Breaking
Ludovic Orban crede că Ilie Bolojan ar putea fi numit, din nou, în funcția de premier: „Va trece în Parlament ca prin brânză”
Ludovic Orban, fost lider al Partidul Național Liberal, a susținut că Ilie Bolojan ar putea fi numit, din nou, în funcția de premier al României, de către președintele Nicușor Dan. De altfel, el a susținut că dacă PSD nu va reuși să formeze o majoritate, atunci i-ar putea fi oferit un mandat, pentru a doua oară, „pentru că va trece în Parlament ca prin brânză”.
În opinia sa, chiar și o parte dintre parlamentarii care au susținut demiterea Guvernului Bolojan ar putea vota noul Executiv, pentru a evita declanșarea alegerilor anticipate. Totodată, Ludovic Orban apreciază că refacerea actualei coaliții este foarte puțin probabilă, întrucât, spune el, nu poți guverna alături de un partener în care nu ai încredere că își va respecta angajamentele.
Ludovic Orban
„Logica politică este foarte simplă. PSD cu AUR au depus moţiune de cenzură, ei au majoritate pentru a da jos guvernul, ei trebuie să vină cu o soluţie de guvernare. În locul preşedintelui, dacă PSD nu reuşeşte să formeze o majoritate, iar acest lucru este foarte posibil, atunci să dea mandat lui Ilie Bolojan a doua oră pentru o coaliţie PNL-USR-UDML, pentru că va trece în Parlament ca prin brânză. Cu o singură condiţie, să nu mai spună vreodată preşedintele că nu dizolvă Parlamentul”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Digi24.
Orban aduce în discuție un „vot al fricii”
Ludovic Orban a mai susținut că o parte din parlamentarii care au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan ar putea să îi ofere susținerea pentru un al doilea mandat de premier al României. El a mai precizat că nimeni, „nici din AUR, nici PSD, nici din SOS, POT, nici cei aproape 50 de parlamentari care şi-au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleşi”, nu ar dori alegeri anticipate. Ludovic Orban spune că mulți dintre cei care au votat împotriva Guvernului Bolojan ar putea susține ulterior reînvestirea acestuia, de teama alegerilor anticipate.
„Parlamentul, dacă e o criză guvernamentală şi nu se reuşesc două investiri de guvern, trebuie dizolvat şi trebuie organizate alegeri anticipate. La ora actuală, nimeni, nici din AUR, nici PSD, nici din SOS, POT, nici cei aproape 50 de parlamentari care şi-au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleşi, aşa-zis parlamentari, nu vor anticipate, ci vor vota un guvern. Chiar m-aş bucura să văd aceiaşi oameni care au votat răsturnarea Guvernului Bolojan cum a doua oară, de frica anticipatelor, vor vota reînvestirea”, a afirmat Orban.
„Nu poţi să te duci la guvernare cu un partener care nu e sigur că peste cinci minute nu îţi bagă cuţitul în spate”
Fostul președinte PNL a mai susținut că Ilie Bolojan „nu era premier venit de pe lună”, iar moțiunea de cenzură din 5 mai „ a fost un atac împotriva PNL, USR, UDMR”.
„Bolojan nu era premier venit de pe lună, premier tehnocrat, Bolojan era preşedintele şi este preşedintele Partidului Naţional Liberal.
Atunci când ataci preşedintele Partidulului Naţional Liberal, tu, practic, agresezi. Moţiunea de cenzură a fost un atac împotriva PNL, USR, UDMR, formaţiuni politice care au rămas la guvernare. Deci, după părerea mea, refacerea coaliţiei de guvernare este imposibilă, pentru că nu mai poţi să ai încredere în PSD.
Acum, hai să vorbim limpede. Tu te duci la guvernare atunci când ai un program pe care poţi să-l pui în practică. Program pe care tu l-ai făcut şi te-ai dus în faţa oamenilor ca să-ţi acorde încrederea. Nu poţi să guvernezi numai ca să aibă funcţii şi sinecuri clientela de partid. Guvernezi pentru a atinge obiective. Asta a făcut Bolojan, cu nişte asumări pe care nu le-am văzut la niciun alt lider politic.
Adică el s-a dus cu asumarea răspunderii personale pe toate măsurile. Şi-a luat el, pe persoana fizică, tot capitalul de antipatie şi de nemulţumire generat de măsurile obligatorii pe care trebuia să le ia (…) Nu poţi să te duci la guvernare cu un partener care nu e sigur că peste cinci minute nu îţi bagă cuţitul în spate. Sau că te înjură. După părerea mea, nu e posibil”, a spus Ludovic Orban.
Autorul recomandă:
Sursă foto: Mediafax Foto
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 24 de oreDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 20 de oreMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Politicaacum 3 zileCine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





