Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Miza enorma a pokerului cu Macron

Publicat

pe

Miza enorma a pokerului cu Macron

Despre ce a fost vorba in vizita la Bucuresti a lui Macron? Despre el insusi? Franta? Romania? Despre directiva detasarii muncitorilor afectandu-i in mod diametral opus pe romani si francezi? Sau despre mult mai mult?

Inalta vizita n-a fost, vadit, despre genunchii frumosi ai doamnei Iohannis. Nici despre ridurile „babaciunii”, cum cu insolenta maxima au sugerat unii, in Romania. In a carei presa s-au revarsat cantitati impresionante de prostii si de laturi asupra protagonistilor ei.

Multa otrava a generat, de pilda, reactia de atenuata sustinere a initiativelor francezului obtinuta, de la Klaus Iohannis, de tentativa liderului francez de a-si proteja economia si muncitorii de o concurenta sociala „neloiala”, in opinia sa si a stangii franco-germane. Ca si absenta unei promisiuni ferme a Frantei de sustinere a integrarii tarii in Schengen.

A reiesit iar clar, din context, cata placere ne face sa vedem barna din ochiul celuilalt si cat de greu ne e sa contemplam ansamblul unui tablou foarte complex.

In patriotismul nostru debordant o zarim cu predilectie pe cea din privirea francezului de la Elysee si din cautatura „neamtului” de la Cotroceni, care a omis sa-i dea omologului sau parizian un raspuns clar, transant si militant in apararea muncitorilor romani detasati in Vest.

E vorba, desigur, de reglementarea care face ca romanii, platiti net mai prost decat occidentalii, sa poata munci si castiga mai bine decat acasa, in tari ca Franta. Unde-i avantajeaza plata la nivel minim, degrevata de darile sociale aberante necesare unor economii socialiste de piata precum cea a Hexagonului.

Dar „directiva detasarii” n-ar trebui calificata drept „capul de afis” al vizitei, cum eronat au presupus si apreciat la prima vedere, precipitat, destui comentatori. In ai caror ochi paiul a continuat sa ramana invizibil.

Acest ochi nu vrea sa vada contururile problemelor teribile confruntandu-i pe cei doi presedinti. Din care cel al Romaniei, altfel decat Guvernul, nu e chemat, prin Constitutie, sa se ocupe de probleme in fapt minore, precum directiva detasarii, ce nu priveste decat aproximativ 0,7 din forta de munca a UE.

Painea cea de toate zilele a presedintelui este politica externa si de securitate a Romaniei. De care lui Iohannis mi se pare foarte clar ca-i pasa cu adevarat. Si despre care presedintele, desi nesfatuit, mereu, cum trebuie, stie vadit mai bine decat mai toata clasa politica a Romaniei pesedizate. Mai bine, in mod cert, decat intreaga sleahta a formatorilor de opinie de la televiziunile clientelare.

Iohannis a priceput deci faptul ca, in cauza, e mult mai mult decat munca in Vest a unor romani sau competitivitatea unor firme romanesti si franceze.

Globalizarea si integrarea europeana au sporit considerabil riscul si tragedia somajului si a dezindustrializarii confruntand, cu exceptia notabila a Germaniei, marile puteri occidentale.

Alegerea lui Donald Trump la presedintia SUA s-a datorat in buna masura tocmai trezirii dure din somnul cel de moarte care, prin acorduri de liber schimb gen NAFTA, a anihilat visul american in orasele albe din Rust Belt, zona industriala, candva infloritoare, azi pustiita, a Statelor Unite, agonizand in urma migrarii catre Mexic, China comunista si alte tari cu forta de munca aproape gratuita a joburilor ei.

La Grande Nation nu sta mai bine decat Statele Unite. In fapt, ii e mai rau din pricina lenei, a superbiei si a idiosincraziei cvasi-generale la reforma, a conservatorismului stangist care domina Hexagonul, spre marea paguba a Frantei si a Europei, de la razboi incoace.

Elita anticapitalista care a condus-o in tot acest rastimp a capotat. Cufundata in osanza birocratica, aceasta casta conducatoare s-a prabusit.

O depasise net sarcina de a impaca si capra unei reforme de piata imperioase, in conditiile globalizarii, si varza lipsei de apetenta la reforme a multor francezi, si lupul propensiunii spre populism si desfiintarea democratiei in siajul terorismului islamist si a tiraniei corectitudinii politice.

In aceste conditii, predecesorul lui Macron, Hollande, sfarsise in jalea unei impopularitati fara egal.

Deloc de mirare ca electoratul, sastisit si infricosat de alunecarea parca irepresibila in hau, si-a rasturnat establishmentul, pulverizandu-si, in alegeri, ambele partide democratice de anvergura, de stanga si de dreapta.

Acum, Macron se vede in fata cvadraturii cercului. Are misiunea de a reusi nu numai unde au esuat in corpore si socialistii si gaullistii, ci si de a nu rata ce pare a fi ultima sansa de salvare a Europei unite si a democratiei, cu ajutorul relansarii unei Frante perplexe. Una care se intelege pe sine chiar mai putin decat in epoca polarizarii totale, iscate de afacerea Dreyfuss.

Vizita lui Macron a fost chiar despre Trump

Or, la o suta de zile de la accesul sa la timona, Macron este departe de o forma optima. In fapt, s-a regasit in plina degringolada a popularitatii sale. Cum oare sa-i ordone tarii sale terapia de soc, singurul remediu probabil eficient?

Spre a calma temeri, spre a-si ameliora imaginea si a evita, la stanga spectrului politic, rebeliunea totala, care ar compromite tot, Macron trece deci la cacealma.

Semnalizeaza stanga, in vizita la Bucuresti, spre a o lua la dreapta, la Paris. Recurge, simultan, la populisme si protectionisme la fel de ieftine si pernicioase precum acelea la care s-ar fi dedat Marine Le Pen de ar fi fost aleasa in locul lui. Ori Trump, daca ar fi putut cum au vrut izolationistii si n-ar fi fost strunit de checks and balances.

In fond, vizita lui Macron a fost pana la urma, implicit, chiar despre Trump. Si despre oroarea iscata unora, in Vest, de noua America. I se opune o Franta revolutionara care, sub Macron, ar vrea sa fericeasca vechea Europa redaruindu-i marota, pe moment impracticabila, a securitatii continentale.

Macron stie ca America e perceputa in Est drept garantia apararii de o Rusie tot mai agresiva si tiranica, tot mai periculoasa in neoimperialismul inconturnabil al Kremlinului. Si nu-i convine, caci Moscova nu-l doare prea tare pe presedintele francez.

Liderul de la Elysee doreste-n schimb, puternic, slabirea puntii transatlantice intru intarirea unei UE franco-germane. Scop in care incearca scindarea Visegradului, cu izolarea nationalistilor prea orgoliosi si prea neobedienti aflati la carma Poloniei si Ungariei, precum si atragerea romanilor de partea axei Berlin-Paris.

Dilema in care-i lasa pe romani acest proiect periculos de Europa demarand in varii viteze care incotro, proiect pe care n-au cum sa-l doreasca, e dureroasa. Desi singur si lipsit de sprijinul unui guvern capabil si a unui ministru de Externe aflat pe aceeasi lungime de unda cu el, presedintele Iohannis pare sa fi inteles complexitatea chestiunii si sa stie ce miza enorma e in joc.

In consecinta, isi joaca mana abil, temporizand, astfel incat, fara sa obtina vreun avantaj direct, concret, sa poata cat de cat ramane-n lupta si frana proiectul Europei rescindate, fara sa piarda nici sustinerea americana, dar nici ajutorul Berlinului si increderea Parisului. E o partida grea.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Publicat

pe

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.

Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!

Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?

Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.

Câțiva factori care influențează gustul:

  • Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
  • Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
  • pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
  • Dezinfectanții – în special clorul.
  • Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.

Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.

Geologia zonei și compoziția minerală

Apa dură vs. apa moale

Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.

  • Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
  • Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.

Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.

Mineralizarea și gustul asociat

Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:

  • Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
  • Fier – poate genera un gust metalic.
  • Sulfați – pot da un gust ușor amar.

Sursa apei și sistemul de distribuție

Apă de suprafață vs. apă subterană

Furnizorii folosesc două surse principale:

  • Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
  • Apă subterană – puțuri și izvoare.

Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.

Rețeaua de conducte

După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.

  • Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
  • Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.

De ce simți uneori gust de clor?

Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.

Gustul de clor depinde de:

  • Distanța față de stația de tratare.
  • Temperatură (vara se ajustează dozajul).
  • Timpul petrecut în rețea.

Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.

De ce apa îmbuteliată este diferită?

Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.

Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.

Această opțiune oferă:

  • Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
  • Mai puțin plastic de unică folosință.
  • Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.

Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?

Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:

Verifică informațiile oficiale

Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.

Aplică soluții simple

  • Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
  • Curăță periodic aeratorul robinetului.
  • Păstrează apa la frigider pentru consum.

Alege un sistem de filtrare potrivit

Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.

Evaluează alternativele

Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.

Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Publicat

pe

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.

Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.

„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.

El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.

Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.

„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.

Paul va  studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.

„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.

De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.

Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.

Citește mai departe pe Click!

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

Publicat

pe

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid. 

Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.

Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.

Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.

Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte

Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.

Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.

Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.

Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.

Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta? De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Actualitateacum 5 ore

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust...

Actualitateacum 6 ore

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al...

Actualitateacum 12 ore

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...

Actualitateacum 18 ore

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...

Actualitateacum o zi

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Un moment tensionat din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a fost rugat să...

Actualitateacum o zi

A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”

O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile...

Actualitateacum 2 zile

Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui interviu publicat în presa chineză,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro