Connect with us

Actualitate

Ce pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea

Publicat

pe

Ce pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea

Ideea introducerii unui mecanism automat de plafonare a adaosului comercial atunci când inflația depășește pragul de alertă de 5% este o măsură de politică economică extrem de tentantă electoral, dar plină de capcane structurale.

Criza prețurilor se va transforma într-o criză a disponibilității mărfurilor. Foto Shutterstock

Deși la prima vedere pare un scut eficient pentru puterea de cumpărare, susțin analiștii Frames, experiența economică și exemplele europene arată că o astfel de intervenție brutală în mecanismul liber de formare a prețurilor poate genera efecte adverse severe, transformând o criză a prețurilor într-o criză a disponibilității mărfurilor.

Efectul de bumerang: Implicațiile economice majore

Potrivit analiștilor, introducerea unui plafon fix pentru adaosul comercial (să spunem, maxim 20% pentru procesatori și 20% pentru retaileri, așa cum s-a experimentat temporar pe alimente de bază) într-un moment inflaționist generează distorsiuni imediate pe lanțul de aprovizionare.

Și mai grav este faptul că din declarațiile făcute de ministrul Agriculturii reiese că acest mecanism ar putea fi aplicat tuturor produselor alimentare, nu numai celor de bază.

Propunerea Ministerului Agriculturii ridică o mulțime de semne de întrebare. Dacă dl. Barbu vrea să extindă un astfel de mecanism la nivelul întregii industrii alimentare, în tentativa de a reduce inflația, asistăm la o premieră mondială. Pare o inițiativă demnă de Premiul Nobel pentru Economie. În realitate, este o inepție economică”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Potrivit analizei, o asemenea reglementare riscă să alunge din țară investitorii din retail, și nu doar pe cei din sectorul alimentar.

Efectul de ,,Waterbed’’

Dacă plecăm de la premisa propusă de Ministerul Agriculturii, efectele economice sunt ușor de anticipat, arată analiza.

Retailerii, pentru a-și menține marjele de profitabilitate necesare acoperirii costurilor fixe (salarii, energie, chirii), vor fi forțați să compenseze pierderile de la produsele plafonate prin scumpirea agresivă a celor neplafonate.

Dacă uleiul și zahărul au adaos limitat, prețul detergentului, al cosmeticelor sau al altor produse din hipermarketuri va crește disproporționat.

Este clasicul efect de Waterbed, pe care l-am mai văzut în economie din momentul în care a fost introdusă plafonarea adosului la produsele alimentare de bază. Inclusiv Consiliul Concurenței a reclamat acest efect economic cu consecințe semnificative în dinamica vânzărilor și a puterii de cumpărare”, arată analiza Frames.

Penuria la raft

Mai mult chiar, atunci când prețul reglementat nu mai acoperă costul de producție și logistică (care crește din cauza inflației), producătorii sau retailerii pot decide pur și simplu să nu mai vândă acele produse. Apare fenomenul rafturilor goale sau al raționalizării, deoarece vânzarea devine o activitate generatoare de pierderi.

Într-un mediu cu marje controlate, companiile își reduc drastic bugetele de investiții și marketing. Lansarea de produse noi devine riscantă, iar calitatea produselor existente poate scădea (fenomenul de skimpflation – reducerea calității ingredientelor pentru a menține prețul).

România nu este singura țară care a căutat soluții neortodoxe, însă modelele diferă radical prin rezultate”, afirmă Negrescu.

Guvernul de la Budapesta, de exemplu, a impus cele mai dure plafoane de preț din UE pentru alimente și combustibili. Rezultatul a fost dezastruos: Ungaria a înregistrat ulterior cea mai mare inflație alimentară din UE (peste 40-50% la un moment dat), penurie de combustibil și zahăr, și falimentul multor mici comercianți. Când plafoanele au fost ridicate, prețurile au explodat pentru a recupera pierderile acumulate.

În loc de legi coercitive, Franța a optat pentru „Trimestre Anti-Inflation”, un acord voluntar prin care retailerii s-au angajat să țină prețurile jos la o gamă selectată de produse, în schimbul unei presiuni guvernamentale asupra marilor producători industriali pentru a renegocia contractele.

Grecia a impus o transparență totală și o limitare a marjei de profit brut (nu a prețului final) la nivelul anului 2021 pentru produsele esențiale. Măsura a fost mai flexibilă, permițând ajustarea prețurilor în funcție de costuri, dar interzicând specula.

Firmele locale sunt cele mai vulnerabile

Dacă va fi implementată în forma anunțată de ministrul Agriculturii, această măsură menită să protejeze populația ar putea avea un efect de bumerang pentru capitalul românesc. Aplicarea unei astfel de reglementări riscă să scoată din piață tocmai antreprenorii români, care nu au o putere economică care să le permită să facă față efectelor negative.

Marile rețele de retail (hipermarketurile, discounterii) au volume uriașe și pot negocia prețuri de achiziție mult mai mici de la furnizori. Ele pot supraviețui cu un adaos comercial mic (de ex. 10-15%) datorită rulajului rapid. În schimb, micile magazine românești (comerțul tradițional) au costuri operaționale per produs mult mai mari. O plafonare a adaosului la un nivel scăzut le-ar împinge direct în faliment, neputând să-și acopere cheltuielile cu utilitățile și personalul”, afirmă Negrescu.

Potrivit analiștilor, în fața plafonării adaosului, nu este exclus ca marii retaileri să pună o presiune enormă pe furnizori (adesea producători români de hrană) să scadă prețul de livrare pentru a se încadra în prețul final dorit. Producătorii români, deja decapitalizați, riscă să vândă sub cost sau să fie delistați în favoarea unor produse de import mai ieftine.

Introducerea automată a plafonării adaosului comercial la o inflație de 5% riscă să transforme economia României într-o piață parțial planificată, cu riscuri majore de blocaj”, arată analiza Frames.

Deși poate oferi o gură de oxigen electorală și socială pe termen foarte scurt (câteva luni), pe termen mediu măsura erodează competitivitatea firmelor românești mici, reduce oferta de mărfuri și, istoric vorbind, duce la o explozie și mai mare a prețurilor în momentul inevitabil al liberalizării pieței.

Soluția viabilă este să lași piața liberă, retailerii să concureze între ei, să existe o competiție reală în piață, iar dacă există înțelegeri, avem Consiliul Concurenței care poate să sancționeze. În plus, să nu uităm un lucru esențial – prețurile sunt ca un elastic. Dacă tragi prea mult de el, se rupe, altfel spus dacă scumpești prea mult, rămâi cu marfa nevândută. Iar producătorii și retailerii știu acest lucru, dovadă că s-au angajat într-o cursă infernală de promoții și discounturi, în tentativa de a-și păstra clientela, de a face vânzări în volum”, a mai declarat Negrescu.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?

Publicat

pe

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?

Jumătate dintre persoanele din UE aveau, la 1 ianuarie 2025, peste 44,9 ani, vârsta medie la care s-a ajuns. Tendința de îmbătrânire a populației „bătrânului continent” continuă, iar implicațiile sunt majore.

Raportul de dependență va continua să crească în ani următori FOTO: Pixabay

Vârsta medie a populației Uniunii Europene a ajuns, în 2025, la 44,9 ani, o creștere cu mai mult de 2 ani față de 2015, variind între 39,6 ani în Irlanda și 49,1 ani în Italia.

La nivelul UE, vârsta medie a crescut cu 2,1 ani față de 2015, când era de 42,8 ani. Creșteri au fost înregistrate în toate țările UE, cu excepția Germaniei și Maltei (fiecare cu -0,4 ani). Îmbătrânirea populației a fost cea mai pronunțată în Slovacia și Cipru, unde media a crescut cu 4,0 ani, urmate de Italia (+3,9 ani), Grecia și Polonia (fiecare +3,8 ani) și Portugalia (+3,7 ani)”, arată raportul „Structura populației și îmbătrânirea”, publicat recent de Eurostat.

Cum se modifică piramida populației

Creșterea ponderii populației în vârstă de 65 de ani și peste a continuat între 2015 și 2025, iar fenomenul nu se va opri, arată previziunile.

Ratele natalității constant scăzute și speranța de viață mai mare transformă forma piramidei populației din UE, arată cercetătorii, aceștia avertizând că probabil cea mai importantă schimbare va fi tranziția accentuată către o structură a populației mult mai îmbătrânită, o evoluție care este deja evidentă în mai multe țări ale UE.

Numărul pensionarilor este în creștere, numărul celor activi pe piața muncii scade, tendința va continua în deceniile următoare, astfel că viitorul va aduce o creștere a poverii asupra persoanelor de vârstă activă în ceea ce privește acoperirea cheltuielilor sociale necesare populației îmbătrânite pentru o serie de servicii conexe.

Din 450,6 milioane de persoane doar 14,4% sunt copii

Populația UE la 1 ianuarie 2025 a fost estimată la 450,6 milioane de persoane. Copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani reprezentau doar 14,4% din populația UE, în timp ce persoanele considerate a fi în vârstă de muncă (15-64 de ani) reprezentau 63,6% din populație, arată datele Eurostat. Persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste au avut o pondere de 22,0% (o creștere de 0,4 puncte procentuale față de anul precedent și o creștere de 2,9 puncte procentuale față de acum 10 ani).

Țara cu cea mai mare pondere a copiilor în totalul populației, dintre țările UE, a fost Irlanda (18,5%), urmată de Suedia (16,8%) și Franța (16,6%). La polul opus s-au situat Italia (11,9%), Malta (12,1%) și Portugalia (12,6%). „Comparativ cu 2024, doar două țări ale UE (Luxemburg și Germania) au avut o pondere constantă a copiilor în populație în 2025, în timp ce în celelalte țări această pondere a scăzut. În ceea ce privește ponderea persoanelor în vârstă în populația totală, Italia (24,7%), Portugalia (24,3%) și Bulgaria (24,0%) au avut cele mai mari ponderi, în timp ce Luxemburg (15,2%), Irlanda (15,7%) și Cipru (18,3%) au avut cele mai mici ponderi. În 2025, comparativ cu 2024, ponderea persoanelor în vârstă a crescut în 26 de țări ale UE, în timp ce Malta a avut o pondere constantă”, se mai arată în raportul citat.

În ultimii 10 ani, ponderea populației în vârstă de 65 ani și peste a crescut la nivelul UE cu 2,9 puncte procentuale (p.p.), cele mai mari creșteri având loc în Polonia (5,6 p.p.), Slovacia (4,8 p.p.) și Croația (4,3 p.p.), spre deosebire de cele mai mici creșteri din Malta (0,4 p.p.), Luxemburg (1,0 p.p.) și Suedia (1,2 p.p.).

Vârsta medie a crescut în ultimii 10 ani în aproape toate țările UE, „campioane” fiind Slovacia și Cipru, unde vârsta medie s-a mărit cu 4 ani. În Germania, în schimb, vârsta medie a scăzut de la 45,9 ani în 2015 la 45,5 ani în 2025. La fel s-a întâmplat și în Malta, scăderea fiind de la 40,4 ani în 2015 la 40,0 ani în 2025.

La nivelul anului 2025, la fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste erau puțin peste trei persoane de vârstă activă.

Raportul de dependență a persoanelor în vârstă pentru UE a fost de 34,5% la 1 ianuarie 2025, cu puțin peste 3 persoane în vârstă activă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste. Raportul de dependență a persoanelor în vârstă în țările UE a variat de la minime de 22,0% în Luxemburg, 23,8% în Irlanda și 26,6% în Malta, cu aproape 5 persoane în vârstă activă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste, la maxime de 39,0% în Italia, 38,7% în Bulgaria și 38,6% în Portugalia, unde existau mai puțin de 3 persoane în vârstă activă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste. Între 2024 și 2025, raportul de dependență a persoanelor în vârstă a crescut în UE cu 0,6 puncte procentuale, de la 33,9% în 2024 la 34,5% în 2025. Acesta a crescut în toate țările UE”, se precizează în raport.

Piramida populației UE, prognoza pentru 2100 Sursa: grafic raport Eurostat

Raportul total de dependență pe categorii de vârstă, care ia în calcul faptul că persoanele de vârstă activă trebuie să întrețină atât copiii cât și vârstnicii, era în 2025 de 57,1% în UE, ceea ce indică faptul că existau mai puțin de două persoane în vârstă de muncă pentru fiecare persoană dependentă. „Cel mai mic raport total de dependență pe categorii de vârstă dintre țările UE în 2025 a fost observat în Malta (44,0%), iar cel mai mare în Franța (62,5%).

O tendință generală de creștere poate fi observată pentru raporturile de dependență ale persoanelor în vârstă și de dependență totală din UE. Raportul de dependență al persoanelor în vârstă a crescut cu 5,5 puncte procentuale în ultimul deceniu (de la 29,0% în 2015 la 34,5% în 2025), în timp ce raportul de dependență totală a crescut cu 4,8 puncte procentuale în aceeași perioadă (de la 52,3% în 2015 la 57,1% în 2025”, mai precizează Eurostat.

Populația UE în 2100: 419,5 milioane

Îmbătrânirea populației Europei a început să se manifeste cu câteva decenii în urmă, iar tendința va continua și în deceniile următoare, estimându-se că în 2100 populația va fi cu aproximativ 30 milioane mai mică.

„În încercarea de a analiza tendințele viitoare privind îmbătrânirea populației, Eurostat și-a actualizat proiecțiile demografice la nivel național în primăvara anului 2023, acoperind perioada 2023-2100. Se preconizează că populația UE va crește până la un vârf de 453,3 milioane de persoane în jurul anului 2026, iar ulterior va scădea treptat la 419,5 milioane de persoane până în 2100.

Comparația piramidelor de vârstă pentru 2025 și 2100 arată că se preconizează că populația UE va continua să îmbătrânească. În următoarele decenii, se preconizează că numărul persoanelor în vârstă va crește semnificativ. Până în 2100, piramida va căpăta mai mult forma unui bloc, îngustându-se considerabil la mijlocul piramidei (în jurul vârstei de 45-54 de ani)”, mai arată raportul.

Persoanele în vârstă de 65 de ani și peste vor reprezenta 32,5% din populația UE până în 2100, comparativ cu 22,0% în 2025. De asemenea, se preconizează că raportul de dependență a persoanelor în vârstă din UE va crește de la 34,5% în 2025 la 59,7% până în 2100, iar raportul de dependență totală a persoanelor în vârstă se preconizează că va crește de la 57,1% în 2025 la 83,9% până în 2100, în timp ce vârsta medie va ajunge la 50,2 ani în 2100.

Efectul politic al îmbătrânirii populației

Efectele îmbătrânii populației, un proces care se accelerează, vor fi numeroase, arată Robert Santa, cercetător-șef al Re-Think.

În primul rând, cea mai mare provocare este legată de sistemele de pensii în Europa. Pentru că în marea majoritate a țărilor acestea nu au fost adaptate la noile realități demografice. Și în majoritatea țărilor sunt sisteme de pensii pay-as-you-go, în care contributorii actuali plătesc în sistemele de asigurare socială pentru persoanele pensionate în clipa de față. Și multe state au în clipa de față obligații de pensii care cresc tot mai mult, costă tot mai mult ca pondere din produsul intern brut interne, sunt tot mai greu de acoperit. Și în foarte multe țări pensiile sunt și blindate prin legi. De exemplu, în anumite state, sunt corelate automat cu rata inflației, motiv pentru care s-au ajuns la situații în care pensionarii câștigă la fel de bine ca populația de vârstă activă, care este tot mai mică și care plătește respectivele pensii. Și atunci avem țări precum Franța, de exemplu, care au deficite și le este foarte greu să le acopere ad integrum”, a semnalat Santa.

România se va confrunta și ea cu o presiune majoră după 2030, odată cu pensionarea „decrețeilor”, atrage atenția Santa. „Acest proces de îmbătrânire și în România are deja efecte vizibile demografic, pentru că numărul celor care intră în piața muncii e deja mai mic decât numărul celor care se pensionează. Vor fi multe efecte ale acestei îmbătrâniri, plus efectul politic. Electoratul este mai bătrân decât vârsta medie, iar cei sub 18 ani nu votează. Și atunci automat politicienii din Europa acum tind să-și orienteze politicile și măsurile foarte mult în funcție de nevoile populației mai în vârstă, motiv pentru care familiile beneficiază de un ajutor limitat în majoritatea țărilor și motiv pentru care nu ai măsuri care să încurajeze inversarea acestei tendințe. Deci este o furtună perfectă care lovește în multe, multe puncte”, a arătat Robert Santa.

Scăderea natalității nu mai ține doar de cauze economice, ci are și componente culturală și socială, astfel că aproape nicio țară nu mai reușește să corecteze această problemă.

„Din țările dezvoltate, una singură, Israel, are o fertilitate peste nivelul de înlocuire generațională. Deci e o problemă globală care nu a fost corectată corespunzător. E drept, în nicio țară familiile nu beneficiază de ajutoare comparabile cu populația pensionată, de exemplu”, a adăugat Santa.

Problema nici nu poate fi soluționată ușor, este de părere cercetătorul, motiv pentru care politicienii din aproape toată Europa timp să evite mai degrabă subiectul, chiar dacă vorbim de criza fundamentală a continentului și de principalul motiv pentru care acum se confruntă cu oarecare declin. Însă îmbătrânirea populației nu este o încercare doar pentru Europa, în Japonia populația scăzând cu aproximativ 1 milion de persoane pe an.

Situația aceasta este absolut catastrofală, iar modul în care va arăta lumea va fi foarte diferit. Anticipăm depopulare rurală, depopulare regională, rate foarte ridicate de dependență, presiune asupra sistemului de sănătate. Este o problemă care nu e abordată, pentru că este greu de soluționat. Și în general, ca politician, având nevoie de a fi ales în ciclu de 4 ani, vei lua măsuri care probabil implică costuri fix pentru acest electorat îmbătrânit care are o pondere tot mai mare în rândul votanților”, a mai subliniat Santa.

Migrația a schimbat structura populației dar nu a inversat trendul

Țările dezvoltate ale Europei au atras ca un magnet migranții. În timp, s-a ajuns la schimbarea structurii populației, însă nu și la inversarea tendinței de îmbătrânire. Sunt țări în care ponderea populației născute în afara teritoriului național este de peste 20%, iar în rândul nou-născuților sunt ponderi chiar mai mari. În Anglia, ponderea nou-născuților de origine european-britanică este de doar 53%, față de aproape 100% acum 60 de ani, precizează cercetătorul.

Întorcându-ne la România, Robert Santa spune că este puțin probabil ca în anii următori scăderea naturală la noi în țară să fie mai mică de 100.000 locuitori pe an, dacă nu este compensată de migrație.

Efectele fenomenului în care populația scade și îmbătrânește simultan, care se resimt deja, se vor accentua. Depopularea regională va continua, pentru că zonele puternic îmbătrânite tind să nu mai fie atractive, iar tinerii vor continua să se îndrepte spre mai mari poli de dezvoltare. Dacă traiul se va tot scumpi, tinerii vor fi descurajați să aibă copii, iar procesul de îmbătrânire va continua.

O problemă reală va deveni plata pensiilor. Inclusiv pentru pensiile private va fi o provocare ca fondurile care le administrează să aibă investiții profitabile pe fondul unei economii afectate de procesul de îmbătrânire a populației. „Pe moment pensiile private sunt opțiuni mai sigure decât pensiile de stat, dar și aici e o întrebare deschisă – dacă nu vor fi, la un moment dat, în viitor, doar teoretizăm acum, afectate de acest proces de îmbătrânire. Va fi foarte greu să susținem pensiile în rândul generației următoare, pentru că vârsta medie în sine se apropie foarte mult de vârsta de pensionare. Spre jumătatea secolului, multe țări europene vor avea o vârstă medie de peste 50 de ani, de exemplu. De fapt ne apropiem deja în câteva state de situația asta”, a mai semnalat Santa.

Pe de altă parte, revenirea românilor acasă, o tendință care dădea speranțe, va depinde foarte mult de dinamica economică, este de părere Robert Santa.

„De exemplu, acum, că situația economică nu este la fel de roz, probabil că ritmul revenirilor se va tempera puțin, dar dacă economia României va continua să aibă acest proces de convergență spre media europeană, probabil că o parte vor reveni. Un punct pozitiv aici este faptul că mulți care au emigrat în perioadele de vârf de emigrare nu erau neapărat foarte tineri, ci erau din generația aceasta a „decrețeilor”, iar un efect pozitiv este că mulți dintre ei vor avea o pensie plătită de alt stat decât România. Ceea ce va tempera din efectul pensionării acestei generații, pentru că, având pensii venite din altă parte, cei care se întorc  în România o cheltuie aici, ceea ce va diminua impactul acestei pensionări a generației decrețeilor”, a mai arătat Santa.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza

Publicat

pe

Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că ţările membre ale aşa-numitului „Consiliu pentru Pace” creat de el care se vor reuni săptămâna viitoare la Washington vor aloca peste 5 miliarde de dolari „iniţiativelor umanitare şi de reconstrucţie” din Fâşia Gaza.

Donald Trump, la reuniunea „Consiliul pentru Pace” FOTO: AFP

Potrivit lui Trump, anunţul oficial privind această contribuţie va fi făcut în timpul primei reuniuni a acestei organizaţii, înfiinţată şi prezidează de el, reuniune ce va avea loc la Institutul pentru Pace din Washington, institut redenumit recent pentru a include şi numele preşedintelui republican, scrie Agerpres.

„Pe 19 februarie 2026, mă voi întâlni din nou cu membrii Consiliului pentru Pace la Institutul pentru Pace Donald J. Trump din Washington D.C., unde vom anunţa că statele membre au promis peste 5 miliarde de dolari pentru iniţiative umanitare şi de reconstrucţie în Fâşia Gaza„, a scris duminică liderul de la Casa Albă pe platforma de socializare Truth Social.

El a mai menţionat că participanţii la iniţiativa sa de asemenea „au promis mii de membri pentru Forţa Internaţională de Stabilizare şi Poliţie Locală pentru a menţine securitatea şi pacea locuitorilor din Fâşia Gaza”.

„Este foarte important ca Hamas să îşi îndeplinească angajamentul faţă de demilitarizarea totală şi imediată. Consiliul pentru Pace se va dovedi a fi organismul internaţional cel mai important din istorie şi este o onoare pentru mine să-i fiu preşedintele”, a continuat Trump.

El a mai scris în mesajul său despre „potenţialul nelimitat” al Consiliului pentru Pace, pe care l-a creat iniţial pentru a monitoriza planul de pace din Fâşia Gaza după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, dar al cărui rol l-a extins ulterior pentru a include promovarea soluţionării şi a altor conflicte internaţionale.

Această entitate şi-a ţinut reuniunea fondatoare în ianuarie în Elveţia la Forumul de la Davos. Cel puţin 35 de şefi de stat şi de guvern, printre care cei ai Israelului, Argentinei, Arabiei Saudite şi Egiptului, au acceptat să facă parte din această iniţiativă, în care ţările care doresc să devină membre permanente, adică să fie membre mai mult de trei ani, ar trebui să plătească din primul an o cotizaţie de un miliard de dolari.

Majoritatea membrilor fondatori sunt aliaţi ai lui Trump, în timp ce marile puteri şi aproape toate ţările europene au manifestat rezerve faţă de Consiliul de Pace al lui Trump, considerând că acesta slăbeşte ONU.

Comisia Europeană va participa în calitate de observator la reuniunea găzduită de Trump pe 19 februarie, urmând să fie reprezentată acolo de comisara europeană pentru Mediterana, Dubravka Suica.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager

Publicat

pe

Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager

Trei însoțitori de zbor ai companiei British Airways au fost internați la spital după ce au mâncat bomboane gumoase cu canabis oferite de un pasager, în timpul unui zbor de la Heathrow către Los Angeles.

Trei însoțitori de zbor au ajuns la spital după ce un pasager le-a oferit bomboane FOTO:Shutterstock

Bomboanele, fiecare conținând până la 300 mg THC, i-au făcut pe membri echipajului să se simtă „scăpați de sub control”, relatează Mirror. Potrivit The Sun, personalul a consumat bomboanele abia după aterizarea în Los Angeles, fără să știe ce conțin.

Conducerea British Airways a reacționat imediat: întregul echipaj a fost înlocuit, iar zborul de întoarcere a fost operat de o echipă nouă. Membrii de echipaj afectați au fost aduși înapoi ca pasageri, iar compania a deschis o anchetă pentru a identifica pasagerul care le-a oferit bomboanele. Se precizează că niciunul dintre angajați nu știa ce consumă și că nu vor fi aplicate sancțiuni.

O sursă citată de The Sun a explicat că, deși nu este neobișnuit ca pasagerii să ofere mici cadouri echipajului, în acest caz bomboanele au fost consumate abia după ce grupul a ajuns în SUA. „Acestea au fost mâncate în autobuzul echipajului, iar personalul obosit le-a consumat fără să suspecteze pericolul”, a spus sursa.

„Până când grupul a ajuns la hotelul echipajului, trei membri care consumaseră mai multe bomboane au început să aibă experiențe «în afara corpului». S-au simțit complet scăpați de sub control, panicați și speriați. Simptomele s-au agravat, iar trio-ul a fost dus la spital pentru tratament”, a adăugat sursa.

Medicii au confirmat că fiecare bomboană conținea până la 300 mg THC, ceea ce le plasează printre cele mai puternice produse comestibile cu marijuana disponibile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia? „Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?
Actualitateacum 31 de minute

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?

Jumătate dintre persoanele din UE aveau, la 1 ianuarie 2025, peste 44,9 ani, vârsta medie la care s-a ajuns. Tendința...

Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza
Actualitateacum 5 ore

Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că ţările membre ale aşa-numitului „Consiliu pentru Pace” creat de el care se vor...

Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager
Actualitateacum 10 ore

Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager

Trei însoțitori de zbor ai companiei British Airways au fost internați la spital după ce au mâncat bomboane gumoase cu...

Ce ascunde „ofensiva de farmec” a Americii la München Ce ascunde „ofensiva de farmec” a Americii la München
Actualitateacum 15 ore

Ce ascunde „ofensiva de farmec” a Americii la München

Mesajul transmis de Washington este direct și lipsit de ambiguități: alăturați-vă proiectului lui Donald Trump de remodelare a ordinii globale...

Ce pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea Ce pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea
Actualitateacum 20 de ore

Ce pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea

Ideea introducerii unui mecanism automat de plafonare a adaosului comercial atunci când inflația depășește pragul de alertă de 5% este...

Cristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor Cristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor
Actualitateacum o zi

Cristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor

Cristi Chivu este primul în Italia, însă antrenorul român avea un mare of: Inter nu se împiedicase de echipele mici,...

Radu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen Radu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen
Actualitateacum o zi

Radu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat pregătirea unui acord bilateral cu Tokyo, după discuțiile oficiale purtate la Munchen cu ministrul...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro