Breaking
„Da, mă, da! Și plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme!” Discuții despre ajutor în alegerile de la București și Ucraina
Gândul publică, în exclusivitate, interceptări uluitoare din dosarul în care Marius Isăilă – fost parlamentar PSD condamnat și în alt dosar pentru fapte de corupție – este acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Isăilă a fost arestat, vineri, după ce fusese, inițial, reținut de procurorii anticorupție.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, traseistul politic Octavian Berceanu, fost USR-ist, fost Șef al Gărzii de Mediu, a fost denunțător în acest caz.
Potrivit unor surse judiciare acesta a purtat de 17 ori microfon pe el, în discuțiile cu fostul senator arestat Marius Isăilă.
- În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, Marius Isăilă ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării.
- Promisiunile au fost reiterate în data de 24.10.2025, iar Marius Isăilă pornea de la ideea că ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată.
„Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție”, a transmis DNA.
„Bă, spune-i că asta-i înțelegerea dacă nu o-nțelege și-l ajutăm și la Primăria Capitalei să câștige Drulă!”
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai să vezi! Bă, spune-i că asta-i înțelegerea dacă nu o-nțelege și-l ajutăm și la Primăria Capitalei să câștige Drulă!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da, i-am zis! I-am zis…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Să câștige Drulă!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:… și de fonduri pe-acolo că puteți fi generoși…Nu i-am zis mai mult! Că puteți fi generoși.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Da, nu, că vom fi generoși. Da, mă, da! Și, bă, bă, plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Rămâne cu… aceeași sumă, da?
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ce-am vorbit noi! Da, mă! Ce-am vorbit noi!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Nu se modifică nimic.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Tavi, nu se modifică nimic, ai cuvântu` meu de-onoare! Tavi, tu explică-i doar atât… „Bă, înțelege pentru numele lui Dumnezeu că e momentul tău!”
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai înțeles asta, bine, n-ai înțeles-o, p..a (expresie trivială) mea! Vei rămâne-n istorie ca prostu` satului! Dacă nu-nțelege! Pup, Tavi!
„Poate să vină și mama DNA-ului”
Din interceptările realizate de DNA reiese că senatorul Marius Isăilă era foarte sigur pe el, la momentul respectiv, și credea că nici „mama DNA-ului” nu poate face nimic.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai înțeles-o, bine, n-ai înțeles-o…Ai înțeles? Aia am vrut să te, mă văd cu tine să-ți spun! Și are asigurat pentru toate bătrânețile lui și pentru ce vrea el, tot! Noi ne ocupăm! Pe mine mă interesează doar atât, să facă asta, direct, se poate duce direct …(neinteligibil)… alt ministru…Poa`să vină și mama DNA-ului, având în vedere starea de urgență și de necesitate.
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:…ăla la ROMTEHNICA ia…un milion, tu cât crezi c-o să iei? Că ești decidentu’?
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Da, corect!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Înmulțește și tu cu…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Tu spune-i că la un contract, acum un an de zile, a luat de la un contract două milioane cash!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Spune-i, ca să știe!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU:RĂZVAN MINCU-a luat două mil, două milioane-n mână! Ce dracu? În BULGARIA!
„Îl ajutăm în campanie”
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Bine! Bine! Nu bine, foarte bine! Spune-i doar atât: bă, toată lumea câștigă! Și dacă n-o să-ți placă o să zici: băi Tavi, du-te-n (expresie trivială) mă-tii! Și-i spui: n-ai nimic de pierdut, în momentu în care-i semnat contractu’, dacă omu’ nu e corect…
- BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Îi…îi zic pe față, peste…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Îl reziliezi imediat!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:…un bulion!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Cu mult peste un milion! Mult peste! Ai înțeles? Da? Plus îl ajutăm în campanie
- BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Aici, aici…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El tre să spună unde…
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: aici, aicea…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: …facem, finanțăm… (…)
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Desenează-i schema!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: El e ăla care poate prelua în momentul de față, că vine de la Apărare, poate prelua președenția partidului!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Desenează-i schema asta, desenează-i-o, arată-i-o…
„Azi ești ministru, mâine s-ar putea să nu mai fii nimic!”
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ăăă, azi ești mort politic, astăzi ești ministru, mâine s-ar putea să nu mai fi nimic! Și s-ar putea să nu mai prinzi în viața ta poziția asta! Înțelegi? Și-atunci tre să-nțelegi, bă, când pleci acasă te-ntrebi: bă, io ce-am făcut ca…aaa, am punctat, toată lumea m-a pupat în cur, alea, alea, alea, alea! Cum am fost io senator! Și cu ce m-am ales? (…)
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Bă, omule, am o-ntâlnire de…am o chestie politică, în primul rând, și de business, cu tine! Politic este că dacă-i ajuți pe business pe oamenii ăștia, ei te vor ajuta politic! Ca să-nțelegi cum punctezi! Plus cu niște bani în buzunar! Ce dracu nu-nțelegi? Sunt trei chestii mari și late! Pân’ la urmă vrei să-ți spun ceva? Și io dacă eram ministru sau oricine, primu lucru știi care mă gândeam: la buzunar! Bă, câștigi bani!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da, da, da, da.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Să mă văd cu domnu’ ministru! Întâlnirea poate avea loc și la un restaurant, unde hotărăște domnu’ ministru! Sau…oficial, el a zis: bă, cu cât e mai oficial cu-atât e mai bine, pentru că io n-am nici, n-am nimi…
„Ministrul tău nu vrea bani? Voi sunteți nebuni? Vă aduc, vă umplu de bani”
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El e cu-americanii! Mi a zis ROMAN! Zice: bă, s-a schimb… s-a mișcat bine, zice: al tău nu vrea mă, bani, ministru? Ce (expresie trivială) mea? Voi sunteți nebuni? V-aduc…vă umplu de bani! Voi n-ați înțeles…în Albania, pentru c-au vândut armamentu’, au devenit miliardari peste noapte! I-a făcut pe miniștri miliardari! Peste noapte! Mi-a zis: bă, voi nu vă dați seama câți bani vin! Sunt 30 de miliarde doar pe programul RE-ARMY! Treij de miliarde de la Comisia Europeană! Zice: bă, voi…voi nu vă dați seama că io pot să vă fac…vă bag bani în buzunar? Și nu, atenție! Totul legal, nu faceți nimic în plus sau în minus! Io am…unde deschid ușa, io deschid ușa! Și vă deschid ușa: NATO, Ambasada Statelor Unite, Germania! Așa deschid ușa, nu deschid altfel!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: (neinteligibil) lucrează pe bani, nu…
BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Că de obi……de obicei…ăștia…în primărie, în general…ăștia, directorii…
ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El mi-a zis: dacă domnu ministru’, am ieșit de la el și-mi confirmă…că e totul ok și că se rezolvă și că măcar primesc draftu’ de contract, adică pe alea vechi, pe…alea vechi…
BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm!
ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Mi-a zis: în secunda unu-mi spui cât trebuie și seara…în 24 de ore ai toții banii care…pe care mi-i spui! Ai înțeles? Io îți spun, tu-mi zici: bă, Ovi, (neinteligibil) nu muncim degeaba… - ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Și, bineînțeles, pentru asta domnu’ ministru tre să spună cât trebuie! Și io plătesc! Simplu ca bună ziua! Ai înțeles? Da’ e…trebui ordin de ministru, altfel…c-a zis: bă, la mine-au venit tot felul de generali, tot felul de…agarici. Ai înțeles? Și el mi-a, mi-a zis: mai am nevoie de domnu’ ministru, eu vreau să-i explic…ce pot să fac pentru România! Câți bani pot s-aduc pentru România!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Io îi aduc! Și vă…îi duc unde zice domnu’ ministru! Și domnu’ ministru este-n echipă cu noi! Că el nu va fi ministru o veșnicie!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da, bineînțeles!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai înțeles ce vorbesc! Și el va fi-n echipă cu noi! Printr-un om de-al lui, nu tre s-apară el acolo!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Printr-un om pe care zice el!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm. Ăăă…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Și bineînțeles că suntem cu toții-n echipă, nu…
Isăilă voia întîlniri și cu un ministru bulgar
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Și-atenție, și-atenție! Aveți, aveți dublă susținere! Pe lângă că vă luați bani și e treaba noastră cum vă luați banii, e treaba noastră!
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da, da, da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Nu pui întrebări!
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da, da, da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Ai și susținere politică!
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Bulgaru`, bulgaru` fii atent!
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Aicea-i arde curu`, aicea-i arde curu` tare de tot!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Fii atent! Bulgaru` vine, vine marți în România!
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Îhî!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Aranjează o-ntâlnire între ministru și bulgar, marți! Vorbește cu Tudor să-i aranjeze o-ntâlnire! (…)ISĂILĂ
- MARIUS-OVIDIU: Să se vadă! Sau miercuri! Să se vadă cu ministru, vrea să-i propună ministrului niște chestii concrete…
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Îhî!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU:…pentru industria de apărare! Concret, nu vorbim povești!
- BERCEANU OCTAVIAN–ALEXANDRU: Da, da, da! (…)
- BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Da.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Va înțelege! Moșteanu nu face altceva decât să facă să…să dea curs mai repede demersurilor! (…)
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Nu contează. Ei sunt acolo puși de ”maimuță”!
- BERCEANU OCTAVIAN –ALEXANDRU: Da…am, am înțeles.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Cine conduce o să-i zică bă…execuți, nu stai la discuție! Altfel știi bine că nu…altfel nu funcționează lucrurile aici!
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Breaking
(P) Primăria Sectorului 5 accelerează reparațiile străzilor Teremia și Oltului
Societatea Infrastructură S5 S.A. a intervenit pe străzile Teremia și Oltului pentru a finaliza toate lucrările într-un timp cât mai scurt, cu rezultate cât mai bune.
Intervențiile au avut ca obiectiv remedierea porțiunilor afectate ale carosabilului, în vederea asigurării unor condiții mai bune de circulație rutieră și a creșterii gradului de siguranță pentru participanții la trafic.
Lucrările fac parte din acțiunile punctuale derulate la nivelul comunității pentru întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Astfel de intervenții vor continua în zonele în care starea carosabilului impune lucrări de reparații, în funcție de necesitățile identificate în teren.
Breaking
Refrenul zilei la congresul liberalilor: Suntem sub asalt/Suntem sub asediu/Atac la rupere asupra PNL. Discurs la indigo de la liderii partidului
Modernizare cu rădăcini. Acesta a fost titlul moțiunii cu care Ilie Bolojan și-a reconsolidat șefia partidului alături de noua sa echipă. Însă în urma discursurilor liderilor liberali, un alt refren a dominat.
Ilie Bolojan asaltat de admiratori la congresul PNL, 21 iunie. Foto: Gândul
Președintele PNL a reluat refrenul lui Ciprian Ciucu și a întărit teza lansată de primarul Capitalei.
Un alt liberal cu greutate a cântat după aceeași partitură și s-a plâns de faptul că liberalilor le este amenințată autoritatea în propriul partid.
„De câtva timp, PNL este sub asediu, ăsta este adevărul! Şi vedeţi că este atacat dreptul nostru de a decide în propriul nostru partid, ne este atacat statutul, ne este atacată autoritatea.”, a spus Vasile Blaga în fața delagaților liberali.
Și Robert Sighiartău, noul secretar general al partidului, a ținut să se plângă că liberalii sunt atacați cu tunuri.
„Niciodată în 34 de ani nu a fost ținta unui asemenea atac. Au crezut că poate fi condus cu trădători, care să nu mai propriul lider. Nu au reșit și nu vor reuși. Oricâte guri de tun vor îndrepta, 2000 de delegați au venit să spună că PNL este un partid liber.”, a transmis liberalul în discursul său.
Breaking
Ce aduce nou programul de guvernare al lui Veștea față de cel al lui Bolojan: Mai puțin șoc fiscal, mai mult ADN social-democrat
Programul de guvernare depus în Parlament, duminică seara, de premierul desemnat Adrian Veștea continuă, așa cum a anunțat, modelul Bolojan. Dar schimbă prioritățile strategice și introduce lista de măsuri cerută de PSD pentru a-l susține. Reforma fiscală, restructurarea statului și disciplina bugetară rămân piloni esențiali, dar documentul prioritizează patru mari obiective strategice: SAFE, OCDE, PNRR și fondurile europene.
La nivel declarativ documentul este „Bolojan 2.0”, la nivel de ADN administrativ și economic apar câteva elemente care importă măsurile cerute de PSD pentru susținerea Guvernuului Veștea, fiind mai aproape de viziunea social-democrată decât de liberalismul clasic.
Din programul de guvernare Veștea dispar măsurile fiscale sub formă de „terapie de șoc” și discursul radical asociat actualului lider PNL. În locul unor reforme administrative dure, programul vorbește despre „foi de parcurs”, evaluări, etapizare și prioritizare, fără un calendar strict de reorganizarea administrativ-teritorială sau restructurări masive în administrația locală.
Guvernul își asumă în continuare reducerea deficitului, controlul cheltuielilor și eliminarea risipei, însă încearcă să transmită mediului de afaceri că schimbările fiscale vor fi mai predictibile și anunțate din timp.
SAFE și industria de apărare devin noul proiect economic major
Spre deosebire de programele de guvernare clasice, documentul tratează apărarea ca pe un motor economic. Cele 16,68 miliarde de euro disponibile prin programul european SAFE sunt prezentate nu doar ca investiții militare, ci și ca sursă pentru infrastructură, dezvoltarea industriei de apărare, producție internă și locuri de muncă.
„Consolidarea securității naționale prin Programul SAFE – Security Action for Europe: România va valorifica integral oportunitatea oferită de Programul SAFE, prin utilizarea celor 16,68 miliarde de euro obținute în cadrul acestui instrument european pentru accelerarea înzestrării Armatei, dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare civilă și militară și revitalizarea industriei naționale de apărare. Securitatea națională nu mai poate fi privită separat de dezvoltarea economică. Investițiile în apărare, infrastructură strategică și capacități industriale vor contribui atât la întărirea capacității de protecție a României, cât și la crearea de locuri de muncă, stimularea producției interne și creșterea competitivității economiei naționale”, potrivit documentului.
Practic, programul încearcă să transforme securitatea într-un nou pol de creștere economică pentru România.
Noua ordine în finanţele publice
Programul promite continuarea consolidării finanțelor publice după ce deficitul bugetar de 9,3% din PIB din 2024 a împins România să înceapă cea mai amplă corecție fiscal-bugetară din ultimii ani. Chiar și după acest efort, deficitul rămâne estimat la aproximativ 6,2% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, menționează documentul.
„Guvernul își asumă continuarea reducerii deficitului prin măsuri clare de disciplină bugetară, reducere a risipei și prioritizare a cheltuielilor publice. Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile necesare”, se arată în programul de guvernare citat. Însă documentul promite predictibilitate fiscală.
„Obiectivul Guvernului este ca, prin reducerea deficitului, o mai bună colectare și un control mai riguros al cheltuielilor publice, să diminuăm presiunea asupra sistemului fiscal și să evităm schimbările frecvente de taxe”
Documentul pune accent pe creşterea veniturilor la bugetul de stat şi combaterea evaziunii fiscale prin:
• ANAF, Antifraudă, VAMA plasate în afara algoritmului politic şi supuse reorganizării,
indicatorilor de performanţă. Finalizarea digitalizării. Controale pe baza analizelor de risc;
• Îmbunătățirea legislaţiei privind evaziunea fiscală şi a executării silite;
• Parteneriat cu cetăţenii pentru combaterea evaziunii fiscale;
• Analiza excepţiilor fiscale şi corectarea acestora, acolo unde este cazul
Amprenta social-democrată: Bani pentru administrația locală
Una dintre cele mai vizibile diferențe față de abordarea asociată lui Bolojan este accentul pus pe dezvoltarea locală și pe protejarea mecanismelor de finanțare ale autorităților locale. Programul propune evaluarea, eșalonarea și continuarea programului Anghel Saligny – principalul mecanism de alimentare financiară a administrației locale.
„Guvernul va menține un nivel ridicat al investițiilor publice în infrastructură, sănătate, proiecte locale, transport și modernizare administrativă. Ministerul Finanțelor va asigura finanțarea investițiilor din PNRR și fonduri europene, precum și a programelor naționale Anghel Saligny și CNI, în paralel, împreună cu ministerele de resort, cu pregătirea unor măsuri de prioritizare a portofoliului de investiții și a modului de gestionare a programelor, astfel încât dezvoltarea și sectorul construcțiilor să fie susținute fără abaterea de la țintele de deficit”, se arată în programul de guvernare anunțat de Veștea.
Creșterea ocupării și sprijin pentru piața muncii
Programul lui Adrian Veștea promite măsuri pentru creșterea gradului de ocupare, în special în rândul tinerilor, prin programe de calificare, consiliere profesională și sprijin pentru primul loc de muncă. Documentul prevede modernizarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, adaptarea acestora la nevoile actuale ale pieței muncii și combaterea muncii nedeclarate. În plus, guvernul își asumă actualizarea legislației muncii și consolidarea dialogului social și a negocierii colective între angajatori și salariați.
De asemenea, documentul include explicit creșterea salariului minim începând cu 1 iulie 2026 și promite măsuri pentru menținerea unui nivel adecvat al veniturilor din muncă și pensii în raport cu evoluția costului vieții.
Măsuri concrete propuse în programul de guvernare:
1. Angajarea părinţilor cu ≥ 3 copii – subvenţie 2.250 lei/lună/angajator timp de 12 luni
2. Mame active pe piaţa muncii – prime 1.000 lei/lună pentru femei cu ≥ 3 copii angajate sau cu activitate independentă (12 luni)
3. Concediu creştere copil pentru bunici – posibilitate legală pentru bunici angajaţi de a beneficia de concediu în locul părinţilor. Sprijinirea familiilor prin flexibilizarea modului de îngrijire a copilului în primii doi ani de viaţă, în special în contextul în care părinţii revin mai devreme în câmpul muncii sau nu pot beneficia de concediu. Măsura vizează şi valorizarea rolului activ al bunicilor în viaţa copilului şi în echilibrul familial
4. Revenirea părinţilor în muncă part-time cu păstrarea indemnizaţiei 50% – contract maximum 4 h/zi cu jumătate din indemnizaţie. Stimularea inserţiei pe piaţa muncii şi asigurarea unui echilibru adecvat între viaţa profesională şi responsabilităţii de părinte.
5. Extinderea acordurilor bilaterale între România și alte țări și se operaționalizează sistemul de înregistrare a acestora în platforma www.workinromania.gov.ro.
6. Implementarea și monitorizarea Programului Primul Loc de Muncă în vederea facilitării tranziției tinerilor de la educație la ocupare și reducerea numărului de tineri NEET.
Sprijin pentru familii, tineri și grupuri vulnerabile
Programul promite stimularea natalității și sprijinirea familiilor prin politici care să faciliteze echilibrul dintre viața profesională și cea de familie. Sunt prevăzute măsuri pentru accesul tinerilor la educație, locuire și antreprenoriat, extinderea serviciilor sociale integrate în comunitățile rurale, precum și programe dedicate persoanelor cu dizabilități. Documentul menționează explicit protejarea puterii de cumpărare pentru mame, veterani și persoane cu handicap, măsuri care ar urma să fie incluse în bugetul pentru 2017.
1. Măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare a populaţiei vulnerabile și menținerea unui nivel adecvat al veniturilor din muncă și pensii în raport cu evoluția costului vieții.
2. Modernizarea serviciilor publice de ocupare şi adaptarea lor la nevoile actuale ale pieţei muncii.
3. Creşterea angajării tinerilor prin calificare, consiliere şi sprijin pentru primul loc de muncă. Sprijinirea familiilor prin măsuri pentru stimularea natalităţii şi echilibrul muncă-viață de familie.
4. Combaterea muncii nedeclarate şi actualizarea legislaţiei muncii în acord cu realităţile economice și consolidarea dialogului social și a negocierii colective.
5. Extinderea serviciilor sociale integrate în comunităţile rurale pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile.
6. Digitalizarea sistemului public de pensii pentru eficienţă şi acces facil la servicii. Promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi prin angajare asistată şi tehnologii adaptate.
7. Asigurarea accesului echitabil al tinerilor la educaţie, locuire şi iniţiative antreprenoriale. Consolidarea protecţiei copilului prin intervenţii digitale, prevenţie şi profesionalizarea personalului.
8. Măsuri pentru Protejarea puterii de cumpărare în cazul mamelor, veteranilor și persoanelor cu handicap (fundamentare și implementare în bugetul pe 2027).
9. Măsuri pentru protejarea țintită a persoanelor vulnerabile pentru a face față măsurilor inflaționiste (temporare și calibrate bugetar, fără riscul de a alimenta suplimentar inflația și fără a afecta obiectivele de consolidare fiscală)
10. Creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026.
Ce condiții a pus PSD pentru susținerea Guvernului Veștea
PSD a prezentat public, vineri, lista de măsuri pe care le consideră obligatorii pentru acordarea sprijinului parlamentar viitorului Executiv. Social-democrații au cerut ca programul de guvernare să includă măsuri clare pentru protejarea populației și stimularea economiei.
1. Majorarea salariului minim
Una dintre principalele solicitări este creșterea salariului minim pentru protejarea puterii de cumpărare a angajaților cu venituri mici și medii.
2. Indexarea pensiilor
PSD cere menținerea mecanismului de indexare a pensiilor și protejarea veniturilor pensionarilor în contextul creșterii costului vieții.
3. Oprirea măsurilor de austeritate
Social-democrații solicită renunțarea la măsurile care cresc povara fiscală asupra populației și a micilor antreprenori.
4. Sprijin pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități
Printre condițiile PSD se află și extinderea programelor sociale dedicate categoriilor vulnerabile.
5. Continuarea plafonării adaosului comercial
Formațiunea vrea extinderea schemei de limitare a adaosului comercial pentru produsele de bază, alimentare și nealimentare, incluse în coșul minim de consum.
Reforma administrativă și reducerea birocrației
Social-democrații au cerut deopotrivă măsuri de eficientizare a administrației publice, precum:
Următorii pași sunt audierile în comisiile parlamentare și votul de învestitură în plen.
-
Socialacum 2 zileScena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”
-
Comunicateacum 3 zileGREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
-
Comunicateacum 3 zileCONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”
-
Anunturiacum 3 zileConveioare cu Rolă, Bandă și Lanț: Ghidul Complet pentru Sisteme de Transport Industrial
-
Comunicateacum 2 zileCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Comunicateacum o ziFinalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dorna Arini,județul Suceava”
-
Anunturiacum 3 zileFlori de sapun: cadouri elegante si durabile care pastreaza emotia unui buchet proaspat
-
Comunicateacum o ziFinalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”





