Breaking
Tensiune la cote maxime în Iran. Teheranul amenință că va răspunde în cazul unui atac al SUA
Protestele antiguvernamentale din Iran continuă în zeci de orașe, în timp ce spitalele sunt copleșite de un număr mare de răniți. Manifestanții cer deschis sfârșitul Republicii Islamice și schimbarea conducerii de la Teheran.
02:40
UPDATE: Trump, despre atacarea Iranului
Donald Trump a dat declarații presei din avionul Air Force One. Președintele spune că încă evaluează opțiunile militare în privința regimului clerical din Iran și se declară furios că au fost protestatari uciși. El a acuzat Teheranul că începe să treacă de linia roșie, dar în continuare, armata SUA analizează situația.
Evaluăm opțiuni militare în legătură cu Iranul, Voi discuta cu Elon Musk despre readucerea internetului în Iran (prin Starlink). Primesc actualizări la fiecare oră. Unii dintre protestatari au fost împușcați. Voi lua o decizie. Iran începe să treacă (linia mea roșie). Se pare că sunt oameni care au fost uciși și nu ar fi trebuit să fie uciși. Luăm asta foarte în serios, armata analizează situația și noi examinăm câteva opțiuni foarte puternice
00:09
UPDATE: Numărul comenzilor de pizza de la Pentagon a atins un nivel record
Pizzeriile din preajma Pentagonului raportează comenzi la un nivel neobișnuit de mare acum, scrie Mario Nafwal, la fel ca în seara de dinainte de atacul american de pe 22 iunie 2025 asupra centralelor nucleare iraniene.
23:49
UPDATE: SUA intensifică pregătirile pentru bombardarea Iranului
Multiple avioane cisternă KC-135R Stratotankers și bombardiere B-52 au decolat de la baza aeriană Al Udeid din Qatar în ultimele ore.
Drone americane operează în apropierea spațiului aerian iranian, a scris Mario Nawfal.
Trump a declarat anterior că este pregătit să ajute protestatarii iranieni.
B-52 Stratofortress sunt bombardiere strategice cu rază lungă de atac (14.000 km), capabile să lanseze bombardamente conveționale de obliterare (ploaie cu bombe multiple de la mare înălțime) sau atacuri nucleare.
Bombardierul strategic american a fost proiectat și fabricat de Boeing, fiind în serviciul Forțelor Aeriene din 1955. Poate transporta până la 32.000 de kg de explozibili.
22:06
UPDATE:Scandal pe X din cauza unor clipuri distribuite și prezentate eronat
Câțiva utilizatori de pe X îndeamnă internauții să fie vigilenți la materialele distribuite de susținătorii revoltelor din Iran. Imaginea celebră cu o tânără din Iran care și-a aprins țigara după ce a ars o fotografie cu ayatollahul Khamenei, distribuită la scară largă și transformată în una dintre simbolurile Revoluției Iraniene din 2026, este prezentată în mod eronat: filmarea este autentică, dar nu a fost realizată în Iran.
Un utilizator a scris că filmarea a fost realizată în Canada, acolo unde trăiește tânăra.
21:07
UPDATE: Peste 10.000 de arestări
HRANA (Biroul Activiștilor pentru Drepturile Omului din Iran a comunicat că sunt 10.675 de oameni care au fost arestați, inclusiv 169 de minori, de la declanșarea protestelor acum 15 zile.
21:07
UPDATE: Iranul amenință că va riposta dacă SUA vor ataca
Regimul de la Teheran a amenințat că va riposta dacă Iranul va fi atacat de SUA, informează BBC News.
Teheranul ar putea lovi bazele militare americane și cele israeliene, scrie Reuters. În războiul de 12 zile, SUA
21:07
UPDATE: Trump pregătește o intervenție militară
Doi oficiali americani au declarat sub anonimat pentru CNN că Donald Trump pregătește o intervenție militară în Iran pe fondul protestelor.
Anterior, președintele SUA a avertizat regimul de la Teheran să nu ucidă protestarari care manifestă pașnic.
16:32
UPDATE. Iranienii rezidenți în Haga protestează împotriva conducerii de la Teheran
Iranienii rezidenți în Haga au ieșit pe străzi pentru a susține protestatarii din Iran.
Sursa video: @yediotnews25
16:13
UPDATE. 2.000 de morți în urma represiunii violente a protestatarilor în Iran
Influencerul Mario Nawfal susține că ar fi 2.000 de morți în urma represiunii violente a protestatarilor în Iran.
Sursa video: @emilykschrader
14:30
UPDATE. Fiul ultimului şah al Iranului spune că Trump este „gata să ajute” protestatarii
Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului, detronat de Revoluţia Islamică din 1979, a spus că Donald Trump este „gata să ajute” protestatarii din Iran, potrivit CNN.
„Lumea de astăzi susţine revoluţia voastră naţională şi vă admiră curajul. În special, preşedintele Trump, în calitate de lider al lumii libere, a observat îndeaproape curajul vostru de nedescris şi a declarat că este gata să vă ajute”, a spus Pahlavi într-un discurs video difuzat duminică.
„Nu părăsiţi străzile. Inima mea este alături de voi. Ştiu că în curând voi fi alături de voi”, a mai adăugat el.
El a mai spus că „rapoarte de încredere” indică faptul că Republica Islamică „se confruntă cu o gravă penurie de mercenari pentru a face faţă milioanelor de oameni din stradă”.
Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului. Foto: Hepta / Christiane Oelrich/dpa
Teheranul avertizează că va riposta împotriva Israelului și a bazelor americane în cazul unor atacuri ale Statelor Unite asupra Iranului, transmițând acest avertisment președintelui american Donald Trump în contextul în care surse israeliene au declarat că Israelul este în alertă maximă pentru posibilitatea oricărei intervenții americane, relatează relatează Reuters.
UPDATE: Jurnalistul Mario Nawfal spune că ar fi 2.000 de morți în urma represiunii violente a protestatarilor în Iran.
În contextul în care establishmentul clerical iranian se confruntă cu cele mai mari proteste antiguvernamentale din 2022, președintele american Donald Trump a amenințat în repetate rânduri în ultimele zile că va interveni, avertizând liderii din Iran să nu folosească forța împotriva demonstranților. Sâmbătă, liderul de la Casa Albă a declarat că SUA sunt „gata să ajute”.
Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, vorbind duminică în legislativ, a avertizat Statele Unite împotriva „unei erori de calcul”.
„Să fim clari: în cazul unui atac asupra Iranului, teritoriile ocupate (Israel), precum și toate bazele și navele americane vor fi ținta noastră legitim”, a subliniat Qalibaf.
Sursele, care au fost prezente la consultările privind securitatea din Israel în weekend, nu au oferit detalii despre ce înseamnă în practică starea de alertă maximă a ţării.
Israelul și Iranul au purtat un război de 12 zile în iunie, în care SUA s-au alăturat Israelului în lansarea de atacuri aeriene.
Președintele SUA Donald Trump a postat sâmbătă pe X un mesaj prin care își exprima susținerea pentru protestatarii iranieni: „Iranul privește către LIBERTATE mai mult ca niciodată. SUA sunt alături, gata să ajute”.
Teheranul a ripostat pentru aceste atacuri americane prin lansarea de rachete asupra unei baze aeriene americane din Qatar.
Protestele s-au răspândit în tot Iranul începând cu 28 decembrie, mai întâi ca răspuns la inflația în creștere și devenind rapid politice, protestatarii cerând sfârșitul guvernării clericale. Autoritățile din Iran acuză Statele Unite și Israelul de incitare la tulburări.
Într-o convorbire telefonică de sâmbătă, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi secretarul de stat american Marco Rubio au discutat despre posibilitatea unei intervenţii americane în Iran, potrivit unei surse israeliene care a asistat la discuţie.
Un oficial american a confirmat că cei doi oficiali au vorbit, dar nu a spus ce subiecte au discutat.
Israelul nu a semnalat dorinţa de a interveni în Iran, în contextul protestelor care cuprind această ţară, tensiunile dintre cei doi inamici fiind ridicate din cauza îngrijorărilor israeliene cu privire la programele nuclear şi de rachete balistice ale Iranului.
Netanyahu a declarat vineri că ar exista consecințe oribile pentru Iran dacă ar ataca Israelul. Făcând aluzie la proteste, el a afirmat: „În rest, cred că ar trebui să vedem ce se întâmplă în Iran”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Iranul fierbe. Armata iraniană a ridicat sistemul de alertă la cel mai înalt nivel. Protestatarii asaltează străzile
Cine este Reza Pahlavi, supranumit Prințul Persiei, pe care protestatarii din Iran îl cheamă sǎ preia conducerea
Povestea și istoria de 100 de ani a dinastiei Pahlavi. „Prințul Persiei” este cerut la conducerea Iranului de către protestari. Cum arată succesiunea
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum o ziDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum o ziMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Economieacum 2 zileCum pregatesti firma pentru extinderea echipei comerciale
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





