Actualitate
Marea Britanie a ieşit în mod oficial din Uniunea Europeană
Cu toate acestea, nu va avea loc o schimbare imediată a situaţiei, ci va urma o perioadă de tranziţie până la finalul anului, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.
Europarlamentarul Nigel Farage, liderul pratidului eurosceptic Brexit şi unul dintre principalii susţinători ai ieşirii ţării din Uniunea Europeană, a organizat un eveniment de celebrare a Brexit la Londra. De cealaltă parte, sute de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului Scoţiei, nemulţumiţi de ieşirea ţării din Blocul comunitar.
În acest context, Nicola Sturgeon, premierul Scoţiei, teritoriu în care o majoritate covârşitoare a populaţiei a votat împotriva Brexit, a postat pe Twitter o imagine a sediului Comisiei Europene, pe care a fost proiectat un mesaj de susţinere pentru Scoţia.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că Brexit nu va afecta oportunităţile Uniunii Europene şi că speră la o colaborare cât mai bună cu Marea Britanie. „Provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar şi oportunităţile de care se poate bucura nu se vor schimba după Brexit. Vrem să avem cea mai bună relaţie posibilă cu Marea Britanie, însă aceasta nu va fi la fel de bună precum calitatea de membru”, a scris şefa Executivului european.
Irlanda de Nord va continua să aibă statut special şi după perioada de tranziţie, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relaţiile post-Brexit. Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.
Cetăţenii români care trăiesc în Marea Britanie pot aplica până în iunie 2021 pentru procedura de statut de rezident, care le permită să rămână în ţară după ieşirea acesteia din Uniunea Europeană. Procedura este deschisă celor care locuiesc în Marea Britanie de cel puţin cinci ani.
Cei care nu locuiesc de atâţia ani în Marea Britanie pot aplica pentru statutul provizoriu de rezident, care le permite să locuiască şi să lucreze în ţară pe o perioadă de până la cinci ani. Pentru a fi eligibil, cetăţenii trebuie să ajungă în Marea Britanie până la sfârşitul perioadei de tranziţie, care se va încheie în decembrie 2020. Începând din 2021, românii care vin în Marea Britanie ar putea avea nevoie de vize şi permis de muncă.
În afară de problemele comerciale, Marea Britanie riscă să se confrunte cu o criză internă, în condiţiile în care politicieni din Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor pledează pentru independenţă, pe fondul nemulţumirii faţă de ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Premierul britanic, Boris Johnson, i-a transmis recent prim-ministrului scoţian, Nicola Sturgeon, că se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, dar liderul de la Edinburgh a cerut respectarea dorinţei scoţienilor. După scrutinul parlamentar britanic, Nicola Sturgeon a declarat că mandatul parlamentar primit de Partidul Naţional Scoţian (SNP) trebuie respectat. „Am transmis clar că mandatul SNP de a le oferi oamenilor o şansă trebuie respectat, la fel cum se aşteaptă şi el ca mandatul lui să fie respectat”, a afirmat Nicola Sturgeon. Partidul Naţional Scoţian (SNP) a obţinut 48 de locuri în Camera Comunelor, un fapt fără precedent. Majoritatea locuitorilor Scoţiei s-au pronunţat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în referendumul britanic privind Brexit din 2016.
Premierul scoţian Nicola Sturgeon, liderul SNP, insistă ca Scoţia să organizeze un nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, iar rezultatul scrutinului parlamentar britanic arată că scoţienii împărtăşesc această dorinţă. Scoţia a organizat în anul 2014 un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoţieni s-au pronunţat atunci împotriva independenţei. În contextul Brexit, rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenţei.
În acest context, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat vineri că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este „un şoc” şi un semnal de alarmă”, însă a adăugat că statele membre ale Blocului comunitar vor avea o abordare comună în privinţa viitoarelor relaţii cu Londra.
„Este decizia suverană a poporului britanic. Această plecare este un şoc, este un semnal de alarmă fără precedent care trebuie auzit de întreaga lume şi care trebuie să ne facă să reflectăm. Pentru prima oară în 70 de ani, o ţară părăseşte Uniunea Europeană. Îmi amintesc cum campania din anul 2016 a fost făcută cu minciuni şi manipulare. Trebuie să tragem şi noi învăţămintele. Brexitul a devenit posibil deoarece am transformat prea frecvent Europa în ţap ispăşitor. Avem nevoie mai mult ca niciodată de Europa. Trebuie să facem Europa cât mai suverană, cât mai democratică”, a spus acesta.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 22 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 17 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
-
Actualitateacum 3 zileEconomia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii





