Breaking
Maduro se întoarce în instanță pentru o audiere preliminară în cazul său privind traficul de droguri. Instanța a stabilit data procesului final
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, s-au întors miercuri în fața unui tribunal federal din Manhattan pentru o audiere preliminară în care procurorii americani și avocații apărării au propus ca procesul pentru narcoterorism și trafic de droguri să înceapă în iunie 2027, relatează Associated Press.
Nicolas Maduro, în vârstă de 63 de ani, și soția sa, Cilia Flores, în vârstă de 69 de ani, se află în arest preventiv într-o închisoare din Brooklyn încă din luna ianuarie. Pe de o parte, procurorii din cadrul Departamentului de Justiție al SUA îi acuză pe cei doi de conspirație pentru narcoterorism, import de cocaină, infracțiuni cu arme și colaborare cu cartelurile de droguri pentru a introduce ilegal mii de tone de cocaină în Statele Unite, folosind resursele statului venezuelean. De cealaltă parte, avocații apărării continuă să se opună acțiunii militare americane care i-a răpit pe cei doi de la putere și i-a adus cu forța la New York.
Niciunul dintre cei doi nu a vorbit în timpul audierii de miercuri, care a durat 15 minute. Deși Maduro și Cilia Flores au pledat nevinovați, cei doi riscă pedepse cu închisoarea pe viață dacă juriul va cădea de acord că au făcut parte dintr-o conspirație pentru a transporta narcotice pe teritoriul american.
În audierile precedente, fostul președinte venezuelean a declarat în repetate rânduri că se consideră „un prizonier de război”, iar acțiunea militară a trupelor speciale americane a fost, în fapt, o răpire ilegală. Deși a fost arestat la începutul lunii ianuarie, Maduro se consideră în continuare președintele legitim al Venezuelei.
Judecătorul Alvin K. Hellerstein a stabilit data procesului, la cererea avocaților ambelor părți, la 1 iunie 2027. Conform calendarului aprobat, avocații apărării vor începe să depună moțiuni la începutul lunii septembrie pentru a contesta rechizitoriul.
Pe 2 septembrie, avocații apărării trebuie să depună prima rundă de moțiuni pentru anularea cazului, unde vor invoca, cel mai probabil, imunitatea suverană de șef de stat. Ulterior, pe 11 ianuarie 2027, apărarea va iniția o a doua rundă de moțiuni după ce procurorii vor pune la dispoziție probele clasificate deținute de serviciile de informații.
Breaking
George Simion dezvăluie că s-a întâlnit cu Nicușor Dan la „întâlniri informale” în timpul formării Guvernului. Liderul AUR susține că Veștea și Tomac au încercat să spargă partidul: l-au chemat pe Murad la Vila Lac
Liderul AUR George Simion a dezvăluit, la emisiunea „Ai Aflat!” Cu Ionuț Cristache” că Adrian Veștea și Eugen Tomac, consilier prezidențial, l-a chemat la negocieri pe deputatul Muhammad Murad pentru a rupe din voturile AUR, astfel încât să treacă guvernul Veștea. Emisiunea integrală poate fi urmărită AICI
„După desemnarea intempestivă a lui Adrian Veștea, unul dintre deputații AUR, domnul Murad, a fost invitat la Vila Lac de către Adrian Veștea și Eugen Tomac. Aceștia au luat parte la o discuție despre cum ar putea o parte dintre parlamentarii AUR să voteze Guvernul Veștea, de parcă noi am fi o tarabă.
Nicușor Dan spune că niciunul dintre consilierii prezidențiali nu s-a implicat în discuțiile pentru formarea unei majorități.
Tomac și Veștea au încercat să spargă PNL. Vă surprinde faptul că au încercat să spargă și AUR?
Murad ne-a prezentat ceea ce i s-a propus”, a spus George Simion.
AUR a fost la consultări formale și informale la Cotroceni
Simion a mai povestit că a fost la întâlniri formale și informale la Cotroceni și a discutat cu toată lumea.
„Am participat la consultări cu toți. De exemplu, am fost atât la consultările formale, cât și la cele informale. Am participat la toate discuțiile.
Noi, ca formațiune politică, trebuie să discutăm cu celelalte formațiuni politice și să ajungem la o concluzie”, a mai spus Simion.
Concluzia AUR – nu votează niciun guvern dacă nu face parte din el
George Simion a mai spus că partidul nu va vota niciun guvern din care nu face parte și, mai mult, ca al doilea partid din Parlament, nu are funcții de conducere în statul român.
„Concluzia AUR este că, dacă nu facem parte dintr-un guvern și dacă nu ocupăm funcții importante în statul român, nu putem face parte dintr-o coaliție de guvernare. Nici atât timp cât nu suntem implicați în luarea deciziilor.
Am vorbit și cu Ilie Bolojan, și cu Sorin Grindeanu, și cu Nicușor Dan.”
Breaking
Momente dramatice în apele Argeșului. Continuă căutările celor doi adolescenți dispăruți din Dâmbovița
Se scurg clipe dramatice pe malul râului Argeș, la Ionești. În această dimineață, pompierii au reluat căutările ajutați de scafandri, după ce marți seara a fost anunțată dispariția a doi adolescenți. Polițiștii au fost sesizați de un minor, de 15 ani, cu privire la faptul că în localitatea Ionești, pe malul râului Argeș, a descoperit o bicicletă, un telefon și mai multe obiecte vestimentare.
COSTIN, de 19 ani, din comuna Crângurile și ȘTEFAN COSMIN, de 19 ani, din orașul Găești, ar fi plecat cu o bicicletă către râul Argeș pentru a culege porumb, însă nu s-ar mai fi întors. Când a văzut obiectele pe mal, un alt copil a dat alarma.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Găești au fost solicitați să intervină pentru misiunea de căutare-salvare.La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de intervenție, o barcă, un echipaj SMURD și un echipaj de scafandri.
Echipajele au desfășurat operațiuni de căutare atât de la mal, cât și pe apă, în zona indicată. După mai multe ore de căutări, cele două persoane nu au fost găsite. Întrucât condițiile nu mai permiteau desfășurarea în siguranță a operațiunilor, căutările au fost sistate temporar.
Astăzi, începând cu ora 08:00, au fost reluate căutările pe raza localității Ionești, râul Argeș.
Intervin echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Găești cu o autospeială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj de scafandri.
Breaking
Am vizitat șantierul Prelungirea Ghencea. Se va termina oare la timp?
Reporterii Gândul au verificat șantierul de la Prelungirea Ghencea, unde din 2018, Primăria Capitalei se chinuie să modernizeze această arteră. Pe porțiunea dintre Strada Brașov (pe unde trece tramvaiul 41) și Valea Oltului se lucrează la foc automat. În schimb, între Valea Oltului și strada Mărăcineni lucrările par să stagneze.
De asemenea, se lucrează foarte intens și pe porțiunea dintre strada Mărăcinei și Centura Capitalei, porțiune de care se ocupă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
De la Valea Oltului până unde începe porțiunea pe care lucrează CNAIR șantierul este aproape gol.
A început asfaltarea pe șinele de tramvai pe Prelungirea Ghencea
„Evoluează foarte lent. Din păcate, pe tronsonul Valea Oltului – Mărăcineni nu prea se mai lucrează după introducerea rețelelor de utilități și nu știm dacă termenele vor fi respectate”, a declarat pentru Gândul Delia Mihalache, președinte al Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea.
La polul opus, pe segmentul dintre Râul Doamnei și strada Brașov (intersecția cu linia de tramvai 41) lucrarea arată impecabil, calea de rulare a tramvaiului este finalizată pe o porțiune, trotuarele sunt finalizate și sunt gata și pistele de biciclete.
Sutele de mii de persoane care locuiesc în zona Prelungirea Ghencea – Cartierul Latin, dar și cei care tranzitează artera pentru a merge în Bragadiru sau în alte localități din Ilfov, mai au de așteptat până va fi gata toată lucrarea.
Când se finalizează lucrările din Ghencea
„Se preconizează că undeva la începutul lui 2027 vom avea cele două benzi de transport, iar începutul lui 2028 vom avea și tramvaiul în funcțiune”, spune unul dintre locuitorii din Prelungirea Ghencea.
Lucrările de modernizare de pe Prelungirea Ghencea au început în 2018, dar au fost blocate din lipsă de fonduri.
Edilul actual al Capitalei, Ciprian Ciucu, a reușit să deblocheze șantierul, iar de atunci lucrările au evoluat foarte mult. Foarte probabil, o parte din lucrări ar putea stagna în viitorul apropiat, asta în contextul în care sunt deschise și alte șantiere mari în București.
„Am început asfaltarea, la liniile de tramvai de pe Prelungirea Ghencea! Pe tronsonul cuprins între străzile Brașov – Râul Doamnei, lucrările au intrat într-o nouă etapă. Muncitorii au betonat calea de rulare a noii șine de tramvai, pe o distanță de 140 de metri. Continuăm în zilele următoare. Partea de supralărgire a bulevardului, dar și amenajarea spațiului verde sunt finalizate pe acest tronson. Am promis că terminăm cel mai vechi șantier din București, început în 2018 și abandonat”, anunța Primăria Capitalei zilele trecute.
-
Breakingacum 3 zileSpania este noua campioană mondială după o victorie cu 1-0
-
Actualitateacum 3 zilePreședintele SUA solicită o revizuire a manualului ştiinţific folosit de judecători. „Merită fapte, nu fraudă politică şi ştiinţă falsă privind clima”
-
Breakingacum 3 zileTrump, un nou moment viral la finala Cupei Mondiale 2026. A rămas pe scenă când Spania ridica trofeul suprem, ignorându-l pe șeful FIFA
-
Actualitateacum 2 zile„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
-
Actualitateacum 2 zileRomânul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
-
Actualitateacum 2 zileNicușor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcția de premier al Marii Britanii
-
Breakingacum 3 zilePeter Magyar o propune la președinția Ungariei pe cea mai bună jucătoare din istoria șahului
-
Actualitateacum 2 zileGrindeanu: „PSD nu votează legea salarizării în forma actuală”. Liderul social-democraților propune o „comisie de criză” în Parlament





