Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Dragoș Pîslaru s-a plâns la DIICOT că nu a fost anunțat înainte de perchezițiile de la azilele ilegale din Bihor. Procurorii l-au trimis la plimbare

Publicat

pe

Dragoș Pîslaru s-a plâns la DIICOT că nu a fost anunțat înainte de perchezițiile de la azilele ilegale din Bihor. Procurorii l-au trimis la plimbare

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a trimis o adresă oficială către DIICOT prin care cere socoteală procurorilor pentru că a fost ocolit la percheziții în cazul azilelor groazei din Bihor. Pîslaru s-a arătat deranjat de faptul că subordonații săi au ajutat la evacuarea bătrânilor fără acordul lui și a solicitat acces la actele din dosarul penal. Procurorii însă i-au respins toate cererile, i-au transmis ministrului că nu are nicio calitate în anchetă și l-au avertizat cu Codul Penal dacă publică documente secrete.

 Loading …

Dragoș Pîslaru

Ministrul Muncii cere socoteală pentru operațiunea din Bihor

Prin adresa trimisă procurorului-șef DIICOT, Dragoș Pislaru a cerut explicații despre evacuarea persoanelor vulnerabile din azile. Ministrul a vrut să știe temeiul legal al acțiunii și a solicitat copii după actele administrative și corespondența procurorilor. Mai mult, acesta a acuzat subtil că DIICOT le-ar fi cerut funcționarilor din minister să nu-și anunțe șefii politici despre percheziții.

„În contextul participării unor reprezentanți ai Ministerului Muncii (…) vă rugăm să ne confirmați sau infirmați faptul că le-ați cerut expres să nu notifice conducerea cu privire la respectivele participări, corespondențe sau informări. (…) Menționăm că Ministerul are în vedere prezentarea publică a documentelor aferente acestei operațiuni în data de 6 iulie 2026.”

Documentul integral poate fi consultat AICI

Răspunsul DIICOT: „O ingerință gravă și nepermisă în anchetă. Nu aveți nicio calitate procesuală”

Procurorii au demontat pretențiile ministrului interimar. DIICOT a trimis un răspuns prin care a explicat că investigația este strict secretă și că Ministerul Muncii nu are dreptul legal să controleze anchetele procurorilor sau să ceară acte din dosar.

„Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, astfel că actele și informațiile din dosarul penal pot fi comunicate numai în condițiile și către persoanele expres prevăzute de lege (…). În consecință, instituția dumneavoastră neavând nicio calitate procesuală în cauză nu poate formula o cerere de acces la actele dosarului, aceasta reprezentând o ingerință gravă și nepermisă în activitatea de urmărire penală.”

Procurorii au reamintit că evacuarea de urgență din azile a fost obligatorie, deoarece probele strânse arătau că Viorel Pașca oferea servicii sociale și medico-sociale fără să dețină nicio acreditare sau autorizație legală.

Procurorii laudă o subordonată a lui Pîslaru și îl amenință pe ministru cu Codul Penal

În timp ce solicitările ministrului au fost respinse, DIICOT a ținut să o laude pe Alexandra Zară, președinta Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, instituție aflată în subordinea lui Pîslaru. Procurorii avertizează că dacă ministrul interimar își va duce planul la bun sfârșit și va publica documente legate de ancheta penală, acesta riscă să fie trimis direct în judecată pentru fapte penale.

„Vă punem în vedere că publicarea, distribuirea sau difuzarea în orice mod a documentelor (…) este de natură să afecteze ancheta penală în curs. Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu (…) constituie infracțiune sub sancțiunea prevăzută de art. 304 din Codul Penal.”

Documentul integral poate fi consultat AICI

În urmă cu două zile, Dragoș Pîslaru s-a plâns într-o postare pe Facebook că nu a fost informat dinainte de perchezițiile procurorilor DIICOT de la Azilele Groazei din Bihor.

Dosarul azilelor groazei din Bihor

Viorel Pașca, liderul asociației „Dumnezeu Poartă de Grijă”, era cunoscut de toată lumea ca „bunul samaritean”. El primea oameni ai străzii, bătrâni singuri și bolnavi psihic în casele lui din localitățile Dumbrava și Tinca.

Comentarii Facebook

Breaking

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul

Publicat

pe

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul

Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.

Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.

Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.

„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!

Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).

De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.

Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.

În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.

Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.

Ce transmite Sorin Grindeanu

Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.

„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!

De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).

Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.

Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.

Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.

Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM

Publicat

pe

În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM

În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.

Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.

La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.

„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.

  • Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
  • În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
  • Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.

Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.

Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM

Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM

La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.

  • Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
  • În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.

Sursa – ANM

  • Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
  • S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.

Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite 

Publicat

pe

Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite 

Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.

Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul 

În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.

„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală. 

De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump. 

„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate. 

Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.

Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020 

Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020. 

Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
Politicaacum 2 zile

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică

Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este unul dintre politicienii români cu experiență atât în administrația națională, cât și în...

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Actualitateacum 6 zile

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Actualitateacum 6 zile

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Actualitateacum 6 zile

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Actualitateacum 6 zile

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
Actualitateacum 6 zile

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate

O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile
Actualitateacum 6 zile

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile

Autoritățile chineze au confirmat că poartă discuții privind organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președintele Xi Jinping, liderul rus...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro