ATENŢIE!!!

ACEST DOCUMENT SE ADRESEAZĂ EXCLUSIV TUTUROR CELOR CE POT EVALUA RAŢIONAL ŞI POT FACE CONEXIUNI! TONUL ACESTUI DOCUMENT SE DOREŞTE A FI UNUL CONFESIV, MILITANT DAR ŞI SENTIMENTAL!

Studiind dispariția civilizațiilor istorice vom putea afirma cât de mult riscăm astăzi dar și ce anume ne tot transmite de-a lungul erelor si cumulul care ne-a oferit ad extenso istoria.Iar acest proces se desfășoară mai ales că am tot capatat lecții despre riscul pericolelor prăbușirii civilizației. Nu mai constituie absolut niciun fel de secret, iar faptul cel mai neplăcut și destul de îngrijorător este acela că toate semnele se înrăutățesc.

Prolog

De-a lungul istoriei, omenirea s-a confruntat constant cu trei probleme cruciale: războiul, foametea şi molimele. În secolul trecut, cel de-al XX-lea, printr-un concurs de împrejurări s-a reuşit să ”se rezolve” totul, în mare măsură. Războiul a avut o mare influenţă, iar puterea de distrugere a lichidat orice fel de speranţe.

Privind chiar retrospectiv, dar nefiind ancorat în sentimentele nostalgiei după trecut, vom descoperi mai ușor cauzele tuturor ororilor.

Dacă războiul a distrus popoare, pericolul auto-distrugerii ne pândește. Acum, în prezent numărul celor care se sinucid este mai mare decît al celor morţi în conflicte armate. De altfel, colapsul s-a tot menţinut mai bine de şapte decade, iar toate şocurile post-traumatice au declanşat o ” teorie” a fenomenologiei acestui nedorit lucru.Oricând,creionarea viitorului, pregătirea acestuia în această direcție este doar un obiectiv realistic, dar unul pe care elita conducătoare îl implementează cu deosebit succes.

Nenumăratele scenarii au condus spre o ”unitate în diversitate” care, după toate probabilităţile ce frizează ridicolul are valențe apocaliptice. Deconstrucția nu mai este imaginată în detaliu  pe ”marile scene ” politico-sociale ci vizează celula de bază a societății-familia. Este mai mult decât un scenariu negru, de-a dreptul fascinant al nenumăratelor moduri în care avem „şansa” de a putea să dăm greş din cauză că ne dorim prea mult şi, ori suntem ”programaţi” de propriile patimi , ori suntem fățiș  îndemnați s-ajungem din nou în acea crispare și ură perpetuă…

Cel de-al doilea aspect care ”joacă” un rol crucial este foametea care, din start nu se dorește a fi eradicată, cu toate că oamenii suferă mai degrabă din cauza obezităţii decît din cauza malnutriţiei. Molimele nu mai fac ravagii, iar cei mai mulţi oameni mor de bătrîneţe decît în urma bolilor infecţioase.

 Probleme actuale…nerezolvate

Retorica politicianistă pare c-ar răspunde la un nivel superficial , chiar la unele întrebări legitim puse,de-a dreptul deranjant de directe precum-”ce anume va lua însă locul războiului, foametei şi molimelor în agenda omenirii?”

Sau, noi ca homo sapiens ne dorim să tot ne învartim în cerc, numai să uităm de unde venim și mai ales dacă ne dorim sa accedem, dupa ceva timp…Acolo. Aici, pe cuprinsul Pământului metamorfoza nu se realizează bătând din palme frenetic, iar Homo deus ne arată încotro ne îndreptăm.

Ce destin alegem pentru noi înşine, ce scopuri ne vom stabili rămâne la aspirația, la preferința noastră ca ființe reactive, pe deplin raționale, dar și afective, înzestrate cu suflet.

Marile civilizații nu dispar, chiar dacă par, la prima vedere c-ar fi fost exterminate. În schimb, își iau din propria viață și continuă procesul sub o altă fațetă sau denumire.Așa a ajuns la concluzia istoricului israelian, (cu doctorat al Hebrew University din Ierusalim)- Yuval Noah Harari în opusul său intitulat pretențios „Homo Deus.”

Yuval Noah Harari explorează proiectele, visurile şi coşmarurile care ne vor marca viitorul. Omul va încerca să devină asemenea zeilor, învingînd moartea şi creînd viaţa artificială. Este chiar următorul stadiu al evoluţiei. A fost de altfel un proiect editorial de surprindere quasi complete a creșterii și căderii a mai multor civilizații diferite. El a avut dreptate în unele privințe: civilizațiile sunt adesea responsabile pentru declinul lor. Cu toate acestea, auto-distrugerea lor este de obicei asistată.

O privire sumară prin …istoria reală

Imperiul Roman, de exemplu, a fost victimă a numeroaselor rele, inclusiv supraexpansiunea, schimbările climatice, degradarea mediului și conducerea slabă. Dar, de asemenea,Imperiul Roman a fost adus în genunchi atunci când însăși Roma a fost ”măturată” de vizigoți în anul 410 și de triburile vandalilor în anul 455. Colapsul este adesea rapid și măreția nu oferă imunitate. Imperiul Roman a acoperit 4,4 milioane de kilometri pătrați (1,9 milioane de kilometri pătrați) în anul 390. Cinci ani mai tarziu, acesta a scăzut la 2 milioane de kilometri pătrați (770.000 km2). Până inspre 476, împingerea granițelor  imperiului era aproape de zero, chiar dacă câteva secole Imperiul Roman de Răsărit (viitorul Imperiu Bizantin) va avea o ascensiune și constanță de-a uimitoare, până în anul 1453.

Trecutul nostru profund este marcat de un eșec recurent. Ca parte a cercetării mele, încercarea de a afla de ce se produce colapsul printr-o autopsie istorică oferă o cheie de interpretare a acestei enigme. Ce poate să ne povestească despre propria noastră creștere și cădere a civilizațiilor istorice? Care sunt forțele care precipită sau întârzie un …(ne)dorit colaps?  Oare vedem modele similare astăzi, în plină epocă a post-adevărurilor?

Reputatul istoric israelian Yuval Noah Harari minimalizează primul mod de a privi civilizațiile trecute prin metoda de a compara longevitatea lor. Acest lucru poate fi dificil, deoarece nu există o definiție strictă a civilizației, iar nicio bază de date cuprinzătoare despre nașteri și decese (din vreo epocă) nu poate da răspunsuri pe deplin edificatoare.

În aceste coordonate, a compara durata de viață a diverselor civilizații, pe care le poate defini ca o societate pe deplin avansată tehnologic este contra-indicat.De alminteri, acolo unde secretul ar fi corelarea a mai multor megapolis-uri sau mari orașe, ar duce la succes, numai dacă vor avea dominația militară în regiunile lor geografice și o structură politică continuă . Având în vedere această definire, aproape toate imperiile sunt civilizații, dar nu toate civilizațiile sunt imperii. Datele extrase din două studii privind creșterea și declinul imperiilor (pentru perioada 3000 i.Hr -600 d.Hr.C și 600 i.HrC-700 d.Hr), precum și un sondaj informal, cu mulțime de surse, despre civilizațiile antice pe care le-a modificat luminează și clarifică întru câtva aceasta problematizare.

Ce este …colapsul?

Colapsul poate fi definit ca o pierdere rapidă și durabilă a populației, identitate și complexitate socio-economică. Serviciile publice se prăbușeau și tulburau, pe măsură ce guvernul își pierdea controlul asupra monopolului său asupra violenței, în plină epocă romantică cât și modernă.

Dar, istoria veche nu are consemnate episoade de acest gen. Practic toate civilizațiile trecute s-au confruntat cu această soartă, dar nu au fost orientate și nici dezbătute la vteo conferință.

Unele dintre izvoarele istorice au reușit să fie recuperate sau transformate, cum ar fi perioadă de după întemeieres Imperiului chinez dar și ultima perioadă de înflorire a imperiului (regatului) egiptean. Alte prăbușiri au fost permanente, ca în cazul insulei Paștelui. Uneori, orașele aflate în epicentrul prăbușirii sunt reînviate, ca și în cazul ”eternei” Rome. În alte cazuri, cum ar fi ruinele mayașe, acestea sunt lăsate abandonate ca un mausoleu pentru viitori turiști.

Ce ne poate spune acest lucru despre viitorul civilizației mondiale moderne? Sunt lecțiile imperiilor agrare aplicabile perioadei noastre de capitalism industrial după secolul al XVIII-lea.

Sclavia- motorul acestui fenomen 

”Harari suggests the possilibity of the replacement of humankind with a super-man, or «homo deus» (human god) endowed with supernatural abilities such as eternal life.”( Homo Deus: A Brief History of Tomorrow. Random House. p. 462.)

În vechime sclavii erau minoritari, ştiau de la bun început care le este statutulşi puteau să se răscumpere. Actualmente sclavii sunt majoritari, nu ştiu că sunt sau pot fi pe deplin sclavi, nu acceptă să fie catalogați că sunt sclavi, ori pentru a rămâne în sclavia lor chiar luptă împotriva celor care încearcă să-i trezească. Adică se poate vorbi, fără a se exagera că în epoca post-adevărurilor, a post-postmodernității ,absolut nimeni și nimic nu poate împiedica să fim majoritari…” sclavi perfecți”.

Știu că este foarte greu  de acceptat, chiar de a potrivi o metaforă pentru a ilustra complexitatea vicleniei ingineriei sociale puse în practică în secolul vitezei, secolul al XXI-lea. E mai mult decât un ”simplu plan” de marketing. E mai mult decât orice formă de a fi ”adormiți”.

Argumente valide

” Aşadar, scrierea a facilitat apariţia unor entităţi fictive puternice care au
organizat milioane de oameni şi au remodelat existenţa râurilor, mlaştinilor şi
crocodililor. În acelaşi timp, scrierea i‑a făcut pe oameni să creadă mai uşor
în existenţa unor asemenea entităţi fictive, deoarece îi obişnuia să experimenteze
realitatea prin intermediul simbolurilor abstracte.
Vânătorii‑culegători îşi petreceau timpul căţărându‑se în copaci, căutând
ciuperci şi vânând porci‑mistreţi şi iepuri. Realitatea lor de zi cu zi consta în
copaci, ciuperci, porci‑mistreţi şi iepuri. Ţăranii lucrau toată ziua pe câmp,
arând, recoltând, măcinând porumbul şi având grijă de animalele din curte.
Realitatea lor de zi cu zi era să simtă pământul noroios sub picioarele goale,mirosul boilor înhămaţi la plug şi gustul pâinii calde, proaspăt scoase din cuptor.
În schimb, funcţionarii cu ştiinţă de carte din Egiptul antic îşi petreceau cea
mai mare parte din timp citind, scriind şi calculând. Realitatea lor de zi cu zi
consta în însemne cu cerneală pe pergamente de papirus, care stabileau cine
ce câmp deţinea, cât costa un bou şi ce taxe anuale aveau de plătit ţăranii. Un
scrib putea decide soarta unui întreg sat dintr‑un condei.
Marea majoritate a oamenilor au rămas analfabeţi până în epoca modernă,
dar administratorii indispensabili au început să vadă tot mai mult realitatea prin
intermediul textelor scrise. Pentru această elită alfabetizată – fie în Egiptul
antic, fie în Europa secolului XX –, orice lucru scris pe o bucată de hârtie era
cel puţin la fel de real precum copacii, boii şi fiinţele umane.
În primăvara anului 1940, când naziştii au invadat Franţa prin nord, o bună
parte dintre evreii francezi au încercat să fugă din ţară prin sud. Ca să treacă
graniţa, aveau nevoie de vize pentru Spania şi Portugalia şi, împreună cu o mulţime
de alţi refugiaţi, zeci de mii de evrei au asediat consulatul portughez din
Bordeaux, într‑o încercare disperată de a obţine hârtia care avea să le salveze
viaţa. Guvernul portughez le‑a interzis consulilor săi din Franţa să emită vize
fără aprobarea prealabilă a Ministerului de Externe, dar consulul de la Bordeaux,
Aristides de Sousa Mendes,(…)”  (Yuval Noah Harari, pag 148-149)

Societățile din trecut și din prezent sunt doar sisteme complexe compuse din oameni și tehnologie. Teoria „accidentelor normale” sugerează că sistemele tehnologice complexe dau în mod regulat calea eșecului. Deci, prăbușirea poate fi un fenomen normal pentru civilizații, indiferent de mărimea și stadiul lor. Suntem mai avansați din punct de vedere tehnologic acum. Dar acest lucru oferă puține motive să creadă că suntem imuni față de amenințările care ne-au desființat pe strămoșii noștri. Noile noastre abilități tehnologice aduc chiar provocări noi, fără precedent, amestecului. Și, deși scara noastră poate deveni globală, prăbușirea pare să se întâmple atât cu imperiile întinse, cât și cu națiunile deopotrivă. Nu există niciun motiv să credem că o dimensiune mai mare este armura împotriva dizolvării societății. Sistemul nostru economic strâns cuplat, pe deplin globalizat, menit dacă este posibil să facă intr-o asemenea masura ca  răspândirea crizei sa para inaesizabilă devine…o utopie.

Curentul acesta așa-zis umanist ca ideologie precum şi ca teorie a evoluţiei e discutabil, poate chiar blamabil.Se vor găsi mulți din sfera academică care vor aduce în ochii opiniei publice frământările și disperarea societății. Acestea din moment ce, nefiind raportate la realitatea ştiinţifică actuală produce false așteptări. Dar, pe fondul unei imbecilizări continue, care este chiar promovata, acceptată drept poziţie oficială a sistemului internaţional perfid şi depravat, colapsul prinde contur.

Yuval Noah Harari prin studiul său promovează un curent filosofic cu aspirații spirituale, dar neracordat la realitatea ştiinţifică. Israelianul Harari optează pentru o ideologie care s-a dovedit a fi neproductivă şi chiar nocivă pentru umanitate.

Sintagma despre “homo-deus”, în traducere “omul-dumnezeu”, nu este altceva decât o altă găselniță, un alt improbabil item, în care războiul ideatic provoacă umanitatea la reflecții și chiar la un ”război informaţional”, unul de care se pare că Sistemul ne vrea a fi mereu conectat la surse. Cumva dedicat acestui debut al secolului al XXI-lea, impresionantul volum este doar o trecere pe repede înainte a unei istorii tulburătoare,  din toate punctele de vedere, la fel precum sintagma „homo-sapiens” a fost pentru secolul al XX-lea.„Inventarierea lor ” a fost prudent elaborată de către cei care duc azi razboiul biologic şi informaţional.

Factori nocivi

Dacă soarta civilizațiilor anterioare poate fi comparată cu o banală foaie de parcurs pentru viitorul nostru, ce am putea să mai spunem? O metodă eficientă este de a examina tendințele care au precedat prăbușirea istorică și de a vedea cum se desfășoară astăzi. Deși nu există o singură teorie acceptată unanim, dîn moment ce se întâmplă prăbușiri, istoricii, antropologii și alții au propus diferite explicații.

Schimbarile climatice nu pot fi ignorate . De fapt, atunci când se schimbă stabilitatea climatică, rezultatele pot fi dezastruoase, ducând la defectarea culturilor, la foamete și la deșertificare. Prăbușirea pe rând a tuturor civilizațiilor a coincis cu schimbările climatice bruște, de obicei raportate la vreme de îngheț și secetă.

Dezvoltarea mediului ilustrează tocmai colapsul care poate apărea atunci când societățile depășesc capacitatea de transport a mediului înconjurător. Această teorie a colapsului ecologic, care a făcut obiectul cărților cu cele mai bune vânzări, indică o despădurire excesivă, poluarea apei, degradarea solului și pierderea biodiversității drept cauze precipitante.

Inegalitatea si sistemul oligarhic de tip autocrat au generat si genereaza mari dezechilibre.  Bogăția și inegalitatea politică pot fi factorii principali ai dezintegrării sociale, precum și impunerea oligarhiei, de fapt centralizarea puterii printre liderii mondiali. Acest lucru nu numai că provoacă primejdie socială, ci îngreunează capacitatea societății de a răspunde la problemele ecologice, sociale și economice.

Domeniul acesta provocator modelează modul în care factori precum egalitatea și demografia se corelează cu violența politică. Analiza statistică a societăților anterioare sugerează că acest lucru se întâmplă în cicluri. Pe măsură ce populația crește, oferta de forță de muncă depășește cererea, lucrătorii devin ieftini și societatea devine din ce în ce mai greu de stăpânit. Această inegalitate subminează solidaritatea colectivă și turbulențele politice ce urmează.

Gradul de complexitate și ferocitate cresc, din moment ce colapsul amintit de expertul și istoricul Yaval Noah Harari propune aluziv că societățile să se prăbușească în cele din urmă sub ponderea complexității și birocrației lor acumulate. Societățile sunt colective de rezolvare a problemelor care cresc în complexitate pentru a depăși noi probleme.

Cu alte cuvinte, „cei patru călăreți ai Apocalipsei „- războiul, dezastrele naturale, foametea și epidemiile sunt mai actuale ca niciodată. Imperiul Aztec, de exemplu, a fost pus la punct de către invadatorii spanioli. Majoritatea statelor agrare timpurii au fost trecătoare din cauza epidemiilor mortale. Concentrația oamenilor și a bovinelor în așezări cu igiena precară a făcut ca epidemiile de boli să fie inevitabile și catastrofale. Uneori, dezastrele combinate, cum a fost cazul spaniolului care a introdus salmonella în America.

    “We do not become satisfied by leading a peaceful and prosperous existence. Rather, we become satisfied when reality matches our expectations. The bad news is that as conditions improve, expectations balloon.The most common reaction of the human mind to achievement is not satisfaction, but craving for more.” Homo Deus: A Brief History of Tomorrow by Yuval Noah Harari

Militant al Inteligenței Artificiale, al eugeniei și extincției

În alt loc pe final, cumva special, Homo Deus adoptă o abordare orientată spre viitor cu privire la viitorul speciei noastre, oferind multe idei care provoacă gândirea (și adesea destul de rece) pentru ceea ce poate arăta viitorul. După cum indică numele, Harari sugerează că oamenii vor încerca să se modifice pentru a deveni un fel de „zei”. El crede că acest lucru se poate face în trei moduri prin ingineria biologică , prin modificarea , îmbunătățirea organismelor noastre actuale prin mijloace organice cât și includerea ingineriei cyborg-ilor (a viitorilor mutanți din laboratoare) .Cu alte cuvinte, adăugând componente non-organice în corpul nostru ingineria ființelor ne-organice si folosind mijloace neecologice pentru a dezvolta Inteligența Artificială devenim proprii noștri…călăi.

Dacă scopul final este de a ajunge la punctul în care putem trăi pentru totdeauna, nu cumva ne extindem capabilitățile umane cu tehnologie.Tot așa, de ce să nu ne extindem la viața veșnică?

Harari argumentează că oamenii și procesele lor de gândire pot fi în cele din urmă dezintegrate până la procese chimice și algoritmi. Acești algoritmi pot fi replicați prin inteligența artificială. Nu am fost deloc de acord cu ”pașii logici” ai lui Harari, care au arătat că tot ceea ce facem este provocat de algoritmi. De exemplu, el a susținut că fiecare gând este doar o reacție chimică în creierul nostru, pe care o putem „vedea” că se întâmplă în scanarea creierului. Nu este adevărat acest lucru,deoarece este cu mult mai mult decât o simplă scanare.

Nu cred că în momentul de față înțelegem destul de mult conștiința umană pentru a face saltul logic. Acestea au fost o presupunere care este mereu purtată ca un ligt-motiv în restul cărții. Ingineria biologică se întâmplă deja, într-o oarecare măsură. De exemplu, oamenii folosesc antidepresive pentru a evita gândurile negative.

În cele din urma, linia continuatoare a sa susține că vom începe să folosim astfel de metode pentru a „îmbunătăți” oamenii sănătoși. La rândul său, aceasta va începe să ne despărțească în „elite”, pe cele care ne pot permite îmbunătățiri, și pe „restul”. Relația ar putea fi asemănătoare cu relațiile actuale dintre oameni și animale. Ca exemplu, gândiți-vă la fermele de porci, unde cei în măsură supun porcii la tratamente rele și le provoacă suferință, fara a le păsa de consecințe, deoarece ei cred că inteligența lor este mai mică …decât a noastră.

Acest punct de vedere cinic nu mai constituie nimic pentru viitor, iar alunecarea pe aceasta pantă periculoasă de aici amintește de procesul extincției, chiar al eugeniei. În opinia sa, pentru a evita să devenim o clasă „inutilă” de persoană, trebuie să învățăm cum să învățăm. Învățarea rapidă și capacitatea de a ne reinventa vor fi esențiale pentru a ne susține avantajul „uman”.Tare mult mi- aș dori să citesc mai multe despre ceea ce Harari consideră ”a fi uman.”

Ca un veritabil apologet al Noii Ordini Mondiale, savantul israelian promovează idei pe care le argumentează și de care omenirea este ”însetată”. El provoacă o „decuplare” a inteligenței și a conștiinței și, din moment ce începem deja să creăm mașini care să poată procesa mai bine algoritmi decât noi, dam gir și putere rețelelor și eliminăm nevoia de conștiință. Acest proces ne reduce la doar un mănunchi de puncte de date și este deja acceptat de cei din Silicon Valley și de dincolo de acest loc ținut secret. Deja, de exemplu, guvernele mondiale se luptă să țină pasul cu progresele tehnologice. Dar transformarea rapidă a datelor nu înseamnă neapărat sfârșitul omenirii, totuși nu ne cunoaștem încă locul în ea …

În loc de concluzii

Cu mult înainte ca acest curent marxist  să fie învins în anii ’90, el a dezvoltat un mutant mult mai periculos, numit marxism cultural. Aceasta a fost o încercare a revoluției de a cuceri Occidentul, nu prin politică și economie, ci prin cultura înțeleasă în sensul cel mai larg. Astfel, umanismul părea să ofere codul moral – dar totuși secular, ne-religios – pentru Occident, pe care marxismul de modă veche nu a reușit să-l ofere.

Acum că secolul al XX-lea a trecut în acesta, atat de tehmologizat si deopotriva de rapid -al XXI-lea, marxismul cultural a trecut într-o nouă fază atât de extremă încât să pară aproape de necrezut pentru membrii generației mai în vârstă, cum ar fi scriitorul prezent. Cele mai importante idei ale acestei noi faze, care continuă să se dezvolte puternic la viteză redusă, sunt ​​multiculturismul, transgenderismul și infantilismul. Multiculturalismul încearcă să distrugă ultimele vestigii ale culturii creștine, prezentând-o unor culturi non-creștine, în special islamice. Transgenderismul încearcă să distrugă diferențele fundamentale – biologice – între ființele umane. Infantilismul încearcă să distrugă însăși natura umană în cel mai fundamental aspect al acesteia – abilitatea de a acționa ca adulți raționali, liberi.

Cu toate acestea, coborârea lui Homo Sapiens în Homo Infantilis și Asexualis este doar prima etapă a revoluției. Cea de-a doua, mai seducătoare, este presupusa ascensiune a lui Homo Sapiens (acum deja transformată în Homo Infantilis) către Homo Deus – divinizarea omului prin mijloace pur ateiste, în principal …științifice.

Sursa foto : Adevarul,National Geographic Romania,Inimă de carte,Mashable,The Times

Acest material a fost conceput si oferit de către Prof. Dr.Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanta, redactor-sef al platformei online Criteriul Național