Actualitate
Există tentative de destabilizare a asistenţei medicale de urgenţă
Raed Arafat a postat pe Facebook un video în care vorbeşte despre „un atac asupra salvatorilor”, spunând că nu este vorba doar de el sau de conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ci şi de cei care au realizat intervenţia şi au făcut tot posibilul să salveze cât mai multe vieţi, referindu-se intervenţia de la Colectiv.
„Aici au fost puşi într-o lumină negativă pe care o să o clarific pe parcursul declaraţiilor pe care o să le fac şi pe parcursul dezbaterilor care vor urma poate după campania prezidenţială. Ca să intrăm direct în subiectul de astăzi, pe care vreau să îl prezint, este un subiect care arată că sunt mai multe interese în domeniul urgenţei. Există mai multe interese care pot fi în spatele atacurilor care au loc în mod concertat asupra noastră şi nu numai în ultima perioadă, ci pe parcursul ultimilor ani. Dacă vedem unul din aceste lucruri, iar la finalul acestei filmări o să vedeţi despre ce e vorba, cum s-a încercat dărâmarea aviaţiei de urgenţă din România, cum s-a încercat dărâmarea aviaţiei MAI, respectiv a SMURD-ului şi colaborării civil-militare numai în ultimele 4 săptămâni. Nu mai devreme decât asta, numai ultimele 4 – 5 săptămâni a fost această tentativă, atunci o să înţelegeţi de ce spun că există multe interese care pot fi convergente pentru a încuraja atacarea şi persoanelor, discreditarea lor şi a instituţiilor, încercând să spună că ele nu sunt eficiente, nu au evoluat, nu s-a schimbat nimic în ele, ceea ce e contrar realităţii”, spune Arafat.
Şeful DSU vorbeşte despre modul în care a fost realizată Legea Sănătăţii în 2006, cum a fost ea atacată la CCR, pe motiv că nu lăsa loc de competiţii de tip comercial în serviciile de urgenţă
„S-a încercat obţinerea unor decizii iniţial de discriminare pentru a forţa Ministerul Sănătăţii să introducă sectorul comercial în competiţie cu sectorul public pe fonduri publice, când au pierdut acolo(la Curtea de Apel Argeş – n.r.) au ajuns la CCR unde s-a încercat lovirea ca şi neconstituţională a articolelor care prevedeau acest lucru”, afirmă Arafat.
Şeful DSU vorbeşte, în continuare, de o altă tentativă, din 2010, când un deputat din zona Banatului a venit cu o propunere legislativă iniţiată de nişte servicii de medicină private pentru a modifica legea Sănătăţii.
„Nu s-a reuşit, au fost mai multe discuţii, deputaţii care au semnat şi-au retras semnăturile când au înţeles care e impactul (…). După care a venit tentativa din 2011, unde s-a încercat printr-un nou proiect legislativ, desfiinţarea părţii de urgenţă care prevede modul de organizare a sistemului, minimalizarea ei şi liberalizarea sistemului de urgenţă prin afirmarea în lege că orice serviciu omologat poate să acorde asistenţă, ceea ce înseamnă că s-a deschis competiţia pe asistenţa publică şi asta automat ar însemna că orice serviciu poate să vină să intre pe fondurile publice, că serviciile de stat trebuie să intre în competiţie cu ei şi asta ar însemna automat că fondurile publice încep să scadă la serviciile publice, ceea ce înseamnă că ele trebuie să dispară pentru că fondurile nu scad, ci rămân la fel, doar furnizorii cresc şi astfel ne trezim că am pierdut un sistem vital şi strategic în ţară”, adaugă Raed Arafat.
Niciuna dintre tentative, spune şeful DSU, nu a fost ca cea din ultima lună, când s-a încercat modificarea Codului Aerian, astfel încât aeronavele înmatriculate militar să nu mai poată executa alte misiuni în afara celor militare. Acest lucru, spune Raed Arafat, ar fi însemnat ca aeronavele SMURD să rămână la sol.
„La Comisia de Transporturi a Parlamentului României, acolo era depus Codul Aerian de către Ministerul Apărării şi Ministerul Transporturilor, împreună. Era Codul Aerian care urma să înlocuiască vechiul cod şi care era un cod comun. Atunci am fost atenţionat de către colegii militari că există amendamente, că se încearcă introducerea lor în Codul Aerian şi era pe ultima sută de metri, pentru că trecuse de Senat tacit şi ajunsese la Camera Deputaţilor şi comisia respectivă era una din cele două comisii care face raportul comun. (…) Când am intrat cu colegii pe aceste amendamente, despre care s-a recunoscut că au fost preluate de industrie, au fost introduse şi urmau să fie votate după dezbatere. Noi am reuşit să intrăm în dezbatere şi norocul nostru că în această dezbatere, care a însemnat mai multe întâlniri, una dintre ele a durat mai mult de 6 ore, am reuşit să demontăm ce doreşte industria demonstrând că acest lucru ar distruge complet aviaţia publică de astăzi”, spune şeful DSU.
Potrivit acestuia, aeronavele militare ar fi urmat să execute numai misiuni militare.
„Asta înseamnă că aeronavele SMURD-ului care sunt înmatriculate militar, dar şi aeronavele MAI care sunt înmatriculate militar nu mai pot executa nicio misiune militară de urgenţă, pe situaţii de urgenţă, de stingere incendii, de orice, decât misiuni militare. Asta înseamnă că aeronavele SMURD-ului imediat dacă se promulga această lege stăteau la sol până se schimba statutul lor pentru că ele nu mai puteau executa astfel de misiuni, iar colaborarea cu Armata, pe care o avem, pentru că Armata ne sprijină, Forţele Aeriene ne sprijină continuu, după cum ştiţi, în misiunile medicale, ar dispărea (…). Acesta era doar primul articol modificat. După care, avem articolul original care prevedea că aeronavele de stat, toate aeronavele care sunt implicate în diferite domenii, care rezolvă statul, inclusiv situaţiile de urgenţă. La propunerea industriei, cum i se spune, sau a firmelor deţinătoare de elicoptere, au scos din aeronavele de stat tot ceea ce considerau ei că ar fi un domeniu pentru activitatea lor comercială, mai ales medicina de urgenţă. O aeronavă destinată pentru situaţii de urgenţă nu mai este aeronavă de stat, conform propunerii. După care au redefinit zborul umanitar şi au eliminat din al anumite tipuri de misiuni extrem de importante pentru noi, intervenţie de urgenţă sau evacuare pe motiv de securitate. Vă amintesc că România a mai evacuat cetăţeni români din zone de conflict, nu o singură dată. Asta ar însemna că nu mai trebuie să o facem cu aeronavele de stat sau aeronavele militare şi ar trebui să închiriem astfel de aeronave pentru astfel de misiuni”, explică Raed Arafat.
Arafat afirmă că cel mai interesant lucru ce ar fi urmat să fie modificat era introducerea unei noi definiţii a zborurilor medicale de urgenţă.
„Era preluată o definiţie care include că zborurile medicale de urgenţă sunt zboruri HEMS. Acesta este un regulament european destinat zborurilor comerciale. Deci asta ar însemna că în viitor cine vrea să facă astfel de zboruri trebuie să le execute ca prestări servicii şi comerciale. Asta ar înlocui aviaţia SMURD. Iar dacă aviaţia SMURD ar vrea să continue cu zborurile Ministerului de Interne, ar trebui să se înmatriculeze civil şi să intre pe prestări servicii, care schimbă total conceptul”, afirmă şeful DSU.
Şeful DSU afirmă că a venit cu aceste explicaţii pentru că nu vrea să se mai spună că nu s-a întâmplat în ultimii 30 de ani sau în ultima perioadă, deoarece lucrurile sunt în continuă schimbare.
Actualitate
De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.
Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!
Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?
Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.
Câțiva factori care influențează gustul:
- Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
- Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
- pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
- Dezinfectanții – în special clorul.
- Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.
Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.
Geologia zonei și compoziția minerală
Apa dură vs. apa moale
Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.
- Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
- Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.
Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.
Mineralizarea și gustul asociat
Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:
- Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
- Fier – poate genera un gust metalic.
- Sulfați – pot da un gust ușor amar.
Sursa apei și sistemul de distribuție
Apă de suprafață vs. apă subterană
Furnizorii folosesc două surse principale:
- Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
- Apă subterană – puțuri și izvoare.
Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.
Rețeaua de conducte
După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.
- Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
- Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.
De ce simți uneori gust de clor?
Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.
Gustul de clor depinde de:
- Distanța față de stația de tratare.
- Temperatură (vara se ajustează dozajul).
- Timpul petrecut în rețea.
Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.
De ce apa îmbuteliată este diferită?
Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.
Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.
Această opțiune oferă:
- Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
- Mai puțin plastic de unică folosință.
- Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.
Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?
Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:
Verifică informațiile oficiale
Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.
Aplică soluții simple
- Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
- Curăță periodic aeratorul robinetului.
- Păstrează apa la frigider pentru consum.
Alege un sistem de filtrare potrivit
Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.
Evaluează alternativele
Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.
Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.
Actualitate
Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”
Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.
Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu
Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.
„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.
El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.
Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.
„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.
Paul va studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.
„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.
De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin
„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.
Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.
Citește mai departe pe Click!
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 3 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Breakingacum 2 zileEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum o zi
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi
-
Actualitateacum o zi
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur





