La 14 ani, Alexandra a ajuns în comunitatea de romi de lângă groapa de gunoi a Clujului. Nu s-a lăsat doborâtă de greutățile fără sfârșit ale vieții din Pata Rât și a muncit pe brânci. Acum, la 28 de ani, trăiește în Londra, are două joburi și este pe cale să termine o facultate de business.

Începutul restului vieții Alexandrei Lingurar (28 de ani) s-a petrecut într-o dimineață rece de 20 decembrie 2010. Afară ningea și era frig. În loc de Moș Crăciun, în comunitatea de romi de pe strada Coastei – circa 350 de suflete –, au venit, pe când zorii se mijeau, pe la 4-5 dimineața, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca și le-au spus oamenilor să-și împacheteze totul că vin buldozerele. Romii își construiseră de-a lungul timpului case, mai mult sau mai puțin arătoase, pe un teren al primăriei, dar administrația avea alte planuri – ridicarea unui sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai“ cu campus și biserică. 

„A fost foarte șocant. Imaginează-ți că ai 14 ani și ai visurile tale, ai o viață normală, ai o casă confortabilă aproape de centrul orașului, părinții tăi, familia ta sunt ok, toată lumea muncește, e bine, ai de toate și, peste noapte, intră cineva la 4 dimineața în casă și-ți zice «fă-ți bagajul și mută-te la Pata Rât». Iar tu ești doar un copil“, povestește Alexandra pentru „Weekend Adevărul“, cu dorința de a nu-i publica fotografia.

Acum locuiește de șase ani în Londra, dar spune că acele momente au rămas vii în memoria ei: „Nu pot să le uit niciodată. Chiar dacă sunt aici în Anglia, nu pot să uit niciodată“.

„Pentru mine era o viață tristă“

Zona, cândva aflată la semi-periferia orașului, devenise una importantă – în apropiere se construiseră Biblioteca Județeană „Octavian Goga“, un centru de afaceri privat și urma să fie construit noul sediu al Consiliului Județean Cluj, iar pe străzile adiacente apăreau vile din ce în ce mai impunătoare. Foarte aproape era și casa primarului din vremea aceea, Sorin Apostu. Goana după „aurul“ imobiliar clujean era în toi.

Au fost mutate câte două familii într-un fel de modul din plexiglas și geamuri termopan pe un deal în apropiere de groapa de gunoi a orașului, Pata Rât. „Nu puteam trăi două familii într-un modul, așa că tata a făcut casă acolo, pe deal“, povestește ea. Dacă în casă avea condiții decente, fiecare ieșire afară era o provocare. „Îmi amintesc că era frig afară, fiind pe deal, era mai frig, mirosul de la groapa de gunoi, oamenii… era totuși Pata. Mi-era groază de tot ce era acolo. Când zici numele Pata, știi ce condiții și ce oameni sunt acolo. Nu mai trebuie să mai spui nimic“, explică tânăra.

Se trezea la 6.00 dimineața ca să prindă autobuzul special care-i ducea pe elevi în oraș, la școală. „Noaptea nu puteai ieși că era periculos. Erau mulți câini vagabonzi. Dimineața mergeam mai mulți copii spre autobuz să nu ne atace. Mergeam la școală, veneam înapoi și făceam temele. Ieșeam un pic afară cu copiii și așa era viața. Tristă. Pentru mine era trist. Așa ne-am obișnuit șase ani“, explică Alexandra.

Fiind în ultimul an de gimnaziu, situația a fost și mai complicată. „În plus, mai lipsești și de la școală, ești a VIII-a și trebuie să dai examenul ca să ajungi la liceu și să poți să-ți urmezi visurile pe care le ai ca copil. Vrei la liceu, vrei la facultate, că vrei să fii avocată sau polițistă, ce mi-am dorit eu atunci“, își aduce aminte tânăra. Cu o umbră de regret spune că nu a urmat o carieră de avocată pentru că nu ar fi avut banii necesari, iar pentru a deveni polițistă nu avea înălțimea necesară.

Alexandra și-a petrecut anii de liceu și primul an de facultate alături de părinți și sora ei, la Pata Rât. A intrat la una dintre cele mai bune instituții de învățământ din Cluj-Napoca, Liceul Economic „Iulian Pop“. Spune că i-a plăcut întotdeauna la școală și s-a descurcat bine. „Nu am avut niciodată probleme de discriminare în liceu. Poate am fost eu norocoasă“, spune fata.

Văzându-și părinții cum lucrau din greu, mama se trezea la 4.00 dimineața ca să meargă la muncă, Alexandra și-a luat de la 16 ani o slujbă part-time. „Am spus că nu pot sta așa, trebuie să-mi caut de muncă. Am fost reprezentant pentru o companie de produse cosmetice și mi-a plăcut foarte mult. Am avut echipa mea, de vreo 10 fete, adică eu eram supervizorul lor“. Lucrurile au mers atât de bine încât șeful de la București a vrut s-o cunoască: „A zis «cine-i fata asta, în scurt timp să facă așa multă treabă?!»“. La un moment dat, însă, a renunțat la muncă deoarece era greu cu școala.

„A fost bine să scap din teroare“

În 2016, viața familiei sale s-a schimbat radical. S-a numărat printre cele 31 de familii ce locuiau la Pata care au primit un apartament în Cluj-Napoca și în zona metropolitană. Proiectul a fost realizat de ADI ZMC (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj) din fonduri EEA (fonduri ale Spațiului Economic European, care cuprinde contribuții din Islanda, Liechtenstein și Norvegia). „A fost o schimbare uriașă. A fost bine să scap din teroarea aia. A fost ceva de vis să putem avea în sfârșit o casă decentă, un apartament decent“, explică Alexandra.

Au primit un apartament pe strada Oașului, cu o chirie modică. În unele blocuri unde ADI ZMC a cumpărat apartamente pentru comunitatea de romi din Pata, locatarii au protestat în privința mutării unor locatari de la groapa de gunoi în imobilul lor „prețios“, deși criteriile de atribuire au fost stricte, selectându-se familii ale căror membri lucrează și se pot integra. Familia Alexandrei însă n-a avut probleme. „Dacă ești un om civilizat, ești curat și nu faci gălăgie, n-ai probleme“, a susținut tânăra.

„DACĂ VREI CEVA, LUPȚI“

Alexandra a început studiile la Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca, dar după un an a renunțat. Însă nu pentru că nu-i plăcea să învețe. Este pe ultima sută de metri în terminarea unei facultăți de business de la Universitatea Canterbury Christ Church (Kent), și, după patru ani de studii, vrea să urmeze un masterat sau o nouă facultate – în paralel cu cele două locuri de muncă.

A avut mai multe joburi în România, chiar și la o bancă. A ajuns în Anglia datorită unei mătuși, care locuiește în Londra de 20 de ani. Prima dată a fost la ea în vacanța de vară, pe vremea când avea 22 de ani. A stat patru săptămâni și s-a îndrăgostit imediat de țara adoptivă.

„Am zis că-mi place în Anglia, e ceva diferit, vreau acolo. În decembrie ne-am făcut bagajele eu şi verișoara mea și am plecat în Anglia“, povestește tânăra. „Totul mi-a plăcut. Doar limba nu mi-a plăcut, că nu am știut s-o vorbesc“, spune ea amuzată.

Dar a fost norocoasă și în scurt timp de la venire și-a găsit loc de muncă. „Să găsești în două zile job la un depozit de haine și să iei 450-500 de lire pe săptămână, pe vremea aceea, a fost ceva. M-am angajat acolo, dar era decembrie și totul s-a închis după Crăciun“. A mai lucrat o vreme la un alt depozit până ce a ajuns la un fast food-grill în zona centrală a Londrei, unde lucrează și astăzi.

„Gătesc, fac facturi, comenzi, plăți, deci tot ce trebuie într-un restaurant, servesc oamenii. Muncesc până la ora 16.00 ca apoi să am timp să mă duc și la școală. Așa mi-am pus cursurile, că aici poți alege să fie și după-amiaza de la 16.00 la 18.00. Și așa pot să fac ambele lucruri deodată“, explică ea.

Cea mai mare provocare pentru Alexandra a fost limba engleză. „M-a angajat patronul fără să cunosc limba. M-am descurcat cumva cu Google când am fost la interviu. I-am zis patronului că eu nu vreau part-time, eu vreau full-time, că am nevoie de bani. I-a plăcut de mine că am fost rapidă, și chiar dacă nu știam engleză, îmi făceam treaba. Cu timpul am învățat și limba“, mai povestește ea.

Muncă zi-lumină pentru un vis

După ce a învățat engleza, s-a gândit să-și continue visul de a avea o facultate: „Am aplicat la programul de economie de la Universitatea Canterbury Christ Church. Mi-am găsit job și mi-am zis că dacă am aici o oportunitate, de ce să nu profit? Aveam Bacalaureatul, dar nu am terminat facultatea în România. A fost visul meu. Am găsit facultatea asta și am ales-o, mai ales că e și cu specializarea business, care îmi place“.

În 2021, când lumea era înnebunită de pandemia de COVID-19, Alexandra a dat admitere la facultate: „Am dat examen și am trecut. Atunci a fost perioada pandemiei, așa că am dat interviu oral, pe camera video. Nu a fost greu, pentru că mie mi-a plăcut matematica“. Anul acesta termină studiile: „Mai am trei luni și am examenul de licență. După ce termin, vreau să mă duc la master sau la a doua facultate. Masterul poți să-l faci un an aici“.

Întrebată de ce a insistat să facă și facultate, deși lucrează în două locuri, Alexandra spune: „Când îți schimbi comunitatea, când vezi alți oameni, când vezi că lumea este deschisă, vezi oameni care gândesc diferit, vrei și tu să fii ca ei, nu? Nu vrei să fii la același nivel ca acasă, ci vrei să mergi mai sus, să-ți îndeplinești visurile. Dacă există oportunitatea asta, de ce să nu profiți de ea? Facultatea e gratis. Alți copii săraci visează și noi avem aici facultatea și nu o facem. Când eram în România, visam să am ocazia asta, de ce să nu o fac acum?“, mărturisește tânăra.

Alexandra admite că suprasolicitarea este o provocare căreia îi face față zi de zi, dar nu se lasă: „E foarte obositor. Mai ales iarna, că este ziua scurtă. Nu pot să zic că e ușor, e greu, dar merg mai departe – dacă vrei ceva, lupți. Dacă nu, stai acasă. Mă trezesc la 6 dimineața și ajung acasă la 10 noaptea. Merg la muncă și apoi la școală. În plus, frigul de aici e dublu faţă de România. Nu e ușor, dar asta e“.

Lecțiile unei afaceri de la A la Z

În plus, i-a plăcut foarte mult. „Dacă nu mă atrăgea, nu mergeam. În comparație cu facultatea din România, are ceva diferit. Așa profesori n-am mai văzut! Merg cu drag la școală. E diferență foarte mare. În România nu mi-a plăcut deloc. Mergeam că mă trimitea tata. Aici, profesorii sunt calmi, vorbesc frumos, glumesc, dacă ridici mâna și nu înțelegi, îți răspund. Sunt foarte de treabă. În general, englezii sunt civilizați. Dacă tu ești de treabă, și ei sunt de treabă, știu ce e acela bun-simț“, detaliază tânăra.

I-a plăcut și faptul că în Anglia, facultatea este foarte aplicată: „Am învățat de la A la Z cum să deschid și să conduc o afacere“. Întrebată de unde a moștenit ambiția de a învăța, chiar dacă are două slujbe în paralel, Alexandra a mărturisit: „Tot timpul mi-a plăcut școala. Dacă ai niște părinți care știu să îți dea educație de mic, se ocupă de tine, e altcumva. Dar dacă nu ai părinți care să se ocupe de tine de la început, de visurile tale, de școală, nu reușești. Tata tot timpul mi-a zis «trebuie să faci școală. Trebuie să nu fii ca noi, fără școală». El m-a împins de la spate să învăț“.

Tânăra și-a făcut chiar și un plan pentru propriul business, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg: „M-am interesat în Cluj să-mi deschid un restaurant, dar la ce prețuri sunt să închiriez un local e foarte greu. Aș fi vrut să deschid ceva similar cu ceea ce fac eu acum, astfel că nu trebuie să mă ajute nimeni. Doar că locul e prea scump“.

În Anglia, crede că e și mai greu. „E foarte scump să-ti deschizi ceva aici, nu-i ca la noi, aici trebuie să ai mulți bani. Mai trebuie să muncesc 50 de ani ca să adun bani pentru asta“, spunea ea amuzată.

„Dacă vrea Domnul, cine știe… nu știi niciodată“, rămâne, totuși, optimistă. Alexandra își vede viitorul în Anglia: „Dacă n-ar fi părinții mei acolo, nu știu dacă m-aș mai duce. Ce să mai faci în România?“.