Breaking
Nazare, negociatorul României cu agențiile de rating, trage un semnal de alarmă după ce am evitat alunecarea în “junk”
Alexandru Nazare, ministrul demis al Economiei și Finanțelor, a reacționat la aflarea veștii că Agenția de evaluare Fitch menține România la nivelul BBB-, cu perspectivă negativă.
Ministrul demis a spus că România a evitat retrogradarea în „junk” și rămâne în categoria recomandată investițiilor.
Lovitură pentru Ilie Bolojan. Agenția de rating Fitch menține România aproape de „junk”
Nazare: România rămâne în continuare recomandată investițiilor
Cu toate astea, agenția de evaluare a tras însă un semnal de alarmă: instabilitatea politică și datoria publică mențin ridicat riscul unei retrogradări în cazul în care adjustarea deficitului se oprește, dacă datoria crește necpntrolat sau dacă actuala criză politică blochează deciziile fiscale pentru 2027.
„România rămâne în categoria recomandată investițiilor – un nou test trecut la limită. România rămâne atent monitorizată de agențiile de rating – orice derapaj poate veni cu sancțiuni severe în perioada următoare.”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
„Menținerea ratingului Fitch a venit într-un context foarte dificil și cu o marjă minimă de siguranță. În spatele acestui rezultat a fost un efort instituțional excepțional, dus până în ultimul moment, de echipa Ministerului Finanțelor, în coordonare cu Banca Națională a României, care au documentat și susținut cu date solide fiecare argument pentru menținerea calificativului de investiții.”, a precizat ministrul demis al Finanțelor.
„BBB-” este pragul care separă categoria statelor recomandate investitorilor din zona speculativă. Dacă agenția de evaluare Fitch ar fi scăzut o singură treaptă mai jos, adică, la „BB+”, România ar fi ajuns în categoria țărilor „junk”.
Nazare: Fitch estimează un deficit de 5,9% din PIB în 2026
Prin menținerea ratingului BBB-, statul român are în continuare capacitatea de a-și achita obligațiile și de a se finanța în condiții normale de piață.
„A contat, de asemenea, și responsabilitatea liderilor partidelor politice și grupurilor parlamentare care, în ultima săptămână, au reușit să ajungă la consens pe proiectele legislative de care depind fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență.”, a reamintit Nazare.
Principalul argument al Ministerului Finanțelor condus de liberalul Alexandru Nazare a fost îmbunătățirea execuției bugetare. Deficitul bugetului general consolidat a coborât la 2% din PIB în primele șase luni din 2026, față de 3,64% din PIB în perioada similară din 2025. Deficitul s-a redus de la aproximativ 69,8 miliarde de lei la 41 de miliarde de lei, în termeni nominali. Nazare transmite că Fitch a estimat că România va încheia anul 2026 cu un deficit de 5,9% din PIB, sub ținta de 6%.
„România are argumente financiare solide: deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru, de la 70 de miliarde de lei în perioada similară din 2025, iar Fitch estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub ținta de 6%. Apartenența la UE, accesul la fonduri și finanțări europene și indicatorii de guvernanță superiori statelor comparabile susțin, de asemenea, ratingul țării.În acest moment, elementul cel mai sensibil, aflat în atenția piețelor internaționale, rămâne situația politică. Agențiile evaluează stabilitatea, capacitatea de formare a unui guvern funcțional și continuitatea politicilor fiscal-bugetare drept garanție de seriozitate a României.”, a continuat Nazare.
Criza politică, principala cauză a instabilității economice
Decizia agenției vine într-un moment de fragilitate politică extremă pentru România, după ce guvernul de coaliție condus de PNL-istul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai. Cabinetul a rămas să administreze interimar țara fără susținerea PSD. Încercările președintelui Nicușor Dan, ale PSD și ale aripii conservatoare din PNL de a instala un nou guvern condus de Adrian Veștea a eșuat în Parlament, asta după ce Eugem Tomac, premierul desemnat anterior, și-a depus mandatul după ce a constatat că nu are șanse ca guvernul să fie acceptat de Parlament.
Fitch a avertizat de trei luni că prăbușirea guvernului Bolojan și deteriorarea contextului macroeconomic pun în pericol programul multianual de consolidare fiscală. Agenția considera că impactul imediat al crizei este limitat. Măsurile fiscale adoptate în 2025 continuă să producă efecte, dar semnalează lipsa de vizibilitate asupra politicilor din 2027 și 2028. Ministrul spune că este timpul pentru ca partidele pro-europene să ajungă la un consens și să alcătuiască o majoritate funcțională pentru a readuce țara pe traiectoria corectă pentru reducerea deficitului și realizarea reformelor din PNRR.
„Fitch avertizează direct în raportul publicat azi că un blocaj politic prelungit poate împiedica aplicarea măsurilor, poate întârzia reformele din PNRR și poate pune ratingul sub presiune.De aceea, România trebuie să transmită un semnal credibil de stabilitate politică: o majoritate funcțională, continuitatea reformelor, respectarea traiectoriei de reducere a deficitului și oprirea inițiativelor cu impact bugetar pentru care nu există surse reale de finanțare.”, a spus ministrul.
Urmează evaluarea Moody’s
Nazare avertizează că mai urmează evaluarea Moody’s, care a menținut România la ultima treaptă a țărilor recomandate investițiilor, cu perspectivă negativă. Alexandru Nazare a anunțat că a discutat cu reprezentanții agenției Moody’s înainte de evaluarea Fitch privind ratingul României.
„Este o condiție pentru protejarea costurilor de finanțare, a investițiilor și a economiei României.Urmează evaluarea Moody’s, care în precedenta evaluare a menținut ratingul României la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și Moody’s urmărește riguros, în mod explicit, efectele instabilității politice asupra finanțelor publice, instituțiilor și capacității de guvernare.Rezultatul Fitch ne oferă timp, nu confort. Trebuie să demonstrăm foarte rapid că România poate avea coerență în decizii și capacitatea de a continua corecția fiscală şi reformele începute.”, a concluzionat Alexandru Nazare.
Știre în curs de actualizare
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 16 oreDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum o ziBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 13 oreMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum o ziInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum o ziCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Politicaacum 2 zileCine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici
-
Lifeacum o ziCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas





