață și dragostea mea necondiționată, La mulți ani, de Ziua Femeii, iubita mea!”

Urări scurte pentru colege sau prietene

În mediul profesional sau în cercul de prieteni, mesajele sunt de obicei mai scurte și mai formale, dar păstrează aceeași notă de respect și apreciere.

  1. „8 Martie este o zi pentru a celebra frumusețea și înțelepciunea femeilor. Ești un exemplu pentru mine. La mulți ani!”
  2. „O primăvară fericită, plină de realizări și momente frumoase. La mulți ani de 8 Martie!”
  3. „La mulți ani! Să fii mereu iubită, apreciată și fericită!”
  4. „O primăvară superbă, cu mult soare în suflet!”
  5. „Să-ți fie viața ca un buchet de flori: plină de culori și parfum!”
  6. „Poate că pentru lume tu eşti numai o persoană, dar pentru anumite persoane tu eşti întreaga lume! La mulţi ani!”
  7. „La mulţi ani pentru o femeie de nota 10! Să nu te schimbi niciodată!”
  8. „O primăvară caldă, dragoste nebună, lumină în suflet şi în priviri. La mulți ani de 8 martie!”

Recomandarea autorului:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Acești nativi dau lovitura și în dragoste, și pe plan profesional și financiar!

Publicat

pe

Acești nativi dau lovitura și în dragoste, și pe plan profesional și financiar!

Astrologii vin cu veșți importante pentru zodii, în luna martie 2026. Neti Sandu a spus care va fi cea mai norocoasă zodie, în săptămânile următoare. Nativii vor da lovitura și în dragoste, și pe plan profesional și financiar. Iată mai jos.

Sunt vești importante pentru zodii, însă un nativ ar putea fi catalogat drept „cel mai norocos”, potrivit lui Neti Sandu. Luna martie 2026 aduce vești favorabile pentru persoanele născute sub acest semn zodiacal, mai ales că accentul va fi pus pe „casa partenerială, unde Saturn, Neptun și Venus aduc oportunități și lecții importante”.

Balanța, cea mai norocoasă zodie din martie 2026

Este vorba despre zodia Balanță. Luna martie ar putea aduce surprize în plan amoros. Nativul ar putea să întâlnească o persoană care corespunde idealului lor de partener. Evoluția relației ține de fiecare persoană. De altfel, atenția ar trebui îndreptată și asupra mediului profesional.

„Se pot produce schimbări în conducere sau în colectiv, ceea ce poate aduce oportunități de a valorifica conjunctura și de a alege ceea ce îi avantajează. Acest moment poate permite obținerea unor sponsorizări sau resurse necesare pentru proiecte personale sau profesionale”, spune Neti Sandu.

Neti Sandu spune care este cea mai norocoasă zodie în martie 2026

Zona carierei poate fi marcată de succes, în următoarele săptămâni, precum și de avantaje, oportunități și noi modalități pentru realizarea obiectivelor.

„Venus în casa partenerială continuă să favorizeze viața sentimentală, aducând momente de îndrăgostire și oportunități de a consolida relații, în timp ce Saturn și Neptun aduc structura și profunzimea necesare.

Astfel, Balanța se află într-o perioadă în care succesul profesional și evoluția sentimentală pot merge mână în mână, cu posibilități de dezvoltare pe ambele planuri”, mai arată Neti Sandu, conform Stirileprotv.ro.

Autorul recomandă:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Sorana Cirstea și Jaqueline Cristian, victorii la Indian Wells! Cu cine vor juca în turul trei

Publicat

pe

Sorana Cirstea și Jaqueline Cristian, victorii la Indian Wells! Cu cine vor juca în turul trei

Momente bune pentru tenisul românesc la Indian Wells, cu două victorii românești la simplu feminin.

Jaqueline Cristian (35 WTA) şi Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, s-au calificat, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000.

Sorana Cirstea și Jaqueline Cristian, victorii la Indian Wells! Cu cine vor juca în turul trei

Cristian a trecut în turul doi de australianca Maya Joint, locul 29 mondial şi cap de serie 29, scor 0-6, 6-2, 7-5. Meciul a durat două 139 minute.

În turul trei, Jaqueline Cristian o va întâlni pe belarusa Arina Sabalenka, locul 1 mondial.

Şi Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, s-a calificat în turul al treilea, după ce a trecut de favorita 21, Diana Shnaider (Rusia), locul 20 WTA, scor 6-2, 7-6 (0), după 94 de minute.

În turul trei, Cîrstea va evolua cu sportiva cehă Linda Noskova, locul 14 mondial. Cîrstea și-a asigurat un cec de 61.865 de dolari și 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară este cap de serie numărul 14, victorioasă cu 6-3, 6-3 în confruntarea cu Jessica Bouzas Maneiro (Spania).

Cîrstea și Noskova (21 ani, 14 WTA) sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce jucătoarea cehă s-a im

„A fost un meci foarte greu azi. Ea e o jucătoare incredibilă, a trebuit să muncesc serios. Nu am făcut multe lucruri rele azi, însă ea a găsit multe lovituri excelente.

Sunt foarte fericită pentru susținerea din tribune de care am avut parte. Îmi place foarte mult aici, e unul din turneele noastre preferate. Mă simt ca acasă, e o atmosferă foarte relaxată”, a declarat Sorana imediat după partidă.

Cine transmite la TV Indian Wells 2026

Programul complet al turneului care a adus la start 96 de jucători, atât la feminin, cât și la masculin, este împărțit în șapte tururi, asemenea unui Grand Slam. Cei mai importanți jucători vor evolua direct în turul secund, iar meciurile de la Indian Wells se văd la TV în România pe programele Digi Sport (WTA) și Prima Sport (ATP).

Indian Wells 2026, WTA 1.000 și ATP Masters 1.000, dotat cu premii totale de peste 9,4 milioane de dolari, se desfășoară în perioada 4-15 martie 2026.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Tatăl lui Mitică Dragomir, experiență cutremurătoare pe front. „Avea 80 de kile când a plecat la război, s-a întors acasă cu 40” Tatăl lui Mitică Dragomir, experiență cutremurătoare pe front. „Avea 80 de kile când a plecat la război, s-a întors acasă cu 40”
Actualitateacum 6 minute

Tatăl lui Mitică Dragomir, experiență cutremurătoare pe front. „Avea 80 de kile când a plecat la război, s-a întors acasă cu 40”

Mitică Dragomir (79 de ani) a vorbit recent despre suferințele prin care a trecut tatăl său în timpul celui de-al...

Loturi întregi de pâine, retrase de pe piață după depistarea unui corp străin. Ce produse nu trebuie consumate Loturi întregi de pâine, retrase de pe piață după depistarea unui corp străin. Ce produse nu trebuie consumate
Actualitateacum 5 ore

Loturi întregi de pâine, retrase de pe piață după depistarea unui corp străin. Ce produse nu trebuie consumate

Vel Pitar România, unul dintre liderii pieței românești de produse de panificație, a iniţiat retragerea de pe piaţă a unor...

Viitorul banilor. Ce sunt monedele digitale și cum diferă de banii dintr-un cont bancar Viitorul banilor. Ce sunt monedele digitale și cum diferă de banii dintr-un cont bancar
Actualitateacum 10 ore

Viitorul banilor. Ce sunt monedele digitale și cum diferă de banii dintr-un cont bancar

Europa a rămas în urmă în adoptarea unor noi metode de plată, dincolo de formele de bani pe care le...

Decizie fără precedent: instanța suspendă serviciile de trafic aerian ale ROMATSA pentru o lună Decizie fără precedent: instanța suspendă serviciile de trafic aerian ale ROMATSA pentru o lună
Actualitateacum 15 ore

Decizie fără precedent: instanța suspendă serviciile de trafic aerian ale ROMATSA pentru o lună

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis suspendarea serviciilor de trafic aerian ale ROMATSA pentru o lună, într-un...

Două femei au murit într-un accident între un TIR și un autoturism, în județul Brăila Două femei au murit într-un accident între un TIR și un autoturism, în județul Brăila
Actualitateacum 20 de ore

Două femei au murit într-un accident între un TIR și un autoturism, în județul Brăila

Două femei și-au pierdut viața, iar un bărbat a fost rănit, vineri, în urma unui accident rutier produs în zona...

Tehnici eficiente pentru un discurs clar și sigur Tehnici eficiente pentru un discurs clar și sigur
Actualitateacum 23 de ore

Tehnici eficiente pentru un discurs clar și sigur

Oricine trebuie să vorbească în public știe că succesul unui discurs nu depinde doar de conținut, ci și de modul...

Curierii din Golful Persic continuă să facă livrări la domiciliu, printre explozii: „Ne transportăm vieţile în acelaşi timp cu comenzile” Curierii din Golful Persic continuă să facă livrări la domiciliu, printre explozii: „Ne transportăm vieţile în acelaşi timp cu comenzile”
Actualitateacum o zi

Curierii din Golful Persic continuă să facă livrări la domiciliu, printre explozii: „Ne transportăm vieţile în acelaşi timp cu comenzile”

Livratorii din statele Golfului Persic ignoră urletele sirenelor şi ale exploziilor continuă să facă livrări către locuitorii care nu-şi părăsesc...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro