Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Politico: Criză de eficiență în UE. Cum au ajuns summiturile liderilor europeni să fie tot mai greu de gestionat, mai ales în situații critice

Publicat

pe

Politico: Criză de eficiență în UE. Cum au ajuns summiturile liderilor europeni să fie tot mai greu de gestionat, mai ales în situații critice

Consiliul European, format din liderii UE, este tot mai des acuzat, chiar și din din interior, că nu poate răspunde rapid la crize globale tot mai numeroase în ulțimii ani. Într-o lume instabilă, deciziile lente și blocajele interne macină tot mai mult viitorul mecanismelor europene de control.

Este Consiliul European inadecvat scopului său? Aceasta este întrebarea pe buzele tuturor în ultima vreme. Mulți dintre cei care s-au așezat la masa negocierilor consideră că noua ordine mondială impune schimbări în cadrul UE, în contextul în care summiturile Uniunii Europene devin tot mai frecvent scena unor blocaje și negocieri interminabile, se arată într-o analiză Politico.eu.

Când UE a fost înființată în umbra celui de-al Doilea Război Mondial, ea a fost concepută pentru integrare economică, nu pentru putere militară securitatea sa fiind externalizată către SUA, iar politica și instituțiile sale fiind create pentru a ajunge la consens. Dar lumea care a dat naștere blocului nu mai există. Și la Bruxelles, dar și dincolo de granițele sale, crește nemulțumirea față de viteza și urgența, sau lipsa acestora cu care cei 27 de lideri, cunoscuți colectiv sub numele de Consiliul European, fac față provocărilor și iau decizii, în special în materie de securitate și politică externă.

„Europa de astăzi se află într-o stare permanentă de criză, iar arhitectura sa decizională pur și simplu nu a fost concepută pentru asta. Nu poți aștepta ca Consiliul să ajungă la un acord asupra unei declarații în timp ce lumea arde”, a declarat Anders Fogh Rasmussen.

Decizii întârziate și crize nerezolvate

În ultimele luni, UE a eșuat în repetate rânduri să adopte poziții comune cu privire la chestiuni de importanță geopolitică majoră, de la deblocarea unei tranșe de fonduri de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, la impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei și a coloniștilor violenți din Cisiordania, până la o reacție coerentă la războiul din Iran.

La cel mai recent summit al liderilor UE din martie, aceștia au petrecut ore întregi certându-se pe detaliile schemei de permise de carbon ETS a blocului, chiar în timp ce Teheranul lovea aprovizionarea cu energie a Europei din Orientul Mijlociu.

„A spune că ETS este cea mai importantă problemă atunci când marile zăcăminte de gaze ard este puțin ciudat”, a declarat un oficial european sub protecția anonimatului.

O mare parte din agenda summiturilor din octombrie, decembrie și martie a fost dedicată problemelor nerezolvate de la întâlnirile anterioare, revenind asupra unor chestiuni care nu au fost niciodată soluționate: de la pregătirea apărării la finanțarea Kievului și planurile de redresare a economiei UE.

Ideea că Europa este prea lentă în luarea deciziilor a devenit aproape un clișeu. Prim-ministrul olandez Rob Jetten a profitat de prima sa vizită la Bruxelles în această funcție, luna trecută, pentru a îndemna UE să se grăbească.

„Nu putem explica alegătorilor noștri că Europa este uneori mult prea lentă în a reacționa la problemele majore care ne afectează pe toți”, a spus el.

Rob Jetten – Foto: Robin/ABACAPRESS.COM

Sistemul bazat pe consens, greu de adaptat noii realități

Problema principală este chiar mecanismul de funcționare al Uniunii Europene, construit pe ideea de consens între statele membre, într-o perioadă în care prioritățile erau economice, nu militare sau de securitate.

La Forumul Economic Mondial de la Davos, din ianuarie, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că UE „uneori este prea lentă, cu siguranță, și trebuie reformată, cu siguranță”.

La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat regula unanimității, despre care spune că generează „blocaje sistemice”.

În cadrul structurii sale greoaie, toți cei 27 de lideri europeni se reunesc periodic pentru a discuta prioritățile blocului, a stabili direcția politică și, după ore de negocieri, certuri și compromisuri, a conveni asupra unor declarații colective. O mare parte din ceea ce se decide este negociat în prealabil de diplomații naționali în cadrul unor foruri precum Coreper, comitetul ambasadorilor UE.

„Ar putea fi mai eficient?”, a întrebat retoric un oficial al UE pentru Politico.

„Probabil. Înțeleg criticile.Există unele probleme care pot fi puțin mai dificil de abordat la nivelul Consiliului European. În prezent, se pune un accent enorm pe modul în care aceste acorduri politice pot fi transformate în acțiuni concrete, deoarece Europa se află sub o presiune enormă în acest moment.”, a adăugat oficialul.

Rasmussen a susținut că UE trebuie să renunțe la discuțiile interminabile de noapte și să-și accelereze capacitatea de a răspunde amenințărilor la adresa securității „cu structuri agile, pe care această eră le impune”.

Organismul are cu siguranță apărători, printre care fostul prim-ministru belgian și șeful Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Alexander De Croo.

„Construcția europeană are uneori nevoie de timp pentru a ajunge la decizii. Dar am fost martor la momente în care au fost foarte decisivi.”, a declarat el.

De Croo, care a făcut parte din Consiliul UE între 2020 și 2025, a subliniat, de asemenea, răspunsul UE la pandemia de Covid-19 din 2020, care a inclus un fond masiv de redresare și cooperarea în domeniul vaccinurilor.

„Viteza de luare a deciziilor și de execuție a fost, de fapt, destul de mare. Iar eficacitatea răspunsului la nivel european a fost ridicată. Așadar, nu cred că este o problemă structurală.”, a spus el.

Alexander De Croo – Foto: Profimedia images

De ce reforme are nevoie Europa

Chiar dacă UE este previzibilă, lumea este din ce în ce mai imprevizibilă. În ultimul deceniu, ordinea internațională s-a schimbat radical, vechile alianțe s-au destrămat și crizele s-au înmulțit. Vechile metode europene de luare a deciziilor pur și simplu nu mai sunt suficiente, a spus Rasmussen.

„Când am participat la Consiliul European între 2001 și 2009, lumea era un loc fundamental diferit. Rusia era încă partener al G8. America era un aliat fără echivoc. Am avut partea noastră de crize, dar și spațiul necesar pentru deliberare. Acea lume nu mai există”, a spus el.

Printre ideile care au fost avansate, pe lângă eliminarea dreptului de veto în chestiuni de politică externă, se numără crearea unui Consiliu European de Securitate, un organism de nivel înalt cu mandatul de a lua decizii de apărare pentru continent, și consolidarea puterilor Comisiei Europene.

„Desigur, dacă spui că trebuie să reformăm UE pentru a o face mai rapidă, atunci întrebarea este: bine, dar cum? Ai putea, de exemplu, să introduci votul cu majoritate calificată (QMV) în Consiliul European pentru aceste chestiuni de politică externă. Dar asta ridică o problemă democratică uriașă”, a spus Gilles Pittoors, lector de științe politice la KU Leuven.

„Crearea de noi organisme nu ar rezolva nimic. Cred că cea mai bună cale de urmat aici, dacă ești cu adevărat serios în privința reformării UE pentru a o face mai agilă, pentru a o face să răspundă mai rapid, este să consolidezi, practic, puterile Comisiei, a susținut el.

Totuși, și acest lucru se confruntă cu scepticismul țărilor membre, care se tem să acorde executivului UE prea multă putere, a recunoscut el.

Când liderii se vor reuni pentru un summit în această săptămână, va exista o absență notabilă: premierul ungar Viktor Orbán, care, după ce a suferit o înfrângere zdrobitoare la alegerile din această lună, a declarat că nu va participa. Fără cel care blochează cronic consensul în sală, a spus un oficial, Consiliul ar putea depăși diviziunile și ajunge la compromisuri mai repede.


Recomandarea autorului

UE ia în calcul măsuri extreme în criza kerosenului: statele ar putea fi obligate să împartă combustibilul destinat avioanelor, în caz de penurie

Spania cere UE să rupă acordul cu Israelul. Acuzații grave la adresa lui Netanyahu din cauza războiului din Orient

Comentarii Facebook

Breaking

(P) Primăria Sectorului 5 accelerează reparațiile străzilor Teremia și Oltului

Publicat

pe

(P) Primăria Sectorului 5 accelerează reparațiile străzilor Teremia și Oltului

Societatea Infrastructură S5 S.A. a intervenit pe străzile Teremia și Oltului pentru a finaliza toate lucrările într-un timp cât mai scurt, cu rezultate cât mai bune.

Intervențiile au avut ca obiectiv remedierea porțiunilor afectate ale carosabilului, în vederea asigurării unor condiții mai bune de circulație rutieră și a creșterii gradului de siguranță pentru participanții la trafic.

Lucrările fac parte din acțiunile punctuale derulate la nivelul comunității pentru întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Astfel de intervenții vor continua în zonele în care starea carosabilului impune lucrări de reparații, în funcție de necesitățile identificate în teren.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Refrenul zilei la congresul liberalilor: Suntem sub asalt/Suntem sub asediu/Atac la rupere asupra PNL. Discurs la indigo de la liderii partidului

Publicat

pe

Refrenul zilei la congresul liberalilor: Suntem sub asalt/Suntem sub asediu/Atac la rupere asupra PNL. Discurs la indigo de la liderii partidului

Modernizare cu rădăcini. Acesta a fost titlul moțiunii cu care Ilie Bolojan și-a reconsolidat șefia partidului alături de noua sa echipă. Însă în urma discursurilor liderilor liberali, un alt refren a dominat.

Ilie Bolojan asaltat de admiratori la congresul PNL, 21 iunie. Foto: Gândul

Președintele PNL a reluat refrenul lui Ciprian Ciucu și a întărit teza lansată de primarul Capitalei.

Un alt liberal cu greutate a cântat după aceeași partitură și s-a plâns de faptul că liberalilor le este amenințată autoritatea în propriul partid.

„De câtva timp, PNL este sub asediu, ăsta este adevărul! Şi vedeţi că este atacat dreptul nostru de a decide în propriul nostru partid, ne este atacat statutul, ne este atacată autoritatea.”, a spus Vasile Blaga în fața delagaților liberali.

Și Robert Sighiartău, noul secretar general al partidului, a ținut să se plângă că liberalii sunt atacați cu tunuri.

„Niciodată în 34 de ani nu a fost ținta unui asemenea atac. Au crezut că poate fi condus cu trădători, care să nu mai propriul lider. Nu au reșit și nu vor reuși. Oricâte guri de tun vor îndrepta, 2000 de delegați au venit să spună că PNL este un partid liber.”, a transmis liberalul în discursul său.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Ce aduce nou programul de guvernare al lui Veștea față de cel al lui Bolojan: Mai puțin șoc fiscal, mai mult ADN social-democrat

Publicat

pe

Ce aduce nou programul de guvernare al lui Veștea față de cel al lui Bolojan: Mai puțin șoc fiscal, mai mult ADN social-democrat

Programul de guvernare depus în Parlament, duminică seara, de premierul desemnat Adrian Veștea continuă, așa cum a anunțat, modelul Bolojan. Dar schimbă prioritățile strategice și introduce lista de măsuri cerută de PSD pentru a-l susține. Reforma fiscală, restructurarea statului și disciplina bugetară rămân piloni esențiali, dar documentul prioritizează patru mari obiective strategice: SAFE, OCDE, PNRR și fondurile europene.

La nivel declarativ documentul este „Bolojan 2.0”, la nivel de ADN administrativ și economic apar câteva elemente care importă măsurile cerute de PSD pentru susținerea Guvernuului Veștea, fiind mai aproape de viziunea social-democrată decât de liberalismul clasic.

Din programul de guvernare Veștea dispar măsurile fiscale sub formă de „terapie de șoc” și discursul radical asociat actualului lider PNL. În locul unor reforme administrative dure, programul vorbește despre „foi de parcurs”, evaluări, etapizare și prioritizare, fără un calendar strict de reorganizarea administrativ-teritorială sau restructurări masive în administrația locală.

Guvernul își asumă în continuare reducerea deficitului, controlul cheltuielilor și eliminarea risipei, însă încearcă să transmită mediului de afaceri că schimbările fiscale vor fi mai predictibile și anunțate din timp.

SAFE și industria de apărare devin noul proiect economic major

Spre deosebire de programele de guvernare clasice, documentul tratează apărarea ca pe un motor economic. Cele 16,68 miliarde de euro disponibile prin programul european SAFE sunt prezentate nu doar ca investiții militare, ci și ca sursă pentru infrastructură, dezvoltarea industriei de apărare, producție internă și locuri de muncă.

„Consolidarea securității naționale prin Programul SAFE – Security Action for Europe: România va valorifica integral oportunitatea oferită de Programul SAFE, prin utilizarea celor 16,68 miliarde de euro obținute în cadrul acestui instrument european pentru accelerarea înzestrării Armatei, dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare civilă și militară și revitalizarea industriei naționale de apărare. Securitatea națională nu mai poate fi privită separat de dezvoltarea economică. Investițiile în apărare, infrastructură strategică și capacități industriale vor contribui atât la întărirea capacității de protecție a României, cât și la crearea de locuri de muncă, stimularea producției interne și creșterea competitivității economiei naționale”, potrivit documentului.

Practic, programul încearcă să transforme securitatea într-un nou pol de creștere economică pentru România.

Noua ordine în finanţele publice

Programul promite continuarea consolidării finanțelor publice după ce deficitul bugetar de 9,3% din PIB din 2024 a împins România să înceapă cea mai amplă corecție fiscal-bugetară din ultimii ani. Chiar și după acest efort, deficitul rămâne estimat la aproximativ 6,2% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, menționează documentul.
„Guvernul își asumă continuarea reducerii deficitului prin măsuri clare de disciplină bugetară, reducere a risipei și prioritizare a cheltuielilor publice. Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile necesare”, se arată în programul de guvernare citat.  Însă documentul promite predictibilitate fiscală.

„Obiectivul Guvernului este ca, prin reducerea deficitului, o mai bună colectare și un control mai riguros al cheltuielilor publice, să diminuăm presiunea asupra sistemului fiscal și să evităm schimbările frecvente de taxe”

Documentul pune accent pe creşterea veniturilor la bugetul de stat şi combaterea evaziunii fiscale prin:

• ANAF, Antifraudă, VAMA plasate în afara algoritmului politic şi supuse reorganizării,
indicatorilor de performanţă. Finalizarea digitalizării. Controale pe baza analizelor de risc;
• Îmbunătățirea legislaţiei privind evaziunea fiscală şi a executării silite;
• Parteneriat cu cetăţenii pentru combaterea evaziunii fiscale;
• Analiza excepţiilor fiscale şi corectarea acestora, acolo unde este cazul

Amprenta social-democrată: Bani pentru administrația locală

Una dintre cele mai vizibile diferențe față de abordarea asociată lui Bolojan este accentul pus pe dezvoltarea locală și pe protejarea mecanismelor de finanțare ale autorităților locale. Programul propune evaluarea, eșalonarea și continuarea programului Anghel Saligny – principalul mecanism de alimentare financiară a administrației locale.

„Guvernul va menține un nivel ridicat al investițiilor publice în infrastructură, sănătate, proiecte locale, transport și modernizare administrativă. Ministerul Finanțelor va asigura finanțarea investițiilor din PNRR și fonduri europene, precum și a programelor naționale Anghel Saligny și CNI, în paralel, împreună cu ministerele de resort, cu pregătirea unor măsuri de prioritizare a portofoliului de investiții și a modului de gestionare a programelor, astfel încât dezvoltarea și sectorul construcțiilor să fie susținute fără abaterea de la țintele de deficit”, se arată în programul de guvernare anunțat de Veștea.

Creșterea ocupării și sprijin pentru piața muncii

Programul lui Adrian Veștea promite măsuri pentru creșterea gradului de ocupare, în special în rândul tinerilor, prin programe de calificare, consiliere profesională și sprijin pentru primul loc de muncă. Documentul prevede modernizarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, adaptarea acestora la nevoile actuale ale pieței muncii și combaterea muncii nedeclarate. În plus, guvernul își asumă actualizarea legislației muncii și consolidarea dialogului social și a negocierii colective între angajatori și salariați.

De asemenea, documentul include explicit creșterea salariului minim începând cu 1 iulie 2026 și promite măsuri pentru menținerea unui nivel adecvat al veniturilor din muncă și pensii în raport cu evoluția costului vieții.

Măsuri concrete propuse în programul de guvernare: 

1. Angajarea părinţilor cu ≥ 3 copii – subvenţie 2.250 lei/lună/angajator timp de 12 luni
2. Mame active pe piaţa muncii – prime 1.000 lei/lună pentru femei cu ≥ 3 copii angajate sau cu activitate independentă (12 luni)
3. Concediu creştere copil pentru bunici – posibilitate legală pentru bunici angajaţi de a beneficia de concediu în locul părinţilor. Sprijinirea familiilor prin flexibilizarea modului de îngrijire a copilului în primii doi ani de viaţă, în special în contextul în care părinţii revin mai devreme în câmpul muncii sau nu pot beneficia de concediu. Măsura vizează şi valorizarea rolului activ al bunicilor în viaţa copilului şi în echilibrul familial
4. Revenirea părinţilor în muncă part-time cu păstrarea indemnizaţiei 50% – contract maximum 4 h/zi cu jumătate din indemnizaţie. Stimularea inserţiei pe piaţa muncii şi asigurarea unui echilibru adecvat între viaţa profesională şi responsabilităţii de părinte.
5. Extinderea acordurilor bilaterale între România și alte țări și se operaționalizează sistemul de înregistrare a acestora în platforma www.workinromania.gov.ro.
6. Implementarea și monitorizarea Programului Primul Loc de Muncă în vederea facilitării tranziției tinerilor de la educație la ocupare și reducerea numărului de tineri NEET.

Sprijin pentru familii, tineri și grupuri vulnerabile

Programul promite stimularea natalității și sprijinirea familiilor prin politici care să faciliteze echilibrul dintre viața profesională și cea de familie. Sunt prevăzute măsuri pentru accesul tinerilor la educație, locuire și antreprenoriat, extinderea serviciilor sociale integrate în comunitățile rurale, precum și programe dedicate persoanelor cu dizabilități. Documentul menționează explicit protejarea puterii de cumpărare pentru mame, veterani și persoane cu handicap, măsuri care ar urma să fie incluse în bugetul pentru 2017.

1. Măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare a populaţiei vulnerabile și menținerea unui nivel adecvat al veniturilor din muncă și pensii în raport cu evoluția costului vieții.
2. Modernizarea serviciilor publice de ocupare şi adaptarea lor la nevoile actuale ale pieţei muncii.
3. Creşterea angajării tinerilor prin calificare, consiliere şi sprijin pentru primul loc de muncă. Sprijinirea familiilor prin măsuri pentru stimularea natalităţii şi echilibrul muncă-viață de familie.
4. Combaterea muncii nedeclarate şi actualizarea legislaţiei muncii în acord cu realităţile economice și consolidarea dialogului social și a negocierii colective.
5. Extinderea serviciilor sociale integrate în comunităţile rurale pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile.
6. Digitalizarea sistemului public de pensii pentru eficienţă şi acces facil la servicii. Promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi prin angajare asistată şi tehnologii adaptate.
7. Asigurarea accesului echitabil al tinerilor la educaţie, locuire şi iniţiative antreprenoriale. Consolidarea protecţiei copilului prin intervenţii digitale, prevenţie şi profesionalizarea personalului.
8. Măsuri pentru Protejarea puterii de cumpărare în cazul mamelor, veteranilor și persoanelor cu handicap (fundamentare și implementare în bugetul pe 2027).
9. Măsuri pentru protejarea țintită a persoanelor vulnerabile pentru a face față măsurilor inflaționiste (temporare și calibrate bugetar, fără riscul de a alimenta suplimentar inflația și fără a afecta obiectivele de consolidare fiscală)
10. Creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026.

Ce condiții a pus PSD pentru susținerea Guvernului Veștea

PSD a prezentat public, vineri, lista de măsuri pe care le consideră obligatorii pentru acordarea sprijinului parlamentar viitorului Executiv. Social-democrații au cerut ca programul de guvernare să includă măsuri clare pentru protejarea populației și stimularea economiei.

1. Majorarea salariului minim
Una dintre principalele solicitări este creșterea salariului minim pentru protejarea puterii de cumpărare a angajaților cu venituri mici și medii.

2. Indexarea pensiilor
PSD cere menținerea mecanismului de indexare a pensiilor și protejarea veniturilor pensionarilor în contextul creșterii costului vieții.

3. Oprirea măsurilor de austeritate
Social-democrații solicită renunțarea la măsurile care cresc povara fiscală asupra populației și a micilor antreprenori.

4. Sprijin pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități
Printre condițiile PSD se află și extinderea programelor sociale dedicate categoriilor vulnerabile.

5. Continuarea plafonării adaosului comercial
Formațiunea vrea extinderea schemei de limitare a adaosului comercial pentru produsele de bază, alimentare și nealimentare, incluse în coșul minim de consum.

Reforma administrativă și reducerea birocrației
Social-democrații au cerut deopotrivă măsuri de eficientizare a administrației publice, precum:

Următorii pași sunt audierile în comisiile parlamentare și votul de învestitură în plen.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ce este un dispecerat de securitate și cine veghează cu adevărat când tu dormi? Ce este un dispecerat de securitate și cine veghează cu adevărat când tu dormi?
Actualitateacum o zi

Ce este un dispecerat de securitate și cine veghează cu adevărat când tu dormi?

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în secunda în care se declanșează o alarmă? Nu sirena, nu becul roșu care...

Care sunt principalele servicii oferite de casele de amanet? Care sunt principalele servicii oferite de casele de amanet?
Actualitateacum 2 zile

Care sunt principalele servicii oferite de casele de amanet?

Multă lume își imaginează o casă de amanet ca pe un loc întunecat dintr-un film vechi, cu un tip morocănos...

Hidrofor sau pompă submersibilă pentru casă? Scenarii practice explicate simplu Hidrofor sau pompă submersibilă pentru casă? Scenarii practice explicate simplu
Actualitateacum 2 zile

Hidrofor sau pompă submersibilă pentru casă? Scenarii practice explicate simplu

Ai puț în curte și apa nu urcă bine la robinet? La etaj presiunea scade exact când ai nevoie de...

Ce reduceri pot oferi formațiile pentru nunți în extrasezon? Ce reduceri pot oferi formațiile pentru nunți în extrasezon?
Actualitateacum 3 zile

Ce reduceri pot oferi formațiile pentru nunți în extrasezon?

Am observat de-a lungul timpului un lucru care pe mulți miri îi surprinde abia când e prea târziu. Prețul unei...

Cât a ajuns prețul unei drone cu cameră profesională în 2026? Cât a ajuns prețul unei drone cu cameră profesională în 2026?
Actualitateacum 3 zile

Cât a ajuns prețul unei drone cu cameră profesională în 2026?

În 2026, drona cu cameră profesională nu mai este un echipament rezervat exclusiv marilor studiouri. O găsești în trusa multor...

Actualitateacum 3 zile

Ce a urmărit PNL prin organizarea Congresului. „Calculul echipei Bolojan este că va rămâne la guvernare până în toamnă”

Reales președinte al PNL, Ilie Bolojan le-a cerut disidenților demisia. „Fractura în interiorul PNL este de fapt o fractură în...

Actualitateacum 3 zile

Bătălii electorale pe toate fronturile. Târg luat cu asalt de Călin Georgescu. „Să nu pierdem copilu’, cu ochii la Călin al nostru!”| REPORTAJ

Agitație în cel mai mare târg de săptămână din județul Olt, locul în care se adună, duminică de duminică, zeci...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro