Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Dureri de unghii, insomnii sau probleme de erecţie

Publicat

pe

Dureri de unghii, insomnii sau probleme de erecţie

Pe parcursul acestui an, gălăţenii au reclamat tot felul de situaţii la 112.

O femeie a anunţat la serviciul de urgenţă că o doare o unghie, alta că i-a ieşit o pată pe faţă, în timp ce o tânără i-a anunţat pe operatori că are menstruaţie prelungită.

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean s-au confruntat şi cu o situaţie inedită în care o femeie a spus că a fost violată cu un morcov, prezentând leguma drept probă.

„Am avut un caz special anul acesta. O salvare de la Serviciul de Ambulanţa Galaţi a luat o femeie care susţinea că a fost violată cu un morcov. Avea morcovul într-o sacoşă. Femeia a fost dusă la ginecologie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi, Mihai Polinschi.

Bărbaţii, în schimb, au sunat la 112 şi s-au plâns de dureri de picioare, de măsele şi de insomnii.

Mulţi gălăţeni solicită ambulanţa pentru a nu sta în sala de aşteptare de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, dar au fost şi solicitări de transport cu salvarea, în regim de taxi, dintr-un punct în altul în oraşul Galaţi.

Nici salvatorii din Vrancea nu duc lipsă de apeluri ciudate la 112.

De la începutul anului până în luna septembrie, operatorii au preluat 39 de apeluri care ulterior s-au dovedit a fi alarme false. Au fost apeluri pentru deblocarea unor uşi, iar proprietarii dormeau în interior, dar şi solicitări pentru salvarea unor animale care nu au fost găsite la locul indicat.

În Gorj, o solicitare ciudată a fost făcută în aprilie, când un bărbat dintr-o localitate aflată în apropiere de Târgu-Jiu a sunat la 112 şi a cerut intervenţia unui echipaj de la Ambulanţă, susţinând că are „tulburări”. Medicii au descoperit la faţa locului că, de fapt, avea probleme cu erecţia.

„A fost solicitată ambulanţa, un echipaj de ambulanţă, pentru un pacient de sex masculin, pentru tulburări. Ajuns la faţa locului, echipajul de ambulanţă a constatat că, de fapt, pacientul solicitase ambulanţa întrucât nu avea erecţie. A trebuit să-l ia, l-a transportat la UPU şi de acolo au început să-l plimbe pentru analize. El a sunat la 112. Avea tulburări şi în final, când a ajuns ambulanţa acolo, a spus de ce chemase ambulanţa. l-au dus la spital, pentru că nu aveam cum să-l lăsăm acasă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul SJA Gorj, Constantin Mitroi.

Apeluri absurde au fost făcute şi către Serviciul de Ambulanţă Vaslui. Cele mai multe dintre acestea sunt din localităţi din judeţ, iar oamenii apelau 112 pentru a ajunge mai repede şi mai uşor în Vaslui.

Spre exemplu, un bărbat din Fereşti a minţit că îi naşte soţia pentru că voia să ajungă în Vaslui, iar drumul era înzăpezit.

„A sunat şi a anunţat soţia sa, gravidă cu gemeni naşte acasă şi are nevoie urgentă de ambulanţă. Pentru a fi convingători, soţul, soţia şi un fiu de 14 ani au început să plângă în receptor, imitând scâncetele unui nou-născut. Apelanţii au fost atât de convingători încât ambulanţa a plecat la caz, având ca antemergător o maşină de deszăpezit. Ajuns în sat, echipajul a constatat că apelul fusese fals şi că bărbatul care sunase voia să ajungă în oraş, la Vaslui, iar autorităţile nu deblocaseră drumul înzăpezit”, a declarat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.

O femeie din Siliştea, gravidă în luna a opta, a apelat serviciul de urgenţă spunând că i-a venit sorocul. În ambulanţă a spus echipajului că nu are contracţii, dar că soţul voia să o ia la curăţat grădina de buruieni şi ea nu voia să stea în soare.

Tot pentru a ajunge mai repede în Vaslui, un bărbat din satul Duda a spus operatorilor din dispercerat că vomită şi că nu poate să se ţină pe picioare.

„Transportat la spital, bărbatul a sărit de pe targă, spre surprinderea medicilor. Ulterior, a mărturisit că voia să ajungă în Huşi ca să prindă microbuzul spre Bucureşti şi nu avea cursă din sat la o oră aşa târzie”, a explicat Daniel Ungureanu.

Ca să fie sigur că prind un microbuz spre Braşov, doi tineri de 17 şi 19 ani din Fîstîci au apelat 112 şi au spus că băiatul de 17 ani are dureri în piept şi nu poate să respire. Cei doi au profitat de faptul că minorii au dreptul la însoţitor, au fost duşi la Spitalul Judeţean Vaslui, unde au refuzat consultul şi spitalizarea, explicând că trebuiau să prindă un microbuz care pleca spre Braşov la ora 7 şi pentru că nu aveau cum să ajungă altfel în Vaslui, au solicitat ambulanţa.

O criză de stomac a simulat o tânără de 18 ani din Văleni.

„Ambulanţierii au găsit-o la domiciliu îmbrăcată în rochie mulată, scurtă, cu tocuri de 15 centimetri. Tânăra se ţinea de stomac şi a fost dusă la Spitalul Judeţean Vaslui. Ajunsă la destinaţie, fata a recunoscut nonşalant că de fapt avea întâlnire cu iubitul ei şi cum acesta a sunat-o să-i spună că nu are bani de benzină pentru a o duce la club, a simulat problema de stomac pentru a ajunge la oraş”, a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Tot pentru a ajunge la timp undeva, un bărbat de 42 de ani din Lingurari a sunat la 112 la ora 4 dimineaţa şi a spus că a înghiţit o şopârlă.

„Crezând că e vorba despre o persoană cu afecţiuni psihice aflată în criză, a fost trimis un echipaj al Staţiei Judeţene de Ambulanţă. De fapt, bărbatul trebuia să ajungă la Tribunalul Vaslui unde era citat într-un proces. A vrut să ajungă gratis şi a spus la telefon ce i-a trecut prin minte pe moment”, spune Daniel Ungureanu.

Încercând să se răzbune pe fosta soţie, un bărbat din Fruntişeni apelează de doi ani 112 şi anunţă că cei doi copii ai lor au păţit diverse lucruri, fie că au căzut de pe casă, fie că au fost loviţi de cai sau că au fost otrăviţi.

„Doi soţi de 60, respectiv 65 de ani, din Costeşti, sat aflat la aproximativ 20 de km de Vaslui, au pus un echipaj de Ambulanţă pe drumuri de două ori la interval de câteva minute, dintr-o ambiţie. Cei doi erau în stare de ebrietate şi au simulat la telefon un infarct. Medicul ajuns la faţa locului a fost refuzat, cei doi soţi spunând tranşant că au sunat doar ca să verifice promptitudinea. Fiind certaţi că abuzează de acest serviciu în timp ce alţi oameni bolnavi cu adevărat trebuie să aştepte, bărbatul a spus: <Pe cât facem pariu că vă întoarceţi la noi când ajungeţi în vârful dealului >. După ce echipajul de Ambulanţă a plecat, cei doi au aşteptat 10 minute şi au sunat din nou la 112, simulând infarctul. Echipajul a fost întors din drum, iar bărbatul satisfăcut le-a spus: <Ţi-am demonstrat că te întorci dacă vreau eu?>”, a povestit Daniel Ungureanu.

O gravidă din Codăeşti, aflată la a treia sarcină, a sunat la 112 pentru că-i venise sorocul, dar a refuzat să urce în ambulanţa chemată pentru că avea rufe de spălat. După 2-3 ore a sunat din nou şi aproape a născut în ambulanţă, a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Comentarii Facebook

Actualitate

Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus

Publicat

pe

Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus

Atunci când alegi un leasing pentru o mașină rulată, îți asumi o relație financiară pe câțiva ani. Acest ghid te ajută să înțelegi pas cu pas cum funcționează leasingul pentru mașinile rulate, cum să citești ofertele dincolo de mesajele publicitare și cum să calculezi costul real al unei finanțări. La final, vei ști cum să-ți stabilești propriile criterii clare de selecție, să compari corect ofertele de leasing pentru mașini rulate și să reduci riscul de a descoperi costuri suplimentare pe parcursul contractului. 

Cuprins

  1. Diferențele esențiale dintre leasing și credit auto
  2. Negocierea condițiilor și adaptarea la planurile tale
  3. Analiza avansului, dobânzii și duratei contractului
  4. Evaluarea nevoilor tale și a bugetului lunar
  5. Citirea corectă a ofertelor și a contractului de leasing

1. Diferențele esențiale dintre leasing și credit auto 

Leasingul și creditul auto te duc, teoretic, în același punct: la volanul mașinii dorite. Modul în care ajungi acolo diferă însă destul de mult. Diferențele apar la proprietate, costuri lunare, flexibilitate și modul în care gestionezi riscurile pe termen lung. La creditul auto, banca îți împrumută banii pentru mașină, iar tu devii proprietar de la început. Mașina se înscrie pe numele tău, dar are o notare de garanție în favoarea băncii până achiți creditul. În acte, tu ești proprietar, dar nu o poți vinde sau înstrăina liber fără acordul băncii. În leasingul financiar, firma de leasing este proprietar pe perioada contractului. Tu ești utilizator și poți folosi mașina conform contractului, iar la final, de regulă, o poți cumpăra plătind valoarea reziduală. 

În leasingul operațional, la final nu e obligatoriu să cumperi mașina, pur și simplu o returnezi. Ratele de credit auto se calculează în funcție de suma împrumutată, dobândă și perioadă. De obicei, avansul minim poate fi mai mic decât la leasing, dar depinde de ofertă și de bancă. Dobânda poate fi fixă sau variabilă și influențează direct cât plătești lunar. Totuși, la leasing, avansul este, de regulă, mai mare. Partea bună e că astfel scade suma finanțată, ceea ce poate duce la rate lunare mai ușor de gestionat. 

2. Negocierea condițiilor și adaptarea la planurile tale 

Negocierea condițiilor pentru un credit sau un leasing auto începe cu o întrebare simplă: ce îți dorești de la mașină în următorii ani. Dacă știi cât timp vrei să o păstrezi, ce buget lunar ai și cât de stabil e venitul, poți discuta mult mai ferm cu banca sau firma de leasing. Altfel, riști să accepți rapid prima ofertă și să descoperi ulterior că ratele te presează sau contractul nu îți lasă loc de mișcare. Durata contractului influențează direct rata lunară. O perioadă mai lungă înseamnă, de obicei, rate mai mici, dar un cost total mai mare. O perioadă mai scurtă te ajută să termini mai repede plata mașinii, însă cu rate lunare mai ridicate. Când discuți cu consultantul, poți cere simulări pentru mai multe variante de durată, de exemplu 3, 5 și 7 ani. Vezi cum arată rata în fiecare scenariu și analizează ce se potrivește mai bine cu venitul tău. Dacă ai venituri variabile, poate are mai mult sens o rată ușor mai mică, care îți lasă o marjă de siguranță în lunile mai slabe.

3. Analiza avansului, dobânzii și duratei contractului 

Analiza avansului, a dobânzii și a duratei contractului îți arată cât vei plăti de fapt pentru leasingul la mașina rulată, nu doar cât este rata lunară. Un consultant de la Auto Big te poate ajuta să înțelegi mai bine toate clauzele întâlnite în contract.

Avansul reprezintă suma pe care o plătești din resurse proprii la început. Cu cât avansul este mai mare, cu atât suma împrumutată scade și, implicit, și dobânda totală. Apoi, dobânda este prețul pe care îl plătești pentru banii împrumutați. Poate fi fixă sau variabilă. Dobânda fixă rămâne aceeași pe toată durata contractului, ceea ce îți oferă predictibilitate: rata nu „sare” în sus dacă indicii de piață cresc. Dobânda variabilă poate fi mai avantajoasă la început, dar depinde de evoluția pieței pe termen lung. Durata contractului influențează simultan rata lunară și suma totală plătită. O perioadă mai lungă înseamnă rate mai mici, deci buget lunar mai relaxat, dar dobânda se acumulează pe mai mult timp. O perioadă mai scurtă crește rata, însă scade costul total cu finanțarea.

4. Evaluarea nevoilor tale și a bugetului lunar 

Evaluarea nevoilor și a bugetului lunar începe cu o întrebare simplă: de ce ai nevoie, de fapt, de mașină. Răspunsul la această întrebare îți filtrează opțiunile și te ajută să nu alegi o mașină prea scumpă sau, dimpotrivă, prea modestă pentru ce urmează să faci cu ea. Apoi intră în scenă partea mai puțin spectaculoasă, dar decisivă: câți bani poți direcționa lunar spre rată fără să îți strângi la maximum restul cheltuielilor. Înainte de a te uita la prețuri și oferte de finanțare, merită să te uiți atent la felul în care folosești mașina. O folosești zilnic pentru navetă sau doar în weekend? Circuli mai mult în oraș sau faci des drumuri lungi în afara localității? Ai copii sau planuri de familie în viitorul apropiat, care ar cere mai mult spațiu?

Răspunsurile la aceste întrebări îți stabilesc profilul de utilizare. De exemplu, cine merge zilnic pe distanțe scurte, în aglomerație, pune accent pe consum redus și manevrabilitate. Pe de altă parte, cine parcurge sute de kilometri pe autostradă caută confort, siguranță și un motor potrivit pentru mers constant la viteze mai mari.

5. Citirea corectă a ofertelor și a contractului de leasing 

Citirea corectă a ofertelor și a contractului de leasing face diferența dintre o finanțare confortabilă și una plină de surprize. Broșurile și reclamele îți arată rata „de la…”, însă detaliile reale se află în ofertă și în contract. Cu puțină atenție și câteva întrebări clare, poți înțelege exact ce semnezi și ce vei plăti în următorii ani. Ofertă înseamnă, de fapt, o simulare: mașină, avans, durată, rată lunară și câteva costuri asociate. Nu accepta o ofertă prezentată doar verbal. Cere întotdeauna o formă scrisă, măcar pe e-mail, pentru a o analiza în liniște. Acolo trebuie să găsești toate elementele care îți influențează bugetul. Poți cere consultantului o comparație între două-trei variante de durată sau de avans. 

Nu în ultimul rând, contractul de leasing completează și detaliază oferta. Orice detaliu omis aici poate deveni o problemă când vrei să modifici ceva pe parcurs. Când înțelegi toate aceste detalii, semnătura pe contract nu mai vine cu emoția „sper să fie bine”, ci cu convingerea că știi la ce te angajezi, lună de lună, până la ultima factură.

Dacă ții cont de tipul de leasing potrivit profilului tău, de costul total pe toată durata contractului, de istoricul mașinii și de toate comisioanele ascunse, ai șanse mari să te bucuri de un autoturism bun, fără surprize neplăcute la plată; următorul pas este să-ți pui pe hârtie bugetul lunar, să compari concret cel puțin trei oferte și să pui întrebări insistente despre orice clauză neclară, astfel încât, atunci când semnezi contractul, să știi exact pentru ce plătești.

Fotografie creată de Vitaly Gariev de pe platforma Pexels.com

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

ASUS Zenbook Copilot+ PC: performanță mobilă cu noile procesoare AMD Ryzen™ AI 400 Series

Publicat

pe

Noua linie de
laptopuri ASUS Zenbook reprezintă un salt important pentru ecosistemul Copilot+
PC, fiind dezvoltată special pentru a răspunde noilor exigențe venite din
partea creatorilor de conținut, a profesioniștilor și a utilizatorilor care au
nevoie de productivitate în mișcare. Prin integrarea aplicațiilor dedicate ASUS
AI și a procesoarelor AMD Ryzen™ AI 400 Series, modelele Zenbook 14 OLED și
Zenbook S16 oferă configurații capabile să ruleze sarcini complexe rapid,
menținând în același timp o autonomie ridicată pe parcursul întregii zile.

ASUS Zenbook S16 (UM5606):
soluție avansată pentru performanță profesională

Modelul ASUS Zenbook S16 (UM5606) se adresează utilizatorilor care caută un
echilibru între puterea de procesare de nivel profesional și o construcție
foarte rezistentă. Designul acestui laptop folosește soluții tehnice inspirate
din industria aerospațială și cea a ceasurilor de lux, remarcându-se prin
șasiul integral metalic și capacul realizat din Ceraluminum. Acest material
ceramic hibrid, brevetat și optimizat de ASUS pe parcursul a patru ani, permite
obținerea unei carcase cu o grosime de doar 1,1 centimetri. Din punct de vedere
mecanic, această structură este cu 30% mai ușoară decât finisajele clasice, dar
oferă o rezistență de trei ori mai mare la zgârieturi, uzură și șocuri
mecanice, fiind totodată mai simplu de întreținut când vine vorba de curățare.

Dincolo de
aspectul exterior, laptopul este echipat cu o baterie de 83 Wh care asigură
până la 23 de ore de autonomie în teste practice, eliminând necesitatea
încărcărilor frecvente în timpul deplasărilor. Performanța în aplicațiile de
productivitate și creație este susținută de procesorul AMD Ryzen™ AI 9 465,
dotat cu o unitate de procesare neuronală (NPU) de 50 TOPS. Această componentă
accelerează local funcțiile bazate pe inteligență artificială din suite precum
Microsoft 365 și Adobe, direct în interfețele standard de lucru, lucru ce
sporește și mai mult productivitatea.

Pentru a
preveni supraîncălzirea și scăderea performanței în timpul ședințelor de lucru
prelungite, inginerii au implementat pentru ASUS Zenbook S16 (UM5606) un
sistem de răcire avansat cu foi de grafit dublu-strat, ventilatoare duale și o
cameră de vapori subțire. Acest ansamblu performant permite dispozitivului să
funcționeze extrem de silențios, menținând zgomotul sub pragul de 25 dB pentru
a favoriza concentrarea deplină, fără a face niciun fel de sacrificiu la nivel
de performanță.

ASUS Zenbook 14 OLED (UM3406):
portabilitate ridicată și eficiență zi de zi

Pentru cei
care prioritizează mobilitatea absolută, ASUS Zenbook 14 OLED (UM3406) oferă un corp compact cu o greutate de 1,2
kg și o grosime de 14,9 milimetri. În ciuda dimensiunilor reduse, laptopul
păstrează o conectivitate excelentă printr-o gamă completă de porturi I/O, un
sistem audio cu difuzoare super-liniare și un ecran de 14 inch cu tehnologie
ASUS OLED, optimizat pentru a reda imagini detaliate și culori precise în orice
condiții de iluminare ambientală.

Configurația
internă se bazează pe procesorul AMD Ryzen™ AI 7 445 și o baterie de 75 Wh, o
combinație ce oferă fără efort o autonomie practică de peste 25 de ore, ideală
pentru sesiuni lungi de muncă sau divertisment. Realimentarea acumulatorului se
realizează în foarte scurt timp prin sistemul flexibil USB-C Easy Charge, deci
poți reveni imediat la lucru.

Un avantaj
major al laptopului ASUS Zenbook 14 OLED
(UM3406) îl reprezintă co-procesorul dedicat cu
putere de 50 TOPS, un chip care transformă laptopul într-un Copilot+ PC capabil
să execute sarcini AI avansate direct pe dispozitiv. Activități precum
rezumarea documentelor, traducerile în timp real sau editarea foto-video sunt
procesate local, ceea ce înseamnă că datele confidențiale rămân securizate și
nu sunt transmise în cloud, un plus greu de ignorat.

Durabilitate conform
standardelor militare și siguranță extinsă în situații neplăcute

Ambele modele
din gama Zenbook sunt construite pentru a rezista utilizării intense în medii
nefavorabile, fiind testate riguros conform
standardului militar american MIL-STD 810H. Acest
proces de evaluare include 12 metode de testare și 26 de proceduri stricte care
certifică rezistența dispozitivelor testate la impact, vibrații puternice,
temperaturi extreme, umiditate ridicată și expunere la praf, nisip și particule
de de mici dimensiuni.

Pentru a
asigura o protecție completă a investiției, cumpărătorii beneficiază de
programul ASUS Perfect Warranty, un serviciu gratuit care acoperă costurile
reparațiilor în caz de incidente care duc la distrugere accidentală a
laptopului. Protecția devine activă în mod automat după crearea unui cont de
membru ASUS și înregistrarea noului produs în termen de 90 de zile de la
achiziție, oferind acoperire pentru defecțiunile cauzate de căderi, contactul
cu lichide, supratensiuni electrice sau spargerea ecranului.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?

Publicat

pe

Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?

Ai în plan un city break de 2–3 zile și vrei să te miști rapid între aeroport, hotel și atracțiile principale? Alegerea mașinii potrivite îți influențează confortul, bugetul și modul în care îți organizezi programul. În cele ce urmează, îți oferim câteva recomandări care te vor ajuta să alegi modelul potrivit în aproximativ 30 de minute. Iată la ce să fii atent, ce să compari și cum să eviți costurile neprevăzute!

Definește-ți nevoile

Înainte să intri pe o platformă de închirieri auto, răspunde la trei întrebări simple.

  • Câți sunteți și ce bagaje aveți? Pentru două persoane cu bagaje de cabină, o mașină mică acoperă nevoile uzuale. Dacă sunteți patru adulți cu trolere medii, un model de clasă medie sau mare oferă spațiu suficient în portbagaj și confort pe bancheta din spate. Pentru un cuplu cu copil mic și cărucior pliabil, verifică atent capacitatea portbagajului și disponibilitatea unui scaun pentru copil;
  • Unde vei conduce cel mai mult? Dacă te deplasezi prin oraș, pe distanțe scurte, un model mic se strecoară ușor pe străzi înguste și încape în parcări aglomerate. Dacă ai în plan o excursie de o zi în afara orașului, pe autostradă sau pe drumuri montane, un model mediu oferă stabilitate mai bună la viteze de peste 100 km/h;
  • Preferi cutie manuală sau automată? În Europa, transmisia manuală este folosită frecvent. Dacă vii dintr-o țară unde conduci automat sau vrei mai mult confort în trafic aglomerat, selectează din start această opțiune. 

Alege dimensiunea și configurația potrivită

După ce știi ce îți trebuie, intră pe platformă și compară clasele disponibile. Vei găsi diferite modele de mașini de închiriat, grupate pe categorii: mașini mici, medii, mari, monovolume/microbuze. Pentru utilizare urbană, o mașină mică funcționează bine, mai ales pentru două persoane și bagaje reduse.

Clasa medie oferă un echilibru între cost și confort, dar are, de regulă, un cost ușor mai mare. Diferența de preț reflectă spațiul mai generos și dotările suplimentare. Dacă plănuiești un traseu mai lung într-un interval de 48 de ore, o mașină medie sau mare îți oferă confort pentru drumuri de 2–3 ore consecutive.

Fii atent la condițiile de închiriere

Analizează politica de combustibil. De obicei, companiile lucrează pe varianta „plin la preluare, plin la returnare”. Asta înseamnă că trebuie să alimentezi înainte să predai mașina și plătești doar ce consumi. Verifică intervalul de închiriere. Companiile calculează, în general, în blocuri de 24 de ore. Dacă preiei mașina vineri la 16:00 și o returnezi luni la 18:30, depășești intervalul de 72 de ore și poți plăti suplimentar.

Evaluează opțiunile de protecție și serviciile suplimentare

Această etapă merită atenție suplimentară. Tariful de bază include de obicei un anumit nivel de protecție, dar cu o franșiză – suma maximă pe care o poți suporta în caz de daună. Verifică valoarea franșizei afișate în rezervare. Dacă suma este mare și nu vrei să îți blochezi o parte consistentă din buget pe card, poți alege un pachet cu protecție extinsă, pentru a reduce sau elimina această responsabilitate financiară. Analizează diferența de tarif pe zi și raporteaz-o la durata închirierii.

Citește atent ce acoperă protecția standard și ce presupune garanția blocată pe card. Verifică și condițiile pentru șofer suplimentar sau pentru scaun copil, dacă ai nevoie.

Compară ofertele disponibile

Alocă 10 minute pentru comparație. Nu te uita doar la prețul afișat. Compară:

– nivelul de protecție inclus;

– suma blocată pe card;

– politica de combustibil;

– kilometrajul inclus;

– eventuale restricții geografice.

Dacă intenționezi să ieși din țară cu mașina, verifică explicit dacă acest lucru este permis și în ce condiții. Confirmă toate aceste detalii înainte de plată.

Planifică ridicarea și returnarea mașinii

Dedică ultimele 5 minute logisticii. Notează adresa exactă a agenției și programul de funcționare. Dacă te interesează mașini de închiriat în București, spre exemplu, verifică locațiile disponibile. Dacă preiei mașina din aeroport, verifică terminalul și instrucțiunile pentru check-in.

La preluare, inspectează vizual mașina și fotografiază eventualele zgârieturi. La returnare, respectă ora stabilită și păstrează documentele primite.

Alegerea mașinii potrivite pentru un city break nu necesită mult timp dacă urmezi acești pași. Intră pe platformă, setează perioada călătoriei, compară opțiunile și rezervă modelul care se potrivește planului tău. Cu o decizie luată în numai 30 de minute, îți eliberezi agenda și te concentrezi pe experiența de care vrei să te bucuri.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus
Actualitateacum o oră

Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus

Atunci când alegi un leasing pentru o mașină rulată, îți asumi o relație financiară pe câțiva ani. Acest ghid te...

Actualitateacum 6 ore

ASUS Zenbook Copilot+ PC: performanță mobilă cu noile procesoare AMD Ryzen™ AI 400 Series

Noua linie de laptopuri ASUS Zenbook reprezintă un salt important pentru ecosistemul Copilot+ PC, fiind dezvoltată special pentru a răspunde...

Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute? Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?
Actualitateacum 8 ore

Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?

Ai în plan un city break de 2–3 zile și vrei să te miști rapid între aeroport, hotel și atracțiile...

Actualitateacum 12 ore

Limitele puterii americane în Orientul Mijlociu: Ce spune acordul cu Iranul despre noua strategie globală a SUA

Acordul de pace încheiat între Statele Unite și Iran reprezintă o recunoaștere implicită a faptului că Washingtonul nu a reușit...

Actualitateacum 19 ore

Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal

O femeie din Nottingham (UK)a fost amendată de 150 de lire sterline (aprox. 175 euro) pentru că ar fi „aruncat...

Actualitateacum o zi

Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”

Poliția poloneză a reținut un bărbat suspectat de implicare în asasinarea unui caricaturist rus exilat, ucis luni în nord-estul Poloniei,...

Actualitateacum o zi

Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația

Într-un climat economic marcat de scăderea consumului, creșterea costurilor și incertitudine politică, companiile din România își schimbă prioritățile. Angajatorii caută...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro