Actualitate
Godină explică de ce susține decizia CCR. „V-ar conveni să vă faceți publice veniturile, conturile, mașina, casa?”
Celebrul polițist Marian Godină face notă discordantă cu valul de reacții care critică decizia CCR de joi – prin care declarațiile de avere nu vor mai fi publice – și consideră că cei mai mulți s-au revoltat gândindu-se la demnitari, nu la toți functionarii publici.
Marian Godină spune că nu i se pare normal ca declarația de avere să fie publică. FOTO Facebook
Polițistul-influencer descrie propria sa situație înainte de a-și întreba urmărirorii dacă lor le-ar conveni să-și facă publice „veniturile, conturile, mașina, casa, salariul soțului/soției”.
„Încep prin a spune că, spre deosebire de cei mai mulți dintre cei care sunt acum revoltați de decizie, eu mă număr printre persoanele care au obligația de a depune declarație de avere anual, pentru că sunt polițist, adică funcționar public cu statut special. În primii ani ca polițist, completarea declarației de avere mi se părea ceva banal, aveam doar de făzut Z-eturi peste tot, nu aveam nici imobil, nici mașină, nici bijuterii, dar nici credite.Apoi, am făcut un credit de nevoi personale, pe 10 ani. Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine, cel putin la momentul ăla, treaba asta era o chestie intimă, un lucru de care nu mi-aș fi dorit să afle părinții mei, vecinii, frații sau nea Gigel cu acces la internet. În orice caz, să ai un credit poate naște doar milă, nu invidie, deci nu e așa grav”.
„De ce vi se pare asta normal? Mie nu mi se pare”
Marian Godină precizează că textul postat este doar opinia sa personală.
„Într-un an, cred că în 2017, mi-e și teamă să nu cumva să greșesc anul, părinții mei au decis să îmi doneze mie casa părintească. Vi se pare actul ăsta ceva intim? Mie da. Normal că a apărut în declarația de avere. Un jurnalist binevoitor a căutat declarația mea și a scris «Oare cine i-a donat lui Godină o casă în Brașov?». Sunt convins că și la ora asta există persoane care au citit atunci și au rămas cu impresia că cineva mi-a dat mie o casă contra ceva servicii.De ce oare trebuie să fie public că părinții mei mi-au donat o casă, că se află în Brașov și că are un teren în suprafață de x mp? În alt an, am mers la Antena 1 la iUmor, contra cost, normal, pentru că am fost pe munca mea. A apărut și asta în declarația de avere, public, cu suma exactă primită. De ce vi se pare asta normal? Mie nu mi se pare”, mai spune Marian Godină
De ce trebuie să vadă oricine din lumea asta câți bani am eu în cont
Celebrul polițist mai povestește că anul trecut a făcut un credit ipotecar „care iarăși va apărea public”:
„Nu e asta ceva intim? Poate eu nu voiam ca cineva să știe asta. Nu vreau să vadă colegii, neamurile, vecinii că eu am un credit, pe câți ani, ce apartament am cumpărat și câți mp are. La fel cu mașina. Eu trebuie să scriu în fiecare an ce mașină am, ce marcă, din ce an. De ce? Am furat-o? Care e logica? De ce trebuie să vadă oricine din lumea asta câți bani am eu în cont, la zi? Că și asta sunt nevoit să completez. Poate mă sună un frate să-i dau niște bani împrumut și dacă îi zic că nu am, va zice «cum, mă, că am văzut că tu ai»?
Ce vină are soția mea că sunt eu funcționar public?
Marian Godină precizează că este de de acord să completeze declarația de avere și să o depună la ANI, dar că nu i se pare firesc ca informațiile din document să fie accesibile tuturor.
„Aaa, să nu înțelegeți greșit, sunt de acord cu completarea declarației de avere și trimiterea ei la ANI, iar cei de la ANI să mă purice cât vor, iar dacă descoperă nereguli să suport rigorile legii, dar nu mi se pare normal ca aceste date să fie publice. Ba mai mult și mai aberant, noi trebuie să trecem unde lucrează soțiile și veniturile lor. Păi cum așa? Poate nici ea nu vrea să se se știe ce venituri are, nu vrea ca o colegă a ei de muncă să vadă că ea are salariul mai mare sau mai mic. Ce vină are soția mea că sunt eu funcționar public? Să nu uităm că regulie GDPR sunt mult mai strice și nu se revoltă nimeni. Nici măcar rezultatele elevilor la Bac nu mai sunt publice” , argumentează el.
V-ar conveni să vă faceți publice veniturile, conturile, mașina, casa, salariul soțului/soției etc
Polițistul-influencer le-a dat urmăritorilor săi și o temă de gândire:
„Știu că cei mai mulți s-au revoltat gândindu-se la demnitari, nu la toți functionarii publici, dar poate ar trebui să priviți situația ceva mai obiectiv. Și, mai ales, să vă întrebați dacă vouă v-ar conveni să vă faceți publice veniturile, conturile, mașina, casa, salariul soțului/soției etc. Și dacă o să spuneți «păi dacă nu am nimic de ascuns, de ce să nu public» o să vă întreb dacă v-ar conveni să vi se asculte telefoanele. Că doar nu aveți ceva de ascuns.
PS dacă crede cineva că declarația aia de avere îi făcea pe unii să de abțină de la a fura, le aduc aminte de nenea ăla care era propria lui mamă”.
Reamintim că că joi, 29 mai, Curtea Constituțională a României a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând două articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Decizia care permite ascunderea averilor soților și copiilor a fost luată în unanimitate de CCR, în timp ce decizia legată de interzicerea publicării acestor declarații a fost adoptată cu majoritate de voturi.
Printre cei care au criticat decizia CCR se numără și președintele României, Nicușor Dan.
Actualitate
Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
Iranul a revenit
asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând
menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente maritime și
de un șir de declarații de la Teheran și Washington.
Imagine din satelit a Strâmtorii Ormuz. FOTO: NASA
Iranul a anunțat că
a reintrodus restricțiile în Strâmtoarea Ormuz, la scurt timp după ce declarase
redeschiderea acesteia, într-un context marcat de tensiuni crescute cu Statele
Unite. Decizia vine după ce Washingtonul a transmis că nu intenționează să
ridice blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce Teheranul consideră o
condiție esențială pentru libertatea de navigație.
Situația din zonă a
fost amplificată și de incidente maritime raportate în cursul zilei de sâmbătă,
18 aprilie. O agenție britanică de monitorizare maritimă a transmis că nave ale
Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) au deschis focul asupra unui
petrolier care încerca să traverseze strâmtoarea Ormuz. În același timp,
Reuters a relatat că și o navă sub pavilion indian, încărcată cu țiței, ar fi
fost atacată în aceeași zonă maritimă sensibilă.
Autoritățile
iraniene au confirmat ulterior că strâmtoarea a revenit la „statutul său
anterior” și se află din nou „sub administrarea și controlul strict al forțelor
armate”, potrivit comandamentului militar Khatam al-Anbiya.
Teheranul a legat
menținerea acestor restricții de faptul că Washingtonului menţine blocada în
zonă şi a cerut „garantarea libertății
depline de navigație pentru navele care călătoresc din Iran spre alte
destinații și din alte destinații spre Iran”, notează The Guardian.
Într-o intervenție
făcută în Antalya, în marja unui forum diplomatic, ministrul adjunct iranian de
Externe, Saeed Khatibzadeh, a acuzat Statele Unite că „nu pot să-și impună voința de a asedia Iranul, în timp ce Iranul, cu
bună credință, încearcă să faciliteze trecerea în siguranță prin strâmtoarea
Ormuz”.
Iranul cere ca SUA
să facă un pas înapoi în strâmtoare
Pe linie militară,
comandamentul naval al IRGC a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X,
că situația din Ormuz rămâne condiționată de decizia Statelor Unite de a
menține blocada.
„Atât timp cât mișcarea navelor din Iran și spre Iran
este amenințată, statutul strâmtorii Ormuz va rămâne așa cum a fost anterior.
Orice încălcare a angajamentelor de către Statele Unite va primi un răspuns
adecvat”, a transmis Iranul
Se anunță progrese
în negocieri, dar rezultatele întârzie
În paralel,
negocierile dintre Teheran și Washington continuă într-un climat fragil.
Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că
discuțiile recente au adus unele progrese, însă diferențele de opinie rămân
semnificative, în special în privința dosarului nuclear și a Strâmtorii Ormuz.
„Am făcut progrese, dar încă există o distanță mare între
noi”, a spus el pentru
presa de stat, adăugând că „există unele
chestiuni asupra cărora insistăm… Și ei au linii roșii. Dar aceste probleme
ar putea fi doar una sau două”.
De cealaltă parte,
președintele american Donald Trump a afirmat că Statele Unite poartă „conversații foarte bune” cu Iranul, dar
a avertizat împotriva oricărui „șantaj”
legat de canalul maritim strategic. Ulterior, el a lăudat Israelul, aliat al
SUA, susținând că „alți aliați și-au
arătat adevărata față într-un moment de conflict și tensiune”.
Niciuna dintre părți
nu a oferit detalii clare despre stadiul negocierilor, în contextul în care
armistițiul fragil se apropie de expirare.
Donald Trump a
declarat că blocada americană va „rămâne pe deplin în vigoare” până la un acord
de pace permanent și a sugerat că armistițiul intermediat de Pakistan, cu
termen de expirare miercuri, ar putea să nu fie prelungit.
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 3 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum o ziUiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum 2 zileNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
-
Actualitateacum o ziVânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”




