Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Imagini cu clipele de teroare pe care le-a trăit un călător care aproape a fost împins în fața trenului de un alt bărbat

Publicat

pe

Imagini cu clipele de teroare pe care le-a trăit un călător care aproape a fost împins în fața trenului de un alt bărbat

Un bărbat în vârstă de 21 de ani din Seattle, SUA, a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare după ce a încercat să împingă un om, care aștepta pe peron, în fața trenului.

Elisio Melendez este acuzat de procurorii americani că a atacat un bărbat în stația de tren Northgate. Aceștia spun că tânărul a așteptat să se apropie trenul, după care s-a apropiat de victimă pe la spate și a împins-o spre șine. Din fericire, victima a reușit să își recapete echilibrul și să evite căderea, în ciuda faptului că a fost împinsă de două ori, după cum se poate vedea în imagini.

După cum arată imaginile de supraveghere, agresorul a premeditat atacul astfel încât să coincidă cu sosirea trenului. După ce a fost prins de autorități și interogat, agresorul a spus că cel din imagini nu este el: „Poate era fratele meu geamăn pe care nu-l am”.

Dosarele instanței indică faptul că Melendez a fost diagnosticat cu schizofrenie și are un istoric documentat de tratament pentru sănătate mintală. Anterior, acesta a mai fost implicat într-un caz de agresiune domestică în anul 2019, când și-a înjunghiat sora în stomac. Pe atunci, cazul a fost clasat. Cu toate acestea, cazul nu este singular. În anul 2018 a lovit cu pumnul o femeie în biserică, fără provocare, au spus procurorii.

Un caz similar a șocat România în anul 2017

Acest incident amintește de cazul Magdalenei Șerban din decembrie 2017, care a șocat toată România. La acel moment, Șerban, care aștepta pe peronul metroului de la Dristor 1, a împins o tânără în vârstă de 25 de ani pe șina de metrou chiar în momentul în care trenul intra în stație. Camerele de supraveghere au surprins atunci momentul în care agresoarea a împins-o pe tânără, iar când aceasta a încercat să urce înapoi pe peron, Magdalena Șerban a lovit-o cu piciorul pentru a o împiedica să se salveze.


Recomandările autorului:

Zelenski sosește la Istanbul pentru negocieri cu președintele turc Recep Erdogan. Care sunt subiectele de pe agendă

Donald Trump cere Congresului un buget pentru renovarea Casei Albe mai mare cu 866% față de cel de anul trecut

Franța pregătește un plan militar de miliarde de euro pentru înarmare până în 2030. Ce prevede acesta

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Avertismentul presei internaționale: România a ieșit din criza guvernamentală, dar riscă un nou blocaj. Guvernul Niculescu ar putea pierde sprijinul politic în următoarele șase luni

Publicat

pe

Avertismentul presei internaționale: România a ieșit din criza guvernamentală, dar riscă un nou blocaj. Guvernul Niculescu ar putea pierde sprijinul politic în următoarele șase luni

Guvernul Luca Niculescu a pus capăt crizei politice din România, însă stabilitatea promisă de PSD, partidul care ar conduce de facto acest Executiv, ar putea dura doar șase luni. Mari publicații occidentale precum, Euronews, Reuters și Financial Times avertizează asupra fragilității sprijinului parlamentar, a deficitului bugetar și a riscului unei retrogradări a ratingului de țară.

România are un nou guvern după aproape șase luni de blocaj politic, însă instalarea Cabinetului condus de Luca Niculescu nu înseamnă neapărat și sfârșitul instabilității. Marile publicații internaționale atrag atenția că Executivul depinde de o înțelegere parlamentară limitată în timp, iar primele decizii economice dificile ar putea pune rapid la încercare sprijinul politic obținut.

Premierul desemnat Luca Niculescu este prezent la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, dedicata votului de investitura pentru noul Cabinet, desfasurata la Palatul Parlamentului din Bucuresti, marti, 20 octombrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Noul Cabinet a depus jurământul marți, 20 octombrie, după ce a primit votul de încredere al Parlamentului, cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă. Rezultatul i-a permis diplomatului independent Luca Niculescu să preia conducerea Guvernului, după trei încercări eșuate de formare a unui nou Executiv.

Niculescu a fost a patra propunere de premier înaintată de președintele Nicușor Dan de la destrămarea fostei coaliții orchestrată de PSD și AUR. Deși a obținut o susținere parlamentară consistentă la învestitură, noul prim-ministru nu beneficiază de o majoritate proprie consolidată, iar partidele care i-au acordat votul de încredere nu și-au asumat toate participarea la guvernare.

Euronews și Financial Times: PSD va decide cât rezistă Guvernul Niculescu

Potrivit unei analize publicate de Euronews, acordul politic care a făcut posibilă instalarea Cabinetului Niculescu ar urma să garanteze susținerea acestuia pentru numai șase luni. În acest interval, formațiunile parlamentare trebuie să negocieze o formulă de colaborare mai durabilă, fără de care România s-ar putea confrunta cu un nou episod de instabilitate.

Publicația europeană plasează actuala situație în contextul crizelor politice succesive care au afectat România după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 și căderea Guvernului Ilie Bolojan, în mai 2026.

O perspectivă asemănătoare este prezentată de Financial Times, care evidențiază rolul decisiv al PSD în menținerea actualului Executiv. Social-democrații controlează majoritatea portofoliilor ministeriale, în timp ce unele funcții importante au revenit unor independenți.

Sorin Grindeanu, președintele PSD / Foto – Mediafax

Alte partide proeuropene au ales să nu intre în Cabinet, preferând să condiționeze sprijinul parlamentar de deciziile viitoare ale Guvernului. Această formulă îi oferă lui Niculescu posibilitatea de a guverna, dar îl obligă să negocieze constant pentru adoptarea măsurilor importante.

Mai mult, PSD ar urma să reevalueze peste șase luni susținerea acordată premierului. Prin urmare, termenul de șase luni nu reprezintă o dată stabilită pentru căderea Guvernului, ci momentul în care actuala înțelegere politică ar putea fi renegociată sau abandonată.

Financial Times semnalează că incertitudinea poate afecta capacitatea Executivului de a adopta reforme economice nepopulare. O eventuală reluare a crizei politice ar putea crea, totodată, condiții favorabile pentru creșterea influenței AUR înaintea alegerilor parlamentare din 2028.

Reuters avertizează asupra ratingului României. Bugetul pentru 2027, primul mare obstacol

Dincolo de negocierile dintre partide, situația finanțelor publice reprezintă una dintre cele mai urgente provocări pentru noul premier.

Agenția Reuters atrage atenția că România se află sub presiunea reducerii deficitului bugetar, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. În același timp, instabilitatea politică prelungită a alimentat îngrijorările investitorilor cu privire la capacitatea autorităților de a lua decizii economice coerente.

Un test decisiv va fi pregătirea și adoptarea bugetului de stat pentru 2027. Dacă Executivul nu va reuși să obțină sprijinul Parlamentului pentru un plan credibil de reducere a deficitului până în decembrie, riscul unei retrogradări a ratingului suveran ar putea crește.

România se află deja aproape de limita dintre categoria recomandată investițiilor și cea speculativă, ceea ce face ca evaluările agențiilor de rating să fie deosebit de importante pentru costurile de finanțare ale statului.

Misiunea Guvernului este complicată și de presiunile sociale și economice. Printre problemele semnalate de Reuters se numără solicitările de majorare a pensiilor, după doi ani de înghețare, și cererile mediului de afaceri privind eliminarea taxei suplimentare aplicate cifrei de afaceri a companiilor.

În fața Parlamentului, Luca Niculescu a încercat să transmită un mesaj de stabilitate și relansare economică, prezentând obiectivul formării unui Executiv capabil să atragă investiții și finanțări.

„Un guvern care aduce fonduri și investiții în țară”, a declarat Luca Niculescu, prim-ministrul României, potrivit Euronews.

Premierul desemnat Luca Niculescu este prezent la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, dedicata votului de investitura pentru noul Cabinet, desfasurata la Palatul Parlamentului din Bucuresti, marti, 20 octombrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Premierul le-a cerut parlamentarilor să permită țării să revină la o guvernare cu puteri depline, după lunile în care Cabinetul demis al lui Ilie Bolojan a administrat doar treburile curente.

Pentru noul Executiv, însă, obținerea votului de învestitură a fost doar primul pas. Urmează negocierile privind bugetul, reducerea deficitului și construirea unei majorități care să reziste dincolo de cele șase luni prevăzute în actuala înțelegere politică.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Prin ce trece adolescenta care a căzut de la 7 la 5 în blocul explodat din Rahova

Publicat

pe

Prin ce trece adolescenta care a căzut de la 7 la 5 în blocul explodat din Rahova

Alexandra, tânăra care anul trecut a fost grav rănită în explozia blocului din Rahova, trăiește în continuare o dramă. Adolescenta încă nu-și poate folosi picioare, iar mama ei speră că o minune o va pune pe picioare pe fiica ei. Tânăra muncește foarte mult după ce părinții ei au apelat la mai multe terapii.

„Trecem prim momente foarte grele. Alexandra nu-și poate folosit picioarele, dar luptă să-și revină. Muncește foarte mult pentru a-și reveni. Face kinetoterapie, terapie Vojta, hidroterapie, am apelat și la exoschelet. Așteptăm să se întâmple o minune”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, mama Alexandrei.

Femeia spune că statul nu a ajutat-o deloc pe tânără din punct de vedere medical. Familia Alexandrei a sperat ca o comisie medicală să încerce să o ajute pe adolescentă.

„Statul nu ne-a ajutat cu nimic, în afară de chiria pe care o primim de la primărie. Am fost la Ministerul Sănătății. Puteau să facă o comisie pentru a o ajuta pe Alexandra, dar nu s-a întâmplat nimic”, mai spune mama tinerei.

Alexandra avea 17 ani când, într-o dimineață însorită de toamnă, pur și simplu s-a trezit în iad, așa cum mărturisește mama fetei.

Tânăra a fost proiectată de la etajul 7 la etajul 5, suferind răni grave. Fata a fost o lungă perioadă internată în spital.

„Este forțată ca singurul ei vis să fie să meargă”

„Acest copil nu a greșit cu nimic, pur și simplu s-a trezit în iad. La vârsta la care ar trebui să se bucure de tot ce este mai frumos în viață, Alexandra este imobilizată în continuare de la brâu în jos. Este forțată ca singurul ei vis să fie să meargă, deși avea nenumărate vise”, mărturisea recent mama Alexandriei, pentru Gândul.

Femeia mai spune cu durere că puterea medicilor este limitată în cazul Alexandrei.

Pe 17 octombrie s-a împlinit un an de la tragedia din Rahova, acolo unde patru oameni au murit în urma deflagrației.

În urma investigațiilor preliminare, anchetatorii au stabilit că epicentrul deflagrației s-a aflat în zona etajelor 5-6. Corpul de clădire în care s-a produs explozia a fost declarat impropriu pentru locuit.

Lucrările pentru punerea în siguranță a blocului au fost pregătite în etape. În septembrie, Primăria Capitalei anunța că finalizase evaluarea tuturor apartamentelor din cele cinci scări vecine cu cea afectată de explozie, rezultatul fiind un raport de monitorizare de peste 500 de pagini.

În prezent, firma de construcții contractată de Primăria Capitalei efectuează lucrări de demolare pe etape. Practic, cu o foarfecă hidraulică, etajele superioare ale imobilului sunt tăiate bucată cu bucată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Rareș Bogdan începe ofensiva împotriva lui Ilie Bolojan acum că a rămas fără funcția de premier: Și-a bătut joc de pensionari, de companiile private / A exasperat cetățenii

Publicat

pe

Rareș Bogdan începe ofensiva împotriva lui Ilie Bolojan acum că a rămas fără funcția de premier: Și-a bătut joc de pensionari, de companiile private / A exasperat cetățenii

Europarlamentarul Rareș Bogdan a lansat un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, pe care îl consideră responsabil atât pentru pierderea guvernării de către Partidul Național Liberal (PNL), cât și pentru nemulțumirile românilor.

Invitat la România TV, Rareș Bogdan a început o adevărată ofensivă împotriva lui Ilie Bolojan pe care l-a acuzat că și-a bătut joc de pensionari și de companiile private românești, a blocat investițiile și a exasperat cetățenii.

 Loading …

Într-un dialog cu moderatorul emisiunii, europarlamentarul a cerut o discuție amplă în partid și a pus sub semnul întrebării direcția conducerii care a dus PNL în opoziție, deși formațiunea are 1.100 de primari și ocupase funcții importante în Executiv.

„Este nevoie de o discuție amplă în Partidul Național Liberal, pentru că suntem în cea mai grea situație din ultimii 20 de ani. Ilie Bolojan a reușit cu conducerea aleasă, pe sprânceana domniei sale, să ducă partidul în neagra opoziție, noi având totuși 1100 de primari. Deci, gândiți-vă că acești oameni primesc cu deznădejde la faptul că am avut toată puterea, că am avut premierul României, am avut miniștri, iar acum, acești oameni au reușit performanța să voteze un guvern exclusiv PSD, fără niciun liberal, și să scoată Partidul Național Liberal de la guvernare”, a declarat Rareș Bogdan la România TV.

Rareș Bogdan îl acuză pe Bolojan că și-a bătut joc de pensionari și de companiile private

Europarlamentarul a criticat pierderea guvernării de către PNL și a subliniat că responsabilitatea lui  Ilie Bolojan depășește problemele interne ale PNL și privește direct politicile aplicate la nivel național.

„Problema este mult mai gravă, că nu ține doar de PNL. E vorba de cum au administrat țara și de modul în care Ilie Bolojan și-a bătut joc de pensionari, de companiile private românești, de tot ce înseamnă investiții și a exasperat cetățenii României”.

Europarlamentarul susține că mai mulți români vor să plece din țară decât să se întoarcă

Un alt reproș a vizat situația românilor din diaspora și raportul dintre cei care pelacă din țară și cei care aleg să se întoarcă. Rareș Bogdan a spus că, după zece ani, balanța s-a inversat din nou și a pus această evoluție pe seama modului în care Ilie Bolojan și Guvernul său au administrat țara.

„Pentru prima dată după 10 ani, este din nou balanța inversă dintre cei care pleacă din țară și cei care se reîntorc în țară. Din cauza unei administrări extrem de proaste a lui Ilie Bolojan și a guvernului său, au inversat proporția. Și din nou cei care doresc să plece din țară sunt mai mulți decât cei care doresc să se întoarcă, ceea ce mi se pare de o gravitate excepțională”, a afirmat europarlamentarul.

Criticile europarlamentarului au vizat și identitatea politică a Partidului Național Liberal. Rareș Bogdan a explicat că, în opinia sa, formațiunea s-a îndepărtat de valorile conservatoare pe care le promova anterior și s-a apropiat de direcția asociată USR.

„Ilie Bolojan a transformat un PNL conservator, bazat pe familie, pe creștinism, într-un USR 2. PNL nu mai este PNL-ul dinainte de Ilie Bolojan, ci un partid care se apropie extrem de mult de ceea ce înseamnă USR”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
Actualitateacum 4 ore

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat

Un motociclist a fost rănit și transportat la spital, miercuri dimineață, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe...

Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit
Actualitateacum 10 ore

Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit

Tesla își extinde rețeaua de stații de încărcare rapidă din Statele Unite și majorează tarifele pentru energia electrică livrată șoferilor....

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor” Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”
Actualitateacum 17 ore

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

O pensionară în vârstă de 78 de ani a fost încătușată de polițiști deoarece a blocat un robot de livrare....

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi” Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”
Actualitateacum 23 de ore

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Gigi Becali, parlamentar independent, a făcut o declarație neașteptată despre noul premier Luca Niculescu, după votul de învestitură din Parlament....

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat „Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
Actualitateacum o zi

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de...

De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
Actualitateacum o zi

De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel

Industria siderurgică ucraineană avertizează că restricțiile impuse de Uniunea Europeană asupra importurilor de oțel îi amenință supraviețuirea economică. Iurii Rîjzenkov,...

Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027
Actualitateacum 2 zile

Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Impozitarea locuințelor și terenurilor în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro