Connect with us

Breaking

Prețul petrolului a sărit de 80 de dolari pe baril, după atacurile iraniene asupra navelor în Strâmtoarea Hormuz

Publicat

pe

Prețul petrolului a sărit de 80 de dolari pe baril, după atacurile iraniene asupra navelor în Strâmtoarea Hormuz

Prețurile globale ale petrolului au depășit pragul de 80 de dolari pe baril, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale din apropierea Strâmtorii Hormuz. Tensiunile din Orientul Mijlociu alimentează temeri privind blocarea transportului energetic.

Prețul petrolului a crescut puternic la începutul săptămânii, după ce mai multe nave comerciale au fost atacate în apropierea Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Cotația țițeiului Brent cu livrare în luna aprilie a urcat cu 14% la deschiderea burselor asiatice, până la 82,37 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2025. Și țițeiul american West Texas Intermediate a înregistrat o creștere de două cifre, potrivit Reuters.

Petroliere, atacate în apropierea Strâmtorii Hormuz

Creșterea vine în contextul în care cel puțin trei nave au fost atacate în apropierea strâmtorii, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu. Două nave au fost lovite direct, iar un „proiectil necunoscut” ar fi „explodat în imediata apropiere” a unei a treia nave, a transmis Centrul britanic pentru operațiuni comerciale maritime.

Iranul a avertizat navele comerciale să nu tranziteze Strâmtoarea Hormuz, rută prin care este transportat aproximativ 20% din petrolul și gazul mondial. Drept urmare, transportul maritim internațional a ajuns aproape la un impas la intrarea în strâmtoare, iar analiștii avertizează că un conflict prelungit ar putea împinge prețurile energiei și mai sus.

La începutul tranzacțiilor din Asia, prețurile globale ale petrolului au crescut cu peste 10%, înainte ca avansul să se mai tempereze. Puțin înainte de ora 07:00 GMT, petrolul Brent se tranzacționa la 78,72 dolari pe baril, în timp ce petrolul american urca la aproximativ 72,20 dolari.

„Piața nu este cuprinsă de panică. Este mai clar că, până în prezent, infrastructura de transport și producție a petrolului nu a fost o țintă principală pentru niciuna dintre părți. Piața va fi atentă la semnalele care indică revenirea traficului prin Strâmtoarea Hormuz, ceea ce ar duce la o scădere a prețurilor petrolului”, a declarat Saul Kavonic, șeful departamentului de cercetare în domeniul energiei la MST Marquee.

Prețul petrolului ar putea depăși 100 de dolari pe baril

Totuși, unii analiști avertizează că prețul petrolului ar putea depăși pragul de 100 de dolari pe baril dacă tensiunile se vor prelungi.
În încercarea de a limita scumpirile, grupul OPEC+ a anunțat duminică majorarea producției cu 206.000 de barili pe zi. Cu toate acestea, experții se îndoiesc că măsura va avea un impact semnificativ în cazul unei escaladări a conflictului.

Edmund King, președintele AA, a avertizat că perturbările din regiune ar putea duce la scumpiri ale carburanților la nivel global.

„Tulburările și bombardamentele din Orientul Mijlociu vor fi cu siguranță un catalizator pentru perturbarea distribuției petrolului la nivel global, ceea ce va duce inevitabil la creșteri de prețuri. Amploarea și durata creșterilor prețurilor la pompă depind de cât timp va dura conflictul”, a spus el.

Garda Revoluționară Islamică din Iran a anunțat că trei petroliere din Marea Britanie și SUA au fost „lovite de rachete și ard”, afirmație care nu a fost confirmată oficial de Londra sau Washington.

UKMTO a raportat „mai multe incidente de securitate” în Golful Arabiei și Golful Oman și a recomandat navelor să „transiteze cu prudență”. Potrivit platformei Kpler, cel puțin 150 de petroliere au rămas ancorate în apele Golfului, evitând Strâmtoarea Hormuz.

„Din cauza amenințărilor Iranului, strâmtoarea este efectiv închisă. Navele au luat măsuri de precauție pentru a nu intra, deoarece riscurile sunt prea mari și costurile asigurărilor au crescut vertiginos”, a declarat Homayoun Falakshahi de la Kpler.

În paralel, conflictul regional s-a intensificat, cu noi atacuri aeriene între Iran și Israel și lovituri raportate în mai multe state din Orientul Mijlociu, alimentând temerile privind o criză energetică globală de amploare.

Recomandarea autorului:

Războiul în direct. Gândul prezintă LIVE atacurile militare în războiul dintre SUA-Israel și Iran. Ultimele evoluții pe front

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

A fost desemnat constructorul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Unirii. Valoarea totală a proiectului este de 3,5  miliarde de lei

Publicat

pe

A fost desemnat constructorul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Unirii. Valoarea totală a proiectului este de 3,5  miliarde de lei

Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a fost desemnat constructorul care se va ocupa de ultimul tronson al Autostrăzii Unirii, cu o lungime de 15,5 kilometri. Contractul valorează 3,57 de miliarde de lei, fără TVA. Durata de realizare a lucrării este de aproape patru ani, iar proiectul include, de asemenea, 14 poduri și pasaje, 2 tuneluri și 2 noduri rutiere. 

A fost desemnat constructorul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Unirii

„Reușim, astăzi, un moment de referință pentru proiectul Autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni: stabilirea câștigătorului pentru ultimii kilometri care vor fi construiți în România, dar și primul tronson de autostradă de peste Prut, o premieră pe care o marcăm în cadrul Programului SAFE”, a precizat CNIR.

Asocierea de firme din Italia, ITINERA SPA (Lider)-ICM S.P.A, SAIPEM S.P.A a câștigat contractul pentru acest proiect, valoarea sa fiind de 3,57 de miliarde de lei fără TVA. 

„În mai puțin de trei luni de la depunerea ofertelor, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 dintre Iași și Podul peste Prut de la Ungheni, proiect care include și realizarea unui segment de autostradă cu o lungime de 5 kilometri în Republica Moldova”, mai precizează Compania Națională de Investiții Rutiere. 

Durata totală de realizarea a acestui contract va fi de 46 de luni, 10 luni pentru etapa de proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. În cadrul acestui proiect a fost prioritizat segmentul de autostradă cu o lungime de 2,77 km dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut de la Ungheni, cu lucrări avansate. 

Recomandările autorului:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Oraș sau sat? În ce loc copiii sunt mai predispuși la depresie și unde există risc crescut să dezvolte ADHD

Publicat

pe

Oraș sau sat? În ce loc copiii sunt mai predispuși la depresie și unde există risc crescut să dezvolte ADHD

Cercetătorii au descoperit că locul în care sunt crescuți copiii joacă un rol foarte important în dezvoltarea lor psihologică. Există diferențe majore între mediul urban și cel rural, unele care pot chiar modela tipurile de probleme de sănătate mintală.

De exemplu, scrie Euronews, copiii crescuți în mediul rural sunt mai predispuși la depresie, izolare și probleme emoționale În schimb, cei de la orașe sunt mai susceptibili să dezvolte probleme de comportament, precum ADHD.

Studiul efectuat în China

Un recent studiu realizat pe aproape 20.000 de copii din China arată că locul în care un copil crește îi influențează profund sănătatea mintală, în moduri diferite.

Astfel, cercetătorii au constatat că toți cei crescuți în mediul rural au o probabilitate mai mare de a suferi de depresie, retragere socială și dificultăți emoționale. Pe de altă parte, copiii din mediul urban sunt mai predispuși la unele probleme de comportament, cum ar fi ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate).

Rezultatele au fost publicate în revista Pediatric Investigation. Acestea sugerează că presiunile vieții urbane, de la stresul legat de învățătură și până la ritmul alert, duc la mai multe probleme de comportament. La sat, însă, copiii se confruntă cu dificultăți emoționale legate de sărăcie, izolare și separarea de familie.

În cadrul studiului au fost analizate datele a aproape 20.000 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, proveniți din școli rurale și urbane. În funcție de mediul în care trăiesc, au fost găsite diferențe semnificative în comportamentul psihologic al tinerilor. De exemplu, copiii „de la țară” au obținut scoruri mai ridicate la anxietate, depresie, retragere socială, „plângeri somatice”; unii au prezentat și probleme de atenție. În schimb, „orășenii” au înregistrat scoruri mai mari la probleme sociale și comportamente de încălcare a regulilor.

Cercetătorii au analizat și un alt treilea grup, de 3.003 elevi care erau diagnosticați oficial cu tulburări mintale. La ei, diferențele dintre rural și urban au fost și mai evidente. Studiul a evidențiat că școlarii cu tulburări mintale din mediul rural prezentau mai des simptome de retragere/depresie, probleme sociale, dificultăți de gândire, comportamente de încălcare a regulilor și comportamente agresive. Ceilalți, din mediul urban, prezentau mai des plângeri somatice și comportament agresiv.

De ce există această diferență?

Există și diferențe de gen. Băieții au tipare psihologice semnificativ diferite în funcție de mediul în care trăiesc. La fete, în schimb, nu s-au observat astfel de diferențe.

Potrivit studiului efectuat, mai mulți factori ar contribui la acest decalaj. În China, copiii din mediul rural se confruntă frecvent cu dezavantaje socio-economice. Pentru ei, inclusiv accesul la educație și servicii de sănătate mintală este limitat. Tot aici se încadrează și categoria „copiilor lăsați acasă”, cu părinți plecați la muncă în orașe. „Această situație poate genera sentimente de neglijare, depresie și alte dificultăți psihologice”, spun cercetătorii.

Pentru copiii din mediul urban, presiunile sunt diferite. „Accentul puternic pus de părinți pe performanța academică, combinat cu un sistem educațional competitiv, poate duce la o identificare și diagnosticare mai frecventă a ADHD și a altor probleme de comportament. Diferențele regionale evidențiate necesită intervenții adaptate fiecărui context, pentru a aborda provocările specifice. Prin alocarea informată a resurselor, bazată pe tiparele observate, se poate construi un cadru de sănătate mintală mai eficient și mai incluziv”, transmit autorii studiului.

Recomandarea lor este îmbunătățirea screeningului pentru sănătatea mintală în zonele rurale și creșterea accesului la servicii, inclusiv prin telemedicină. Iar în mediul urban, accentul ar trebui pus pe identificarea timpurie a ADHD.

Trebuie spus și că datele culese provin dintr-o singură provincie, din vestul Chinei. Astfel, rezultatele, deși relevante, nu pot fi generalizate la nivelul întregii țări sau la nivel global.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre modul cum pot fi identificați copiii cu anxietate și depresie: „Este necesar un mic chestionar de triaj la prezentarea la urgență” (VIDEO)

S-a filmat jucându-se cu copiii săi în curte, apoi a intrat în casă și s-a sinucis. Tânăra mamă suferea de depresie

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Scandal diplomatic Italia-Rusia. Meloni, ținta unui atac fără precedent la TV rusă. Ambasadorul Moscovei la Roma, convocat de urgență

Publicat

pe

Scandal diplomatic Italia-Rusia. Meloni, ținta unui atac fără precedent la TV rusă. Ambasadorul Moscovei la Roma, convocat de urgență

Tensiunile diplomatice între Italia și Rusia au luat amploare după un val atacuri verbale dure la adresa premierului Giorgia Meloni. Ministrul de externe Antonio Tajani a convocat ambasadorul rus, în urma declarațiilor controversate difuzate la televiziunea de stat rusă.

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a anunțat convocarea ambasadorului rus la Roma, după ce prezentatorul Vladimir Soloviov a lansat un val de insulte la adresa premierului Giorgia Meloni, într-o emisiune difuzată la televiziunea rusă, scrie France24.com

Sursa foto: Hepta

Potrivit presei italiene, discursul lui Soloviov a depășit orice limită diplomatică, acesta folosind expresii extrem de jignitoare precum „ruşine a rasei umane”, „fiară sălbatică”, „idioată cu diplomă” sau apelative directe precum „Giorgia t**fa” și „ce femeie mică şi ticăloasă şi rea”.

Propagandistul rus a continuat atacul, afirmând: „Această Meloni este o creatură fascistă care şi-a trădat alegătorii, pentru că s-a prezentat cu sloganuri complet diferite”, a spus Vladimir Soloviov, care spera ca Italia să devină la fel de supusă Rusiei precum Ungaria lui Victor Orban sau Slovacia lui Robet Fico.

„Trădarea este al doilea ei prenume, ea l-a trădat chiar şi pe Trump, căruia îi jurase anterior credinţă”, a mai adăugat acesta.

Vladimir Soloviov – Foto: Facebook

Declarațiile au provocat un val de reacții în Italia, unde întreaga clasă politică, atât din coaliția de guvernare, cât și din opoziție, a condamnat ferm limbajul folosit.

Meloni: „Nu ne schimbăm direcția”

Relațiile dintre Roma și Moscova sunt deja tensionate, pe fondul sprijinului constant oferit de Italia Ucrainei după invazia rusă.

Premierul Giorgia Meloni a reacționat public în cursul serii, transmițând un mesaj ferm.

„Prin însăşi natura sa, un propagandist înfocat al regimului nu poate da lecţii nici de coerenţă, nici de libertate. Dar cu siguranţă nu aceste caricaturi ne vor face să ne schimbăm direcţia. Avem o singură busolă: interesele Italiei. Şi vom continua să o urmăm cu mândrie, indiferent ce cred propagandiştii de toate felurile”, a declarat liderul italian.


Recomandarea autorului

Spania cere UE să rupă acordul cu Israelul. Acuzații grave la adresa lui Netanyahu din cauza războiului din Orient

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum 4 ore

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
Actualitateacum 10 ore

Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului

O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de...

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Actualitateacum 17 ore

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei,...

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Actualitateacum 23 de ore

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a...

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum o zi

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum o zi

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum o zi

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro