Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Un fost ministru al Economiei atrage atenția că România ocupă locul doi în UE la ajutorul de stat: „Nu este altceva decât socialism pentru bogați”

Publicat

pe

Un fost ministru al Economiei atrage atenția că România ocupă locul doi în UE la ajutorul de stat: „Nu este altceva decât socialism pentru bogați”

Fostul ministru al Economiei și actual deputat, Claudiu Năsui, atrage atenția, într-o postare pe rețelele sociale, că România ocupă locul al doilea în rândul statelor UE în ceea ce privește ajutorul de stat ca procent din PIB. Acesta acuză că statul crește taxele, după care le redistribuie banii celor care sunt „mai apropiați de clasa politică”.

Conform datelor Financial Times, distribuite de deputat, Ungaria se află pe locul întâi, cu aproape 1,4% din PIB, urmată de România, cu puțin peste 1,2% din PIB. Pe locurile următoare se află Franța, Grecia, Polonia, Belgia, Croația, Danemarca, Spania și Cehia. Ajutorul de stat reprezintă cel mai mic procent din PIB în cazul Portugaliei, al Irlandei (0,4%) şi al Olandei (aproximativ 0,5%).

Claudiu Năsui critică faptul că statul român continuă să aloce sume importante pentru scheme de sprijin dedicate unor companii, în timp ce autoritățile invocă lipsa fondurilor atunci când vine vorba de reducerea taxelor pentru populație și mediul privat.

„Statul român este al doilea în UE la ajutorul de stat. ‘Nu sunt bani’ pentru scăderea taxelor, dar sunt bani pentru scheme de afaceri pe banii statului”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

„Ajutorul de stat nu este altceva decât socialism pentru bogați”

Deputatul susține că ajutoarele de stat reprezintă „socialismul pentru bogați”, o formă de redistribuire a banilor colectați din taxe către cei care sunt mai apropiați de clasa politică prin „tot felul de scheme și subvenții”.

„Ajutorul de stat nu este altceva decât socialism pentru bogaţi. Redistribuţie de la toţi către puţini. Statul sărăceşte pe toată lumea prin creşterile de taxe, după care redistribuie banii celor care sunt mai apropiaţi de clasa politică prin tot felul de scheme şi subvenţii”.

„Taxe mari și redistribuție politică multă”

Potrivit acestuia, banii acordați prin ajutor de stat „nu ajută economia” pentru că sunt „luați” din economie, de la cei care muncesc și produc. În finalul postării, fostul ministru al Economiei leagă nivelul ridicat al ajutoarelor de stat de situația economică din România și subliniază că taxarea ridicată și redistribuirea politică afectează nivelul de trai al angajaților.

„Banii aceștia nu ajută economia pentru că sunt luați din economie. De la cei care muncesc și produc. Și apoi se duc, din pixul politicienilor, către cei pe care îi aleg ei.  Dacă merge afacerea, profitul rămâne al celor care au primit banii. Dacă nu merge, nu-i grav n-au pierdut decât puțin din banii lor și mult din banii dumneavoastră.

De aceea România se află pe locul 2 la ajutor de stat, după Ungaria, dar la locul 1 la sărăcie în muncă. Taxe mari și redistribuție politică multă”, a concluzionat deputatul.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

Comentarii Facebook

Breaking

Finala Cupei Mondiale 2026, Spania

Publicat

pe

Finala Cupei Mondiale 2026, Spania

Finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina aduce la New York o listă impresionantă de lideri mondiali. Donald Trump va asista la marele meci, iar la final va înmâna câștigătoare trofeul suprem al fotbalului mondial. Regele Felipe al VI-lea și premierul Pedro Sánchez vor urmări partida din tribune. Unul dinte marii absenți din tribune va fi chiar președintele argentinian, Javier Milei, care a invocat un motiv inedit.

Finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina, programată duminică seară la New York, nu reprezintă doar cel mai important eveniment fotbalistic al anului, ci și o reuniune fără precedent a liderilor politici, potrivit Associated Press.

În tribunele stadionului din New York se vor afla președintele Donald Trump, regele spaniol Felipe al VI-lea, regina Letizia, prințesa Leonor, infanta Sofia, precum și premierul spaniol Pedro Sánchez, dar și multe alte personaje influente și vedete de talie internațională.

Donald Trump va înmâna trofeul campioanei mondiale

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat încă de la începutul turneului că Donald Trump va participa la ceremonia de premiere și va înmâna trofeul echipei câștigătoare pe stadionul din New York.

Sursa foto: X/@TheEvanSur

Anunțul a fost reconfirmat și în această săptămână, într-un interviu acordat publicației elvețiene Blue Sport.

Prezența lui Trump amintește de precedentele ediții ale Cupei Mondiale, când trofeul a fost înmânat de lideri ai statelor gazdă. În 2022, emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, i-a premiat pe Lionel Messi și colegii săi, iar în 2018, președintele rus Vladimir Putin a participat la ceremonia de după finala câștigată de Franța.

Donald Trump a fost deja protagonistul unui moment controversat la finala Cupei Mondiale a Cluburilor disputată vara trecută pe același stadion, când a înmânat trofeul echipei Chelsea și a fost huiduit de o parte a spectatorilor.

Deși nu a asistat la niciun meci al actualei Cupe Mondiale, liderul american s-a implicat în turneu după ce l-a contactat pe Gianni Infantino pentru a solicita revizuirea suspendării atacantului american Folarin Balogun, sancțiune care ulterior a fost anulată de FIFA.

Milei refuză să meargă la finală: „Nici vorbă”

Dacă Donald Trump va fi în centrul atenției la ceremonia de premiere, unul dintre marii absenți din tribune este chiar președintele Argentinei, Javier Milei. Liderul de la Buenos Aires va lipsi deliberat de la cel mai important meci al naționalei sale dintr-un motiv inedit.

Milei a afirmat că nu vrea să riște să aducă ghinion echipei și va urmări finala din reședința prezidențială de la Olivos, exact cum a făcut la toate cele șapte partide câștigate de Argentina la această ediție a Cupei Mondiale.

„Nici vorbă”, a răspuns Javier Milei, întrebat dacă va merge în Statele Unite pentru finală.

„Voi continua să urmăresc toate meciurile de la Olivos”, a declarat Javier Milei, președintele Argentinei, pentru postul de radio El Observador.

Președintele Argentinei – Javier Milei – Foto: Twitter

Șeful statului a povestit și unul dintre ritualurile sale devenite deja celebre în Argentina.

„Deoarece e frig și nu pornesc încălzirea, port o jachetă cu sigla unei companii petroliere. În ziua meciului cu Elveția, mi-a fost foarte cald. Am dat-o jos, iar ei au marcat un gol împotriva noastră. Am pus-o la loc și nu am mai dat-o jos niciodată”, a declarat Milei.

Superstițiile, cunoscute în Argentina drept „cábalas”, ocupă un loc important în cultura fotbalistică a țării. Mulți suporteri poartă aceleași haine la fiecare meci, urmăresc partidele din același loc sau repetă ritualuri despre care cred că aduc noroc echipei naționale.

Absența lui Milei continuă o tradiție neoficială începută după Cupa Mondială din 1990, când fostul președinte Carlos Menem a fost considerat purtător de ghinion după ce a vizitat echipa înaintea înfrângerii surprinzătoare suferite în fața Camerunului.

Regele Spaniei și Pedro Sánchez vor fi în tribune. Ursula von der Leyen refuză invitația

De cealaltă parte, Spania va fi reprezentată la cel mai înalt nivel. La finala de la New York vor participa regele Felipe al VI-lea, regina Letizia, prințesa Leonor, infanta Sofia și premierul Pedro Sánchez.

Regele Spanei / Sursa FOTO: https://upload.wikimedia.org

Vizita liderului guvernului spaniol are și o importantă componentă diplomatică. Pedro Sánchez urmează să se întâlnească cu Donald Trump, în ciuda relațiilor tensionate dintre cei doi lideri.

Amintim că disensiunile s-au accentuat după ce Spania s-a opus operațiunilor militare desfășurate de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, iar Trump a criticat în repetate rânduri Madridul pentru nivelul cheltuielilor de apărare și pentru refuzul de a permite utilizarea unor baze militare spaniole în operațiunile americane.

La summitul NATO din Turcia, desfășurat săptămâna trecută, președintele american a declarat că Statele Unite vor „înceta orice schimb comercial” cu Spania, pe care a descris-o drept o „cauză pierdută”.

În replică, Pedro Sánchez a încercat să tempereze tensiunile și a afirmat că relațiile cu Washingtonul rămân „foarte pozitive”, precizând că a discutat cu Donald Trump despre fotbal, Cupa Mondială și golf.

Pedro Sánchez – Foto: Profimedia images

În schimb, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat invitația la finală.

„Președinta a primit o invitație la finala Cupei Mondiale, dar, din motive legate de agenda sa, nu va merge”, a declarat Paula Pinho, purtătoarea de cuvânt principală a Comisiei Europene, pentru POLITICO.

Ursula von der Leyen / Foto – Mediafax

Finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina este programată duminică, de la ora 22:00 (ora României) pe stadionul din New York și va fi difuzată în România de postul Antena 1.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

19 Iulie, calendarul zilei: Ilie Năstase împlinește 80 de ani, Diana Mocanu 42. Brian May face 79

Publicat

pe

19 Iulie, calendarul zilei: Ilie Năstase împlinește 80 de ani, Diana Mocanu 42. Brian May face 79

Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 19 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.

Ilie Năstase, născut pe 19 iulie 1946 în București, este unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istoria României și una dintre personalitățile marcante ale sportului mondial. În anul 1973, a devenit primul lider al clasamentului ATP, confirmându-și statutul de campion de talie internațională. De-a lungul carierei sale, a câștigat două titluri de Grand Slam la simplu: US Open în 1972 și Roland Garros în 1973. De asemenea, a obținut numeroase trofee la dublu și a contribuit la performanțele echipei României în Cupa Davis, alături de Ion Țiriac. Cunoscut pentru stilul său spectaculos de joc, talentul remarcabil și personalitatea nonconformistă, Ilie Năstase a atras atenția atât prin performanțele sportive, cât și prin comportamentul său excentric pe teren. În 1991, a fost inclus în International Tennis Hall of Fame, o recunoaștere a contribuției sale importante la dezvoltarea tenisului mondial. Astăzi, el rămâne o figură emblematică a sportului românesc și un simbol al succesului în tenis, inspirând generații de sportivi prin realizările sale.

Ilie Năstase

Diana Mocanu s-a născut pe 19 iulie 1984, în Brăila, și este una dintre cele mai valoroase înotătoare din istoria României. A început să practice înotul de la o vârstă fragedă, iar talentul și perseverența au transformat-o într-o campioană de renume internațional. Cea mai mare performanță a carierei sale a fost obținută la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000, când, la doar 16 ani, a câștigat două medalii de aur în probele de 100 și 200 de metri spate. În cursa de 100 de metri spate a stabilit și un nou record olimpic, devenind prima înotătoare din România care a cucerit aurul olimpic. În 2001, și-a confirmat valoarea la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, unde a câștigat medalia de aur la 200 de metri spate și medalia de argint la 100 de metri spate. După retragerea din activitatea competițională, ea s-a dedicat antrenoratului. În 2015, a fost inclusă în International Swimming Hall of Fame. Diana Mocanu rămâne un exemplu de talent, muncă și determinare, iar performanțele sale continuă să inspire tinerii sportivi.

Diana Mocanu

Brian May s-a născut pe 19 iulie 1947, în Londra, Marea Britanie, și este unul dintre cei mai apreciați chitariști din istoria muzicii rock. Este cunoscut în special ca membru fondator al trupei Queen, alături de Freddie Mercury, Roger Taylor și John Deacon. Încă din tinerețe, el a fost pasionat atât de muzică, cât și de știință. Împreună cu tatăl său, și-a construit propria chitară, numită Red Special, pe care a folosit-o în aproape toate înregistrările și concertele sale. Stilul său de interpretare este ușor de recunoscut datorită sunetului puternic și melodiilor pline de expresivitate. Alături de Queen, a compus și interpretat numeroase melodii celebre, precum We Will Rock You, The Show Must Go On, I Want It All și Fat Bottomed Girls. Trupa a devenit una dintre cele mai de succes formații din istoria muzicii, vânzând sute de milioane de albume în întreaga lume. Pe lângă cariera muzicală, Brian May este și un astronom pasionat. După mulți ani, și-a finalizat studiile universitare și a obținut titlul de doctor în astrofizică. De asemenea, este implicat în protejarea animalelor și în numeroase acțiuni caritabile.

Brian May

Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:

Nașteri 🎂

🎂1905: Nicolae Carandino 🇷🇴✒️ gazetar, traducător și director al Teatrului Național din București, ultimul dintre supraviețuitorii procesului Iuliu Maniu
🎂1946: Ilie Năstase 🇷🇴🥎 numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. A câștigat US Open în 1972, Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972
🎂1947: Brian May 🇬🇧🎸 chitaristul trupei Queen A fost onorat cu Ordinul Imperiului Britanic în 2005 datorită „serviciilor pentru industria muzicală și pentru caritate”, și-a dat doctoratul în astrofizică la Imperial College London în 2007 și a fost numit rectorul universității Liverpool John Moores din 2008 până în 2013. Fiind un activ susținător al drepturilor animalelor, a fost numit vice-președinte al asociației pentru drepturile animalelor RSPCA în 2012
🎂1948: Alexandru Neagu 🇷🇴⚽️ a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970
🎂1962: Anthony Edwards 🇺🇸🎬 Dr. Mark Greene din serialul ER (1994 – 2009)
🎂1976: Vinessa Shaw 🇺🇸🎬 Hocus Pocus (1993), Eyes Wide Shut (1999), The Hills Have Eyes (2006), 3:10 to Yuma (2007), Two Lovers (2008), Puncture (2011)
🎂1984: Diana Mocanu 🇷🇴🏊 înotătoare A câștigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, în probele de 100 și 200 de metri spate. În 2001 a obținut aurul la Campionatul Mondial de la Fukuoka. la 200 de metri spate

Decese 🕯

🕯️1374: Francesco Petrarca 🇮🇹✒️ unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene
🕯️1814: Matthew Flinders 🇬🇧⚓️ navigator a circumnavigat Australia și a încurajat numele acesta pentru continentul cunoscut anterior ca New Holland
🕯️1931: Nicolae Paulescu 🇷🇴💉 a contribuit la izolarea hormonului pancreatic antidiabetic, numit mai târziu insulină
🕯️1992: Paolo Borsellino 🇮🇹⚖️ magistrat italian anti-mafia asasinat în Palermo cu o mașină-capcană, la mai puțin de două luni după colegul său Giovanni Falcone
🕯️2011: Arsenie Papacioc 🇷🇴✝️ a fost numit la moarte drept unul dintre cei mai importanți duhovnici ai ortodoxiei române
🕯️2019: Rutger Hauer 🇳🇱🎬

Evenimente📋

📋🇷🇴⛰️ Târgul de fete de pe Muntele Găina (atestat din anul 1816, se organizează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie)

Calendar 🗒️

🗒️1870: Franța a declarat război Prusiei. Conflictul se va încheia la 26 februarie 1871 prin înfrângerea Franței
🗒️1900: Se deschide prima linie a metroului din Paris
🗒️1903: Maurice Garin câștigă primul Tur al Franței
🗒️1954: A fost lansat primul disc single semnat Elvis Presley, That’ s All Right
🗒️1965: La Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu a fost ales în funcția de secretar general al Partidului
🗒️1980: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova
🗒️1996: Senatul SUA a aprobat prin consens proiectul de lege care prevede acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, pe bază permanentă, României
🗒️1996: La Atlanta (SUA) se desfășoară a XXVI-a ediție a Jocurilor Olimpice
🗒️2022: Cel puțin 12.000 de oameni sunt uciși din cauza valurilor de căldură care lovesc o mare parte din Europa

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Alunecare de teren devastatoare în China: cel puțin 8 morți și 34 de dispăruți. Ploile îngreunează căutările supraviețuitorilor

Publicat

pe

Alunecare de teren devastatoare în China: cel puțin 8 morți și 34 de dispăruți. Ploile îngreunează căutările supraviețuitorilor

Operațiunile de salvare continuă în orașul Pengshui, din sud-vestul Chinei, după o alunecare de teren de proporții care a distrus mai multe clădiri și a forțat evacuarea a peste 1.000 de persoane. Bilanțul provizoriu indică opt morți și 34 de oameni dați dispăruți, iar intervenția este îngreunată de terenul instabil și de ploile abundente, potrivit AP.

Alunecarea de teren a îngropat clădiri și a dus la evacuarea a peste 1.000 de persoane

Alunecarea de teren s-a produs în orașul Pengshui, din municipalitatea Chongqing, în sud-vestul Chinei. Potrivit autorităților, aproximativ 18.000 de metri cubi de roci și pământ s-au desprins de pe versant, distrugând locuințe și acoperind o suprafață întinsă.

Sursă Foto: AP

În urma dezastrului, cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar alte 34 sunt în continuare dispărute. Peste 1.000 de locuitori au fost evacuați din zonele considerate periculoase.

Șeful Departamentului pentru Planificare și Resurse Naturale din Pengshui, Wang Chuanjun, a declarat că unul dintre blocurile de rocă desprinse are un volum de aproximativ 3.000 de metri cubi.

Salvatorii caută supraviețuitori printre bolovani uriași

Imaginile difuzate de presa chineză arată stânci uriașe prăbușite peste clădiri. Una dintre ele pare mai mare decât un bloc cu mai multe etaje, iar o mașină a rămas pe jumătate îngropată sub dărâmături.

Echipele de intervenție lucrează pe ambele părți ale bolovanilor de mari dimensiuni, înainte de a putea verifica dacă există persoane prinse sub aceștia. Salvatorii avertizează că există un risc ridicat ca rocile să devină instabile și să alunece din nou.

Sursă Foto: AP

Potrivit postului public CCTV, după finalizarea verificărilor din zonele accesibile, echipele vor perfora rocile de mari dimensiuni și vor folosi explozivi pentru a le sparge, astfel încât să poată continua căutările în siguranță.

Câini de salvare și voluntari, mobilizați în operațiunile de intervenție

La căutări participă și echipe canine specializate în depistarea persoanelor surprinse sub dărâmături. În același timp, voluntarii transportă cu motociclete alimente, apă și alte provizii atât pentru salvatori, cât și pentru locuitorii rămași izolați.

Autoritățile au anunțat că alimentarea cu apă în oraș este disponibilă doar în anumite intervale, din cauza avariilor provocate de alunecarea de teren.

Sursă Foto: AP

Ploile au întârziat intervenția

Ploile torențiale care au afectat regiunea de vineri seară până sâmbătă dimineață au îngreunat considerabil operațiunile de salvare. Abia după ce precipitațiile s-au redus, echipele au putut începe verificările la sol ale clădirilor prăbușite și inspecțiile în zonele aflate în apropierea râului.

Autoritățile monitorizează în continuare stabilitatea versantului, în condițiile în care există riscul producerii unor noi alunecări de teren.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Caz-școală: Jens Spahn, homosexual și președintele grupului parlamentar al conservatorilor germani demisionează în urma unui scandal ciudat Caz-școală: Jens Spahn, homosexual și președintele grupului parlamentar al conservatorilor germani demisionează în urma unui scandal ciudat
Actualitateacum 3 ore

Caz-școală: Jens Spahn, homosexual și președintele grupului parlamentar al conservatorilor germani demisionează în urma unui scandal ciudat

Chiar că e ceva care depășește nivelul unei știri de scandal. Jens Spahn, personajul în centrul scandalului care ar putea...

Amenzi pentru șoferii care circulă prea încet. Care este viteza minimă obligatorie pe autostrăzi și alte drumuri publice Amenzi pentru șoferii care circulă prea încet. Care este viteza minimă obligatorie pe autostrăzi și alte drumuri publice
Actualitateacum 9 ore

Amenzi pentru șoferii care circulă prea încet. Care este viteza minimă obligatorie pe autostrăzi și alte drumuri publice

Șoferii care circulă prea încet pe autostrăzi și pe celelalte drumuri publice sunt adesea ținta flashurilor și a gesturilor agresive....

Plajele cu rezervare și taxe suplimentare stârnesc controversate în Europa. Turiștii plătesc tot mai mult pentru un loc pe nisip Plajele cu rezervare și taxe suplimentare stârnesc controversate în Europa. Turiștii plătesc tot mai mult pentru un loc pe nisip
Actualitateacum 16 ore

Plajele cu rezervare și taxe suplimentare stârnesc controversate în Europa. Turiștii plătesc tot mai mult pentru un loc pe nisip

Tot mai multe plaje din Europa au introdus rezervări, limite zilnice de vizitatori și taxe suplimentare pentru acces sau servicii....

Județele care intră sub Cod galben și portocaliu de furtuni. Averse torențiale, vânt puternic și grindină Județele care intră sub Cod galben și portocaliu de furtuni. Averse torențiale, vânt puternic și grindină
Actualitateacum 22 de ore

Județele care intră sub Cod galben și portocaliu de furtuni. Averse torențiale, vânt puternic și grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă după-amiază mai multe avertizări nowcasting cod galben și cod portocaliu de vreme...

Sâmbătă este caniculă în 13 judeţe şi în Bucureşti, duminică sunt așteptate ploi şi vijelii în aproape toată ţara Sâmbătă este caniculă în 13 judeţe şi în Bucureşti, duminică sunt așteptate ploi şi vijelii în aproape toată ţara
Actualitateacum o zi

Sâmbătă este caniculă în 13 judeţe şi în Bucureşti, duminică sunt așteptate ploi şi vijelii în aproape toată ţara

Meteorologii prognozează caniculă sâmbătă în Maramureş, nord-vestul Transilvaniei, Crişana, Banat, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, inclusiv în...

„Șobolanul prins în colț”: De ce un Putin încolțit este cel mai mare pericol pentru Ucraina și Occident „Șobolanul prins în colț”: De ce un Putin încolțit este cel mai mare pericol pentru Ucraina și Occident
Actualitateacum o zi

„Șobolanul prins în colț”: De ce un Putin încolțit este cel mai mare pericol pentru Ucraina și Occident

Într-o analiză publicată în The Independent, editorialistul Owen Matthews scrie că Rusia se confruntă cu tensiuni economice și politice tot...

Jandarm-erou, decorat de MAI după ce a salvat de la înec un bătrân de 76 de ani captiv sub un scaun rulant Jandarm-erou, decorat de MAI după ce a salvat de la înec un bătrân de 76 de ani captiv sub un scaun rulant
Actualitateacum 2 zile

Jandarm-erou, decorat de MAI după ce a salvat de la înec un bătrân de 76 de ani captiv sub un scaun rulant

Un jandarm din cadrul IJJ „Ștefan cel Mare” Bacău a fost distins cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro