Breaking
Bercea Mondialu ar putea fi lăsat LIBER. Tribunalul Dolj a respins cererea procurorilor de prelungire a arestări preventive
Judecătorul de cameră de la Tribunalul Dolj a respins, luni, în camera de consiliu, propunerea procurorilor de prelungire a arestului preventiv în cazul lui „Bercea Mondialu”, pe numele lui real Anghel Sandu, care se află în Arestul IPJ Dolj de la începutul lunii trecute. Decizia nu e definitivă.
Măsura arestului preventiv ar putea fi înlocuită cu controlul judiciar, dispusă de Tribunalul Dolj, în cazul în care hotărârea de luni nu este contestată în termenul legal de 48 de ore.
Instanța a respins propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul Anghel Sandu zis „Bercea Mondialu”, în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj, și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Obligațiile pe durata controlului judiciar
Potrivit soluției, inculpatul Anghel Sandu este obligat ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăți sau organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la organul de poli?ie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat.
- să nu depășească limita teritorială a judeţului Olt, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;
- să nu se apropie şi să nu comunice în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpaţii în acest dosar și rudele lor. Este vorba de coinculpaţii Anghel Constantin zis „Samir”, Anghel Florin zis „Băsică”, Anghel Grinică-Ion zis „Mondialu”/„Cristi”, Anghel Lauren?iu zis „Poca”, Anghel Fănica, Constantin (fostă Anghel) Izaura Zisă „Maci”, Constantin Marius zis „Titi”, Drăgoi Maria-Roxana şi Sima Marinela, cu numiţii Rancu Ilieş, Leonte Mîndra, Ristea Ionuţ, Goman Iulian Andrei, cu martorii Părăluţă Ilie, Lupu Petrişor, Bancu Denis Emanuel, Adam Gheorghe, Bădan Valentin Cornel, Tolică Ilie Cosmin, Stănescu Prinţul Leonardo, Cîrjaliu Ilie Mihăiţă, Căldăraru Ilarie, Mihai Lulu, Rădulescu Ninel, Rădulescu Marian Remus, Dorobanţu Dragoş Marian, Ene Bogdan Ioan, Bîrnoiu Sorin, Bancu Denis Emanuel, Dospinescu Ana Maria Andreea sau cu membrii familiei acestora.
Instanța a decis ca inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Supravegherea respectării măsurii preventive a controlului judiciar şi a obligaţiilor ce au fost impuse inculpatului se face de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Biroul de Supraveghere Judiciară.
Instanța atrage atenţia inculpatului Anghel Sandu zis „Bercea Mondialu”, că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii controlului judiciar sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În arest de peste 7 săptămâni
Bercea Mondialu şi trei membri ai familiei sale au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, începând din 4 aprilie.
Alte 6 persoane au fost plasate sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DIICOT.
În data de 2 aprilie, procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au pus în aplicare 11 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Olt, Teleorman și în municipiul București, într-un dosar penal având ca obiect „săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj”. (mai multe detalii AICI)
„O grupare de criminalitate organizată”
Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul anului 2022, „cinci făptuitori au inițiat și constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care au pretins dobânzi lunare, cuprinse între 10 și 40 % din valoarea împrumuturilor acordate, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare”.
În cadrul grupului infracțional organizat, de tip piramidal, „deciziile legate de operațiunile de cămătărie referitoare la selectare persoanelor și stabilirea condițiilor în care li se acordă împrumuturi, au revenit liderului, ceilalți membrii având sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-au fost majorate dobânzile și li s-au impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite”, au mai transmis reprezentanții DIICOT prin intermediul unui comunicat.
Citește și:
DESCINDERI la Brigada de Operațiuni Speciale Oradea. Ofițerii de la Anticorupție ridică probe privind falsuri ale unor angajați
Cutremur major la vârful lumii INTERLOPE din București. Costel Caran a intrat în război cu Sile Cămătaru
Sile Cămătaru, eliberat condiționat după șapte ani de pușcărie. Faimosul lider interlop avea o pedeapsă de aproape 11 ani
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 2 zileDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 3 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 2 zileMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 3 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 3 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 3 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Uncategorizedacum 2 zilePopeci Utilaj Greu Craiova: ce piese mari poate prelucra și pentru cine lucrează
-
Uncategorizedacum 3 zileDe la fabrici la întreaga economie: HEINEKEN România a generat un impact local de 587 mil. euro în 2025, conform unui studiu





