Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”

Publicat

pe

Calvarul unei familii care a crezut în cele relatate de fiica de doar 12 ani, luptând în instanță vreme de 7 ani împotriva șoferului microbuzului școlar, a luat sfârșit. „Merg pe drum cu capul sus”, spune mama care în toți acești ani a avut un singur gând: să se facă dreptate.

Bărbatul a ajuns după gratii FOTo: Pixabay

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un bărbat care își făcuse un obicei din a adresa replici cu tentă sexuală unor copile de 12-13 ani, cuvintele fiind însoțite de gesturi vinovate, este după gratii după un demers care a durat peste 7 ani. În această perioadă, singura familie care a pornit pe drumul instanțelor a trecut prin momente dureroase, umilitoare. „Acum merg pe drum cu capul sus. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere să lupt!”, spune astăzi Laura Barbu, mama copilei de la care a pornit ancheta.

Agresorul, omul care ar fi trebuit să le poarte copilelor de grijă

Cazul șoferului de microbuz școlar care își ispășește astăzi pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar din Dolj a fost relatat intens de-a lungul anilor. La încarcerarea bărbatului din Dobrun, Olt, s-a ajuns însă după șapte ani, timp în care dosarul a avut un curs sinuos.

Totul a demarat în aprilie 2019, atunci când mama unei copile de 13 ani (fata avea 12 ani la momentul primei fapte, povestindu-le totul părinților câteva luni mai târziu) a anunțat poliția că fiica sa a fost agresată de Mihai Nicolae, șoferul microbuzului cu care elevii merg la școala din localitate. Mama avea să afle că nu se întâmpla pentru prima dată și că fiica sa nu era singura agresată. Bărbatul, care ar fi trebuit să le poarte copilelor de grijă, cel puțin pe perioada transportului de acasă la școală și de la școală acasă, în fapt își satisfăcea anumite plăceri atingându-le pe fete inclusiv în zonele intime și spunându-le vorbe nepotrivite. Printre copii deja se dusese vestea despre ce „apucături” are bărbatul, iar aceștia vorbeau despre el folosind apelativul „Pedo”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Inițial, Laura Barbu a reușit să convingă și alți părinți să ia atitudine, astfel adunându-se în faza cercetărilor declarațiile mai multor fete. Unele dintre mărturii sunt tulburătoare. Au fost citite de organele de anchetă, însă cele relatate, neputând fi susținute cu probe, nu au fost considerate argumente suficiente pentru a-l acuza, inițial, pe bărbat.

„Nicolae Mihai a ieşit de după tejghea, s-a apropiat de aceasta şi fără să îi spună ceva, a atins-o cu mâinile pe ambii sâni şi în zona intimă, a introdus mâna prin pantalonii scurţi pe care îi purta şi a atins-o în zona intimă. Persoana vătămată a reacţionat doar verbal, deoarece îi crease o stare de temere, spunându-i să o lase în pace, iar acesta i-a răspuns , după care l-a împins foarte încet şi a părăsit incinta magazinului“ – este un fragment din una dintre ordonanțele de clasare a dosarului, soluție dată pe motiv că „fapta nu există”.

Au fost mai multe astfel de clasări, mai întâi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, ulterior și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Tot cercetările unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt au condus în cele din urmă la condamnarea definitivă pronunțată în 5 mai 2026 de Curtea de Apel Craiova.

Fata a avut curaj să le povestească părinților, iar aceștia au anunțat poliția FOTO: arhiva pers.

Drumul între primele soluții de neîncepere a urmăririi penale și condamnarea, în cele din urmă, a bărbatului la pedeapsa de 3 ani și 6 luni de pușcărie (cu executare) a fost presărat cu nervi, lacrimi, testări psihologice, ședințe de terapie, umilințe, priviri piezișe aruncate de unii consăteni care ajunseseră să creadă că familia copilei este în fapt cea care îl hărțuiește pe bărbat și nu că șoferul a abuzat de inocența unor copile.

„Pedo“, şoferul de microbuz şcolar care pipăia elevele, scapă din nou. Care sunt argumentele procurorului

Pe acest drum, declarațiile fetelor care inițial au avut curaj să scrie prin ce au trecut au fost retrase. Astăzi fetele, care între timp au atins vârsta majoratului, se bucură, spune Laura Barbu, de sentință și spun că la acel moment pentru părinții sau bunicii lor a contat mai mult gura lumii, declarațiile fiind retrase din rușine.

„Fetei nu i-a venit să creadă. M-a pus să-i arăt mesajul de la domnul avocat”

Fata care i-a mărturisit mamei totul, de aici pornind reclamația la poliție, ancheta, procesul și în cele din urmă condamnarea în primă instanță urmată de soluția definitivă, este astăzi studentă în primul an la Facultatea de Drept. În cei șapte ani a depus de nenumărate ori mărturie, a fost supusă mai multor evaluări psihologice, a avut nevoie de ședințe de terapie psihologică, a luptat cu o alopecie (pentru care urmează și astăzi anumite tratamente). A avut o lungă perioadă în care nu ieșea din curtea casei decât însoțită, temându-se că bărbatul împotriva căruia a depus plângere s-ar putea răzbuna făcându-i rău.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În anul care a urmat începerii cercetărilor, rezultatele școlare ale fetei au avut de suferit, astfel că dintr-o elevă cu medii generale peste 9,00 a înregistrat la Evaluarea Națională un rezultat mult sub așteptările ei.

Părinții au susținut-o însă constant, mama repetându-i că „adevărul va ieși la iveală, nu ne lasă pe noi Dumnezeu”.

După pronunțarea sentinței, avocatul a fost cel care a dat familiei vestea.

„I-am spus și nu i-a venit să crească. Și m-a pus să-i trimit domnului avocat mesaj să-mi scrie care este soluția, să vadă ea mesajul. Nu-i venea să creadă. Tot repeta – Mami, eu nu mai cred!”, a dezvăluit Laura Barbu, mama fetei, pentru „Adevărul”.

„Cel mai greu și cel mai greu a fost că mi-am luat fata și mi-am dus-o peste tot ca să scoatem adevărul și să vadă lumea întreagă că acest om a făcut atât rău la atâția copii. Am vrut să scoatem adevărul și să nu mai facă și la alți copii ce i-a făcut copilului meu. Au fost foarte multe fete care au spus în declarațiile acelea. Și toți părinții… Nu știu ce spun acum părinții ăștia”, a continuat mama fetei agresate.

Familia din Dobrun nu are o situație financiară de invidiat. Cheltuielile ocazionate de toate procedurile necesare i-au stors în multe momente de ultimele resurse. „Ne-a fost foarte greu să mergem șapte ani de zile prin procurori, prin judecători, avocați. A fost greu, greu, greu, greu, foarte greu. Mă credeți că noi nu am mai făcut nimic în casă, nimic în curte, am continuat numai cu acest demers? Adică toți banii au fost pentru avocat, drumuri, ce a fost nevoie. Nu ne-am gândit niciodată să cerem bani, soțul a estimat 20.000 lei cheltuielile și i s-au cerut dovezi. După atâția ani ce dovezi să mai prezentăm. Ni s-a spus să aducem martori. Păi, cine știe mai bine ca mine și ca tatăl ei unde mi-am dus eu copilul”, a mai spus mama. Inculpatul  condamnat are acum de plătit 10.000 lei daune materiale.

CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul lui „Pedo“, şoferul de microbuz şcolar care pipăia elevele. Procurorul a clasat dosarul invocând lipsa martorilor

Și mai greu de dus a fost, și pentru fată și pentru familie, povara percepției pe care comunitatea o avea. „Lumea ne vedea cu alți ochi, lumea râdea de noi. Noi nu mai eram ca oamenii, noi eram oaia neagră, pentru că am spus adevărul și nu ne credeau. Dar acum merg pe drum cu capul sus. Acum ne felicită, ne spun că bine am făcut”, a completat femeia.

Dacă prima instanță a decis ca victima să primească despăgubiri de 50.000 lei, Curtea de Apel Craiova a mărit valoarea daunelor morale la 100.000 lei. Laura Barbu spune că niciodată nu i-a interesat banii, pentru că nu pot compensa ce a trăit copila în toți acești ani.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Copilul meu a făcut tratamente la păr. Și în ziua de astăzi ea face tratament la păr. (…) A fost greu, a fost o perioadă grea. Am fost la psihologi, unde a fost nevoie. După primele soluții am crezut că ne fuge pământul de sub picioare, nu ne credea nimeni, inclusiv doamna Mihaela Măceșanu, doamna procuror de la Caracal (n. red. – care a dat soluție de neîncepere a urmăririi penale, deși existau și declarațiile altor fete). Aș vrea să vadă sentința aceasta. (…) Și procurorii care mergeam peste tot și ne luau la trei păzește. Ne-am dus fata peste tot ca să scoatem adevărul. De asta fata nici nu mai credea, nici oamenii din sat nu mai credeau, nu mai știau ce să creadă, după atâtea lucruri întâmplate”, a mai spus mama victimei.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Calendarul reducerilor în România arată când scad cu adevărat prețurile online

Publicat

pe

Calendarul reducerilor în România arată când scad cu adevărat prețurile online

Calendarul reducerilor în România îi ajută pe cumpărătorii online să distingă perioadele cu oferte numeroase de simplele campanii de marketing. Prețurile nu scad la fel în toate categoriile, iar o promoție poate apărea înaintea unui eveniment comercial sau poate continua după încheierea lui. Planificarea cumpărăturilor în funcție de ritmul magazinelor oferă mai mult timp pentru comparații, verificarea stocului și alegerea unei alternative potrivite.

Cum se succed principalele perioade de reduceri

La începutul anului apar frecvent soldurile pentru produsele rămase în stoc după perioada cu vânzări ridicate. Magazinele caută să elibereze spațiu pentru colecții și articole noi, astfel că pot fi găsite oferte la îmbrăcăminte, încălțăminte, decorațiuni, mobilier sau anumite produse pentru casă. Alegerea poate fi mai restrânsă, mai ales la mărimi, culori și variante populare.

În intervalul următor, promoțiile sunt legate mai ales de campanii tematice și de aniversările magazinelor. Unele platforme pregătesc oferte pentru categorii precum cosmetice, cadouri, cărți, jucării sau produse pentru copii, iar reducerile pot fi valabile doar pentru anumite colecții. O astfel de campanie merită analizată prin prisma nevoii reale, nu doar a mesajului afișat pe prima pagină.

La mijlocul anului se întâlnesc soldurile pentru articolele care urmează să fie înlocuite în oferta magazinului. În aceeași perioadă apar campanii pentru cumpărăturile necesare începerii școlii, de la rechizite și ghiozdane la haine, încălțăminte, dispozitive electronice și mobilier pentru camera copilului. Ofertele pot fi repartizate pe mai multe săptămâni, nu într-o singură zi.

De ce Black Friday și Cyber Monday au un ritm diferit

Black Friday rămâne una dintre cele mai vizibile perioade de reduceri din România, însă nu există o singură dată respectată de toate magazinele. Retailerii își stabilesc propriile campanii, iar ofertele pot fi lansate în etape. Unele magazine anunță produsele mai devreme, în timp ce altele concentrează promoțiile în jurul zilei cunoscute de public.

Diferențele dintre magazine se văd și la durata campaniei. Un comerciant poate porni cu oferte pentru electronice, apoi poate adăuga produse pentru casă, cosmetice, modă sau jucării. Altul poate păstra aceeași selecție pe durata întregii campanii. De aceea, un cumpărător care urmărește o singură zi riscă să rateze o ofertă lansată anterior sau o completare de stoc.

Cyber Monday prelungește de obicei interesul pentru cumpărăturile online după campaniile de Black Friday. În această etapă pot apărea oferte orientate către produse digitale, accesorii, software, articole pentru birou sau alte categorii comandate ușor de pe internet. Totuși, numele evenimentului nu garantează automat un preț mai bun decât cel disponibil înainte.

Un calendar util trebuie privit ca instrument de planificare, nu ca promisiune că fiecare produs va avea cel mai mic preț într-un anumit moment. Pentru produsele cu stoc limitat, așteptarea poate însemna pierderea variantei dorite. Pentru articolele uzuale, câteva zile în plus permit verificarea istoricului prețului, a costului de livrare și a condițiilor de retur.

Ce oferte apar în ultima parte a anului

În ultima parte a anului, magazinele online schimbă accentul de la solduri la pachete cadou, seturi tematice și beneficii pentru comenzile mai mari. Pot fi incluse cosmetice, cărți, jocuri de societate, jucării, produse pentru casă sau articole de îngrijire. Un pachet poate avea un cost convenabil, dar merită verificat dacă toate componentele sunt utile persoanei care îl primește.

Voucherele cu prag oferă reducerea doar după ce valoarea coșului ajunge la nivelul stabilit de magazin. Mecanismul poate fi util pentru o comandă planificată, însă devine mai puțin avantajos dacă utilizatorul adaugă produse de care nu are nevoie doar pentru a activa beneficiul. Condițiile privind categoriile eligibile, produsele excluse și perioada de utilizare trebuie citite înainte de plată.

Transportul gratuit apare și el în această etapă, fie pentru toate comenzile, fie după atingerea unei condiții stabilite de comerciant. Livrarea fără cost poate schimba valoarea finală a unei comenzi, mai ales când produsul are un preț apropiat de alternativele disponibile în alte magazine. Comparația trebuie făcută după totalul plătit, nu doar după prețul afișat pe pagina produsului.

Reduceri disponibile pe tot parcursul anului

În afara marilor campanii, magazinele folosesc permanent mecanisme de atragere și fidelizare a clienților. Newsletterul poate aduce un cod pentru înscriere, aplicația poate afișa o ofertă destinată utilizatorilor noi, iar prima comandă poate beneficia de o condiție promoțională distinctă. Aceste beneficii au reguli proprii și nu se aplică întotdeauna produselor deja reduse.

Cumpărătorii care urmăresc mai multe categorii pot găsi coduri promoționale pentru peste 130 de magazine online. Ofertele pot viza librării, jocuri de societate, cosmetice, jucării, modă, casă, bricolaj, mobilier sau produse pentru copii, astfel încât verificarea unei promoții înainte de comandă poate deveni parte din rutina de cumpărare.

Newsletterele săptămânale sunt o altă metodă de a observa campanii care nu ajung mereu în reclamele principale. Un mesaj poate semnala o reducere pentru o categorie, un beneficiu la livrare sau o ofertă pentru utilizatorii aplicației. Abonarea are sens doar dacă mesajele sunt urmărite și dacă produsele prezentate corespund unor nevoi deja identificate.

Înainte de a cumpăra, o listă scurtă ajută la separarea unei reduceri utile de o cheltuială impulsivă:

  • notează produsul și caracteristicile urmărite, nu doar categoria;
  • compară costul final, cu livrare și eventuale servicii suplimentare;
  • verifică stocul, termenul de livrare și dreptul de retur;
  • citește condițiile codului, voucherului sau transportului gratuit;
  • păstrează o alternativă în cazul în care oferta dispare.

Cum se folosește practic un calendar de reduceri

Un calendar funcționează mai bine atunci când este legat de cumpărături concrete. Pentru un laptop, de exemplu, utilizatorul poate urmări capacitatea, autonomia, garanția și politica de retur înainte să caute un preț redus. Pentru rechizite sau cadouri, poate nota cantitățile necesare și poate decide din timp ce produse pot fi înlocuite cu alternative similare.

Campaniile magazinelor trebuie tratate ca intervale flexibile. Retailerii pot porni mai devreme, pot prelungi o promoție sau pot schimba oferta după epuizarea stocului. Verificarea paginii oficiale, a condițiilor de livrare și a informațiilor despre disponibilitate oferă o imagine mai clară decât un banner cu mesaj urgent.

Merită urmărite separat reducerile de lichidare, campaniile aniversare, soldurile de categorie, ofertele pentru clienți noi și evenimentele comerciale mari. Fiecare are alt scop: unele eliberează stocul, altele promovează o colecție, iar altele încearcă să crească valoarea coșului. Înțelegerea mecanismului arată dacă oferta se potrivește cu momentul cumpărării.

Poți consulta calendarul reducerilor atunci când îți organizezi lista de cumpărături, dar decizia finală trebuie să țină cont de produs, buget și condițiile concrete ale magazinului. O reducere bună este cea care scade costul unei achiziții necesare, nu cea care convinge cumpărătorul să cumpere mai mult decât planificase.

Notează produsele dorite înainte de campanie și urmărește prețul total în mai multe magazine, inclusiv după aplicarea voucherului și a livrării. Astfel, perioadele promoționale devin ocazii de cumpărare controlată, nu motive pentru comenzi făcute în grabă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

Publicat

pe

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de echipa regională G.I.D.E. Timișoara la RAK Porcelain Culinary World Cup 2026. Pentru tema „România lui Brâncuși”, Ana pregătește o colecție de deserturi în miniatură, care vor fi expuse pe suporturi din marmură albă de Rușchița. Competiția are loc la Luxemburg, în cadrul salonului gastronomic EXPOGAST, deschis publicului între 21 și 25 noiembrie.

În anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, echipa românească a ales să interpreteze în arta culinară câteva dintre formele sale emblematice. Pentru colecția de cofetărie, Ana Braghiș pornește de la ritmul Coloanei Infinitului, geometria Porții Sărutului, ovalul Muzei adormite și motivul zborului.

Cât din silueta unei sculpturi poți păstra într-un desert de câteva grame? La proba regională de cofetărie, fiecare petit four trebuie să cântărească între 6 și 14 grame. Juriul examinează atât forma piesei, cât și secțiunea ei. Pentru Ana, provocarea este să facă vizibilă inspirația brâncușiană la această scară, de la conturul desertului până la îmbinarea straturilor din interior.

„Participarea la Culinary World Cup este o onoare enormă și o oportunitate de a purta patrimoniul cultural românesc în elita cofetăriei internaționale”, declară Ana Braghiș.

Despre Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare

De peste nouă ani, echipa Mai Dulce pregătește în atelierul din Baia Mare prăjituri de autor și deserturi pentru evenimente, îmbinând rețete tradiționale, tehnici moderne de cofetărie și ingrediente locale. Pentru torturile de nuntă, mirii pot alege la degustare compoziția și pot stabili împreună cu echipa decorul. Oferta de candy bar pentru nunți și evenimente include mini tarte, macarons și monoporții, în selecții adaptate numărului de invitați.

​Organizat la Luxemburg în perioada 21-25 noiembrie 2026, RAK Porcelain Culinary World Cup (Expogast) reprezintă a doua cea mai importantă competiție culinară din lume după Olimpiada Culinară IKA. Evenimentul adună echipe naționale și regionale din întreaga lume, fiind jurizat de maeștri internaționali după criterii stricte de tehnică, gust, estetică și originalitate conceptivă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Calendarul reducerilor în România arată când scad cu adevărat prețurile online Calendarul reducerilor în România arată când scad cu adevărat prețurile online
Actualitateacum 6 ore

Calendarul reducerilor în România arată când scad cu adevărat prețurile online

Calendarul reducerilor în România îi ajută pe cumpărătorii online să distingă perioadele cu oferte numeroase de simplele campanii de marketing....

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Actualitateacum 6 ore

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău
Actualitateacum 6 ore

Cum citești fluturașul de salariu: fiecare rând explicat pe înțelesul tău

Fluturas de salariu este extrasul tău din statul de plată al firmei: aceleași cifre, dar doar pentru tine și pentru...

Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul
Actualitateacum 6 ore

Black Friday și planul de cumpărături care îți protejează bugetul

Black Friday 2026 îi poate ajuta pe cumpărătorii care au nevoie de produse bine alese, dar numai dacă reducerile sunt...

Cât durează să încarci o mașină electrică Cât durează să încarci o mașină electrică
Actualitateacum 6 ore

Cât durează să încarci o mașină electrică

Cât durează să încarci o mașină electrică depinde de capacitatea bateriei, puterea acceptată de autoturism și tipul de stație folosit....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro