Breaking
Ciprian Ciucu ia în calcul măsuri pentru reducerea consumului de electricitate în București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat duminică, la Digi24, că analizează măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică în București, în contextul crizei energetice din România. Edilul a anunțat că i-a convocat deja, luni, pe marii consumatori, pentru a vedea ce este de făcut.
Întrebat dacă și Bucureștiul ia în calcul măsuri similare celor adoptate în alte orașe europene pentru reducerea consumului de energie, Ciprian Ciucu a spus că au fost făcuți primii pași.
„Da. Am vorbit deja cu domnul Precup, care este șeful Inspectoratului pentru Urgență pe București-Ilfov. Mâine dimineață ne vom întâlni și voi convoca acele subordonate din cadrul Primăriei Municipiului București care se pot califica fiind mari consumatori de energie.
În special STB, să vedem ce se mai poate face aici, Termoenergetica, Compania de iluminat public și să vedem ce putem face”, a declarat Ciprian Ciucu.
„Este o situație excepțională”
Primarul Capitalei a explicat că măsurile vor fi stabilite doar după discuțiile cu conducerile instituțiilor implicate.
„Este prematur să spun acum, pentru că până nu am o discuție în amănunt cu toții conducători acestor instituții sau companii municipale, mi-e greu să vă spun. Pentru că serviciile publice sunt, prin natura lor, continue, adică nu le poți întrerupe.
Dacă este o situație excepțională ne putem gândi. Vă dați seama că iluminatul este important pentru siguranța cetățenilor, transportul public în această perioadă este foarte important, de asemenea, deci e greu de spus să vedem ce putem face și noi, dar vom analiza temeinic mâine și să vedem dacă sunt măsuri care se impun”, a afirmat primarul Capitalei.
Operațiunile pe Dunăre vor fi reluate luni
Exploziile de duminică, pentru a devia cursul Dunării spre Centrala nucleară de la Cernavodă, nu au reușit să spargă stânca Pârjoaia, a anunțat contraamiralul Marcel Neculae, locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale.
El a precizat că operațiunea va fi reluată luni, cu o cantitate mai mare de explozibil.
Breaking
Ciucu ar accepta o nouă nominalizare a lui Tomac ca premier
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că e dispus să accepte o nouă nominalizare a lui Eugen Tomac pentru funcția de premier și că nu l-ar deranja o astfel de nominalizare. În cadrul unei emisiuni televizate, el a spus și care sunt opțiunile de premieri pe care PNL le analizează acum.
Considerat un apropiat al lui Ilie Bolojan, edilul a precizat că liberalii iau în calcul fie un guvern tehnocrat, fie o formulă de guvern minoritar, și nu ar respinge o nouă propunere care să-l aibă în centru pe Eugen Tomac.
O nouă desemnare a lui Eugen Tomac de către președintele Nicușor Dan
Întrebat dacă ar fi deranjat de o decizie prin care președintele României, Nicușor Dan, l-ar desemna din nou pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, Ciprian Ciucu a avut o reacție pragmatică.
El a explicat că are o relație decentă cu Tomac și că nu s-ar opune unei astfel de mișcări, deși o consideră destul de improbabilă în contextul actual.
„Personal, am o relație, zic eu, decentă cu domnul Tomac. Știu că s-a supărat pe mine, dar i-am spus adevărul în acel moment.
Pe mine, personal, nu m-ar deranja să fie din nou nominalizat ca premier, dar contează sinceritatea demersului. Totuși, e foarte puțin probabil să se întâmple acest lucru”, a declarat Ciprian Ciucu.
Două scenarii pentru guvern la masa discuțiilor din PNL
Într-un interviu acordat duminică seară la Digi24, Ciprian Ciucu a conturat direcția pe care partidul său intenționează să o urmeze. Potrivit acestuia, la această oră sunt valabile două scenarii majore susținute de liberali.
Prima variantă luată în calcul este instalarea unui guvern strict tehnocrat. Al doilea scenariu presupune formarea unor guverne minoritare succesive, fie un guvern minoritar susținut de PSD, fie un guvern minoritar format din PNL și USR.
„Dincolo de faptul că președintele partidului nostru este premierul României, nu ne convine deloc situația. Nu ne convine ca România să aibă un guvern fără puteri depline. Poate să mai apară pe masă ideea unui guvern tehnocrat și poate să mai apară pe masă ideea guvernelor consecutive minoritare”, a afirmat edilul Capitalei.
„Partidul Național Liberal nu va mai face alianță cu PSD”
Ciprian Ciucu a ținut să clarifice poziția liberalilor față de social-democrați. El a exclus o viitoare coaliție de guvernare alături de aceștia. De asemenea, a fixat un criteriu esențial în cazul în care se va opta pentru un guvern de tehnocratici.
„Partidul Național Liberal nu va mai face alianță cu Partidul Social Democrat. Deci, în funcție de cele două posibile construcții, pot avea loc noi discuții cu președintele României și cu celelalte forțe numite pro-occidentale de președinte”, a precizat Ciucu.
Referitor la varianta tehnocrată, edilul a lansat un avertisment privind componența viitorului cabinet: „Pe ideea unui guvern tehnocrat este foarte important ca viitorul premier desemnat să vină și să fie mai sincer. Adică să nu mai încerce să vină cu așa-numiți tehnocrați, care să aparțină unui partid sau altuia. Dacă vor fi tehnocrați pe bune, putem discuta pentru un guvern de șase luni sau poate chiar mai mult timp”.
Breaking
Marius Tucă Show începe luni, 3 august, de la ora 18.00, pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist și istoric.
Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
Breaking
Peiu, acuze dure la adresa generalului Nicolae Ciucă
Semnarea controversatului contract de înarmare SAFE continuă să nască discuții. România a ratat foarte recent ocazii excelente de înzestrare a armatei, a declarat senatorul AUR Petrișor Peiu în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Prim-vicepreședintele AUR a arătat că țara noastră dă sume enorme de bani pe armanent depășit, când putea să aibă propria producție de drone. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Printre șansele ratate de România se numără cele din perioada când Armata Română îl avea la cârmă pe generalul Nicolae Ciucă, spune Peiu. Cu mai puțin de 1 miliard de euro, țara noastră putea avea propria producție de drone.
România putea fabrica drone cu liderul mondial în domeniu
Fostul premier liberal a fost implicat într-o serie de licitații anulate din motive neclare, apreciază liderul AUR. Armata putea face contracte cu liderul mondial în producția de drone la acel moment, a punctat senatorul AUR.
„Noi am avut pe masă mai multe soluții foarte bune. Nu neapărat firma pe care eu am susținut-o, cu care colaboram, dar aia era chiar cea mai bună din lume, fiind și prima care a inventat dronele. Revenind la subiect, am avut soluții absolut onorabile. Departamentul de înzestrare a Armatei a anulat licitația. A venit a doua, a anulat-o și pe aia, după care n-a mai organizat niciuna. La un moment dat, foarte târziu, după ce începuse războiul din Ucraina, a făcut niște contracte pentru achiziția de drone. Dar noi am avut pe masă soluții care presupuneau producția de drone și de sisteme antidrone în România, cu campionii mondiali ai acestor chestiuni. Și le-am refuzat” .
Peiu: Ciucă a fost în vârful sistemului
În intervenția sa, economistul AUR a arătat cu degetul spre fostul șef al Armatei.
„În toată această perioadă, la conducerea Armatei, era un domn care de la Armată s-a mutat la Ministerul Apărării, în conducere. După care a fost prim-ministru, după care a fost șeful Senatului. Ar trebui să-l întrebăm pe domnul ăla. E adevărat că la departamentul de înzestrare a Armatei era un domn colonel, unul Moraru. Fratele dânsului lucra pentru una din firmele implicate, dar mă rog, nu a avut succes în viață. Nu domnul ăla e cel care a luat decizia.
Dom’le, el a fost în vârful sistemului. Un om care-i în vârful sistemului, care are viziune, vede cu 10 ani înainte. Nu-și dă seama că nu avem de ce să cumpărăm mașinile astea de la Rheinmetall? Păi și le cumpărăm acum?”
Armamentul de la Rheinmetall este depășit
Liderul senatorilor AUR a mai avertizat, în context, că dronele achiziționate de la compania germană Rheinmetall nu pot face față condițiilor din România.
Încă o dată, ele nu pot să treacă decât peste 10% din podurile din România. Că-s prea grele. Sunt și puțin imobile și experiența războiului din Ucraina arată că-s victime sigure pentru drone. Și atunci de ce le cumpărăm? De ce dăm 6 miliarde de euro când puteam, cu mai puțin de 1 miliard de euro, să ne facem o super-industrie de drone?
-
Actualitateacum 3 zileCum poate coachingul să îmbunătățească motivația echipei?
-
Breakingacum 2 zileNazare, negociatorul României cu agențiile de rating, trage un semnal de alarmă după ce am evitat alunecarea în “junk”
-
Politicaacum o ziRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Actualitateacum 2 zileUE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile
-
Breakingacum o ziNicușor Dan, mesaj de adio pentru un coleg de generație. Cine a fost Florian Luca
-
Actualitateacum 2 zileBăsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire”
-
Actualitateacum 3 zile10 motive pentru care să construiești un plan de fidelizare pentru clienții tăi
-
Actualitateacum 2 zileMassive Attack nu mai are voie în Singapore. Autoritățile au transmis un avertisment populației





