Breaking
Atac armat în Muntenegru. Sunt cel puțin 10 morți în patru locuri diferite. Suspectul e liber, înarmat și periculos, anunță ministrul de Interne
Un atac armat a avut loc, miercuri, în Muntenegru, în urma căruia au fost ucise cel puțin 10 persoane, în patru locuri diferite, a anunţat ministrul de Interne. Suspectul este liber, înarmat şi periculos.
Poliţia din Muntenegru caută în oraşul Cetinje un individ înarmat care a ucis miercuri şapte persoane, printre care doi copii, după o dispută într-un bar, a transmis inițial agenția EFE.
Poliţia, care a desfăşurat forţe speciale pentru a-l căuta pe fugarul înarmat în Cetinje, la aproximativ 30 de kilometri nord-vest de capitala, Podgorica, l-a identificat pe atacator doar cu iniţialele sale, A.M., şi a precizat că are 45 de ani.
„În cursul după-amiezii, într-un restaurant din Bajice, A.M., în vârstă de 45 de ani, a ucis mai multe persoane folosind arme de foc. Bărbatul, care era înarmat, a fugit din clădire”, a anunțat poliţia.
Cine erau victimele
Ministrul de Interne, Danilo Šaranović, a declarat că, potrivit primelor informaţii, cel puţin 10 persoane au fost ucise în patru locuri diferite, iar patru persoane sunt grav rănite.
Suspectul în cazul crimelor multiple se numeşte Aco Martinović şi era căutat de poliţie.
Potrivit ministrului de Interne, doi minori figurează printre persoanele decedate. Ei erau copiii patronului restaurantului, care a murit şi el. Ministrul susține că nu ar fi vorba de o confruntare între grupuri criminale organizate. Potrivit ministrului, Martinović a ucis şi câţiva membri ai propriei familii.
Aco Martinović – care în 2005 a primit o condamnare cu suspendare, pentru comportament violent – este înarmat şi foloseşte un autovehicul.
Directorul Administraţiei Poliţiei, Lazar Šćepanović, a declarat că Martinović băuse anterior toată ziua la taverna Velestovo, aflată în apropierea Centrului Sportiv, după care a mers acasă şi a luat o armă. „Este un individ periculos, imprudent, brutal”, a spus oficialul, citat de Vijesti TV.
El a mai adăugat că, în 2022, la o percheziție, a fost descoperită o pușcă cu aer comprimat, dar și alte arme și explozibili în posesia suspectului. Acesta ar fi fost condamnat în primă instanță la trei luni de închisoare.
Filmul tragediei
Suspectul a deschis focul miercuri în interiorul unui restaurant din capitala istorică Cetinje şi apoi a ieşit afară şi a continuat să tragă, potrivit poliţiei şi presei locale. Potrivit Vijesti TV, o încăierare în restaurant a precedat împuşcăturile, mai multe persoane fiind ucise în local. Atacatorul a ieşit apoi, împuşcând şi ucigând doi copii pe stradă, a relatat portalul de ştiri CDM, citat de Reuters.
Într-o transmisiune TV în direct din faţa unui centru medical, prim-ministrul muntenegrean Milojko Spajic a numit incidentul o „tragedie teribilă” şi a declarat trei zile de doliu naţional. El nu a menţionat numărul victimelor, dar a spus că patru persoane au fost transferate la un spital din capitala Podgorica pentru intervenţii chirurgicale.
Umjesto praznične radosti, nad našom Prijestonicom i cijelom Crnom Gorom nadvila se tuga zbog gubitka nevinih života.
Zaprepašćen sam i potresen ovom tragedijom koja je zavila u crno naše Cetinje, porodice i prijatelje stradalih kojima izražavam svoje iskreno saučešće.
Molimo…
— Jakov Milatovic 🇲🇪🇪🇺 (@JakovMilatovic) January 1, 2025
Preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, a reacţionat, de asemenea, la acest atac. „Sunt uimit şi îngrozit de tragedia din Cetinje. … Ne rugăm şi sperăm în recuperarea celor răniţi”, a declarat Milatovic.
De unde provin armele aflate în posesia populației
Miercuri, la Cetinje era o linişte stranie, iar străzile acoperite de zăpadă erau literalmente goale, cu excepţia forţelor de ordine, scrie Reuters. Poliţia specială şi unităţile antiteroriste care îl caută pe suspect s-au răspândit pe dealuri. Cetinje se află într-o vale puţin adâncă, înconjurată de munţi cu relief accidentat. Poliţia din Muntenegru a trimis unităţi speciale în zonă şi a îndemnat oamenii să rămână în casele lor.
Atacurile armate în masă sunt relativ rare în Muntenegru, care are o cultură a armelor adânc înrădăcinată. În 2022, 11 persoane, inclusiv doi copii şi un bărbat înarmat, au fost ucise într-un atac armat în masă în Muntenegru. Alte şase persoane au fost rănite.
În ciuda legislaţiei stricte privind armele, Balcanii de Vest, cuprinzând Serbia, Muntenegru, Bosnia, Albania, Kosovo şi Macedonia de Nord, rămân cu foarte multe arme în posesia populaţiei. Majoritatea provin din războaiele sângeroase din anii 1990, dar unele datează chiar din Primul Război Mondial. Spajic a promis că autorităţile vor înăspri criteriile pentru portul armelor de foc, inclusiv posibilitatea unei interdicţii complete a armelor.
Foto: vijesti.me
CITEȘTE ȘI:
Răsturnare de situație în cazul New Orleans. Teoria unui ATAC TERORIST revine. FBI nu crede că Shamsud-Din Jabbar a acționat singur
TRAGEDIE în noaptea de Revelion, în New Orleans. Cel puțin 10 persoane au murit, după ce un șofer a intrat în mulțimea de oameni și a deschis focul
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 3 zileDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Sanatateacum 3 zileMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Economieacum 3 zileConveioare, lifturi hidraulice și rampe de egalizare: ce verifici înainte să comanzi pentru depozit
-
Uncategorizedacum 3 zilePopeci Utilaj Greu Craiova: ce piese mari poate prelucra și pentru cine lucrează
-
Uncategorizedacum 2 zileRomânii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro
-
Economieacum o ziCe trebuie să NU facă un chatbot pe site-ul unei firme: o discuție despre limite, date și răspundere
-
Socialacum 2 zileTranzacție de referință pe piața media din România: Țuca Zbârcea & Asociații asistă Clever Media în preluarea Doğan Media International
-
Uncategorizedacum 2 zileCe nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită





