Breaking
După 12 ore de chin politic, ziua de ieri se închide fără nicio concluzie. Nicușor Dan îndeamnă la răbdare, partidele se bat pentru putere
Președintele Nicușor Dan a avut, miercuri, consultări cu liderii coaliției de guvernare, la Palatul Cotroceni, pe fondul deciziei PSD de a-i retrage sprijinul premierului liberal Ilie Bolojan. După 10 ore de discuții, șeful statului a transmis că a cerut partidelor să „dezescaladeze” retorica publică.
Nicușor Dan a avut astăzi, la Palatul Cotroceni, discuții cu liderii coaliției de guvernare. Cum s-au desfășurat evenimentele
În jurul orei 09:00, Delegația PSD, formată din președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, vicepremierul Marian Neașcu și secretarul general al partidului, europarlamentarul Claudiu Manda, a fost primită la Palatul Cotroceni de către președintele Nicușor Dan și consilierii săi.
Sorin Grindeanu a reiterat că PSD vrea schimbarea lui Ilie Bolojan sau trece în opoziție fără a susține un guvern minoritar.
„Tocmai ce am încheiat consultarea cu președintele Nicușor Dan. Noi am informat, urmare a deciziei luate luni, punctele noastre de vedere. Am spus soluțiile pe care le vedem a fi viabile. Am expus în continuare ca una din soluții să fie continuarea acestei coaliții pro-europene, dar cu alt prim-ministru. Dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere evident PSD poate să treacă în opoziție nesusținând un guvern minoritar”, a declarat Sorin Grindeanu.
Premierul Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: ”Îmi asum în continuare mandatul de premier”
La doar o oră și jumătate, delegația PNL, formată din Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu au purtat discuții cu șeful statului, iar, la finalul acestora, premierul României a declarat că l-a informat pe Nicușor Dan că își va asuma în continuare fincția de prim-ministru al țării.
„Am încheiat consultările cu domnul președinte în care am prezentat poziția PNL. Această poziție reflectă deciziile pe care Biroul Politic le-a decis ieri. Îmi asum în continuare mandatul de premier. PNL va susține în plan guvernamental activitatea Guvernului astfel încăt să putem desfășura o activitate de administrare a țării în aceste situații diferite”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan | Foto – Mediafax
Simion, nemulțumit de decizia lui Nicușor Dan de a nu chema partidul său la consultări
De altfel, George Simion, liderul partidului car nu a fost chemat la consultări, a criticat, într-o declarație de presă, decizia șefului statului de a nu consulta toate partidele.
„Nicușor Dan a organizat ceva consultări, nu am fost invitați noi sau cei de la alte forțe de opoziție”, a spus George Simion. „Este o jignire la adresa votanților noștri”.
„Nu considerăm ca PSD va depune o moțiune și care va duce la bun sfârșit ceea ce a zis. (…) Noi votam orice moțiune împotriva acestui guvern”, a spus Simion.
George Simion, liderul AUR, sustine o declaratie de presa, la Palatul Parlamentului, miercuri, 18 martie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Hunor: ”Responsabilitatea politică trebuie dată unui om care răspunde în fața electoratului”
În jurul orei 15:00, UDMR a fost primit la Palatul Cotroceni pentru discuțiile cu șeful statului, la finalul acestora, Kelemen Hunor a dezvăluit că în discuția cu președintele Dan nu au fost identificate soluții.
El a subliniat că nu a fost făcută o listă a miniștrilor care vor prelua interimar ministerelor deținute până acum de PSD. „Nu am discutat portofolii dar am stabilit că, daca într-adevăr miniștrii PSD se retrag, vom discuta. Suntem pregătiți să preluăm. Nu am discutat nici măcar câte vom prelua”, a declarat președintele UDMR.
„Responsabilitatea politică trebuie dată unui om care răspunde în fața electoratului. Atunci partidele vor intra într-un blocaj decizional”, a spus Kelemen Hunor.
Nicușor Dan a primit la Palatul Cotroceni și 8 deputați din grupul minorităților naționale, în frunte cu liderul de grup Varujan Pambuccian.
Ultimul partid cu care șeful statului a purtat discuții a fost USR, cu care acesta a petrecut mai bine de două ore. Delegația a fost formață din Dominic Fritz, Oana Țoiu, Diana Buzoianu, Radu Miruță , Diana Stoica și Oana Murariu.
Dominic Fritz a concluzionat că discuția cu șeful statului a fost una ”lungă și extrem de sincer, deschisă”. În cadrul consultărilor, partidul i-a explicat președintelui viziunea și princiile pe baza cărora va lua decizii în zilele următoare.
„I-am explicat viziunea noastră, principiile noastre, pe baza cărora luăm decizii în aceste zile. L-am asigurat că îl susținem pe premierul Ilie Bolojan și am spus că o să continuăm prezența noastră în acest guvern, tocmai pentru că suntem îngrijorați de pierderea celor 10 miliarde de euro din PNRR, de pierderea celor 16 miliarde de euro din programul SAFE și suntem îngrijorați ca reformele pe care le-a început acest guvern, curățenia, dreptatea pe care a început să le facă acest guvern (…), ca aceste reforme să fie acum șterse cu buretele”, a spus Dominic Fritz.
Concluziile lui Nicușor Dan, după 10 ore de consultare cu partidele din coaliție
La finalul zilei, după 10 ore de consultări, șeful statului a transmis că le-a cerut partidelor, în cadrul discuțiilor de azi, ”dezescaladarea conflictelor”.
”Au fost consultări informale.
Suntem, evident, într-o criză politică; nu a început azi. De luni de zile, neînțelegerile și diferențele de opinie dintre partide s-au amplificat. Ce am cerut eu partidelor este să dezescaladeze retorica publică, să se uite la viitor mai mult decât la trecut, să se uite la soluții mai mult decât la probleme. În orice formulă politică, majoritară sau minoritară, vom avea nevoie de dialog. Dincolo de criza politică, trebuie să asigurăm românii că avem instituții ale statului care funcționează, cu o diferență de opinie la nivel politic. Fiecare dintre partidele care au venit azi au afirmat expres că exclud o guvernare cu forțe antioccidentale și fiecare dintre ele și-a exprimat disponibilitatea de cooperare pe proiectele pe care România le are în perioada următoare, deci calm și vom trece prin asta”, a declarat Nicușor Dan.
Breaking
Donald Trump a folosit AI pentru a se costuma în Elvis în pragul comemorării a 49 de ani de la moartea regelui rock’n’roll
Donald Trump a postat mai multe imagini generate cu inteligența artificială pe The Truth Social, inclusiv cu el îmbrăcat în costumul cântărețului american de rock’n’roll. În alte imagini generate cu AI apare în postura de cuceritor al Venezuelei așa cum fusese ilustrat Theodore Roosevelt într-o caricatură, de comandant militar din timpul Războiului American de Independență, într-un tablou cu președinții George Washington și Abraham Lincoln. Președintele a postat și un afiș în care sugerează că ar putea candida la alegerile din 2028 sau că va anexa Groenlanda.
Postarea în care președintele american în costumul pe care l-a purtat Elvis Presley la concertul Aloha from Hawaii din 1973 a atras aproape 20.000 de aprecieri și 2.500 de comentarii, dar și critici. Trump s-a mai comparat cu Elvis și în trecut.
- „Este o insultă pentru toți cei care l-au iubit pe Elvis”.
- „Trump tot repetă că America a fost cândva de râsul lumii, dar acum că el este președinte, țara nu a fost niciodată mai respectată. Ca australian, pot confirma 100% că Donald Trump este de râsul lumii aici”.
- „Spre deosebire de Trump, Elvis a servit cu adevărat națiunea noastră cu onoare, distincție și rock and roll”
- „Nu doar că tânjește după lumina reflectoarelor, ci se crede chiar Elvis în perioada de glorie. Ego-ul lui a depășit orice limită”.
- „Singurul lucru pe care Trump și Elvis îl au în comun este înclinația lor către fete minore” (o referire la legăturile lui Trump cu Epstein și presupusele acte sexuale cu minore, precum și la faptul că Elvis Presley a cunoscut-o pe Priscilla Beaulieu când avea 14 ani)
În ultimele zile, liderul de la Casa Albă a publicat imagini în care s-a ilustrat cu șepci inscripționate cu mesajul „Trump 2028”, alimentând speculațiile privind intenția sa de a obține și cel de-al treilea mandat prezidențial, deși Constituția SUA nu-i permite unui președinte să aibă mai mult de două mandate.
Despre Elvis Presley
Elvis Presley s-a născut pe 8 ianuarie 1935, în Tupelo, Mississppi. A copilărit în Memphis, Tennessee, după ce familia lui a decis să se mute când el avea 13 ani. Cariera muzicală a lui Presley a început în 1954, când a cântat pentru Sun Records, avându-l ca producător pe Sam Phillips.
După doi ani, el a devenit numărul 1 în SUA și a vândut 10 milioane de albume. Considerat „regele rock’n’roll”, Elvis a avut simultan și o carieră în cinematografie după ce a jucat în filmul „Love Me Tender”, „Jailhouse Rock”, „Blue Hawaii” și „Viva Las Vegas”. Elvis a efectuat serviciul militar în Germania de Vest în 1958 și și-a relansat cariera muzicală în 1960.
A continuat să concerteze în Las Vegas, iar în 1973, a devenit primul artist solo care a cântat la primul concert muzical transmis la nivel global.
S-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu în 1967. Un an mai târziu, Priscilla a născut-o pe Lisa Marie Presley. Faimosul cuplu a divorțat în 1973.
După ce a consumat droguri și a făcut abuz de mâncare nesănătoasă, sănătatea artistului s-a deteriorat. Elvis a decedat la 42 de ani, pe 16 august 1977, la reședința sa din Graceland. Lisa Marie Presley a devenit cântăreață ca tatăl ei și a fost căsătorită între 1968 și 1994 cu Michael Jackson, considerat regele muzicii pop. Lisa Presley a murit în 2023 din cauza unui infarct cauzat de complicațiile unei operații bariatrice, la 54 de ani.
Sursa Foto: The Truth Social/Hepta
Breaking
De ce vinde România energie ieftină Bulgariei
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, susține că România ajunge să vândă ziua energie Bulgariei și să o cumpere seara la prețuri de până la 7 ori mai mari din cauza capacităților insuficiente de stocare. Potrivit acestuia, Bulgaria a investit în baterii, în timp ce România a rămas în urmă.
Într-o postare pe rețelele sociale, Burduja spune că România vinde energie ziua, când producția e mare, și cumpără seara, atunci când producția din țară e mică și consumul mare.
„De ce Bulgaria face bani din energia României? Simplu și dureros: la prânz, când soarele arde, vindem energia vecinilor bulgari la preț mic, pentru că producția e mare și consumul mic. Seara cumpărăm energie de la bulgari de 7 ori mai scump, pentru că producția noastră e mică și consumul mare”, a transmis Sebastian Burduja.
De ce vinde România energie ieftină Bulgariei și pierde milioane de euro
Conform fostului ministru, numai în luna aprilie România a dat Bulgariei pentru energie 33 de milioane de euro și a încasat doar 5. Sebastian Burduja spune că una dintre principalele explicații este aceea că Bulgaria a investit masiv în baterii de stocare.
„De ce? Pentru că ei deja au baterii și noi avem (deocamdată) prea puține”.
Burduja susține că diferența dintre cele două țări vine și din modul în care au fost alocate fondurile europene prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.
„Bulgarii au pus acum cinci ani 600 de milioane de euro în PNRR-ul lor pentru baterii. Cei care au scris PNRR-ul României au alocat doar 80 de milioane de euro pentru baterii, de peste 7 ori mai puțin. Bulgaria a investit în baterii, România a promis că închide cărbunele”, a adaugat Burduja.
Burduja: România avea doar 14 MWh stocare în 2023
Acesta mai spune că, în 2023, când a început mandatul la Ministerul Energiei, România avea doar 14 MWh stocare, și că a lăsat în șantiere sau finalizate mai multe proiecte în acest sens.
„Cu situația asta am plecat la drum în iunie 2023, când am început mandatul la Ministerul Energiei, și cu doar 14 MWh stocare, practic zero”, a afirmat acesta.
Fostul ministru susține că, în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Energiei, a fost salvată finanțarea din PNRR destinată bateriilor și au fost pregătite mai multe proiecte de stocare.
„Ministerul propunea în vara lui 2023 să arunce la coș singurii bani de baterii din PNRR-ul României. N-am permis asta, am negociat cu Comisia Europeană și am salvat apelul. Azi banii sunt în șantiere și în proiecte finalizate, cum e cea mai mare baterie din Banat, 200 MWh, la Iaz, Caraș-Severin”, a transmis Burduja.
„Bulgarii au câștigat o etapă. Cursa o vom câștiga noi”
În finalul postării, Sebastian Burduja susține că România poate recupera decalajul față de Bulgaria și critică faptul că anumite teme din sectorul energetic sunt abordate abia acum.
„Bulgarii au câștigat o etapă. Cursa o vom câștigă noi, chiar dacă astăzi suntem în urmă din cauza erorilor din trecut. Important e că începem să construim, după ani de «secetă» în sectorul energetic. Unii politiceni descoperă acum hidrocentralele blocate de decenii, stocarea, gazul din Marea Neagră, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă”, mai spune fostul ministru.
Breaking
Răspunsul lui Bolojan pentru Grindeanu, după ce după ce președintele PSD a cerut repornirea centralelor pe cărbune
Premierul demis Ilie Bolojan cataloghează drept „propunere de tip populist” iniţiativa anunţată luni de PSD privind menţinerea în funcţiune a capacităţilor de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune. Bolojan a atras atenţia asupra faptului că, dacă România încalcă ceea ce şi-a asumat prin jalonul din PNRR privind decarbonizarea, riscă să piardă sume mari din banii europeni.
Bolojan, replică pentru Grindeanu
Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat luni, întrebat de Gândul, că problema centralelor pe cărbune trebuie analizată atât din perspectivă politică, cât și prin prisma angajamentelor asumate de România prin PNRR. Sorin Grindeanu i-a cerut public premierului demis să meargă de urgență la Bruxelles pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune, în contextul discuțiilor despre securitatea energetică a României.
„Problema centralelor pe cărbune ţine, într-adevăr, de zona de energie şi aici sunt două aspecte: cele de natură politică şi cele care ţin de angajamentele României, de realităţi, de absorbţia de fonduri europene, de analize de rentabilitate şi de sustenabilitate. Or, aşa cum ştiţi, România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor finanţări importante pe care România le-a primit atât sub formă de granturi, cât şi sub formă de împrumuturi, s-a angajat să reducă producţia pe cărbune înlocuind-o cu alte forme de producţie: producţie pe gaz, producţie pe fotovoltaic sau pe eolian. Din păcate, din 2021 şi până în 2025 când am avut termenele în care trebuia să facem aceste schimbări nu s-a făcut mare lucru şi nici la Craiova, nici în Valea Jiului şi nici în judeţul Gorj şi în întârziere, în două oraşe, Constanţa şi Arad nu s-au realizat lucrurile, la Arad şi la Constanţa cele două centrale care înlocuiesc grupurile pe cărbune sunt într-o stare avansată de lucrări şi din această toamnă vor funcţiona”, a declarat Bolojan.
Prim-ministrul Romaniei, Ilie Bolojan (in imagine), si prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, sustin declaratii de presa comune la Palatul Victoria din Bucuresti, joi, 30 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Premierul demis a arătat că România va îndeplini parţial clauzele din jalonul privind decarbonizarea, precizând că, în calitate de şef al Guvernului, a obţinut maximum posibil în renegocierile cu Comisia Europenă privind acest jalon.
„Prin urmare, de când sunt premier, am renegociat jalonul de decarbonizare, am obţinut, din punctul meu de vedere, maximul posibil din ceea ce se putea obţine în condiţiile pe care România şi le-a asumat prin guvernele noastre în anii anteriori şi suntem în situaţia în care până la sfârşitul lunii august avem nişte clauze de îndeplinit pe care, dacă România le îndeplineşte, şi le vom îndeplini parţial, corecţiile vor fi mai mici, iar pentru ceea nu îndeplinim vom primi, probabil, nişte corecţii. Ceea ce vreau să spun este că sunt acţiuni pe care le poţi desfăşura în condiţii normale (…) şi decizii pe care le putem lua într-un stil populist privind încălcarea înţelegerilor pe care le-am făcut şi dacă luăm astfel de decizii, inclusiv în domeniul energetic, ceea ce se poate rostogoli în spaţiul public într-o perioadă de genul acesta, înseamnă nu doar că vom pierde nişte bani, ci corecţiile pe PNRR vor fi foarte mari pentru că se declanşează un angajament de ireversibilitate care însemană corecţii imediate de peste un miliard de euro şi posibilitatea de a bloca finanţările viitoare din ultimele tranşe pe care le avem de acesat din PNRR”, a mai spus el.
Bolojan a adăugat că, în primăvara acestui an, în mandatul ministrului PSD Bogdan Ivan, s-a decis ca CET Govora, din judeţul Vâlcea, să se închidă luna aceasta, Bolojan arătând că modificarea acestei decizii implică corecţii foarte mari.
El a mai spus că proiectul PSD este ceva care „sună foarte bine”, dar care aduce costuri enorme pentru România”.
Mai mult, Bolojan a spus că pentru ca grupurile de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune să fie repornite este nevoie de mai multe condiţii, inclusiv de cărbune.
„Tot ce s-a putut porni în condiţiile în care există rezerve funcţionează în condiţii normale atât timp cât au capacitatea de a funcţiona ca urmare a resurselor de cărbune pe care le au la dispoziţie”, a mai spus el.
Grindeanu îi cere lui Bolojan să meargă de urgență la Bruxelles
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunţat luni că parlamentarii fomaţiunii vor depune un proiect de lege care să prevadă că autorităţile nu vor mai putea închide capacităţi de producţie în sectorul energetic decât dacă există noi capacităţi care să suplinească energia pe care cele închise o produceau. De asemenea, el îi cere public premierului demsi Ilie Bolojan să meargă la Bruxelles pentru pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune.
Un deputat USR respinge declarațiile lui Grindeanu față de modificarea legii ANI, după consultările de la Cotroceni „Inventează un scenariu imposibil”





