Breaking
Care este semnificația Sfintelor Paști. Când și în ce condiții se consumă Anafura de Înviere
În noaptea de Înviere și în zilele care urmează, credincioșii primesc de la biserică Sfintele Paști, cunoscute popular drept anafura de Paște. Acest ritual are o semnificație profundă în tradiția ortodoxă și este strâns legat de bucuria Învierii. Sfintele Paști nu se aruncă niciodată la gunoi. Dacă se usucă prea tare sau se strică, se pot arde, iar cenușa se aruncă într-un loc curat sau se pot îngropa într-un loc curat, cum ar fi grădina sau se dă la păsările cerului. De altfel, niciodată nu se aruncă pâinea la gunoi, oricât de obișnuită, nici vinul. Se aruncă doar pe pământ!
În sens strict, Sfintele Paști nu sunt aceeași anafură obișnuită primită la finalul slujbei de duminică de exemplu, ci o formă specială, pregătită pentru sărbătoarea Învierii.
Ele constau, de regulă, în pâine sfințită (de obicei în formă de cubulețe sau bucăți mici) stropită cu vin binecuvântat. Această combinație simbolizează Trupul și Sângele lui Hristos, fără a fi însă Sfânta Împărtășanie propriu-zisă, preia Digi24.
Sfintele Paști sunt pregătite și sfințite în noaptea de Înviere și oferite credincioșilor după slujbă, pentru a duce acasă binecuvântarea sărbătorii.
Când se ia anafura
În tradiția ortodoxă, există o rânduială clară pentru consumul acestora. Anafura de Paște se ia dimineața, pe nemâncate, de obicei însoțită de trei guri de Agheasmă Mare. Gestul are o semnificație spirituală. Credinciosul începe ziua cu binecuvântare și cu gândul la Înviere.
În multe zone din România, Sfintele Paști sunt consumate în familie, într-un moment liniștit, uneori însoțite de o rugăciune, păstrând atmosfera de sărbătoare, conform canoanelor.
Câte zile se ia anafura de Paște
Conform tradiției, Sfintele Paști se consumă în prima săptămână după Înviere, cunoscută ca Săptămâna Luminată.
În această perioadă se iau în fiecare dimineață, imediat după ce te-ai spălat pe față, înainte de a mânca sau bea ceva.
După această săptămână, obiceiul nu mai este obligatoriu, dar unele persoane aleg să continue consumul până se termină. Nimic incorect.
Sfintele Paști nu se aruncă niciodată la gunoi. Dacă se usucă prea tare sau se strică, se pot arde, iar cenușa se aruncă într-un loc curat sau se pot îngropa într-un loc curat, cum ar fi grădina sau se dă la păsările cerului…
Recomandarea autorului: Anafura de Paște: Când se mănâncă și ce simbolizează
Breaking
Preotul supranumit „îngerul copiilor sărmani”, acuzat că a abuzat sexual două fete de 13 și 15 ani. A fost arestat preventiv
Un preot în vârstă de 47 de ani, din județul Vaslui, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra a două minore.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi profitat de vulnerabilitatea fetelor, dar și de încrederea pe care acestea i-o acordau în calitatea sa de preot. Presupusele abuzuri s-ar fi desfășurat între decembrie 2023 și august 2026, inclusiv într-un centru social destinat copiilor din familii defavorizate. Episcopia Hușilor a decis să îi interzică să mai oficieze slujbe religioase.
Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat preventiv în urma unei decizii a Judecătoriei Iași, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Acesta este acuzat de viol, agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și act sexual cu un minor, relatează presa locală.
Două fete de 13 și 15 ani, presupusele victime ale preotului
Potrivit informațiilor comunicate de anchetatori, una dintre victime este o fată de 13 ani, care ar fi fost agresată sexual în luna iunie 2026. Cea de-a doua victimă ar fi fost supusă unor abuzuri în perioada decembrie 2023 – august 2026. Fata avea 15 ani la începutul perioadei investigate.
Procurorii susțin că preotul ar fi profitat de vârsta victimelor, de situațiile familiale vulnerabile ale acestora și de încrederea de care beneficia în comunitate. În cazul uneia dintre fete, această relație de încredere ar fi fost consolidată inclusiv de faptul că bărbatul era preot paroh în localitatea în care aceasta locuia.
Ancheta ar fi început după ce familia fetei de 13 ani a sesizat Poliția. Aceasta ar fi reclamat că preotul i-ar fi oferit alcool și ar fi agresat-o sexual. În urma cercetărilor, anchetatorii ar fi identificat și cea de-a doua presupusă victimă.
Abuzurile ar fi avut loc într-un centru social înființat chiar de preot
Faptele ar fi avut loc într-un centru social înființat cu sprijinul preotului, în apropierea bisericii. Acolo, copiii proveniți din familii cu dificultăți materiale primeau o masă caldă și erau ajutați să își facă temele.
Preotul era cunoscut în comunitate pentru implicarea în acțiuni caritabile și proiecte destinate persoanelor vulnerabile. De-a lungul timpului, acesta organizase campanii umanitare și contribuise la dezvoltarea unor servicii pentru copiii aflați în risc de abandon școlar. Presa locală relatează că bărbatul era supranumit ”îngerul copiilor sărmani”, datorită activităților sale sociale.
Episcopia Hușilor i-a interzis preotului să mai oficieze slujbe
După ce a aflat despre acuzațiile formulate împotriva clericului, Episcopia Hușilor a decis oprirea acestuia de la slujire. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei, Cosmin Gubernat, a declarat pentru AGERPRES că instituția se delimitează de presupusele fapte și că ar putea adopta măsuri canonice suplimentare, în funcție de rezultatul anchetei.
”Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foarte grave de care este acuzat, astfel că s-a dispus, cu celeritate, oprirea totală de la slujirea celor sfinte, adică nu mai are dreptul să oficieze nicio slujbă bisericească”, a precizat reprezentantul Episcopiei.
Acesta a subliniat că acuzațiile sunt incompatibile cu statutul de preot, dacă vor fi confirmate, și a transmis solidaritatea instituției față de persoanele vătămate.
Breaking
Calendarul zilei, 22 octombrie: Mircea Sandu, Arsène Wenger
Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 22 octombrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Născut pe 22 octombrie 1952, în București, Mircea Sandu este un fost fotbalist și conducător sportiv român. În cariera sa de jucător, a evoluat pe postul de atacant la echipe precum Progresul București și Sportul Studențesc, fiind și component al echipei naționale a României. După retragerea din activitatea sportivă, s-a implicat în conducerea fotbalului românesc. În anul 1990, a devenit președintele Federației Române de Fotbal (FRF), funcție pe care a ocupat-o până în martie 2014. În timpul mandatului său, echipa națională a participat la mai multe turnee finale ale Campionatului Mondial și Campionatului European. Cunoscut și sub porecla “Nașul”, Mircea Sandu rămâne o figură importantă și controversată a sportului românesc, datorită perioadei îndelungate în care a condus fotbalul național și influenței sale asupra dezvoltării acestuia.
Mircea Sandu
Arsène Wenger s-a născut pe 22 octombrie 1949 la Strasbourg, în Franța, și este un fost antrenor de fotbal, considerat unul dintre cei mai importanți din istoria acestui sport. A devenit cunoscut la nivel mondial datorită activității sale la clubul englez Arsenal din Londra, pe care l-a antrenat între 1996 și 2018. În timpul mandatului său, Arsenal a câștigat trei titluri în Premier League și șapte Cupe ale Angliei. Unul dintre cele mai mari succese ale sale a fost sezonul 2003-2004, când echipa a câștigat campionatul Angliei fără să piardă niciun meci, fiind supranumită “The Invincibles”. Arsène Wenger s-a remarcat prin stilul ofensiv de joc, promovarea tinerilor jucători și profesionalismul său. După plecarea de la Arsenal, a devenit director pentru dezvoltarea fotbalului mondial în cadrul FIFA. El rămâne o personalitate emblematică a fotbalului internațional.
Arsène Wenger
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
Nașteri 🎂
🎂1811: Franz Liszt 🇭🇺🎹 compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor
🎂1846: Dimitrie Brândză 🇷🇴🌿 medic, naturalist și botanist, membru al Academiei Române și fondator al Grădinii Botanice din București
🎂1917: Joan Fontaine 🇺🇸🇬🇧🎬
🎂1938: Christopher Lloyd 🇺🇸🎬 Printre cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Emmett „Doc” Brown în trilogia Înapoi în viitor și unchiul Fester în Familia Addams
🎂1943: Catherine Deneuve 🇫🇷🎬 Una dintre cele mai respectate actrițe din industria filmului francez, și-a câștigat reputația jucând într-o serie de filme ale renumiților regizori Luis Buñuel și Roman Polanski
🎂1949: Arsène Wenger 🇫🇷⚽️ A antrenat Arsenal din 1996 până în mai 2018. Este cel mai de succes antrenor din istoria clubului, din punct de vedere al trofeelor câștigate, și cel mai longeviv antrenor din punct de vedere al meciurilor disputate pe banca echipei, peste 600
🎂1952: Jeff Goldblum 🇺🇸🎬 „Jurassic Park”, „Ziua Independenței”, „Law & Order: Criminal Intent”, „Musca”
🎂1952: Mircea Sandu 🇷🇴⚽️ A condus Federația Română de Fotbal din 1990 până în 2014
🎂1958: Dan Creimerman 🇷🇴🎼 instrumentist şi compozitor de muzică uşoară
🎂1962: Bob Odenkirk 🇺🇸🎬 Breaking Bad (2008 – 2013); Better Call Saul (2015 – 2022); Nobody (2021)
🎂1968: Shaggy 🇯🇲🎤 „Oh Carolina” – 1993, „Boombastic” – 1995, „It Wasn’t Me”, „Angel” – 2001
🎂1969: Spike Jonze 🇺🇸🎥 A debutat ca regizor de film cu În mintea lui John Malkovich (1999)
🎂1980: Claudiu Iulian Husaru (Maximilian) 🇷🇴🎤 În vara anului 2011 a lansat împreună cu MefX videoclipul piesei „Sophie”, datorită căruia devine cunoscut publicului larg
🎂1984: Anca Pop 🇷🇴🎤 a decedat la 34 de ani după ce a pierdut controlul volanului din motive necunoscute, iar mașina a plonjat în Dunăre, lângă comuna Svinița
🎂1986: Ștefan Radu 🇷🇴⚽️
Decese 🕯
🕯️1985: Viorica Ursuleac 🇷🇴🎼 soprana favorită a lui Richard Strauss, care a numit-o „die treueste aller Treuen” („cea mai fidelă dintre fidele”). Ea a cântat în premierele a patru dintre operele sale: Arabella (1933), Friedenstag (pe care a dedicat-o ei și lui Krauss, 1938), Capriccio (1942) și repetiția publică cu costume la Die Liebe der Danae (1944)
🕯️2012: Russell Means 🇺🇸🎬 activist pentru drepturile amerindienilor, a devenit faimos odată cu rolul său din Ultimul mohican (1992)
🕯️2021: Gelu Tofan 🇷🇴🚗 fondatorul Tofan Grup Internațional, care în 2000 era cel mai mare producător independent de cauciucuri din Europa Centrală și de Est. În 2001 a vândut către Michelin cele două fabrici de anvelope Silvania Zalău și Victoria Florești, dar și firma de reșapare Tofan Recap – în urma unei tranzacții de 100 de milioane $. A murit de cancer pancreatic, la 61 de ani
Calendar 🗒️
🗒️362: Templul lui Apollo din Daphne este distrus de un foc misterios
🗒️1707: Dezastrul naval din Sicilia: navele Marinei Regale britanice se deplasau, prin manevre riscante, printre recifele aflate la vest de Insulele Siciliei. Patru nave s-au scufundat și aproximativ 2.000 de oameni și-au pierdut viața
🗒️1797: Francezul André-Jacques Garnerin a efectuat în premieră mondială o săritură cu parașuta dintr-un balon
🗒️1836: Sam Houston e ales ca primul președinte al Republicii Texas independente
🗒️1873: La Palatul Schönbrunn, Kaiserul Wilhelm I al Germaniei, împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei și țarul Alexandru al II-lea al Rusiei semnează acordul celor trei împărați, care vizează izolarea Franței
🗒️1883: A fost inaugurată Opera Metropolitană din New York City, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale
🗒️1895: În Gara Montparnasse din Paris, un tren a deraiat, a depășit capătul liniei, a pătruns 30 m pe peron și a ieșit prin fațada gării
🗒️1932: A treia Conferință balcanică de la București, la care participă Albania, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Se pun bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii
🗒️1962: Criza rachetelor cubaneze. Începe blocada economică a SUA împotriva Cubei
🗒️1964: Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură, declarând că nu dorește să fie „transformat” de acest premiu
🗒️1968: Apollo 7 a aterizat conform planului, coborând în Oceanul Atlantic după ce a orbitat de 163 de ori în jurul Terrei
🗒️1968: Led Zeppelin a lansat albumul Led Zeppelin II
🗒️1974: A fost inaugurat Centrul Național de Fizică București
🗒️2019: La Palatul Imperial din Tokyo are loc ceremonia de întronare a noului Împărat al Japoniei, Naruhito
Breaking
Presa americană: Donald Trump crede că Volodimir Zelenski îl sabotează înainte de alegerile pentru Congres de la începutul lunii noiembrie
Donald Trump este convins că atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor de petrol din Rusia au ca scop parțial subminarea șanselor Partidului Republican la alegerile de la jumătatea mandatului, relatează The Atlantic, care citează surse anonime din anturajul președintelui american.
După înțelegerea dintre Donald Trump și Vladimir Putin de pe 9 octombrie, care s-a soldat cu ridicarea parțială a sancțiunilor impuse Rusiei și exportul de motorină către Statele Unite, președintele american a cerut un „armistițiu energetic” între Moscova și Kiev, cu toate că nu exista nicio bază pentru acesta.
În tot acest timp, Trump și-a îndreptat criticile exclusiv către atacurile ucrainene asupra rafinăriilor din Rusia și a dat vina exclusiv pe Volodimir Zelenski pentru creșterea prețurilor la energie, ignorând în același timp cauza reală: blocada impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz ca rezultat al războiului declanșat de SUA în februarie în Orientul Mijlociu.
În acest context, trei persoane din administrația de la Casa Albă au precizat pentru The Atlantic că Trump este convins că atacurile ucrainene sunt parțial menite să submineze șansele republicanilor la alegerile de la începutul lunii noiembrie și, prin urmare, și pe ale sale.
De asemenea, Trump, în ciuda armistițiului energetic impus chiar de el, a ignorat atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. La doar câteva ore după ce un atac cu drone asupra Kievului a ucis șase persoane, inclusiv doi copii, președintele SUA a minimizat amploarea atacurilor rusești și a afirmat că Moscova „nu face chiar atât de multe”.
Publicația americană subliniază că atitudinea indulgentă a lui Trump față de Vladimir Putin a fost o caracteristică constantă a politicii sale timp de un deceniu, dar noul val de concesii pentru Rusia a creat încă un obstacol pentru republicani în ajunul alegerilor pentru Congresul american.
Într-o rară demonstrație de sfidare, mai mulți membri ai Partidului Republican au criticat decizia președintelui SUA și s-au opus încercărilor sale de a deraia progresul unui proiect de lege privind sancțiunile pe care chiar el îl semnase cu doar o lună în urmă în onoarea regretatului senator Lindsey Graham.
Atât Partidul Democrat, cât și cel Republican sunt de părere că democrații vor câștiga majoritatea în Camera Reprezentanților luna viitoare. În același timp, cursa pentru controlul Senatului rămâne complet imprevizibilă. În orice caz, noua componență a Congresului nu își va începe activitatea până pe 3 ianuarie anul viitor, ceea ce înseamnă că Trump va avea libertate deplină de acțiune pentru încă două luni și ar putea fi chiar interesat să își exercite puterile înainte ca partidul său să își piardă majoritatea.
Cu doar două săptămâni înainte de alegeri, un sondaj realizat de Ipsos arăta că rata de aprobare a lui Trump a ajuns la 33%, un minim istoric pentru acesta. În același timp, alți 66% dintre americani se opun acțiunilor sale, iar 52% au declarat că dezaprobă vehement performanța sa.
-
Actualitateacum 3 zileSUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari
-
Actualitateacum 3 zileCând merită să investești în utilaje agricole noi?
-
Breakingacum 3 zileRaed Arafat, primele declarații după cutremurul din Vrancea. Pompierii verifică mai multe localități din țară
-
Breakingacum 2 zileA 21-a noapte de proteste la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu. La miezul nopții sunt aproape 100 de susținători. În câteva zile, fostul candidat la prezidențiale ar putea fi eliberat
-
Stirea zileiacum 2 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Actualitateacum 2 zileDe ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
-
Uncategorizedacum 2 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Actualitateacum 3 zileImpozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027





