Actualitate
31 martie, ziua în care a fost inaugurat Turnul Eiffel, devenit un simbol al Franței. Prima reacție a parizienilor
Pe data de 31 martie a fost inaugurat Turnul Eiffel, la momentul
acela fiind cel mai înalt obiect artificial din lume. De
asemenea, este ziua în care s-au născut poeții Ion Pillat și
Nichita Stănescu.
Turnul Eiffel a fost inaugurat în urmă cu 135 de ani FOTO Shutterstock
România trece la ora de vară – ora 03.00 devine ora 04.00
1889: A fost inaugurat Turnul Eiffel (Paris)
Inaugurarea Turnului Eiffel a avut loc în data de 31 martie 1889, în
Paris, Franța. Acest monument emblematic a fost construit pentru
Expoziția Universală din 1889, care a marcat centenarul Revoluției
Franceze.
Proiectat de inginerul Gustave Eiffel și echipa sa de ingineri și
constructori, turnul a fost considerat o realizare tehnică și
arhitecturală remarcabilă pentru epocă. Înălțimea sa inițială
a fost de 300 de metri, fiind cel mai înalt obiect artificial din
lume la momentul finalizării sale. În
prezent, datorită adăugării de antene de comunicații și
televiziune, înălțimea totală a turnului a crescut
la
aproximativ 330 de metri.
La inaugurare, Turnul Eiffel a fost salutat cu o recepție mixtă.
Unii critici l-au descris ca fiind o structură urâtă, în timp ce
alții l-au lăudat pentru îndrăzneala și inovația sa. Cu toate
acestea, în decursul timpului, turnul a devenit unul dintre cele mai
recunoscute simboluri ale Franței și al Parisului, iar acum este
una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume.
Turnul
Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și
face parte din Patrimoniul
mondial UNESCO din
anul 1991,
împreună cu alte monumente pariziene.
1891: S-a născut Ion Pillat, poet, eseist şi traducător, membru
corespondent al Academiei Române
S-a născut la București, în casa părinților săi, situată pe
Calea Dorobanților 6. Tatăl său era un moșier cu rădăcini
adânci în vechea aristocrație a ținutului Fălciului și a fost
și parlamentar, în timp ce mama sa, Maria Pillat, era fiica lui Ion
C. Brătianu.
Ion Pillat FOTO Wikipedia
În copilărie,
a trăit la moșiile Florica pe Argeș și Miorcani, pe malul râului
Prut. Aici,
a
primit educație școlară privată.
A
urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești,
precum și primele trei clase ale cursului gimnazial, făcute la
Pitești în particular, iar în 1905 a
terminat clasa a VIII-a la Liceul
Sfântul Sava din
București.
Pillat și-a continuat studiile la Paris, unde a fost înscris la
liceul „Henri IV” și apoi la Sorbona, unde a studiat literatura,
istoria și geografia, însă a urmat și cursuri de drept. Titu
Maiorescu i-a
publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri
literare.
În timpul șederii sale la Paris, a publicat prima sa carte de
poezie, „Cel din urmă sfânt”. Ulterior, la București, a
publicat „Visări păgâne”, ambele apărute în 1912.
În perioada interbelică, Pillat a fost o figură importantă în
viața culturală și politică a României. A deținut funcții
politice, fiind deputat și senator, iar în 1936 a fost ales membru
corespondent al Academiei Române. A fost un susținător al
tradiționalismului în poezie și a fost renumit pentru antologiile
sale, precum „Antologia toamnei” și „Antologia poeților de
azi”.
Pe lângă activitatea sa literară, Pillat a fost și un om politic
activ, participând la Conferința de pace de la Paris și făcând
parte din diverse organizații culturale internaționale. A călătorit
mult în Europa, iar opera sa a fost influențată de experiențele
sale de călătorie.
Ion Pillat s-a căsătorit cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu și
a avut un fiu, Dinu Pillat, care a devenit critic literar și
romancier. Viața lui s-a încheiat tragic în 17 aprilie 1945, când
a suferit o congestie cerebrală fatală pe străzile din București,
fiind transportat acasă. A murit la vârsta de 54 de ani.
1914: S-a născut Octavio Paz, poet mexican, laureat al Premiului
Nobel pentru Literatură
Poetul, eseistul şi diplomatul Octavio Paz, laureat al Premiului
Nobel pentru Literatură în 1990, s-a născut la 31 martie 1914, în
Ciudad de Mexico. Accesul la biblioteca bunicului său i-a stârnit
interesul pentru literatură încă de la o vârstă fragedă,
potrivit https://www.nobelprize.org/.
Octavio Paz FOTO NobelPrize.org
A studiat la Universitatea Naţională din Mexic, urmând cursuri de
drept şi de literatură. Având încurajarea lui Pablo Neruda, Paz a
început să scrie încă din adolescenţă. A înfiinţat o revistă
literară avangardistă, „Barandal”, şi a publicat prima sa
carte de poezii, „Luna silvestre” (1933), arată
https://poets.org/. În 1937, a călătorit în Valencia, Spania,
pentru a participa la cel de-al Doilea Congres Internaţional al
Scriitorilor Antifascişti.
La întoarcerea sa în Mexic, în 1938, a devenit unul dintre
fondatorii revistei „Taller” („Atelier”), o revistă care a
semnalat apariţia unei noi generaţii de scriitori în Mexic, precum
şi a unei noi sensibilităţi literare. Benefi ciar al unei burse
Guggenheim, a ajuns în 1943 în SUA, unde s-a cufundat în poezia
modernistă anglo-americană; doi ani mai târziu, a intrat în
serviciul diplomatic mexican şi a fost trimis în Franţa, unde a
scris studiul său fundamental despre identitatea mexicană, „The
Labyrinth of Solitude”, şi a participat activ (împreună cu Andre
Breton şi Benjamin Peret) la diferite activităţi şi publicaţii
organizate de suprarealişti.
În 1962, Paz a fost numit ambasador al Mexicului în India, un
moment important atât în viaţa, cât şi în opera sa, aşa cum
reiese din cărţile scrise în timpul şederii sale acolo, în
special, „The Grammarian Monkey” şi „East Slope”.
În 1968, însă, a demisionat din serviciul diplomatic în semn de
protest faţă de suprimarea sângeroasă, de către guvern, a
demonstraţiilor studenţeşti de la Tlatelolco, în timpul Jocurilor
Olimpice din Mexic.
Şi-a continuat activitatea de redactor şi de editor, fondând două
reviste importante dedicate artei şi politicii – „Plural”
(1971-1976) şi „Vuelta” (din 1976). În 1980, a fost numit
doctor onorifi c la Harvard. I-a fost decernat, în 1981, premiul
Cervantes – cel mai important premiu din lumea spaniolă – şi
prestigiosul premiu american Neustadt, în 1982.
Corpul său poetic este hrănit de credinţa că poezia constituie
„religia secretă a epocii moderne”. Scriitorul american Eliot
Weinberger arăta că, pentru Paz, „revoluţia cuvântului este
revoluţia lumii şi că ambele nu pot exista fără revoluţia
corpului: viaţa ca artă, o întoarcere la mitica unitate pierdută
a gândirii şi a trupului, omul şi natura, eu şi celălalt.”
Poezia sa este scrisă în mişcarea perpetuă şi transparenţa
timpului prezent etern. Poezia lui Paz a fost adunată în „Poemas,
1935-1975” (1981) şi „Collected Poems, 1957-1987” (1987).
Un stilist remarcabil de proză, Paz a scris mai multe eseuri,
inclusiv studii de carte, critică literară şi de artă, precum şi
despre istoria, politica şi cultura mexicane. În opera sa se pot
observa fuzionarea mai multor culturi (precolumbiană, spaniolă şi
modernismul occidental) şi infl uenţa fi losofi ei budhiste. În
1990, a devenit primul scriitor mexican laureat al Premiului Nobel
pentru Literatură, distins pentru viziunea sa amplă, stilul plin de
pasiune, inteligenţă, sensibilitate şi pentru integritatea sa
umanistă.
A murit la 19 aprilie 1998.
1933: S-a născut Nichita Stănescu, poet, membru post-mortem al
Academiei Române
S-a născut la Ploiești, fiind fiul lui Nicolae Hristea Stănescu și
al Tatianei Cereaciuchin. Tatăl său provenea dintr-o familie de
meșteșugari și comercianți, iar mama sa era fiica unui fizician
și general rus.
Nichita Stanescu FOTO Alfredo Padron
Familia lui s-a refugiat în România din cauza Revoluției din
Octombrie, stabilindu-se inițial în Constanța și apoi la
Ploiești.
Nichita Stănescu a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din
Ploiești între anii 1944 și 1952, iar apoi a studiat la Facultatea
de Filologie a Universității din București între 1952 și 1957.
În 1952 s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar căsătoria lor
s-a încheiat după un an. Ulterior, în 1962, s-a căsătorit cu
poeta și eseista Doina Ciurea, cu care a avut o relație creativă
prolifică. Dragostea lor a fost transpusă în tema
volumului
„O viziune a sentimentelor”.
Mai târziu, el s-a căsătorit cu Todorița (Dora) Tărâță, în
1982.
Activitatea literară a lui Nichita Stănescu a fost remarcabilă,
debutând în revistele „Tribuna” și „Gazeta literară”, în
1957. A publicat numeroase volume de poezii, cum ar fi: „Sensul
iubirii” (1960), „O viziune a sentimentelor” (1964) și
„Necuvintele” (1969), pentru care a primit Premiul Uniunii
Scriitorilor. De asemenea, a fost laureat al Premiului Herder și a
primit Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”.
Nichita Stănescu a fost considerat unul dintre cei mai importanți
scriitori de limbă română, fiind adesea asociat cu neomodernismul
din anii 1960-1970. Opera sa a fost apreciată pentru amplitudinea,
profunzimea și intensitatea sa, fiind considerat un inovator
lingvistic și poetic.
Nichita Stănescu a avut o viață personală tumultuoasă și a avut
probleme de sănătate, fiind dependent de alcool și suferind de
crize hepatice grave. A murit în noaptea de 12 spre 13 decembrie
1983, la vârsta de 50 de ani.
1938: Desființarea tuturor partidelor politice
Prin decret regal au fost desfiinţate toate partidele politice şi
s-a instituit Consiliul de Coroană ca organ de stat cu caracter
permanent, alcătuit din membri „consilieri regali”, numiţi de
monarh, în rang de miniştri de stat (având un caracter
consultativ).
Nouă
luni mai târziu, Carol al II-lea înființa partidul unic, numit
Frontul Renaşterii Naţionale, care a umplut „vidul de putere”
creat în urma dispariţiei partidelor politice.
1939: S-a născut Zviad Gamsahurdia, scriitor, primul preşedinte
al Georgiei, ales în mod democratic
S-a născut
în Tbilisi, capitala Republicii Sovietice Socialiste Georgiene,
parte a Uniunii Sovietice.
Zviad Gamsahurdia FOTO Wikipedia
Încă din tinerețe, el a fost
implicat activ în lupta împotriva influenței sovietice în
Georgia, protestând împotriva regimului lui Hrușciov. În 1955, la
vârsta de 16 ani, a fondat gruparea Gorgassaliani, dedicată
promovării drepturilor omului și a libertății politice în
Georgia.
Activismul său împotriva regimului sovietic l-a adus în atenția
autorităților, fiind arestat de mai multe ori și internat într-un
spital de psihiatrie din Tbilisi. În ciuda presiunii și
persecuțiilor, Gamsakhurdia a continuat să lupte pentru
independența și democrația Georgiei.
El a fost un participant activ în Demonstrațiile din Georgia din
1978, care au avut ca scop obținerea autonomiei și independenței
față de Uniunea Sovietică. În ciuda arestărilor repetate și a
represiunii din partea KGB-ului, Gamsakhurdia a rămas un lider al
mișcării pentru independență.
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, Georgia și-a proclamat
independența într-un referendum desfășurat la 31 martie 1991. În
alegerile care au urmat, Zviad Gamsakhurdia a fost ales președinte
al Georgiei, câștigând cu un impresionant procent de 86,5% din
voturile exprimate.
În ciuda victoriei sale, președinția lui Gamsakhurdia a fost
marcată de instabilitate politică și un conflict intern. În
ianuarie 1992, el a fost înlăturat de la putere în urma unei
lovituri de stat, iar țara a intrat într-o perioadă de tulburări
și conflicte.
Pe lângă implicarea sa în politică, Zviad Gamsakhurdia a fost și
un prolific scriitor și traducător literar. A scris numeroase opere
literare și a făcut traduceri ai unor autori celebri precum T. S.
Eliot, William Shakespeare, Charles Baudelaire și Oscar Wilde.
A murit la data de 31 decembrie1993.
1939: S-a născut Volker Schlöndorff, regizor și producător
german
S-a născut în Wiesbaden, Germania. Este cunoscut ca producător,
scenarist și regizor de film german.
Volker Schlöndorff FOTO Wikipedia
Una dintre cele mai notabile realizări ale sale este adaptarea
cinematografică a romanului „Toba de tinichea”, al scriitorului
german Günter Grass. Această adaptare a fost extrem de apreciată,
câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în 1980,
precum și Premiul Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de
la Cannes, în 1979.
Schlöndorff și-a dedicat cariera și talentul său adaptării
cinematografice a operelor literare, lucrând și cu producții
cinematografice americane. Pe lângă activitatea sa în domeniul
filmului, el s-a implicat și în politica germană postbelică,
îndeplinind funcția de director executiv al studioului UFA din
Babelsberg.
În plan educațional, Schlöndorff a predat filmul și literatura la
European Graduate School din Saas-Fee, Elveția, unde a condus un
seminar intensiv de vară.
Viața personală a lui Schlöndorff a inclus o căsătorie cu
regizoarea de film Margarethe von Trotta între anii 1971 și 1991.
Pe lângă premiile obținute pentru adaptarea romanului „Toba de
tinichea”, Volker Schlöndorff a fost fost distins și cu premii
onorifice și recunoașterea întregii sale activități în domeniul
filmului, printre care Premiul de onoare pentru film al Bavariei
(2004) și Premiul Camerimage pentru întreaga activitate (2009).
Filmografia sa cuprinde o serie de filme de succes, printre care
„Young Törless” (1966), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum”
(1975), „Dragostea lui Swann” (1984), „Moartea unui
comis-voiajor” (1985), „Poveste din viitor” (1990), „The
Ninth Day” (2004) și multe altele.
1949: S-a născut Tamara Creţulescu, actriță
S-a născut la București.
Tamara Crețulescu FOTO Wikipedia
A urmat studiile la Liceul Teoretic Ion Neculce din București,
absolvind în 1967 cu premiul întâi în fiecare an. Mai târziu, în
1971, a absolvit cu media generală 10 la Institutul de Artă
Teatrală și Cinematografică, fiind șefa de promoție și primind
o diplomă de merit.
Chiar din timpul facultății, și-a făcut debutul pe scena
Teatrului de Comedie din București, jucând în piese precum „Alcor
și Mona” după „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian,
sub regia Sandei Manu, sau în „Cher Antoine” de Jean Anouilh.
În stagiunea 1970-1971, în timp ce era studentă în anul 4 la
Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, a participat la
spectacolul „Divertisment 70” de pe scena studioului Casandra din
București.
După absolvirea facultății, Tamara Crețulescu a fost repartizată
automat la Teatrul Național din București, unde a interpretat
numeroase roluri memorabile. De-a lungul carierei sale de peste 50 de
ani, a impresionat publicul cu interpretări remarcabile în piese
precum „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, „Dona Diana”,
„Jocul Ielelor” și „Danton” de Camil Petrescu, „Apus de
soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Richard al III-lea”
și „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, „Fata din
Andros” de Terențiu, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale
sau „Exilații” de James Joyce.
În 1977, a fost distinsă cu Premiul de creație al Teatrului
Național din București pentru rolul Elise din piesa „Acord” de
Paul Everac. De asemenea, a obținut premiul Uniunii Cineaștilor din
România pentru rolul secundar din filmul „O vară de neuitat”,
regizat de Lucian Pintilie.
În plus față de activitatea sa teatrală, Tamara Crețulescu a
jucat și în producții cinematografice, inclusiv în primul serial
de televiziune produs de HBO în România, „În derivă”, alături
de Marcel Iureș și alți actori remarcabili.
Între anii 1996-1999, a îndeplinit funcția de profesor asociat la
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică
„I.L.Caragiale” din București.
În 2005, Ministerul Educației și Cercetării i-a acordat Diploma
de Doctorat pentru teza „Condiția actorului în secolul XX”.
Tamara Crețulescu și-a lăsat amprenta și în lumea filmului,
jucând în producții precum „Ce lume veselă!” (2002), „Aici
nu mai locuiește nimeni” (1995), „O vară de neuitat” (1994),
„Vacanța cea mare” (1988), „Din prea multă dragoste”
(1986), „Ora zero” (1979) și multe altele. Cariera sa
impresionantă în teatru și film a făcut-o un nume de referință
în industria culturală românească.
În stagiunea 2020, Tamara Crețulescu putea fi văzută în
spectacolul „Tectonica sentimentelor” la Teatrul Național „I.L.
Caragiale” din București.
1995: Catastrofă aeriană la Baloteşti
Un avion Airbus A-310 al Companiei Tarom, care zbura pe ruta
Bucureşti-Bruxelles, s-a prăbuşit la puţină vreme de la
decolare. Nu au existat supravieţuitori.
2012: A murit Ion Lucian, actor
S-a născut pe 22 aprilie 1924, în București. Actorul român
obișnuia să facă glume pe seama zilei sale de naștere, afirmând
că s-a născut „în aceeași zi cu Shakespeare. E drept că nu în
același an, el fiind ceva mai grăbit”.
Ion Lucian FOTO Arhivă
Părinții săi, Ana și Gheorghe, proveneau din regiunea Moldovei:
mama din zona Neamțului, iar tatăl din zona Romanului.
A absolvit cursurile Liceului „Matei Basarab” din București în
1942, susținând un bacalaureat științific. Chiar dacă a fost un
elev silitor și uneori premiant, spre dezamăgirea părinților și
a profesorilor, a refuzat să urmeze cariera de inginer și a dat
admitere la Academia de Artă Dramatică.
În 1940, din cauza situației financiare precare a familiei, Ion
Lucian a început să dea meditații la matematică și să realizeze
desene colegilor. Mai târziu, a făcut figurație la Teatrul
Național, iar în 1941 a dat admitere la Academia de Artă
Dramatică, fiind admis după ce a recitat poezia „Oltul” de
Octavian Goga.
A frecventat timp de un an atât liceul, cât și academia, iar în
toamna anului 1942, după absolvirea bacalaureatului, a dat concurs
pentru unul din cele cinci posturi de actor la Teatrul Național și
a fost admis, deși erau 163 de candidați. Primul său rol a fost în
piesa „Castiliana” de Lope de Vega.
În cursul carierei sale, Ion Lucian a interpretat numeroase roluri,
mai ales în comedii, la Teatrul Național București, Teatrul de
Operetă Alhambra, Teatrul Municipal din București, Teatrul
Actorului de Film „C. Nottara”, Teatrul de Comedie și Teatrul
„Ion Creangă”. A fost și regizor, director de scenă, dramaturg
și epigramist, având o carieră impresionantă și în televiziune
și radio.
În afara activității sale artistice, Ion Lucian a fost și
profesor la Academia de Teatru și Film, precum și la Universitatea
Hyperion. A fost distins cu titlul de „Artist emerit” și a
primit numeroase premii naționale pentru contribuția sa la cultura
română.
A fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca din București pe
11 martie 2012, iar pe 31 martie 2012, soția actorului, Paula
Sorescu-Lucian și unele surse medicale au confirmat decesul său, la
vârsta de 87 de ani.
Actualitate
Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas. Autoritățile suspectează că o casă funerară a aruncat în masă cenușa, însă originea reală a acesteia rămâne un mister.
Descoperirea a fost făcută în deșertul Nevada FOTO The Sun
Rămășițele au fost găsite în apropierea localității rurale Searchlight, la aproximativ o oră de Las Vegas, pe 28 iulie. Nicio grămadă de cenușă nu mai conține informații care să permită identificarea persoanelor, lucru care i-a lăsat pe anchetatori fără răspunsuri, scrie The Sun.
În luna august, unele dintre grămezi conțineau bucăți de benzi de plastic, de tipul celor folosite de pompe funebre pentru sigilarea pungilor cu cenușă, precum și fragmente de urne.
La începutul acestei săptămâni, o casă funerară a preluat sarcina de a recupera rămășițele din deșertul din Nevada. Echipa de la Palm Mortuaries and Cemeteries a ajuns la fața locului și a găsit aproximativ 315 seturi de cenușă, care au fost apoi plasate în urne individuale.
Descoperirea vine după ce un reprezentant al Biroului pentru Administrarea Terenurilor (Bureau of Land Management) confirmase, încă din august, că grămezile conțineau „rămășițe umane incinerate”, iar departamentul a deschis o anchetă. Autoritățile cred că o firmă de servicii funerare ar fi aruncat în masă cenușa acelor persoane.
Deși în Nevada nu există o lege care să interzică împrăștierea rămășițelor pe terenuri private, legislația statului interzice aruncarea comercială a acestora, tratând-o drept poluare. Casele funerare sunt obligate prin lege să păstreze „demnitatea” rămășițelor aflate în grija lor, iar o acțiune de acest tip ar putea constitui o încălcare a legii federale.
Palm Mortuaries intenționează să depună sutele de urne într-un cripta din unul dintre cimitirele sale din sudul statului Nevada. Casa funerară speră ca astfel, familiile să aibă o șansă de a-și regăsi rudele și de a le aduce un omagiu.
„Cred că este important pentru noi să ne asigurăm că acești oameni nu sunt uitați și nu sunt abandonați”, a declarat Celena DiLullo, președinta Palm Mortuaries and Cemeteries. Ea a adăugat că „este important pentru comunitatea noastră și pentru profesia noastră să demonstrăm cât de mult ne pasă de acești oameni”.
Mai multe surse au declarat pentru postul 8 News Now că dezastrul ar fi fost cauzat de o casă funerară recent închisă, însă un reprezentant al firmei respective a negat acuzațiile. Autoritățile nu au făcut încă public numele instituției suspectate că ar fi responsabilă pentru aruncarea în masă a rămășițelor.
Actualitate
Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu graffiti de culoare neagră și roșie, fiind însoțite și de tag-uri precum simbolul anarhiei.
FOTO: Captură video Facebook/AUR
Pe pereții gardului care înconjoară sediul central AUR au apărut mesaje precum „ANTIFA”, „F**K FASCISTS” sau „MAI BINE MORT DECÂT FASCIST”.
Reprezentanții AUR au declarat că astfel de fapte „nu sunt acte de curaj, ci infracțiuni”.
„Vandalizarea nu este un act de curaj, ci o infracțiune. Ura și violența nu pot fi instrumente politice. Cine atacă sedii, simboluri și chipurile eroilor noștri nu apără democrația, o distruge. România are nevoie de lege, de respect și de oameni care construiesc, nu de cei care distrug”, au transmis reprezentanții AUR pe Facebook.
Sursă video: Facebook/AUR
Potrivit Digi24, Poliția Capitalei a transmis, într-un comunicat de presă, că joi, polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, reprezentant al unei organizații politice din Sectorul 1, cu privire la faptul că, pe gardul instituției, ar fi fost scrise mesaje cu caracter denigrant.
Totodată, au fost provocate distrugeri la nivelul unor bannere amplasate pe gardul respectiv.
„Polițiștii deplasați la fața locului au demarat activitățile specifice, în cauză fiind efectuate cercetări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptelor sesizate. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a mai spus sursa citată.
Actualitate
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Expert
în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa
Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia
specială a Camerei Reprezentanţilor privind competiţia strategică
dintre SUA şi Partidul Comunist Chinez. Într-un interviu pentru
„Adevărul”, Antonia Pup recomandă urgentarea vizitei lui
Nicușor Dan la Casa Albă și explică cu ce argumente îi putem
determina pe americani să pună mai mult preț pe relațiile
bilaterale.
Donald Trump și Nicușor Dan s-au întâlnit la summitul NATO de la Haga. FOTO: Președinția României
Adevărul:
Redimensionarea forțelor militare americane de la baza Kogălniceanu,
termen „cosmetizat” pentru că ar trebui să o numim retragere
parțială, i-a luat pe mulți prin surprindere, deși despre
reorientarea SUA spre Indo-Pacific se tot vorbește de cel puțin 15
ani. Ce ar mai putea să facă acum autoritățile române?
Antonia
Pup: Președintele
României, la un minim, ar trebui să-l sune pe președintele
american Donald Trump pentru a afla la ce nivel al deciziei a fost
asumată această mutare a trupelor. Este vorba doar despre o decizie
a Pentagonului sau este o decizie asumată pe întreaga verticală de
putere a statului american? Această decizie bruscă de relocare a
trupelor impactează deocamdată doar România din întreagă Europa,
ceea ce este suspicios, mai ales că autoritățile de la București
au o fidelitate istorică în raport cu partenerul strategic
american.
Ce
riscuri decurg de aici, mai ales că avem o asimetrie tot mai
evidentă între nordul flancului estic și sudul acestuia?
Această
decizie va invita la și mai multă agresiune din partea Federației
Ruse, care este probabil foarte încântată să vadă această
mostră de dezbinare transatlantică. Ne putem aștepta la o creștere
a ritmului atacurilor hibride, la o activare a operațiunilor de
dezinformare, dar și la alte tipuri de provocări, pentru a fi
testați. Pe flancul estic al NATO astăzi s-a produs o falie, o
asimetrie, care a fost de fapt resimțită în întreagă perioadă
2016-2022, când în nordul flancului (Regiunea Baltică) am avut o
prezență de tipul „enhanced forward presence”, iar în sudul
flancului (regiunea Mării Negre) o prezență mai redusă, de tipul
„tailored forward presence”. Ca un rezultat, Marea Baltică este
astăzi un lac NATO, iar Marea Neagră este un teatru de război.
Președintele Dan ar trebui să convoace CSAT pentru a coordona un
plan de răspuns pentru a umple acest gol, iar ministrul de externe
să înceapă un turneu diplomatic la Londra, Paris, Berlin,
Bruxelles și Varșovia, de unde să adune resurse suplimentare
pentru a ne rezolva nevoile de descurajare.
Ce e de făcut
În
ce privește relațiile româno-americane, ce e de făcut și cu ce
ar trebui să începem?
Evident
că mai sunt multe alte paliere pe care cred că trebuie să lucrăm
în relația cu SUA, nu doar să ne îmbunătățim retorica față
de partenerul strategic. Sper să se grăbească și domnul
președinte cu o vizită aici pentru că zic eu că se închide o
fereastră de oportunitate cu cât vom merge mai în profunzimea
anului 2026.
Problema
este că la anul vor fi alegeri parțiale, „midterms”, alegeri
pentru Congres. Dacă ne uităm când o să aibă loc acele alegeri
vedem că ele vor fi în luna noiembrie a anului 2026 și putem trage
concluzia greșită că mai este suficient timp până atunci. În
realitate, problema este că în majoritatea statelor câștigătorul
se decide, de fapt, în alegerile primare. Acestea încep în martie
și țin ocupată toată perioada de primăvară. Și atunci toată
lumea aici deja este într-o cursă contra-cronometru pentru bani,
pentru fundraising (n.r. – strângere de fonduri), pentru atenția
administrației Trump, pentru tot felul de endorsements și așa mai
departe. Și zic eu că nu ar trebui să cădem în capcana asta și
să credem că avem tot timpul din lume pentru ca Statele Unite ale
Americii să-și ia alte angajamente internaționale față de state
terțe, fiindcă nu e deloc așa și chiar suntem destul de presați
de timp. Și de asta zic eu că poate că am avea nevoie ca
președintele să vină aici ceva mai repede, să prioritizeze. Deci
sfatul meu ar fi să se grăbească, pentru că această fereastră
de oportunitate este tot mai restrânsă și pentru că specificul
politicii externe americane în mandatul Trump este foarte intim
legat de percepția președintelui Trump față de anumiți lideri
sau alții. Și atunci eu înțeleg că aparatul politico-diplomatic
din România este cumva mai reținut în a organiza această vizită
până nu se, cum a zis chiar președintele, reglează lucrurile la
nivelurile inferioare ale administrației, adică până nu se
reglează lucrurile la nivel tehnic
Și
e o percepție greșită?
Problema
este că noi tindem să operăm cu aceste concepte de organizare a
aparatului decizional de politică externă americană care erau
valabile poate pe vremea președintelui Joe Biden sau în timpul primei
președinții a lui Donald Trump. Pe atunci conta foarte mult ce spune, sau
conta oricum mult mai mult decât contează acum ce hotărâri se iau
în eșaloanele inferioare ale deciziei americane.
Trump s-a schimbat
Dar
ce s-a schimbat mai exact la Washington?
Acum
suntem la Washington într-un scenariu în care instituții precum
Consiliul pentru Securitate Națională, care avea în atribuții să
contureze acele opțiuni de politică externă și de securitate
pentru președinte, nu mai contează atât de mult. Contează foarte
mult și epicentrul deciziei de politică externă s-a mutat, zic eu,
de la Departamentul de Stat și de la Consiliul pentru Securitate
Națională mult mai mult în proximitatea președintelui.
Și
ce ar fi de făcut în acest caz?
Pentru
asta e nevoie de un contact direct între cei doi președinți. Acest
lucru va putea să schimbe jocul în relația cu americanii și ar
trebui să privim asta cu mai puțin defetism.
Antonia Pup. FOTO: Arhivă personală
Cum
ați vedea viitoarea întâlnire dintre cei doi președinți?
Eu
cred că președintelui Trump îi va plăcea de președintele Nicușor
Dan și o să vă spun și de ce. Președintele Trump este un
afacerist. Oamenii, în general, dar mai ales oamenii de afaceri, cei
care vor să facă bani, prețuiesc oamenii deștepți. Și nu
deștepți neapărat din punct de vedere social, dar inteligenți și
bine mobilați pe partea aceasta de competențe STEM, competențe
matematice, gândire științifică, cum este profilul președintelui
Nicușor Dan. Așa că eu aș fi un pic mai încrezătoare în
capacitățile noastre de a crea această conexiune la nivelul cel
mai înalt.
Unde a greșit România față de Trump
Vorbeați
de defetism, așa că am să vă întreb dacă nu cumva România a
pariat exclusiv pe democrați și pe fostul președinte Joe Biden și
pe candidata Kamala Harris, la alegerile de anul trecut, ceea ce ar
fi mai greu de trecut cu vederea de către Trump și actuala sa
administrație?
Cred
că este nevoie un răspuns mai nuanțat aici. Într-adevăr, simt și
eu că majoritatea politicienilor români sau și chiar majoritatea
diplomaților de cealaltă parte a spectrului se simt mai confortabil
cu o administrație democrată. De ce? Pentru că este mai
predictibilă.
Pentru
că președintele Biden a fost ultimul transantlantist de la Casa
Albă. A fost un om care cunoștea valoarea NATO foarte intim pentru
că el a fost înainte președintele Comisiei de Afaceri Externe din
Senat. Într-adevăr, se resimte și din perspectiva asta că, poate,
conexiunile noastre cu partea democrată sunt mult mai solide, iar
cele cu republicanii suferă puțin.
De
cealaltă parte, am văzut că ambasadorul nostru Andrei Muraru a dat
un interviu în proximitatea alegerilor de anul trecut din SUA în
care a prezentat și relațiile foarte bune pe care România le are
cu Trump. Acum, evident, noi trebuie să facem cum a spus secretarul
general al NATO, Mark Rutte. Să negociem, să dansăm cu cine este
pe ringul de dans. Exact așa a spus Rutte. Adică, nu avem noi a
formula preferințe inclusiv atunci când vine vorba de alegeri. Ceea
ce noi trebuia să facem, în schimb, și nu cred că am făcut, iar
acum plătim un preț, este să ne conturăm niște scenarii la
nivelul administrației publice a României.
Dezvoltați
puțin ideea…
Dacă
vine Kamala Harris se întâmplă asta, dacă vine Donald Trump se
întâmplă asta pentru România și trebuie să facem această
schimbare foarte rapidă, să mergem cu niște scenarii
personalizate. Așa ar trebui procedat. Noi ne-am bazat pe faptul că
lucrurile au stat foarte bine și că modul în care se făcea
politică externă în timpul președinției Trump 1 ne-a convenit,
așa că am translatat asta la timpul prezent, la cel de-al doilea
mandat Trump. Dar cei doi președinți, dacă aș putea să spun așa,
primul președinte Trump și al doilea președinte Trump sunt foarte
diferiți!
Ce
s-a schimbat în toți acești ani la președintele Trump și în ce
măsură și-a schimbat felul de a vedea politica externă?
Spuneam
că cei „doi” Trump sunt diferiți. Și asta se vede din modul în
care percepe inclusiv competiția strategică cu China, la
preocupări. Acum avem un președinte Trump care este mult mai
preocupat de moștenirea sa personală, politică, de modul în care
acesta va putea să se branduiască ca un facilitator de pace și de
consens la nivelul scenei internaționale, pentru că miza sa acum
este să intre în galeria celor mai de succes președinți americani
cu niște mize foarte concrete. De aici și obsesia pentru Premiul
Nobel pentru pace. Și vedem că, inclusiv în acel proiect 2025 care
a fost lansat de Fundația Heritage, principalul think tank care
furnizează idei și personal pentru administrația americană
actuală, din câteva sute de pagini nu aveam nici măcar un capitol,
cred că doar o pagină cu referire la Europa. În schimb, același
document era mult mai cuprinzător în ce privește inclusiv regiunea
arctică sau asiatică, iar spațiul dedicat lor mult mai extins.
Unde
a greșit sau greșește România, dacă nu cumva toată Europa?
Eu
zic că am fost un pic prea naivi când a venit vorba de venirea
acestui președinte. În mediile intelectuale occidentale, de exemplu
în Franța, chiar și la Bruxelles, analiștii încă de atunci își
formulau aceste scenarii. Noi nu le-am avut și ne-am bazat pe faptul
că oricine va veni, ne va fi bine.
Trebuie să fim mai tranzacționari
Și
ce am putea face acum ca să redresăm cumva situația? Cum ar trebui
să negociem cu americanii?
Ne
va fi bine în măsura în care vom ști să ne adaptăm și în
măsura în care, zic eu, președintele Nicușor Dan va fi capabil să
pună pe masa americanilor, pe masa președintelui Trump, un pachet
concret de deal-uri, de tranzacții pe care să-l abordăm în
relația bilaterală, de investiții și de a promova România ca un
partener în care SUA vor putea să aibă încredere în Europa. Asta
am văzut inclusiv în alegerea termenilor în acea declarație care
a fost lansată de Departamentul de Stat după întâlnirea
ministrului de externe român cu șeful diplomației americane Marco
Rubio. S-a folosit termenul de furnizor de securitate pentru România
la Marea Neagră. Adică așteptările Statelor Unite de la România
sunt ceva mai mari. Pentru că am dovedit că suntem un partener
pentru această regiune. Faptul că găzduim acel centru de pregătire
F16, faptul că baza de la Mihail Kogălniceanu va fi modernizată
pentru a deveni o bază mai militară, mai importantă și mai
puternică decât Rammstein, pentru NATO.
Aici
trebuie să ne facem parte și să modernizăm și să investim și
să fim mai vigilenți în ceea ce privește corupția și alte
riscuri. Dar furnizori și nu beneficiari. Asta înseamnă că SUA,
pe măsură ce își schimbă prioritățile, și asta vom vedea în
strategia de apărare a Statelor Unite care urmează să fie lansată
în această toamnă, au nevoie de aliați de încredere în Europa
pentru a delega din aceste responsabilități de securitate și cred
că, cel puțin în ceea ce privește flancul estic al NATO, România
poate să fie un asemenea aliat.
Și
se așteaptă de la noi nu doar buget pentru apărare, la acel 3,5%
pentru cheltuieli de înzestrare care a fost agreat la nivelul NATO
la ultimul summit din Olanda, din iulie, dar, aș zice eu, și
inițiative politico-militare mai robuste, cum ar fi acest hub pentru
securitate la Marea Neagră pe care ne zbatem să îl
operaționalizăm. Am văzut că a fost chiar săptămâna aceasta
Reuniunea miniștrilor de Afaceri Externe din Uniunea Europeană în
formatul Consiliului pentru Afaceri Externe la nivel UE și ministrul
Oana Țoiu a spus că este imperativ să se operaționalizeze acest
hub. Problema este că Uniunea Europeană în acea abordare
strategică a Uniunii Europene față de securitate la Marea Neagră
a prevăzut acest hub să fie mai mult un rol reactiv, adică
colectăm informații, monitorizăm ceea ce se întâmplă în
spectrul maritim.
Aici
cu ce am putea veni în plus, în așa fel încât să le arătăm
americanilor și nu numai că putem fi și noi mai activi, că avem
idei și am fi capabili să ducem o politică mai proactivă?
Cred
că România ar putea să vină cu o viziune pentru operaționalizarea
acestui hub, inclusiv pentru a integra lecțiile de război ale
Ucrainei în partea aceasta de război naval modern. Și pe lângă
doar a monitoriza și doar a face schimb de informații, ar trebui să
facem și un pas pentru a creiona la partea sudică a flancului estic
al NATO, în regiunea Mării Negre, o veritabilă comunitate de
securitate așa cum avem în partea de nord a flancului. Pentru că
vedem că odată cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO, Marea
Baltică a devenit un lac NATO. În schimb, Marea Neagră este acum
un teatru de război. Iar pentru asta avem nevoie să lucrăm și cu
parteneri precum Turcia. Românii ar trebui să invite Turcia să fie
un partener în acest hub de securitate și să avem inclusiv
exerciții militare comune, evident după ce situația din Ucraina se
va stabiliza, în aceste formate regionale. Doamna ministru Țoiu a
mai spus într-un interviu că este inacceptabil ca voința a 26 de
state membre ale Uniunii Europene să fie blocată de un singur vot.
Adică, practic, că s-ar dori eliminarea veto-ului în deciziile de
afaceri externe ale Uniunii Europene, de poziționare externă, dar
și subgrupa politicii externe și de securitate europeană, care
este politica de apărare comună. Și că asta se sesizăm că ar fi
ceva ce poate ministrul de Externe al României dorește să acceseze
împreună cu echipa dumneaei ca o oportunitate de afirmare pentru
România. Aici mă aflu în divergență față de poziția
Ministerului Afacerilor Externe. De ce? Eu nu cred că mai este o
miză acum să renunțăm la acest veto. Înțelegeam dacă eram mai
activ să renunțăm la acel veto pentru că aveam un interes imediat
să grăbim aderarea la zona Schengen. Am înțeles atunci, era vorba
de interesul național. Dar costurile politice ale unei asemenea
decizii care ar presupune modificarea Tratatului Uniunii Europene zic
eu că sunt foarte mari, iar beneficiile strategice pentru a elimina
acest veto sunt cam mici.
Cum va arăta viitorul Uniunii Europene
Și
cum ar trebui să arate viitorul politicii externe europene?
Cred
că viitorul politicii externe europene va fi în afara Tratatelor
Uniunii Europene. Va fi în formate mini-laterale, mai agile, pe
modelul coaliției celor binevoitori, Coalition of the Willing, în
care vom vedea, în loc să pierdem atât de mult timp, să modificăm
tratate, să ne asigurăm că toate statele se vor angaja la această
modificare și nu cred că va fi cazul. Pentru că cine ar vrea să
renunțe la dreptul de veto? Ungaria, Cehia, Slovacia, sigur nu. Așa
că este, din punctul meu de vedere, un demers falimentar din start.
Antonia Pup (stânga) la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO: Arhivă personală
Și
atunci ce ar trebui să facă România?
Ar
trebui ca România, zic eu, și Ministerul Afacerilor Externe să
conducă acest efort, să se mobilizeze pentru a crea această
comunitate de securitate la Marea Neagră și pentru a aduce
parteneri europeni mai aproape de Marea Neagră. De exemplu, Regatul
Unit, în cel mai recent review strategic lansat de ministerul lor de
Apărare, a menționat Marea Neagră ca fiind o zonă de interes
strategic pentru britanici. M-aș mobiliza pentru a crea alianțe
militare cu Polonia, cu Turcia, de a lucra în aceste formate mai
mici, dar mai eficiente.
În
loc să ne afundăm în dezbateri nesfârșite despre cum luăm acele
decizii, haideți să le luăm și să acționăm înainte de toate,
pentru că situația de securitate europeană o impune. Și dacă
acum cinci ani, când a avut loc conferința pentru viitorul Uniunii
Europene, avea rost să discutăm despre modificarea tratatelor
pentru o politică externă mai agilă, mai rapidă, mai puțin
reactivă, acum nu cred că mai avem acest lux și ar trebui să
acționăm. Și mai mult decât să acționăm, să o facem inclusiv
cu partenerii care sunt în afara Uniunii Europene, dar fără de
care nu putem vorbi de securitate europeană. Și aici nu e vorba
doar de Turcia, ci și Regatul Unit.
Revenind
la americani, ce proiecte comune le-ar reține atenția și ar avea potențial să ne facă să câștigăm și noi din ele?
O
să încep cu două proiecte pe care le consider foarte importante.
Noi vorbim foarte mult despre faptul că avem resurse energetice,
avem o situație energetică favorabilă nouă, că suntem siguri din
acest punct de vedere, pentru că avem aceste resurse importante, mai
ales cele din Marea Neagră, dar și proiectele pe care noi ne-am
angajat să le facem cu Statele Unite pentru a deveni mai siguri din
această perspectivă. De exemplu, proiectul cu reactoarele modulare
mici, unde avem statutul de pionieri.
Problema
este că noi folosim această carte a independenței energetice mai
mult cu valoare retorică decât cu valoarea de a o mobiliza către
proiecte concrete. Și eu aș cupla această conversație a
independenței energetice cu posibilitatea ca noi să folosim aceste
resurse energetice în dialog cu companiile de tehnologie americane.
Ca să atragem companii, de exemplu, care sunt active pe zona de
inteligență artificială, pentru că România va putea deveni o
destinație foarte bună pentru centre de date pe zona aceasta de
inteligență artificială, având în vedere faptul că ele au mare
nevoie de energie. Și aici mă bucur că Ministerul Energiei și
Guvernul au început timid o reforma în energie pentru a scădea
taxele și a scădea prețurile în domeniu.
Cred
eu că aici este un teritoriu unde trebuie să fim mai ambițioși.
Asta ar trebui să punem în practică, să cuplăm partea de energie
cu partea de a atrage transfer tehnologic. Și avem și oportunitatea
faptului că președintele Trump a renunțat la acel cadru de
difuzare a soluțiilor AI, care ne plasa nu într-o lumină foarte
favorabilă, pentru că noi nu eram văzuți în administrația
precedentă ca un partener foarte sigur pentru a atrage soluții de
inteligență artificială, ci doar un partener de rangul al doilea.
Acum
avem acel AI Action Plan lansat de președintele Trump, care spune că
Statele Unite se vor preocupa să negocieze bilateral cu partenerii
în care pot avea încredere pentru a transmite aceste soluții de
inteligență artificială americane în statele partenere. Și acest
framework bilateral, acest cadru bilateral, zic eu că este mai
avantajos pentru România. Tocmai că avem aceste resurse energetice
și avem un parteneriat strategic cu SUA în domeniul energiei foarte
solid.
Vedeți
semnale pozitive aici?
Prima
întâlnire bilaterală cu un oficial al administrației Trump a fost
între miniștrii de energie, între, era la acel moment, Sebastian
Burduja și secretarul Wright de la Departamentul de Energie. Deci
asta spune multe pentru că Ministerul Energiei poate să fie văzut
ca un al doilea minister al Afacerilor Externe pentru a relansa acest
parteneriat strategic cu Statele Unite.
Și
cum altfel ne-am mai putea crește valoarea de întrebuințare,
pentru a fi mai importanți în negocierile cu Trump?
Consider
că ar trebui să ne actualizăm o altă dimensiune a parteneriatului
strategic dincolo de palierul militar, palierul energetic și anume
diplomația mineralelor critice. România are resurse importante de
minerale critice. Am putea să devenim și mai importanți, și asta
printr-o investiție a unui partener american care deja este pe piața
românească, e o investiție de un miliard de dolari. Amerocap
se numește, e o firmă de capital privat care investește într-un
proiect pentru a genera magneziu, pentru a prelucra magneziu. În
momentul de față, Uniunea Europeană depinde în proporții de
peste 90% de importurile de magneziu din China. Când acest proiect
va putea să devină unul final, România va putea să genereze până
la 50% din nevoia Uniunii Europene în acest sens.
În
ce măsură sunt interesați americanii de resursele României?
Guvernul
României a accesat trei proiecte strategice prin instrumentul de
finanțare european pentru a-și dezvolta aceste capacități de
extragere și de producție. În momentul de față la Washington –
și am văzut asta în întâlnirea dintre prim-ministrul australian
și președintele Trump, că aproape toată agenda discuțiilor a
fost conturată în jurul acestor minerale critice, de care Statele
Unite are nevoie pentru a deveni mai puțin dependentă de China și
pentru a-și putea asigura necesarul în cazul unui război care ar
putea începe în Indo-Pacific. Și mai avem resurse importante de
grafit, de exemplu, tot la fel foarte important inclusiv pentru
aplicații militare, dar și pământuri rare pe care România ar
putea să le exploreze.
Nu ne-am preocupat nici măcar de propria avuție
Și
ce ne oprește să facem acest lucru și să le exploatăm în
sfârșit?
Întâi
de toate ar trebui, și asta este o problemă pe care inclusiv
Ucraina o are, nu avem mapate aceste resurse. Și din cauza asta le-a
fost foarte greu ucrainenilor, de exemplu, atunci când au parafat
acordul din luna mai cu Statele Unite pentru a exploata aceste
minerale critice în comun. Ar trebui mai întâi să le cartografiem
și să știm exact unde sunt, pentru ca apoi să mergem în dialogul
cu companiile americane și să atragem capital pentru a ne dezvolta
capacitățile, nu doar de a le extrage, dar și de a le prelucra.
Asta
este important pentru că tot ceea ce văd acum de aici, în materie
de redesenare a relațiilor externe, se face ținând cont de acest
pilon al materialelor critice.
Mai devreme sau mai târziu se va încheia războiul din Ucraina și se va trece la reconstrucția acestei țări. Cum ar putea să participe România și cum am putea să colaborăm aici cu americanii?
Eu
aș mai miza pe faptul că România va putea să joace un rol foarte
important în arhitectura de securitate europeană post-războiul din
Ucraina. Și nu doar având în vedere poziția noastră
geostrategică, pentru că tindem să ne focalizăm doar pe poziție,
doar pe ceea ce avem deja, ce ne-a fost dat, resurse minerale,
poziție geografică.
Nu
atâta de mult investim în a mobiliza, să transformăm aceste
poziții statice în beneficii concrete pentru interlocutorii noștri
geopolitici. Această bază Mihail Kogălniceanu din Constanța va fi
foarte importantă în cazul în care Statele Unite vor decide să
participe la acordarea de garanții de securitate pentru Ucraina pe
partea aeriană, nu există un alt loc mai bun pentru a observa ceea
ce se întâmplă în Ucraina și a putea interveni pe partea aeriană
decât România. Și mai mult decât atât, mai vreau să introduc un
aspect.
România
are instrumente de politici publice foarte robuste pentru a face
acest screening în materie de investiții străine, pentru a bloca
investiții străine dubioase din partea actorilor care au o agenda
strategică opusă nouă, partenerilor euroatlantici. Noi avem o
comisie de screening a investițiilor străine, una dintre primele
care au devenit operaționale în România, care este modelată după
comitetul american de screening a investițiilor străine. O temă la
care eu lucrez acum este să mă uit la cum ar putea arăta influența
Chinei în reconstrucția Ucrainiei.
Reconstrucția
Ucrainei este un proiect care, potrivit ultimelor estimări ale
Băncii Mondiale, ar costa undeva peste 500 de miliarde de dolari. Am
avut din 2022 până în 2025 numeroase conferințe în care s-a tot
discutat sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei și s-au colectat
la nivel de acorduri, de declarații de intenție, în valoare de cam
200 de miliarde, deci jumătate din cât e nevoie. Va fi un proiect
imens.
Și
noi nu avem ca europeni, și nici măcar americanii nu au, spațiul
fiscal, bugetar, pentru a susține un effort atât de mare. Și
atunci cine ar putea să vină să își arate generozitatea? China,
partenerul principal rival strategic al Statelor Unite. Eu pledez
pentru ca Statele Unite și România să articuleze un scut pentru
securitate economică pe flancul estic. Deci vom avea nevoie de un
astfel de scut economic, pentru că țări ca Rusia și China vor
încerca să profite și să vulnerabilizeze zona.
Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas....
Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu...
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Expert în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia specială a...
Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă
Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, pentru prima dată în istorie, un text propus de grupul parlamentar de extremă...
Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Rusia continuă să lovească sistematic infrastructura energetică a Ucrainei, într-o campanie menită să lase țara fără electricitate și căldură în...
Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii
La zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015 și s-a soldat...
GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj
Oferirea unui cadou nu ar trebui să fie un gest făcut din obligație, ci o formă de a transmite emoție,...
-
Actualitateacum 3 zileMii de credincioși stau la coadă pentru a intra în Catedrala Națională, până în Piața Constituției. Timpul de așteptare este între 6 și 8 ore
-
Actualitateacum 3 zileMinistrul Apărării Națioanale anunță ce va face România după retragerea soldaților americani: „Armata Română este principala forță de apărare”
-
Actualitateacum 3 zileAdevărul despre un aparat dentar invizibil, dezvăluit de medici și pacienți!
-
Breakingacum 3 zileFurie la Pentagon din cauza celui mai nou film de pe Netflix. „A House of Dynamite” imaginează un eșec al scutului anti-rachetă al SUA
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu își pune cenușă în cap cu postarea cu „golanii” de la Casa Albă. Primul mesaj al cofondatoarei Dăruiește Viața, după ce Grindeanu a cerut retragerea ei din funcția de vicepremier
-
Actualitateacum 2 zileParlamentul înființează o comisie de anchetă privind explozia din Rahova, pentru „a clarifica circumstanțele care au condus la pierderea de vieți”
-
Comunicateacum 2 zileDespre optimizarea si adaptarea SEO in era inteligentei artificiale
-
Actualitateacum o zi
Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii