Breaking
Patrick André de Hillerin: În penibil cu satelitul
Dacă nu se năștea în urmă cu aproape 41 de ani, Radu Miruță ar fi trebuit inventat. Inventat, plămădit în lut sau coclit în lemn, însuflețit de vreo zână și trimis în lume să-și facă un rost.
Oficial, în acte, Radu Miruță figurează ca născut pe 8 aprilie. Dar sunt aproape convins că a venit pe lume pe 1 aprilie, dar părinții au mai așteptat câteva zile până să-l declare, ca să nu se prindă lumea din prima ce mare păcăleală e băiatul.
Orice grup, chiar și un guvern, are un membru care devine, încet-încet, ținta tuturor miștourilor. Guvernul Bolojan are doi astfel de membri: pe ministrul Apărării, Radu Miruță, și pe Radu Miruță, vice prim-ministru.
Am văzut pe TikTok un cetățean care, pentru a obține atenție și recompense financiare, se lovea în cap fie cu o tablă pentru prăjit pâinea, fie cu un capac metalic de oală, fie cu o lopată. Cu cât mai gros obiectul cu care se lovea, cu atât mai substanțială recompensa primită. Radu Miruță este varianta ministerială a acelui cetățean. Doar că în loc să-și dozeze efortul de a-și face singur rău, domnul vicepremier se lovește insistent direct cu lopata. După care rânjește cu toată dantura la public și țipă fericit: „Fake news, fake news! Nu ați văzut ceea ce tocmai ați văzut!”.
Vreo 7-8 ani am auzit una dintre cele mai proaste scuze pentru acțiunile unor membri ai guvernului. Ni s-a tot spus că ei făceau lucruri bune, dar nu comunicau, sau comunicau prost.
Despre Radu Miruță nu se poate spune că n-ar comunica sau că ar comunica puțin. Dimpotrivă. Comunică mult, chiar excesiv. Dar și foarte-foarte prost, în același timp.
De când a intrat în guvern, ca ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță a început să se filmeze, să se înregistreze și să se difuzeze. Din cele patru domenii pe care le păstorea (economia, digitalizarea, antreprenoriatul și turismul), Miruță s-a ocupat doar de unul pentru care nu fusese mandatat de nimeni: vânzarea cât mai rapidă a resurselor naturale ale României. Chiar și când s-a dus la o întâlnire internațională despre turism (unde a cerșit organizatorilor să-i plătească masa și casa), Miruță nu s-a ocupat decât să găsească eventuali cumpărători pentru zăcămintele de grafit.
2025 a fost un an prost pentru turismul din România, dar ministrul (și al) Turismului, Radu Miruță, nu a făcut absolut nimic pentru a nu lăsa acest domeniu să se îndrepte spre prăpastie.
Digitalizarea, de care trebuia să se ocupe tot ministrul Miruță, este, în continuare, o mare necunoscută. Nu există un proiect coerent pentru transformarea administrației publice românești în una digitalizată, nu există niște etape clare, niște termene limită care să fie respectate, nu există un obiectiv, o țintă bine definită. Sunt câteva proiecte disparate care, cel mai probabil, vor duce la un haos și mai mare, cu baze de date care nu comunică între ele, cu sisteme care nu funcționează integrat, cu soluții tehnice care intră în conflict la prima interacțiune și cu servere atât de prost dimensionate încât pică la prima solicitare moderată.
Despre antreprenoriat ce am mai avea de spus? 2025, în a doua parte a sa, de când domnul Miruță a început să se ocupe de Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism, a fost un an catastrofal pentru micii antreprenori, cu 75.000 de firme radiate și 20.000 care și-au suspendat activitatea.
În termeni reali, atâta vreme cât a fost ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Măruță a fost un dezastru ambulant. Dar a ambulat cărând după el, mereu, o echipă de filmare care l-a imortalizat pentru eternitate. Să înregistrezi nimicul, să faci găunoșenia să dea pe dinafară, asta da performanță profesională. Bravo, băieți!
De când a ajuns ministru al Apărării și vicepremier, Radu Miruță a început să vorbească și mai mult, și mai des, și mai fără rost ca înainte.
Apare la televizor, oriunde, aproape zilnic, și aruncă în populație cu declarații. Există două constante: nu vrea ca românii să știe care sunt sumele pe care România le-a cheltuit pentru ajutorarea Ucrainei și ascunde destinația celor 16,7 de miliarde de euro pe care le-au împrumutat în numele nostru prin programul SAFE.
La fiecare ieșire publică, Radu Miruță aruncă și câte o enormitate, fără să gândească prea mult sau chiar deloc. Declară că există posibilitatea ca România să trimită trupe militare în Groenlanda, anunță că vrea satelit, vorbește despre plata medicilor în funcție de gradul spitalului, inducând ideea că în spitalele din provincie medicii nu merită salarii prea mari, compară bugetul unei echipe de fotbal cu bugetul unui întreg club sportiv, cu 32 de secții, 2.125 de sportivi legitimați, 212 antrenori și tehnicieni, care aduce României, în fiecare an, câteva medalii mondiale și europene plus, la fiecare 4 ani, ceva medalii olimpice. Realmente, aproape fiecare ieșire publică a lui Radu Miruță marchează și emiterea câte unei gogomănii.
După care, dându-și seama că a comis-o, acest membru de bază al USR face cel mai stupid lucru cu putință: elimină din înregistrări bucățile incriminate și decretează că ele pur și simplu nu au existat. Este un comportament de o prostie revoltătoare, căci înregistrările originale continuă să existe, iar nepriceperea domnului Miruță nu dispare prin simpla negare neplauzibilă a adevărului.
La cat de mult stă prin studiouri de televiziune, în declarații pentru presă și în înregistrări de imagine realizate de propria echipă, pe Radu Miruță nu prea-l găsești la muncă niciodată. E mai mereu dus în penibil cu satelitul, să-și mai adauge vreo poză în albumul viitoarelor campanii electorale. Chiar și când s-a deplasat în Elveția, ca reprezentant al României la ceremoniile de comemorare a victimelor incendiului-accident din clubul din Crans-Montana, Radu Miruță nu s-a putut abține și a postat doar fotografii care-l înfățișa gudurându-se pe lângă mai mării Europei.
Timp să ne dovedească faptul că este competent domnul Miruță a avut suficient până acum. Din păcate mai ales pentru noi, dar și pentru el, l-a pierdut dovedindu-ne că e daună totală.
AUTORUL RECOMANDĂ
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum o ziDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum o ziMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Economieacum 2 zileCum pregatesti firma pentru extinderea echipei comerciale
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





