Actualitate
Alina Mungiu-Pippidi: Unde vor fi românii în 2024
2023 e încă unul din anii din urmă, în care clopotele sună pentru a anunța că democrația dă înapoi și dictatura avansează. Ce îl face un an fără precedent este explozia violenței politice peste tot în lume.
Chiar în prognoza mea bianuală pentru calitatea guvernării în 120 de țări (www.corruptionrisk.org), care e bazată pe cauzele bunei guvernări pe care guvernele și societatea civilă le pot influența (transparență administrativă și fiscală, independența justiției față de interese private, forța societății civile, libertatea presei față de interesul guvernamental și privat și oferta de servicii digitale de către stat), violența politică, un factor ascuns, e cel mai puternic determinant pentru 2024 al declinului sau progresului unei țări.
Declinul afectează masiv trei grupuri de țări, Africa centrală cu revolte islamiste și guverne care sub pretextul luptei cu rebelii islamiști fac doar rele; America Centrală, cu țări ca Honduras sau Guatemala, unde competiția dintre stat și actori privați pentru controlul social e veche și legată de traficul de droguri; și țările implicate în războaie, de la țări victimă, precum Ucraina sau Libanul, la țări agresoare, ca Rusia. Cine reușește să mențină monopolul violenței la stat nu progresează neapărat, dar nici nu regresează. Și în timpuri ca acestea, am putea considera asta aproape o realizare.
Asta e situația României și Bulgariei, unde numărul de cetățeni cu autonomie economică și conexiune la internet crește de la an la an, de ai spune că o revoluție calitativă e inevitabilă, că atâția oameni cu acces la informație vor aduce eventual o revoluție a bunei guvernări. Și cu toate astea cele două țări stagnează, oricât ar fi bulgarii de gata să intre în euro și românii în Schengen și OCDE. Sunt ani de zile de când nu progresează decât două lucruri: serviciile digitale (tot mai multe permise sau taxe se pot solicita sau achita online) și asta e foarte bine, și numărul de cetățeni cu conexiuni Internet bune.
De ce Dumnezeu nu progresează țări ca România, Bulgaria sau Brazilia, care au făcut reforme și chiar revoluții pentru buna guvernare, și ajungem să ne bucurăm, dimpotrivă, că nu le vedem că dau înapoi spre dictatură?
Primul răspuns e calitatea educației, o conexiune la Internet e bună dacă știi ce să faci cu ea, dacă alfabetizarea școlii nu ține pasul cu Internetul riscăm să producem niște creaturi care știu să mânuiască un smart phone, dar răspund în sondaje că atunci când știința și religia intră în conflict are dreptate religia, analfabeții funcționali din testele PISA, care sunt chiar mai numeroși dacă aplicăm definiția la mai mult decât la limbă, la știință. Al doilea răspuns este incapacitatea acestor țări, care au destulă clasă mijlocie, și deci ar trebui, conform teoriei modernizării, să ajungă din urmă măcar Slovenia sau Portugalia, să construiască o reprezentare civică și politică adecvată (măcar cantitativ) a persoanelor educate din societate.
A avea asociații și partide care să traducă în Parlament voința celor peste 50% care vor bună guvernare și un contract social onest cu statul e o provocare la care asemenea societăți încă nu au un răspuns eficace.
Am vrut să upgradăm Bulgaria în prognoza pe 2024 (aveau indicatorii cantitativi), dar au protestat bulgarii. Am vrut să ugpradăm România, dar cum poți să prognozezi că România va progresa în 2024 când judecătorii au ajuns, la instigarea mafiei imobiliare, să închidă ONG-uri ca Salvați Bucureștiul sau Miliția Spirituală, unele dintre cele mai bune organizații din România, care ani de zile sau salvat literalmente Capitala sau democrația cu o mână de oameni? Ce fel de legi, de judecători și de partide de guvernare sunt cele sub care se poate întâmpla așa ceva? Rușine Alinei Gorghiu și PNL, care au ajuns la putere pe activismul unor oameni ca aceștia! Dacă aceste organizații erau mai slabe încă dinainte să se pună cu mafia imobiliară este tot din cauză că societatea e prea slabă ca să susțină, prin muncă voluntară și donații, reprezentarea ei altruistă! Ce se va întâmpla când nu va mai rămâne chiar nimeni să reprezinte binele comun în România? Mafia jocurilor de noroc închide presa de investigație (cazul Libertatea – Ringier) și televiziunile noastre tac și mulțumesc zeilor lor că există bani de la guvern și din fonduri europene din care să ia salarii, că nu le-a venit lor rândul.
România materială e singurul succes: toată lumea o duce mai bine decât înainte de a intra în UE, deși ritualul televiziunilor este să geamă de sărbători că lumea nu are ce pune pe masă, cultivând ideea unor sărbători a căror calitate e dată de cât mănâncă (și aruncă fiecare). Și cât românii au bani să meargă în weekend la țară și de sărbători în Grecia, nu le pasă de nimic altceva. Esențială a fost greva profesorilor: deși existau dovezi clare că o creștere de salarii era de două ori inoportună (nu ar fi dus la creșterea calității și nu erau bani pentru ea), populismul s-a generalizat și s-au alocat mai mulți bani pe hârtie. De asta nu evoluează România la buna guvernare, despre care, de altfel, cu prilejul grevei profesorilor, nu s-a discutat deloc, deși e esența pentru care și copiii, și profesorii se aleg cu prea puțin.
România, pe scurt, nu și-a realizat încă visurile materiale. Nu ne-am făcut plinul la mâncare, haine, apartamente, case de vacanță, copii plasați în slujbe bune, gresie în baie, telefoane mobile și tot ce ne-a mai lipsit în sărăcie. Nu ajutăm categoriile care chiar au rămas la fund, suntem mereu în aspirația de mai bine material pentru noi înșine și nu se știe când o să facem pasul, în sondajul valorilor umane creat de Ronald Inglehart și Christian Welzel, cădem mereu în bucla valorilor de supraviețuire, prosperitatea noastră e prea recentă și bucla cu valorile de autorealizare e altă planetă.
Dar, așa cum suntem, la începutul războiului din Ucraina ne-am mobilizat singuri, fără guvern, să ajutăm refugiații, iar dacă cineva ar da o lovitură de stat am încredere că am reuși să ne adunăm de peste tot să o împiedicăm, chit că ne-am pierdut încrederea că putem extrage ce avem mai bun prin alegeri democratice.
De asta în 2024 vom fi tot unde suntem, indiferent prin ce alegeri, sub ce nume sau platforme.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 22 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 17 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





