Breaking
Parlamentul României a fost convocat în ședință de urgență, după CSAT. Accesul americanilor în baza Kogălniceanu ține de aprobarea Parlamentului
Parlamentul României a fost convocat în ședință de urgență miercuri, după reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căreia a fost analizată solicitarea Statelor Unite de a utiliza baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni aeriene în Orientul Mijlociu.
Ședința CSAT a fost convocată de președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, pe agenda discuțiilor aflându-se evoluțiile din Orientul Mijlociu și implicațiile acestora pentru securitatea României. Reuniunea a început la ora 09:30 și a inclus, printre altele, analiza posibilității dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.
Cerere din partea SUA
Potrivit unor surse politice, Statele Unite ar fi solicitat autorităților române permisiunea de a utiliza baza aeriană Mihail Kogălniceanu pentru lansarea unor avioane către Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor militare din regiune.
Surse guvernamentale citate de presă arată că solicitarea ar putea viza dislocarea unor avioane de luptă și a unor militari americani la baza din județul Constanța, considerată un punct strategic pentru operațiunile NATO și ale armatei SUA în regiune.
Decizia finală, în Parlament
În urma discuțiilor din CSAT, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat pentru a analiza și aproba accesul forțelor americane la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Parlamentarii au fost anunțați încă din ziua precedentă să rămână în București pentru a putea participa la ședința convocată în regim de urgență, potrivit surselor.
România și Statele Unite au semnat un „Acord de acces” pentru utilizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu în decembrie 2005, document care a intrat în vigoare în iunie 2006 și care permite desfășurarea de operațiuni militare comune.
Bază strategică pentru NATO
Baza aeriană Mihail Kogălniceanu este una dintre cele mai importante facilități militare din regiune și găzduiește deja militari americani. De-a lungul timpului, aceasta a fost folosită pentru operațiuni logistice și militare ale NATO și ale SUA, inclusiv în conflictele din Irak și Afganistan.
Noua solicitare a Washingtonului apare în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, care au generat discuții privind mobilizarea unor capabilități militare suplimentare în regiune.
Ședința CSAT, convocată de Nicușor Dan, a început. Parlamentul a fost convocat și el de urgență pentru a aproba accesul americanilor în Kogălniceanu
Breaking
Pentru prima dată de la începutul războiului, Volodimir Zelenski spune că este dispus să facă concesii teritoriale pentru a pune capăt războiului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat oficial, în cadrul unui interviu acordat pentru Fox News, că este dispus să accepte un acord de pace care să încheie războiul pe actualele linii ale frontului, numind această opțiune o „cale realistă” pentru a opri conflictul.
Într-un interviu acordat jurnalistului Brian Kilmeade în cadrul emisiunii Fox & Friends de la postul Fox News, Zelenski a precizat că este dispus să facă concesii teritoriale pentru a pune capăt conflictului cu Rusia care durează de mai bine de patru ani și jumătate.
Întrebat direct de Kilmeade dacă ar accepta un plan de pace care îngheață conflictul în stadiul actual, lăsând Ucrainei controlul asupra a peste 75% din teritoriu, Zelenski a răspuns succint: „Da”.
Brian Kilmeade: „Ați accepta un acord de pace care să înghețe situația exact așa cum este acum, în care ați păstra 75% sau mai mult din țara dumneavoastră? Indiferent de modul în care a început totul, ați accepta situația așa cum este ea în prezent?”
Zelenski: „Da”.
De asemenea, președintele ucrainean a folosit terminologia promovată de președintele american Donald Trump. „O numim încetare a focului sau „stop killing” (oprirea crimelor), așa cum a numit-o și Trump. Înghețare și oprire. Desigur. Acesta este minimul de care avem nevoie de la Rusia astăzi”, a explicat liderul de la Kiev.
Ca o condiție esențială pentru acest îngheț, Zelenski a subliniat că Ucraina va solicita imediat garanții de securitate din partea președintelui Trump și a aliaților europeni pentru a preveni un nou atac al Rusiei în viitor.
Această afirmație a președintelui Ucrainei este o schimbare majoră față de discursurile anterioare ale Kievului. Până acum, poziția oficială a Kievului a fost restabilirea completă a granițelor sale din 1991, inclusiv recuperarea Crimeii și a întregului Donbas.
Anunțul făcut de Zelenski vine în urma unor intense presiuni diplomatice și a discuțiilor recente dintre SUA, Ucraina și aliații europeni. Cu toate acestea, implementarea unui astfel de plan depinde în totalitate de Moscova. Deși Donald Trump a promovat constant acest format de „îngheț și oprire” pe linia frontului, semnalele arată că Rusia respinge un simplu armistițiu temporar, unde Kremlinul insistă pe o capitulare extinsă a Ucrainei și pe recunoașterea permanentă a anexărilor teritoriale.
Breaking
Avertismentul presei internaționale: România a ieșit din criza guvernamentală, dar riscă un nou blocaj. Guvernul Niculescu ar putea pierde sprijinul politic în următoarele șase luni
Guvernul Luca Niculescu a pus capăt crizei politice din România, însă stabilitatea promisă de PSD, partidul care ar conduce de facto acest Executiv, ar putea dura doar șase luni. Mari publicații occidentale precum, Euronews, Reuters și Financial Times avertizează asupra fragilității sprijinului parlamentar, a deficitului bugetar și a riscului unei retrogradări a ratingului de țară.
România are un nou guvern după aproape șase luni de blocaj politic, însă instalarea Cabinetului condus de Luca Niculescu nu înseamnă neapărat și sfârșitul instabilității. Marile publicații internaționale atrag atenția că Executivul depinde de o înțelegere parlamentară limitată în timp, iar primele decizii economice dificile ar putea pune rapid la încercare sprijinul politic obținut.
Premierul desemnat Luca Niculescu este prezent la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, dedicata votului de investitura pentru noul Cabinet, desfasurata la Palatul Parlamentului din Bucuresti, marti, 20 octombrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO
Noul Cabinet a depus jurământul marți, 20 octombrie, după ce a primit votul de încredere al Parlamentului, cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă. Rezultatul i-a permis diplomatului independent Luca Niculescu să preia conducerea Guvernului, după trei încercări eșuate de formare a unui nou Executiv.
Niculescu a fost a patra propunere de premier înaintată de președintele Nicușor Dan de la destrămarea fostei coaliții orchestrată de PSD și AUR. Deși a obținut o susținere parlamentară consistentă la învestitură, noul prim-ministru nu beneficiază de o majoritate proprie consolidată, iar partidele care i-au acordat votul de încredere nu și-au asumat toate participarea la guvernare.
Euronews și Financial Times: PSD va decide cât rezistă Guvernul Niculescu
Potrivit unei analize publicate de Euronews, acordul politic care a făcut posibilă instalarea Cabinetului Niculescu ar urma să garanteze susținerea acestuia pentru numai șase luni. În acest interval, formațiunile parlamentare trebuie să negocieze o formulă de colaborare mai durabilă, fără de care România s-ar putea confrunta cu un nou episod de instabilitate.
Publicația europeană plasează actuala situație în contextul crizelor politice succesive care au afectat România după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 și căderea Guvernului Ilie Bolojan, în mai 2026.
O perspectivă asemănătoare este prezentată de Financial Times, care evidențiază rolul decisiv al PSD în menținerea actualului Executiv. Social-democrații controlează majoritatea portofoliilor ministeriale, în timp ce unele funcții importante au revenit unor independenți.
Sorin Grindeanu, președintele PSD / Foto – Mediafax
Alte partide proeuropene au ales să nu intre în Cabinet, preferând să condiționeze sprijinul parlamentar de deciziile viitoare ale Guvernului. Această formulă îi oferă lui Niculescu posibilitatea de a guverna, dar îl obligă să negocieze constant pentru adoptarea măsurilor importante.
Mai mult, PSD ar urma să reevalueze peste șase luni susținerea acordată premierului. Prin urmare, termenul de șase luni nu reprezintă o dată stabilită pentru căderea Guvernului, ci momentul în care actuala înțelegere politică ar putea fi renegociată sau abandonată.
Financial Times semnalează că incertitudinea poate afecta capacitatea Executivului de a adopta reforme economice nepopulare. O eventuală reluare a crizei politice ar putea crea, totodată, condiții favorabile pentru creșterea influenței AUR înaintea alegerilor parlamentare din 2028.
Reuters avertizează asupra ratingului României. Bugetul pentru 2027, primul mare obstacol
Dincolo de negocierile dintre partide, situația finanțelor publice reprezintă una dintre cele mai urgente provocări pentru noul premier.
Agenția Reuters atrage atenția că România se află sub presiunea reducerii deficitului bugetar, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. În același timp, instabilitatea politică prelungită a alimentat îngrijorările investitorilor cu privire la capacitatea autorităților de a lua decizii economice coerente.
Un test decisiv va fi pregătirea și adoptarea bugetului de stat pentru 2027. Dacă Executivul nu va reuși să obțină sprijinul Parlamentului pentru un plan credibil de reducere a deficitului până în decembrie, riscul unei retrogradări a ratingului suveran ar putea crește.
România se află deja aproape de limita dintre categoria recomandată investițiilor și cea speculativă, ceea ce face ca evaluările agențiilor de rating să fie deosebit de importante pentru costurile de finanțare ale statului.
Misiunea Guvernului este complicată și de presiunile sociale și economice. Printre problemele semnalate de Reuters se numără solicitările de majorare a pensiilor, după doi ani de înghețare, și cererile mediului de afaceri privind eliminarea taxei suplimentare aplicate cifrei de afaceri a companiilor.
În fața Parlamentului, Luca Niculescu a încercat să transmită un mesaj de stabilitate și relansare economică, prezentând obiectivul formării unui Executiv capabil să atragă investiții și finanțări.
„Un guvern care aduce fonduri și investiții în țară”, a declarat Luca Niculescu, prim-ministrul României, potrivit Euronews.
Premierul desemnat Luca Niculescu este prezent la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, dedicata votului de investitura pentru noul Cabinet, desfasurata la Palatul Parlamentului din Bucuresti, marti, 20 octombrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO
Premierul le-a cerut parlamentarilor să permită țării să revină la o guvernare cu puteri depline, după lunile în care Cabinetul demis al lui Ilie Bolojan a administrat doar treburile curente.
Pentru noul Executiv, însă, obținerea votului de învestitură a fost doar primul pas. Urmează negocierile privind bugetul, reducerea deficitului și construirea unei majorități care să reziste dincolo de cele șase luni prevăzute în actuala înțelegere politică.
Breaking
Prin ce trece adolescenta care a căzut de la 7 la 5 în blocul explodat din Rahova
Alexandra, tânăra care anul trecut a fost grav rănită în explozia blocului din Rahova, trăiește în continuare o dramă. Adolescenta încă nu-și poate folosi picioare, iar mama ei speră că o minune o va pune pe picioare pe fiica ei. Tânăra muncește foarte mult după ce părinții ei au apelat la mai multe terapii.
„Trecem prim momente foarte grele. Alexandra nu-și poate folosit picioarele, dar luptă să-și revină. Muncește foarte mult pentru a-și reveni. Face kinetoterapie, terapie Vojta, hidroterapie, am apelat și la exoschelet. Așteptăm să se întâmple o minune”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, mama Alexandrei.
Femeia spune că statul nu a ajutat-o deloc pe tânără din punct de vedere medical. Familia Alexandrei a sperat ca o comisie medicală să încerce să o ajute pe adolescentă.
„Statul nu ne-a ajutat cu nimic, în afară de chiria pe care o primim de la primărie. Am fost la Ministerul Sănătății. Puteau să facă o comisie pentru a o ajuta pe Alexandra, dar nu s-a întâmplat nimic”, mai spune mama tinerei.
Alexandra avea 17 ani când, într-o dimineață însorită de toamnă, pur și simplu s-a trezit în iad, așa cum mărturisește mama fetei.
Tânăra a fost proiectată de la etajul 7 la etajul 5, suferind răni grave. Fata a fost o lungă perioadă internată în spital.
„Este forțată ca singurul ei vis să fie să meargă”
„Acest copil nu a greșit cu nimic, pur și simplu s-a trezit în iad. La vârsta la care ar trebui să se bucure de tot ce este mai frumos în viață, Alexandra este imobilizată în continuare de la brâu în jos. Este forțată ca singurul ei vis să fie să meargă, deși avea nenumărate vise”, mărturisea recent mama Alexandriei, pentru Gândul.
Femeia mai spune cu durere că puterea medicilor este limitată în cazul Alexandrei.
Pe 17 octombrie s-a împlinit un an de la tragedia din Rahova, acolo unde patru oameni au murit în urma deflagrației.
În urma investigațiilor preliminare, anchetatorii au stabilit că epicentrul deflagrației s-a aflat în zona etajelor 5-6. Corpul de clădire în care s-a produs explozia a fost declarat impropriu pentru locuit.
Lucrările pentru punerea în siguranță a blocului au fost pregătite în etape. În septembrie, Primăria Capitalei anunța că finalizase evaluarea tuturor apartamentelor din cele cinci scări vecine cu cea afectată de explozie, rezultatul fiind un raport de monitorizare de peste 500 de pagini.
În prezent, firma de construcții contractată de Primăria Capitalei efectuează lucrări de demolare pe etape. Practic, cu o foarfecă hidraulică, etajele superioare ale imobilului sunt tăiate bucată cu bucată.
-
Actualitateacum 2 zileSUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari
-
Actualitateacum 2 zileCând merită să investești în utilaje agricole noi?
-
Breakingacum 2 zileFinancial Times, avertisment sumbru pentru Europa: omenirea se îndreaptă spre Al Treilea Război Mondial
-
Breakingacum 2 zileRaed Arafat, primele declarații după cutremurul din Vrancea. Pompierii verifică mai multe localități din țară
-
Actualitateacum 2 zilePatru bebeluși născuți la doar 750 de grame pleacă acasă după aproape trei luni de spitalizare
-
Stirea zileiacum o ziSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Actualitateacum 2 zileDe ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
-
Breakingacum 2 zileA 21-a noapte de proteste la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu. La miezul nopții sunt aproape 100 de susținători. În câteva zile, fostul candidat la prezidențiale ar putea fi eliberat





