Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Solidarizarea intelectualilor din România cu mesaj clar transmis președintelui Klaus Iohannis de a nu se mai opune Referendumului pentru Familie

Publicat

pe

Solidarizarea intelectualilor din România cu mesaj clar transmis președintelui Klaus Iohannis de a nu se mai opune Referendumului pentru Familie

Peste 400 de personalități ale vieții românești i-au scris Președintelui Klaus Iohannis, rugându-l să nu se mai opună desfășurării Referendumului pentru Familie. Printre semnatarii scrisorii se află doctorul Pavel Chirilă, biofizicianul Virgiliu Gheorghe, inventatorul Mircea Tudor, medicii Corneliu Zeană și Anca Nițulescu sau scriitorul Răzvan Codrescu. Mesajul vine după ce Președintele Klaus Werner Iohannis  a afirmat că „nu e nicio grabă” în organizarea Referendumului pentru Familie, deși au trecut doi ani de când s-au validat cele aproape 3 milioane de semnături pentru organizarea lui.În scrisoarea deschisă, semnatarii îi amintesc președintelui că a fost ales în funcție de un popor tolerant, animat de valorile creștine care stau la baza civilizației europene.

Numărul semnăturilor a depășit pragul de 450. Printre aceștia se numără Comisarul Florin Șinca, Profesorul Cristi Pantelimon, teologul și scriitorul Andrei Dîrlău, artista Carmen Bazilescu, mai mulți ofițeri MAPN în rezervă și oameni de toate meseriile, din țară și din diaspora.

Având în vedere numărul mare de semnături, se estimează că se vor strânge toate numele într-un document care va fi înmânat, de 9 Mai, Ziua Independenței României, președintelui țării, premierului și șefilor celor două Camere ale Parlamentului.

Până atunci organizatorii acestei petiţii pro-referendum vă invită să semnați în număr cât mai mare, trimițând un email la adresa vremreferendumum@activenews.ro precizând clar numele, prenumele și profesia sau ocupația dumneavoastră. De asemenea, ei roagă publicul să informeze prietenii, vecinii, colegii, neamurile și să le ceară susținerea și semnătura motivând că ar fi ” singura noastră șansă, dat fiind boicotul mediatic la care este supusă această inițiativă.”

„Ce dovadă mai mare de înțelepciune și de spirit creștin decât faptul că un popor de 89% creștini ortodocși v-a ales pe Dumneavoastră, care sunteți etnic german și luteran, să-i fiți Președinte? Să fi fost oare un comisar european care ne-a învățat pe noi, neam profund îngăduitor, toleranța în regim de urgență sau dorința acestui popor de a se reface din hăul istoric în care a intrat, prin calitatea unui om? Iar calitatea, domnule Președinte, nu aparține nici majorității, nici minorității, își aparține sieși! Și de aici, dorința și strigătul disperat al acestui popor de a nu-și pierde calitatea de român și mai ales aceea de a fi și a rămâne creștin”, au scriu inițial inițiatorii acestei petiții.
De asemenea, autorii îl roagă pe președinte să se constituie în „în principalul paznic al ființei acestui neam, apărându-i credința și rosturile lui sfinte!”.

Vă prezentăm textul integral:

Stimate domnule Presedinte Klaus Werner Iohannis ,
Recent ați apărut pe ecrane anunțând că nu sunteți de acord cu organizarea Referendumului pentru familie, în luna mai și mai târziu – „nici o graba.”
Această veste proastă pe care ne-ați dat-o ne determină să vă spunem părerea noastră și să le dăm ocazia și altor români care gândesc la fel să se exprime.
Poporul român v-a ales, crezând că înaintea lumii de azi, prețuiți valorile lui, pe care s-a clădit și a dăinuit istoric, și nu simptomele unei noi „civilizații” europene în derivă, ce-și neagă în mod dureros propriile fundamente! Care sunt acestea? Ascultați afirmațiile unei înalte conștiințe europene, Paul Valery, și vă veți aduce aminte de cele trei cărămizi fundamentale pe care s-a clădit cu adevărat civilizația europeană, din care întotdeauna, în mod firesc, am făcut parte: temelia civilizației greco-latine, educația dreptului roman și credința creștină. Dacă le scoateți pe acestea întregul edificiu al lumii civilizate riscă să se prăbușească afectând și reflexele încă sănătoase ale acestei țări.
Toate strigătele, agitația și potrivnicia din zilele noastre sunt îndreptate împotriva elementului creștin-cel de-al treilea stâlp al Europei.
Vă rugăm ca prin poziția Dumneavoastră să nu slujiți această atitudine.
Când ați devenit Președintele României ne-ați dat de  înțeles că veți fi „președintele tuturor românilor”, înțelegând desigur prin aceasta ortodocși, luterani, neoprotestanți, atei, etc.
Trei milioane dintre ei – bărbați, femei, tineri, bătrâni, români, evrei, maghiari, germani, sârbi, bulgari, ucraineni, armeni, etc s-au bazat pe Constituția României, pe care credeți că vă bazați și Dumneavoastră – și au cerut schimbarea articolului 48 din Constituție pentru ca definiția căsătoriei să fie clară în acest spațiu european unde v-ați născut și Dumneavoastră și unde v-ați căsătorit cu o femeie.
„Libertatea unui om are drept limită libertatea celuilalt!” Iar în cazul nostru „celălalt” este un întreg popor, adică poporul român! În clipa în care un neam
întreg este afectat, deturnat de la rosturile lui fundamentale de către așa-zisele libertăți individuale ale unor cetățeni care nu țin cont în mod deliberat de credința, tradiția și în fond, de felul de a fi al poporului din care se trag, aceste „libertăți” se denunță singure a fi niște jalnice „libertinaje” ce se vor constitui în timp ca vectori de transmisie a unor dezechilibre sociale și morale.
 
 
Domnule Președinte,
 
Aveți datoria – și ne-am bucura să reușiți aceasta – să păstrați sănătos și eficient reflexul  imunitar al poporului român și să vă  constituiți degrabă în principalul paznic al ființei acestui neam, apărându-i credința și rosturile lui sfinte!
Majoritatea covârșitoare din cei 3 milioane de locuitori au făcut acest demers pentru că le e frică de Dumnezeu și  vor să respecte cu sfințenie învățătura lor de credință. Ei nu sunt fanatici și nici nu doresc răul nimănui și nici nu încalcă libertatea de gândire sau de mișcare a semenilor lor.
Nu solidarizați cu cei care în mod premeditat creează false tensiuni inter-etnice, construiesc cu vicleană abilitate, cu cinism și perversitate, fantoma discriminărilor de tot felul, într-un popor infinit tolerant cu toți și cu toate, până la aproape negarea de sine! Nu uitați pământul acesta în care v-ați născut, căci el vă cere acum, în momentele acestea de criză majoră sufletească pentru această țară, să nu vă aplecați urechea la vocea ispititoare a sirenelor străine. Ce dovadă mai mare de înțelepciune și de spirit creștin decât faptul că un popor de 89% creștini ortodocși v-a ales pe Dumneavoastră, care sunteți etnic german și luteran, să-i fiți Președinte? Să fi fost oare un comisar european care ne-a învățat pe noi, neam profund îngăduitor, toleranța în regim de urgență sau dorința acestui popor de a se reface din hăul istoric în care a intrat, prin calitatea unui om? Iar calitatea, domnule Președinte, nu aparține nici majorității, nici minorității, își aparține sieși! Și de aici, dorința și strigătul disperat al acestui popor de a nu-și pierde calitatea de român și mai ales aceea de a fi și a rămâne creștin!
Dumneavoastră îndată ce ați ajuns la putere i-ați numit pe cei 3 milioane de români fanatici și ați considerat că sunt demni să li se respingă dorința și inițiativa.
Creștinilor nu le-ați făcut nici o favoare. Au procedat legal adunând 3 milioane de iscălituri.
Dacă Dumneavoastră vreți să oferiți aceleași drepturi minorităților sexuale din România, Dreptatea, Constituția și valorile democratice cu care vă afișați, vă obligă să-i trimiteți și pe ei la adunat semnături, nu să profite de Referendumul creștinilor pentru a li se oferi  cadoul numit parteneriat civil.
 
 
Domnule Președinte,
Noi nu știm dacă acționați la îndemnul conștiinței Dumneavoastră sau la îndemnul, rugămintea sau presiunea vreunui politician din alte ținuturi.
Oricum ar fi, e grav pentru democrația românească, pe care în felul acesta o reduceți la valoarea unui coș de gunoi european iar pe poporul care v-a ales, la valoarea unei populații, care „oricum nu contează”.
Oare chiar 2000 de ani de viață întemeiată pe valori creștine, nu contează pentru Dumneavoastră?
Când ați candidat la Președinție nu ați spus că aveți ceva împotriva valorilor creștine și a creștinilor și nu v-ați dat seama nici Dumneavoastră, nici cei care vă sfătuiesc, că mai mult de jumătate din votanții Dumneavoastră sunt „fanatici”, căci, poate dacă vă dădeați seama- nu ați fi candidat.
Pe cei care vă cer- prin noi- să nu vă opuneți Referendumului, îi rugăm respectuos să trimită un mail la vremreferendum@activenews.ro de aderare la conținutul și mesajul acestei scrisori.
Vă dorim sănătate trupească și sufletească și să încheiați cu bine primul Dumneavoastră mandat de președinte slujind poporul român și fiind cu adevărat „președintele tuturor românilor”.
Nu vă opuneți Referendumului.

Lista primilor 113 români care au semnat până acum:

1.Anca Tesici – Medic
2.Paula Paliuc – Profesor
3.Claudiu Dobrotă – Economist
4.Öztürk Mariana – Actriță
5.Dorina Delibas – economist
6.Ilie Vasile – preot
7.Liana Nuțu – economist
8.Mihai Minodora – Medic specialist reumatolog
9.Sebastian Novăcescu – student
10.Bogdan Teodorescu – economist
11.Alexandru Stan – agent de vânzări
12.Viviana Moșteanu – inginer
13.Daniel Dominte
14.Giman Nemona – mama
15.Flori Dragu
16.Stela Moraru
17.Brîndușa Cristina Secuiu – profesor de limba și literatura română
18.Sgăvârdea Nelu – pensionar
19.Marian Mihail – preot
20.Ramiro Melinte
21.Ștefan Paraschiv – Student
22.Mihailescu Alexandru Dan – Profesor de fizica/Fizician
23.Turcu Carmen Veronica – Inginer chimist
24.Dorina Condurachi
25.Sanda Muresan – profesor
26.Adrian Mihăilescu – analist programator
27.Cristina Țigănuș – medic stomatolog
28.Dorin Drăgan – cadru militar
29.Sorin Coteneanu – medic veterinar
30.Tibori Gheorghe – Inginer
31.Bogdan Cărăușu – poet, economist
32.Giuclea Amira-Amalia, studentă la UMF „Carol Davila”
33.Popa Lucian
34.Popa Cornelia
35.Mircea Olar – profesor
36.Mihai Daniel Popa
37.Giuclea Roliana – profesoară
38.Corin Dobrescu – inginer
39.Lenuța Pârșu
40.Sergiu Munteanu – inginer
41.Gabriel Stănescu – economist
42.Trișcă Petru – marinar
43.Guta-Ciucur Vasile – analist programator
44.Cătălin Andrei Itu – jurnalist
45.Lăzărescu Elisabeta
46.Necea-Vasiloni Titus-Cristian – student
47.Henke Gabriel-Dinu – pensionar
48.Burlă Mihai  – zidar
49.Adelina Bodnaras – medic
50.Zaharia Rodica – pensionara
51.Moțan Daniel-Crăciun – Tehnician mentenanță.
52.Preot Vasile Gordon – profesor universitar
53.MESTEREAGA SAMUIL  – REVIZOR TEHNIC
54.MESTEREAGA DANIELA – ECONOMIST
55.Petru Bălan – Mohah
56.Luisa Ivana  – profesor
57.George Duinea – jurist
58.Lucian Belei – inginer
59.Maidaniuc Stelian – Tehnician Dentar
60.Claudia Maria Catană – Medic stomatolog
61.Marius Ilie Hofenpradli – programator
62.Cristian Vântu – medic
63.Dobrin Mihai – preot
64.Florentin Clipa – pastor
65.Cristina Pârvu – Prof. Dr. Georgrafie
66.Miruna Bolea – mamă
67.Dorel Mihail Dușmănescu – Profesor universitar dr.
68.Ștefan Popescu – liber profesionist
69.Nineta Angela Dulamă – profesor română
70.Claudia Crăciun – profesor biologie
71.Rodica Bilt – Medic Stomatolog
72.Buduc Mihaela  – profesor
73.Daniel Dăcilă – inginer software
74.Hădașa Comănescu
75.Nicu Comănescu
76.Mirela Comănescu
77.Maia Maironi – Designer
78.Simona Bigiu – medic
79.Carmen Bordeiu – economist
80.Grecu Constantin – electronist
81.Poșea Minodora – profesor
82.Marian Nicolae Velea –  doctor inginer, lector universitar
83.Sorin Croitoru
84.Eugen Marius Badauta – Inginer (pensionar)
85.Ioan Ciobota – jurnalist (Premiul Civic Media Awards – 1998, Premiul ONU pentru jurnalism – 2005)
86.Maria Stoica – inginer
87.Roșca Nicușor-Andrei – preot.
88.Roșca Iuliana – profesor
89.Petrisor Lenuta – pensionara
90.Herman Daniela – patiser
91.Marian Babusanu –  QHSE Project Manager
92.Constantin-Cezar Tolvai
93.Georgeta Tolvai
94.Vasiliu Constantin Alexandru – pensionar militar
95.Mihai Văduva – Workover Engineer
96.Florin Borza
97.Adrian David Ionita – Inginer IT
98.Bamburic Catalin – inginer electronist
99.Sorin Vințeanu – pictor-restaurator
100.Cosmin Potra – economist
101.Corbeanu Dan-Constantin – profesor
102.Petrușe Constantin
103.Silvia Ghiorghiu – medic
104.Rodica Baciu – Conferențiar
105.Bratu Bogdan – arhitect și restaurator pictură murală
106.Pavel Stinghe – inginer, Sibiu
107.Monica Stinghe – profesoara de engleza, Sibiu
108.Gabi Kulcsar
109.Radu Pârvu – arhitect
110.Anca Barbu – inginer
111.Cristian Imbrea – Traducător
112.Iulian Tretelnițchi – informatician
113.Florin Georgescu –  functionar public
Cine dorește să semneze această scrisoare, poate trimite un email cu numele și profesia la adresa vremreferendum@activenews.ro.
Redacția platformei media Naționalul susține acest demers ce susține și apără familia tradițională.Reamintim de asemenea amănuntul conform căruia, încă din toamna anului 2015, Coaliția pentru Familie a decis demararea procedurilor de revizuire a Constituției României pentru modificarea art. 48, alineat 1, prin referendum pentru a defini căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Inițiativa a fost semnată de peste trei milioane de cetățeni ai României.
Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții

Publicat

pe

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții

În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din
România au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul e anchetat
ca un posibil atac cibernetic.

Atacuri cibernetice au avut loc în mai multe ţări europene, pierderile fiinc semnificative. Foto: X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un posibil atac cibernetic
a vizat, în noaptea de 2 noiembrie, echipamentele frigorifice din șase magazine
din România. În jurul orei 1.30, temperatura din frigidere a crescut brusc,
însă problema a fost observată de angajați abia dimineața, în jurul orei 8.00.
Incidentul a fost raportat Directoratului Național de Securitate Cibernetică
(DNSC), care a verificat modul în care au fost accesate sistemele de comandă
ale instalațiilor.

Potrivit directorului
DNSC, Dan Cîmpean, echipamentele care gestionau frigiderele erau conectate la
internet prin routere GSM cu IP fix și foloseau versiuni vechi de software,
ceea ce le putea permite atacatorilor să ajungă direct la sistemele de comandă.

Specialiștii au
recomandat izolarea echipamentelor și actualizarea programelor vulnerabile.
Celelalte sisteme informatice ale retailerului nu au fost afectate.

„Pe 2 noiembrie, în
jurul orei 1.30, echipamentele frigorifice din 6 magazine au urcat la
temperaturi foarte mari. Problema a fost observată abia la 8.00. S-a raportat
incidentul către DNSC ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor ce
gestionau frigidere. Controllerele erau legate prin routere GSM cu IP fix,
accesibile direct din internet și rulau versiuni de software destul de vechi.
DNSC a furnizat recomandările tehnice pentru izolarea incidentului și pentru
actualizarea versiunilor de software vulnerabile. Incidentul nu s-a propagat și
la alte infrastructuri IT. Atacul este similar cu cel observat azi în mai multe
state”
, a explicat Dan Cîmpean pentru Libertatea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Atacuri similare în supermarketuri din
mai multe țări europene

Incidentul din
România a fost semnalat în aceeași zi cu alte cazuri înregistrate în Europa. În
mai multe țări, sistemele frigorifice ale supermarketurilor au fost accesate de
la distanță, iar temperaturile din vitrine și congelatoare au crescut până la
niveluri care au compromis păstrarea alimentelor.

În Belgia, problemele
au afectat zeci de magazine Delhaize, Carrefour, Spar și Intermarché. Sistemele
frigorifice au fost trecute în modul de dezghețare, ceea ce a dus la încălzirea
vitrinelor. Magazinele au retras de la vânzare produsele proaspete care nu mai
puteau fi păstrate în condiții corespunzătoare, potrivit publicației belgiene
7sur7.

Și în Suedia au fost
raportate incidente la lanțurile ICA și Coop. În unele unități, temperaturile
din vitrine au crescut de la valori negative la peste 38 de grade Celsius, iar
în anumite cazuri au ajuns la 50 de grade. Un magazin din localitatea Sjöbo a
fost închis, iar marfa alterată a fost aruncată, a relatat Sweden Herald.

Şi supermarketurile
din Franța s-au confruntat anterior cu atacuri de același tip, care au provocat
pierderi importante de produse alimentare. Probleme au fost semnalate și în
restaurante Ikea și în unele lanțuri de măcelării, unde alarmele instalațiilor
frigorifice au pornit în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții.

Sistemele frigorifice
au fost reprogramate de la distanţă

Potrivit
explicațiilor oferite de compania Sabcobel, specializată în instalații
frigorifice, atacatorii au intervenit asupra vaporizatoarelor, componente care
participă la procesul de răcire. Acestea ar fi fost comandate să funcționeze
continuu în modul de dezghețare. În loc să mențină temperaturi scăzute,
instalațiile au început astfel să încălzească vitrinele și spațiile de
depozitare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În unele cazuri,
simpla actualizare a programelor nu este suficientă pentru repararea
echipamentelor. Potrivit specialiștilor Sabcobel, poate fi necesară și
înlocuirea fizică a unităților de comandă.

Reacţia UE în faţa
atacurilor

Comisarul european
pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, a transmis un avertisment
în urma atacurilor cibernetice care au afectat supermarketuri din cel puțin
șapte țări europene, provocând creșterea temperaturilor în frigidere și
congelatoare. Acesta a catalogat repetarea acestor incidente drept „profund
îngrijorătoare” și a denunțat o „încercare deliberată de a perturba lanțul de
aprovizionare cu alimente și de a submina încrederea consumatorilor în acesta”,
potrivit trtworld.com.

„E o tentativă deliberată de perturbare a lanţului nostru
de aprovizionare alimentară şi despre subminarea încrederii consumatorilor, un
avertisment pe care trebuie să-l luăm în serios”,
a declarat Christophe Hansen.

„Securitatea noastră alimentară nu este ameninţată pentru
moment, însă risipa alimentară şi repercusiunile sale asupra întreprinderilor
sunt reale”,
mai spus el.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T19:32:06.318Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid

Publicat

pe

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid

Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri și desemnarea unui contracandidat pentru Ilie Bolojan.

Mircea Abrudean, președintele Senatului Foto: FB Mircea Abrudean

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Întrebat despre solicitările liberalilor nemulțumiți, Abrudean a amintit că aceștia au avut ocazia să intre în competiție și la precedentul Congres, însă nu au propus un candidat alternativ, potrivit TVR Info.

„Au avut ocazia la precedentul Congres, la care n-au venit cu un contracandidat. Sigur, acel Congres a fost suspendat de către instanţe. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou Congres, cred că este poate chiar benefic, pentru a lămuri definitiv, să-i spunem, apele în Partidul Naţional Liberal. Poate că de data asta instanţa nu va suspenda o decizie a unui Congres, cine ştie, vom vedea”, a declarat președintele Senatului.

 Mircea Abrudean a subliniat că decizia convocării unui Congres aparține structurilor statutare ale partidului și a apreciat existența opiniilor critice în interiorul formațiunii.

„Nu văd nicio problemă cu privire la acest lucru. E, repet, foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, au existat întotdeauna. E bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv Congresul, care este cel mai înalt for posibil”, a afirmat liberalul.

Referindu-se la o posibilă candidatură a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru șefia partidului, Abrudean a spus că forța unui candidat se măsoară exclusiv prin votul delegaților la Congres.

„Contestatari şi contracandidaţi pot să fie mulţi, puterea acestora se vede la votul din Congres. În rest, până atunci, sigur că fiecare se poate manifesta cum consideră mai bine, mai vocal, mai puţin vocal”, a declarat liberalul.

În opinia sa, legitimitatea unei conduceri politice este dată de rezultatul votului din forul suprem al partidului.

„Rezultatul Congresului este cel care defineşte puterea unui lider”, a subliniat Mircea Abrudean.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T13:10:06.793Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE

Publicat

pe

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE

Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de aproximativ 6 miliarde de euro pe an, în perioada 2028-2034. Măsurile vizează în special platformele chineze de comerț electronic, precum Shein și Temu, și urmăresc atât creșterea veniturilor bugetare, cât și limitarea importurilor de produse ieftine care nu respectă întotdeauna reglementările europene, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat de Reuters.

Aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul UE. Foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Amploarea fenomenului este evidențiată de datele privind importurile. Anul trecut, în Uniunea Europeană au intrat aproximativ 5,8 miliarde de colete cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro, în creștere cu 26% față de anul precedent. Comisia Europeană consideră că, în numeroase cazuri, valoarea mărfurilor a fost declarată sub nivelul real pentru evitarea taxelor vamale.

Începând cu 1 iulie, a fost introdusă o taxă de trei euro pentru coletele mici, iar de la 1 noiembrie a fost aplicată o taxă suplimentară de doi euro, ceea ce majorează costurile importurilor. Estimarea de 6 miliarde de euro ia în calcul și o posibilă scădere a numărului de colete, pe măsură ce retailerii își adaptează activitatea la noile reguli.

Eurodeputatul Dirk Gotink, responsabil de coordonarea reformelor vamale la nivelul UE, a susținut că măsurile vizează combaterea unui model de afaceri bazat pe importuri de mică valoare și produse neconforme cu reglementările europene. Potrivit acestuia, veniturile suplimentare ar putea contribui la modernizarea și consolidarea autorităților vamale.

Cum vor fi împărțiți banii și cum reacționează platformele chineze

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul Uniunii Europene, iar restul de 10% la statele membre. Proporțiile ar putea fi însă modificate în cadrul negocierilor privind bugetul comunitar pentru perioada 2028-2034. În prezent, statele membre rețin 25% din taxele vamale colectate.

Platformele vizate au început deja să își adapteze strategiile. Compania care deține Temu a avertizat că noile taxe vor avea un impact considerabil asupra anumitor segmente ale activității sale. Shein, care obține aproximativ o treime din venituri în Europa, a transmis că prioritatea sa rămâne menținerea prețurilor competitive și îmbunătățirea serviciilor de livrare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La rândul său, AliExpress, deținut de grupul Alibaba, a anunțat extinderea capacităților de depozitare locală. Compania a avertizat însă că noile costuri ar putea afecta în special gospodăriile europene cu venituri mici.

„Taxa Temu”, propusă spre eliminare

Un proiect de ordonanță de urgență propune abrogarea „taxei Temu” de la 1 noiembrie 2026 și, concomitent, deschiderea unei linii de împrumuturi din venituri din privatizare de până la 300 milioane lei pentru susținerea termoficării în iarna 2026–2027. Detalii AICI.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T06:53:12.326Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
Actualitateacum 5 ore

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții

În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din România au înregistrat brusc temperaturi...

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Actualitateacum 11 ore

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid

Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne...

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Actualitateacum 17 ore

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE

Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de...

„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune „E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune
Actualitateacum 24 de ore

„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune

Guvernul a alocat două miliarde de lei pentru stingerea unor plăți restante acumulate de administrațiile locale, instituțiile publice finanțate integral...

Femeia captivă de trei ani într-un paradis din Pacific, deși are bilet de avion spre casă. Vrea să-și revadă mama bolnavă și să ajungă la nunta fiului Femeia captivă de trei ani într-un paradis din Pacific, deși are bilet de avion spre casă. Vrea să-și revadă mama bolnavă și să ajungă la nunta fiului
Actualitateacum o zi

Femeia captivă de trei ani într-un paradis din Pacific, deși are bilet de avion spre casă. Vrea să-și revadă mama bolnavă și să ajungă la nunta fiului

O femeie este blocată de trei ani în Insulele Cook, un arhipelag din Pacific, după ce a fost înșelată de...

Șofer de Bolt, înjunghiat după ce a cerut plata cursei. Agresorul abia ieșise din închisoare Șofer de Bolt, înjunghiat după ce a cerut plata cursei. Agresorul abia ieșise din închisoare
Actualitateacum 2 zile

Șofer de Bolt, înjunghiat după ce a cerut plata cursei. Agresorul abia ieșise din închisoare

Un șofer de Bolt, în vârstă de 52 de ani, a fost înjunghiat în mână de un client, în București,...

Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă” Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
Actualitateacum 2 zile

Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”

Internetul s-a umplut de anunțuri de vânzare, fiind perioada în care unii români cumpără porci pentru a-i sacrifica la Crăciun....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro